marți, 29 decembrie 2009

2009. A Treia Cale. 2010. Ganduri.

Dupa ceva timp, pot spune ca 2009 a fost un an mai prost decat precedentul. Ultimul an despre care am gandit asa a fost 2003.

N-am trecut prin momente dramatice precum altii pe care ii cunosc. Unii au inceput deja sa isi revina, ceea ce ma face sa ma gandesc uneori daca n-ar fi fost mai bine sa mi se fi intamplat si mie asa. Doar ca viata mea s-a saracit treptat. Am continuat pe acelasi drum ce mi-a adus satisfactii incepand de prin 2004, dar a inceput sa se infunde de prin 2007. Acum imi este foarte clar de ce si ce trebuia sa fac atunci...dar n-am facut.

Daca 2008 tot a mai adus niste lucruri bune, deloc neglijabile, in 2009 fie am batut pasul pe loc fie am dat inapoi, deranjant de mult in unele aspecte.


Pe la inceputul anilor 90 am trecut si eu prin perioada adolescentei dramatizante, ca orice om viu. In perioada aceea inventasem o filozofie personala, cu accentele specifice varstei. Ziceam eu atunci ca in viata exista trei cai:

Prima, in care individul ajunge la un echilibru emotional ce ii permite sa aiba in cea mai mare parte a timpului o stare de multumire, presarata cu unele momente de fericire si altele de provocare, pe care le poate infrunta cu ajutorul sigurantei acumulate in timp. Fara tensiuni ce macina in interior, fara depresii, fara goluri existentiale majore.

A doua, in viziunea dramatica specifica varstei respective, era neantul, moartea, nimicul, sinuciderea. Preferabila celei de-a treia, pentru ca e vorba totusi de un act de vointa, de o infrangere "demna".

Calea a treia, cea care ma ingrozea atunci, si pe care aveam senzatia ca o vad la multi in jurul meu, sau poate chiar o vedeam, era cea a anularii spritulul fiintei umane, a animalizarii.

Cafea, spalat pe dinti, mancat, serviciu, rutina, sandwichul de la pachet, telefon acasa, rutina, mers acasa, piata, mancat, televizor, dus, somn. Si de la capat.

La momentul respectiv mi se parea ceva mai rau decat moartea. Si evident credeam ca atunci, repede, in anii aceia se decide totul. Daca voi merge pe "prima cale" sau ma voi infunda in cea de-a treia. Caz in care era mai bine sa pun stop inainte de a nu mai simti nimic. Inainte de Life-in-Death.

Realitatea a fost mult mai putin spectaculoasa si dramatica decat imaginatia mea infierbantata de atunci. Timp de vreo 15 ani am descoperit si m-am descoperit. Am descoperit grotele in care traisem, eu si multi altii, multe si stramte. Mi-am descoperit calitati despre care mi-era teama sa ma gandesc ca le am, am constientizat defecte pe care le ascundeam in spatele sabloanelor turnate de-a gata pentru a justifica inactiunea.

In general am descoperit incetul cu incetul ca mult din frumosul la care mi-era teama sa sper exista in forme cat se poate de concrete, si ca multe din "adevarurile" indopate pe post de scut impotriva lumii nemiloase nu sunt decat frici presupus utile pentru a ascunde neputinta, in fapt mediocritati nenecesare.

Mi-am adus aminte in dimineata aceasta de cea "de-a treia cale". Pentru ca in ultimul an viata mea a inceput sa o ia in acea directie. Uitandu-ma in jurul meu realizez ca mult din frumosul acela descoperit tarziu, dar totusi descoperit, nu prea e definitiv, nu prea l-am asimilat cu adevarat. Nu stiu daca a devenit cu adevarat parte din fiinta mea sau a fost doar asa, un salt din mlastina, inainte de a ma infunda din nou.

In ultimul timp am facut putine lucruri care sa ma satisfaca pe mine cu adevarat, individ modern egoist ce se presupune ca sunt. In schimb am adus multumire altora, uneori voluntar si cu iubire, alteori mai putin... Am pus vreo doua caramizi la drumul spre rai.

Toti acestia sunt personaje din "a treia cale". Am realizat asta vorbind zilele trecute cu taica-miu, de departe cel mai convins teoretician al acestui mod de viata. Ceea ce pe mine ma ingrozea in adolescenta pentru ei toti reprezinta o perspectiva multumitoare. Eu, nelinistea mea, sunt asa, ca un condiment, daca nu cumva ca un premiu. Partea boema, inalta, a vietilor lor. La care ei tin, tin cu adevarat, cu sinceritate, pentru a isi nega propria mediocritate. Da, stiu, sunt rau.

Unii nu vor, altii nu pot, altii sunt pur si simplu multumiti, si-au epuizat deja parcela de progres ca fiinte umane. Iar eu ma simt un pic captiv.

Teoretic, anul ce urmeaza ar trebui sa fie un an al marilor alegeri pentru mine. Totul pare copt pentru asa ceva.

Stiti de ce imi este teama?

Nu ca voi alege gresit. Nu ca voi ceda alegerilor facute de altii pentru mine, sunt suficient de capos. Ci ca voi amana. Impotriva tuturor argumentelor rationale, agatandu-ma de pretexte, evadand, asa cum fac din ce in ce mai des in ultimul timp (si aici am avut recent surpriza revenirii unor reactii pe care le credeam parte din trecut).

Energie nu prea mai am. De unde naiba, am consumat o caruta in cei 15 ani dinainte, credeam ca s-a terminat cu provocarile majore! Am in schimb mult mai multa experienta si o pernuta zdravana de siguranta, probabil chiar supradimensionata.

Am FMI-ul meu. Trebuie doar sa il folosesc pentru a iesi din "criza", nu pentru a o lungi.

De fapt aici vroiam sa ajung. Gandindu-ma la toate acestea mi-am dat seama ca istoria aceasta a mea seamana grozav cu istoria recenta a comunitatii in care exist, a Romaniei. Cu agitatia radicala a primei jumatati a anilor 90, cu mizeria boema a celei de-a doua jumatati, cu constructia de la inceputul anilor 2000, finalmente evadarea, sau poate doar briza de aer curat din a doua jumatate, si acum cu revenirea griului binecunoscut si ezitarile intre curaj si resemnare. Se pare ca sunt un "personaj reprezentativ".

Sper sa nu fiu pana la capat. Mda.


miercuri, 16 decembrie 2009

Va rog sa acceptati conditiile dictate...

Din intamplare am nimerit in fata unui televizor fix cand a inceput transmisia directa a consultarilor intre Presedinte si PNL.

Crin Antonescu m-a enervat de multe ori prin discursurile sale inutil de agresive si de vagi. Nu si de data aceasta. Chiar n-am ce sa-i reprosez. Daca mi s-ar fi dat mie discursul respectiv scris pe o foaie de hartie ca sa il recit in fata lui Basescu, mi l-as fi asumat fara sa schimb o virgula. Si-a cenzurat agresivitatea, n-a contestat drepturile explicite si implicite ale Presedintelui, a fost politicos, deschis atat cat ii permite situatia, si destul de clar.

Basescu si-a inceput replica cu “Mai suntem inca in campanie electorala?” si a continuat pe linia cunoscuta cu partidul cu cel mai mare numar de mandate, repetand de cateva ori geniala expresie “VA ROG sa acceptati conditiile DICTATE de electorat.”

Pentru a 1000-a oara am sperat ca Basescu s-a schimbat, macar acum dupa ce a obtinut al doilea mandat. M-am inselat iarasi.

Probabil ca in seara aceasta vom avea confirmarea oficiala a guvernului Boc V. In ceea ce ma priveste am confirmarea ca daca nu exista o reconciliere, acest lucru se intampla tot din cauza lui Traian Basescu si nu a altcuiva.

Va doresc sanatate si un trai imbelsugat in tara lui Basescu si Boc.

luni, 23 noiembrie 2009

Preventiv...

O chestie pe care presimt ca o sa o tot repet saptamanile astea:

Insistentele celor ce ma indeamna sa votez cu Geoana pentru ca “prioritatea este sa scapam de Basescu” ma enerveaza la fel de tare precum insistentele celor ce ma indeamna sa votez cu Basescu pentru ca “este singura sansa pentru a evita dominatia pesedista”.

Vedeti-va de Congresul vostru, faceti rezerve de faina si caltabosi de impartit la pomanagii, dezbateti care da mai bine din mana si care are planuri mai minunate pentru tara, dar lasati-ma pe mine in pace. Mi-au ajuns anii copilariei in care ma batea dirigu’ la cap sa merg la actiuni pionieresti, cred ca mi-am castigat macar dreptul de a mi se respecta acel minim de demnitate pe care il pretind.

duminică, 22 noiembrie 2009

Eu votez Crin Antonescu

Eu votezi astazi Crin Antonescu. Si in masura in care parerea mea are vreo importanta pentru voi, va recomand acelasi lucru. Cred ca este singura optiune pe care nu o veti regreta, nici acum, nici peste 10 ani. Eu nu regret aproape nici unul din voturile pe care le-am dat de-a lungul timpului, si nici alegerile la care nu am mers sau mi-am anulat votul.

vineri, 20 noiembrie 2009

Un fior rece pe sira spinarii



Nu mă identific cu un procent majoritar de purtători de carte de identitate în trei culori. Un alt motiv este acela al copiilor, pe care vreau să-i am. Dar nu vreau să audă de “becali”, nu vreau să asculte “salam”, ci doar să ştie că salamul e un aliment. Alt motiv : MIZERIA FIZICĂ şi MIZERIA UMANĂ din această ţară, care a ajuns să se manifeste, în opinia mea, în forme inimaginabile.Privitor la plecare: mă ameninţ singur de mult timp, am avut şi o încercare “eşuată” acum 6-7 ani în Germania… care nu m-a făcut decât să-mi doresc şi mai mult să plec, dar legal şi asta din respect pentru ei. (…)M-AM SĂTURAT DE ŞMECHERI ŞI ŞMECHERII! (...) . Deci, ca să nu fiu mistic : Canada via Germania, sper. Am încă dilema : un stat cu un sistem social mai scăzut, dar cu o deschidere mai mare către emigranţi, ori un stat cu un sistem social mai robust, dar cu o toleranţă mai mică la emigranţi ? – având în vedere că nu trăim de mai multe ori, e greu să alegi în opinia mea.

Sunt cuvinte scrise acum 8 zile de un tip de 33 de ani, necasatorit, fara copii, director intr-o corporatie privata.

Nu, nu sunt eu.

Spre deosebire de mine, renuntase la fumat si isi cumparase o bicicleta.

La 6 zile de la acele cuvinte, s-a trezit de dimineata, s-a suit in masina, a pornit-o, a facut infarct si a murit. Se numea Alex Miristea si era cu o luna mai mic decat mine.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Geoana. Mircea Geoana.

De ieri de cand am vazut poza de mai jos la Lilick pe Facebook nu ma pot opri din ras. Asta vrea sa ne propuna FSN-ul pentru toamna 2009:




luni, 16 noiembrie 2009

.Aurora Liiceanu : „Egalitarismul este «boala» românilor”

Un interviu excelent din Adevarul:

Pentru ca unora s-ar putea sa il se para prea lung si pretentios, dau niste citate pentru a starni interesul:


Cum ar vrea românii să se integreze în această normalitate flexibilă?

Aş putea spune că, mergând în trecutul imediat, egalitarismul este solul pe care se naşte reprezentarea mentală a normalităţii la români. Şi care alimentează invidia negativă, nu invidia pozitivă, pe care noi am avut-o istoric. Noi avem alergie încă la ideea de diferenţă şi, de foarte multe ori, aceste discuţii care se fac despre omul bogat şi omul sărac se fac în virtutea acestei alergii la diferenţă. Egalitarismul cred că ne-a marcat extraordinar de mult şi nu suportăm ca cineva să fie diferit de noi. Românul are propria lui definiţie. El se consideră normal şi vrea ca toată lumea să fie ca el.


Şi mai există eul social, adică eu şi lumea mea mai lărguţă. Dar asta nu înseamnă neapărat globalizare, ci România, ţara mea, spaţiile largi. Istoric, nu ştiu de ce, noi ne-am cantonat în interpersonal. De asta şi tabloidismul a intrat aşa de repede, pentru că toată lumea vrea să ştie ce se întâmplă în casa celuilalt...
E o invadare a intimităţii celuilalt...

Da, adică uitatul pe gaura cheii, dar în mod permis. Nu suntem singuri, mai sunt şi alţii aşa. De aici succesul telenovelelor, o mahala acceptată. Mă uit peste gard, văd ce se întâmplă. Toate sunt în zona interpersonală. Aţi văzut că în toate telenovelele nu se ştie dacă personajele lucrează, dacă au ierarhie socială. Sunt legate de copii legitimi, nelegitimi, de bani, de amantlâc. Acolo este viaţa şi probabil că acolo suntem tentaţi să ne satisfacem ca interes.

Toată lumea spune că este imposibil să te îmbogăţeşti în 20 de ani într-o ţară. Deci cei care sunt foarte bogaţi sunt hoţi, aşa spune toată lumea. În acelaşi timp, aceiaşi oameni au cu totul şi cu totul altă percepţie când este vorba de loterie. Pentru că în loterie te confrunţi cu o entitate care este necontrolată. Eşti alesul sorţii.

Am citit un studiu foarte interesant despre cum şi-a albit imaginea Rockefeller. Apărea în ziare exact ca la noi: hoţul, şarlatanul, baronul. Şi a angajat un psiholog – ştiţi cum e cu vârsta, îmbătrâneşti şi nu vrei să rămâi şarlatan – căruia i-a spus că vrea să-şi schimbe imaginea socială. Iar psihologul l-a îndrumat ca în fiecare dimineaţă să se ducă într-o intersecţie din New York, să se dea jos din maşină şi să dea câte 25 de cenţi fiecărui om. Cum ar fi la noi 10 lei acum.

Şi el a zis: „Eu merg în maşină cu geamuri negre, e lapoviţă, cum o să stau la colţul străzii să dau bani?!”. „Altfel nu puteţi”, i-a zis psihologul. Şi a făcut-o. Încet-încet şi-a spălat imaginea. Spre sfârşitul vieţii a devenit filantropul Rockefeller.

De exemplu, se spune aşa: „Cu Dumnezeu înainte!“, „De ce, Dumnezeu, nu mă laşi naibii în pace?!“, „Aşa a fost să fie!” Există foarte multe expresii în care noi suntem instalaţi în această scoatere din propria istorie. Noi nu vrem – poate că greşesc! – să ne asumăm rolul de coautor al sorţii noastre. Autorul este întotdeauna altul. Soarta noastră nu e a noastră.

A fi român nu e o naţionalitate, e o profesiune»

Nu ştiu... Eu, în general, văd că Biserica este legată de femei, care sunt depozitare... Dacă întrebi un bărbat câte farfurii se dau la parastas, habar nu are.

Asta ţine de formalism...

Da, dar Biserica, pe de altă parte, funcţionează pe un raport neelegant cu femeia. Dacă femeile pleacă, bisericile se transformă în muzee.

Uitaţi un lucru interesant: chiar şi acum, iscălitura funcţionarilor este indescifrabilă. De multe ori nici nu scriem cu litere normale „Popescu Ion” şi apoi să iscălim. Nu ştii cui să te adresezi... Este un consens al apărării prin lipsă de transparenţă.

Teama de răspundere...

Exact! În momentul în care se dispersează responsabilitatea nu mai ai ce să faci. La noi, funcţionarul public este nesancţionabil şi incontrolabil.
Eu nu pot să dau în judecată nici un magistrat care a făcut o prostie pocindu-mi numele într-o hotărâre judecătorească. Odată ce iese pe ţeavă un act, eu nu mai pot să-l schimb decât prin proces.

Noi trebuia să mergem mai mult pe responsabilitatea individuală. Nu suntem responsabili. Spre exemplu, englezii te presează foarte mult cu responsabilitatea parentală. Te dau afară din acele case sociale imediat dacă ai un copil vandal, dacă ia droguri ş.a.m.d.

Fiecare dintre noi doreşte, uneori, ca altcineva să-i rezolve problema. Asta apropo de paternalism şi externalism. Noi, românii, am dori ca altcineva să ne rezolve problema.

joi, 12 noiembrie 2009

Tot politice

Duminica seara prietenii mei de la Coltul Strazii au reusit sa ma zgandareasca si am produs la foc automat doua postari, dintre care una a fost preluata si pe blogul lui Dan Selaru si de acolo pe Hotnews.

Au trecut cateva zile, nu ca asta le-ar afecta catusi de putin actualitatea, si mi-e lene sa le dau copy-paste, asa ca ma multumesc cu linkurile pentru cine vrea sa le citeasca acolo:

De ce sa il votez pe Basescu?

Ce model de societate ne propun partidele?


PS: recitind acum la rece imi dau seama ca, influentat ce posturile la care dadusem replica si incercand sa fiu digerabil pentru cei carora le raspundeam, i-am tras un perdaf nemeritat de dur lui Crin Antonescu. Nu, nu mi-e deloc greu sa il votez, e chiar o alegere simpla, evidenta, si care nu imi provoaca indoieli.

luni, 9 noiembrie 2009

All free men, wherever they may live, are citizens of Berlin

Astazi se implinesc 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului:





Textul discursului

miercuri, 4 noiembrie 2009

Statul roman: ce este si ce ar trebui sa fie

Doua postari de pe blogul Andreei Paul (fosta Vass) m-au provocat sa scriu aseara la repezeala doua commenturi pe care le-am recitit in dimineata aceasta, si am fost atat de multumit de propria elocinta (:P), incat am hotarat sa le transcriu aici.


Despre politica Guvernului Boc in ceea ce priveste reducerea cheltuielilor publice:

"Guvernul Boc s-a instalat la sfarsitul lui decembrie 2008. Pana prin februarie s-a chinuit cu acel buget ce va ramane in istoria finantelor romanesti drept un monument de penibilitate, in care principala masura anticriza era vopsitul a aproape 1000 de biserici. Dupa aceea inca vreo 2-3 luni a “lucrat” la impartirea functiilor pentru activistii de partid pana la nivel de cluburi sportive scolare si gradinite . Dupa ce madam Merkel le-a taiat macaroana est-europenilor si i-a trimis la FMI, au incropit a doua penibilitate de buget. Nu pot sa uit forma initiala a impozitului forfetar, in care compania la care lucrez, ce in 2008 a avut o CA de 100mil$ si pierdere ar fi urmat sa plateasca un impozit de 500000$. Ce cuvant nejignitor sa folosesc pentru cei care au produs o asemenea aberatie?

A urmat un lung sir de declaratii sforaitoare ale prim ministrului. S-au “redus” posturi vacante iar marea realizare cu cabinetul demnitarului a fost anuntata definitiv si irevocabil de vreo 5 ori. In MO a aparut abia in toamna si as pune pariu ca nici pana in ziua de astazi nu a fost operata in practica. Ca sa nu mai spun de reforma agentiilor, anuntata de Stolojan inca din campania electorala si nematerizata nici pana astazi, dupa un an. Tariceanu scosese pe genunchi o OUG referitoare la subiect, pe care marele guvern reformator s-a grabit sa o anuleze. Habar n-am ce continea, dar sigur era mai buna, din simplul motiv ca orice e mai bun decat nimic.

Sa mai adaugam la realizari lungile negocieri cu sindicatele, in urma carora s-a ajuns la un acord incalcat instantaneu de guvern, ce a modificat legea salarizarii unitare in mod unilateral dupa incheierea acestuia. Care lege oricum se aplica de la anul, asta in varianta utopica in care nu va fi modificata pana atunci, si care oricum nu prevede nici o reducere, ci doar niste fabulatii referitoare la niste mariri pe care nu le crede nici naiba.

Imi pare rau, dar esecul Guvernului Boc in ceea ce priveste rationalizarea cheltuielilor publice nu poate fi imputat CCR, ce amana o lege ce a fost adoptata in septembrie. 10 luni ce a pazit guvernul??? In asta statea toata “strategia”, in 10 zile de concediu fara plata??

Fara a mai adauga ca de fapt CCR a facut un serviciu campaniei electorale a lui Traian Basescu. Verdictul este absolut previzibil. Fara a fi jurist, am macar atatea cunostinte de drept al muncii incat sa stiu ca prevederile contractului de munca nu pot fi modificate in mod unilateral de una din parti. Singurele decizii unilaterale acceptate sunt demisia, respectiv concedierea cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

PS: bugetul initial adoptat la inceputul lui 2009 ne arata exact ce s-ar fi intamplat cu banii daca Tariceanu ar fi lasat un deficit de 0%. Vazand aberatia aceea nu pot decat sa ma bucur ca a avut inspiratia de a cheltui cat de mult s-a putut!"


Despre reforma administratiei publice:

"Eu vad o singura solutie, dezarmant de simpla: restrangerea patrimoniului statului. Privatizarea a tot ce a mai ramas de privatizat, simplificarea birocratiei sufocante, introducerea premizei de nevinovatie in relatia cu statul (eliminarea nenumaratelor “aprobari” si “avize”), eliminarea privilegiilor pe care statul si le acorda singur in relatia cu restul lumii (de ex faptul ca nu plateste dobanda la propriile intarzieri la rambursarea taxelor sau faptul ca este obligatia unilaterala a contribuabilului de a isi clarifica situatia fiscala, chiar daca aceasta este eronata in urma unor greseli ale angajatilor statului, si multe altele), introducerea de parteneriate si management privat oriunde este posibil, inclusiv in invatamant, sanatate si chiar in anumite sectoare militare sau de siguranta publica.

Statul roman este in acest moment un porc gras si neajutorat. Tenteaza pe multi si nu se poate apara. Prima miscare ar trebui sa fie o cura drastica de slabire. Un stat fara mari companii publice, fara posibilitatea de a bloca, de multe ori abuziv sau prin artificii birocratice, o tranzactie, o initiativa, o constructie, etc, fara un statut privilegiat fata de ceilalti subiecti de drept, ar fi mult mai putin tentant. Presupunand ca in acelasi timp economia se dezvolta, atentia celor dornici de imbogatire se va concentra mult mai putin pe patrimoniul de stat devenit din ce in ce mai neinteresant.

Apoi, cu mai putina povara si cu o baza de impozitare marita isi poate intari structurile de control.

Nu cred in rezolvarea situatiei prin legi, proceduri, sisteme, algoritme, etc, etc, ce incearca sa faca eficienta aceasta structura obeza si moale. Am o reactie aproape fizica de nervozitate atunci cand aud de “norme de simplificare”, “revizuirea”, “noua procedura imbunatatita” etc. Fara exceptie toate acestea se traduc in hartogarie kafkiana, inutila, irationala si epuizanta.

Marea problema o constituie cei ce isi bazeaza prosperitatea si autoritatea personala pe manuirea dibace a acestui monstru placid. Problema este cu atat mai mare cu cat o mare parte dintre liderii societatii romanesti de astazi s-au format si au trait toata viata exclusiv in acest sistem. Mai mult, chiar succesul lor arata ca sunt niste corifei, niste maestri ai sistemului pe care cica ar trebui sa il schimbe! Nu au nici un fel de experienta intr-un mediu lipsit de controlul, birocratia si coruptia statului roman, ca rezultat implicit al educatiei si carierei lor nu au incredere in libertatea economica si administrativa, sunt la o varsta la care schimbarea profunda este biologic imposibila si mai ales nu au absolut nici o garantie ca intr-un alt model de societate vor avea un succes macar comparabil cu cel actual. De fapt o buna parte dintre ei sunt constienti ca odata cu acest model ar disparea si ei ca lideri. Nici macar evolutia biologica nu imi lasa prea multe sperante, deoarece deja a inceput sa apara versiunea 2.0 a acestui tip de lider postcomunist: baronul.

Tot ce sper de la liderii politici este sa aiba macar luciditatea si marele altruism necesar pentru a infrange tentatia lor de a “controla”, “rezolva”, “reforma”, “gasi solutii” si de a DA DRUMUL. De “a arunca in apa” resursele patrimoniale si umane controlate de stat. Vor lua apa la bord, unele vor ajunge la hoti, unii functionari vor suferi o perioada in somaj, dar in cele din urma tot ce este viabil va invata sa inoate.

In rest, va spun cinstit ca desi sunt economist de profesie, nici nu mai acord atentie “strategiilor” avansate de diversi lideri politici pentru a “eficientiza” si “reforma” statul. Nu poate fi reformat, iar cei care sunt autorii acestor “strategii” sunt nu doar incompetenti, dar chiar dusmanii naturali ai acestor reforme. Iar lider politic care sa surpe fundamentul propriei puteri nu s-a inventat inca.

Din pacate in ultimul timp il aud pe Traian Basescu laudandu-se singur cum a blocat privatizarile. Si ce-a rezolvat? A “salvat” Posta de Vantu (desi nu era deloc obligatoriu sa ajunga la respectivul, exista metode solide si deja testate chiar la noi de a face privatizari sub supraveghere internationala, sau transparent, pe bursa, ca sa nu mai vorbim ca CSAT-ul putea lua o decizie de blocare doar daca o asemenea amenintare se materializa, nu inainte de a demara procesul!) si in schimb a napadit-o cu activisti de partid. Externalizarea resurselor statului, chiar si catre niste hoti, desi nu cred ca suntem condamnati la asa ceva(!), inseamna finalul acestei agonii jalnice si insuportabile de 20 de ani.

In rest…discutiile despre cum sa facem statul roman mai bun ma plictisesc la fel de mult ca si discursurile lui Ceausescu despre dezvoltarea multilaterala a patriei. Si unele si altele sunt doar niste “planuri minunate” ce nu vor depasi niciodata faza de teorie. La fel ca minunata teorie a tatalui lor, al tuturor, Karl Marx."

joi, 22 octombrie 2009

Apel catre Traian Basescu

Eu, ieri, La Coltu' Strazii, un articol mult comentat si chiar citat de bloggeri su staif: :P



In ultimele zile am citit o serie de afirmatii venite dinspre Traian Basescu si o serie de oameni ce il sustin si pentru care (inca) am prea mare respect pentru a ii nominaliza, pe care le-as categorisi pur si simplu delirante:

“Declaratia politica de sustinere a lui Klaus Johannis adoptata de Parlament este cel mai apropiat lucru de o tentativa de lovitura de stat de la mineriade incoace.”
“Atac bezmetic la adresa Statului Roman.”
“O incalcare foarte grava a Constitutiei.”
“Transformarea presiunii publice într-un gest anti-constituţional”
“Alesii nostri submineaza autoritatea.”
“Confiscat de partide, Parlamentul trebuie redat cetatenilor.”
“instituția Parlamentului nu mai e liberă, pentru că ea a fost acaparată de către partide.”
“E nevoie, de fapt, de un nou regim.”
“À propos de euforicele celebrări ale primarului Sibiului ca salvator magic, nu aş merge în timp până la Carol I. Mai aproape de noi, membrii aparatului de partid găsiseră, la rândul lor, un domn străin şi eficient, pe Ion Gheorghe Maurer.”


Caricaturi in care Parlamentul este asemanat cu un tomberon de gunoi:



Clipuri in care parlamentarii sunt reprezentati ca niste viermi striviti de o mana puternica:




Nu pot sa cred ca acesti domni nu stiu ce este aceea o Declaratie Politica a Parlamentului, care este rolul partidelor intr-o democratie reprezentativa, cine a fost Gheorghe Maurer si cine este Klaus Johannis, care este rolul Parlamentului si al parlamentarilor intr-o tara democratica. Stiu ca au diplome, titluri in domeniu, se doresc a fi promotori ai valorilor occidentale. Nu am nevoie de argumentele lor ca de fapt in spatele declaratiei politice este altceva, in spatele Parlamentului sunt altii, in spatele lui Johannis este Felix si asa mai departe. Nici de calcule jenante despre economii pe seama democratiei. Sunt argumentele comune ale dictatorilor ce apar in timpul crizelor economice si sunt convins ca dansii cunosc acest lucru.

Pana la urma este alegerea lor daca prefera sa isi compromita credibilitatea pentru un scop anume, pe care dansii il cunosc cu siguranta mai bine decat mine.

Insa in modesta mea calitate de alegator ce l-a votat de patru ori pe Traian Basescu imi permit un demers poate patetic, dar pe care il simt necesar:

Domnule Presedinte Traian Basescu, daca votul meu nu va mai intereseaza, va rog frumos macar NU MA FACETI SA VOTEZ PSD-UL!

Pentru asa ceva o sa va urasc pana la sfarsitul zilelor mele. La fel ca pe Ion Iliescu.

joi, 8 octombrie 2009

Criza economica: ce riscam sa pierdem definitiv

Eu, tot La Coltu' Strazii:


In urma cu vreun an, pe la inceputul crizei economice, in discutiile cu actualii colegi de blog imi exprimam temerile in legatura cu posibilele efecte ale acesteia. Nu eram nici eu absolut convins de ceea ce spuneam, pentru ca in general am o mare neincredere fata de capacitatea speciei umane de a isi anticipa viitorul.

Una dintre acestea era ca o guvernare PDL va stabili noi recorduri de incompetenta. Ma bazam pe evolutia acestei organizatii in ultimii ani, cu o pondere parlamentara determinata in proportie de 70% de prestatia unei singure persoane, Traian Basescu. O astfel de conjunctura favorizeaza lingaii si supusii si rapeste celor capabili sansa de a accede la autoritatea decizionala. Din pacate am avut dreptate.

O alta, mai fatalista, era ca 2008 s-ar putea sa fi fost varful unui ciclu istoric pentru Romania, ciclu pe care il calculam eu atunci la 70 de ani, cu precentul varf in 1938 si urmatorul undeva in 2078, dincolo de orizontul nostru de viata. Acum vad ca mai sunt si altii care se tem de acelasi lucru.

O alta care incepe sa se adevereasca, si care ma sperie mult mai mult decat precedentele, este ca aceasta criza economica va avea ca rezultat distrugerea partii active a societatii romanesti, atat cat a mai ramas din ea.

Inca din primele luni din 2009 am inceput sa aflu de prieteni din mediul privat ajunsi in situatii dramatice: fara venit si cu rata lunara de 60 de milioane, cu credit de 350000 euro si serviciu foarte nesigur, cu teren cumparat pe credit garantat cu casa, teren ce acum nu mai poate fi vandut la nici un pret, etc, etc. Mai nou am inceput sa aflu de drame aproape similare din sectorul bugetar. Ieri o prietena imi povestea ca este pe cale sa isi piarda serviciul in favoarea activistilor portocalii ce au invadat respectiva companie nationala. Provine dintr-o familie modesta, in timpul facultatii a avut doua servicii iar dupa, pentru o perioada chiar trei. A mers la concurs cu neincredere si a descoperit cu surprindere ca se poate lucra civilizat si la stat. Desigur, nu in 2009 ci in 2006. Si-a luat o garsoniera si o masina pe credit. Acum este aruncata afara in numele intereselor de partid.

Acesti oameni sunt si vor fi marile victime ale crizei in Romania. Nu pensionarii invatati cu saracia si protejati pentru voturile lor, nu bancile ce isi rezolva problemele pe seama guvernelor vulnerabile la lobby, nu cei aflati deja in strainatate si care acum repeta “Nu v-am spus eu ca Romania e de c***t?”, nu taranii ce traiesc la fel ca acum 50 de ani si la fel ca peste 50 de ani, nu pesimistii carcotasi ca mine care n-au riscat si acum se mandresc cu pesimismul lor.

Acestia erau oamenii care, uneori cu naivitate si cu usurinta, poate chiar cu aroganta, au crezut ca isi pot construi o viata decenta aici, in Romania. Ca merita efortul de a sta saptamani intregi 12 ore la serviciu, ca merita sa te adaptezi de doua ori pe an la un nou job, ca merita sa investesti pe 25 de ani intr-o casa in Romania. Ei au crezut in viitorul tarii acesteia, nu doar declamativ precum politicienii, ci al naibii de concret, mizand pe asta banii, sanatatea si tineretea lor. Si sunt pe cale sa le piarda pe toate.

Multi dintre ei vor pleca spre vest. Aud in jurul meu vorbindu-se de asta cu o frecventa si o convingere pe care n-am intalnit-o de 20 de ani incoace. Probabil la fel se vorbea si pe la sfarsitul anilor 70, inainte de lunga iarna grea a anilor 80. Unii vor ramane, iar dintre acestia unii, probabil destui, vor reusi candva sa iasa din drama financiara actuala. Dar nu vor mai putea recupera anii de munca pierduti pe nimic si mai ales nu vor mai putea recupera vreodata INCREDEREA ce i-a adus in aceasta situatie.

Acum un an cand aveam discutiile acelea, ziceam ca prima si cea mai importanta masura anticriza pe care ar trebui sa o ia un Guvern in Romania ar fi tocmai sa protejeze aceasta categorie de oameni. Nu mi-era nici mie clar exact cum ar fi trebuit procedat, poate prin garantii, poate prin finantari sau refinantari, dar de la aceasta idee generala ar fi trebuit pornit.

Pentru ca din criza economica vom iesi la un moment dat, mai la coada ca intotdeauna, dar vom iesi. Poate ca si democratia isi va reveni, sau macar vom avea o autarhie blanda, care sa permita macar un trai fara teama de agresiuni violente din partea statului. Insa riscam teribil de tare sa pierdem inca o generatie. A nu-stiu-cata la rand.

Iar dupa ce odata cu deschiderea granitelor cei mai buni dintre noi, fie ca erau cei mai buni tarani sau cei mai buni fizicieni, au plecat spre vest, distrugerea brutala a acestei firave categorii sociale ce incepea sa aduca a clasa de mijloc cred ca va pune cruce definitiv oricarei sperante de evolutie a societatii romanesti pentru zeci de ani de acum inainte. Vorbim de reforma Constitutiei, a invatamantului, a sistemului de pensii si asigurari sociale, etc, etc, etc. Intr-o societate rupta intre cativa boieri agresivi si o mare masa de slugoi lingai si suti, toti cu lipsuri mari de educatie si capacitate intelectuala, toate acestea vor ramane niste simple vorbe goale.

Revenind la politica noastra cea de toate zilele, singurul discurs cat de cat apropiat de aceste ganduri ale mele l-am gasit ieri pe blogul lui Tariceanu:

“Trebuie să avem din nou încredere în noi. Şi când spun asta mă refer la toţi românii. ‎
Să avem încredere în forţa tânărului care are o mică firmă de IT.‎
În priceperea inginerilor care lucrează la Piteşti sau Craiova şi care prin munca lor au ‎arătat că şi pe timp de criză se poate avea succes economic.‎
În inteligenţa profesorului care pregăteşte olimpici internaţionali şi în determinarea ‎tinerilor care ne fac cinste.‎”


Nu stiu cat de moral, competent, sincer sau populist este acest om. Ratiunea ma indeamna sa fiu prudent inainte de a enunta certitudini despre un politician a carui proiectie publica este foarte mult prelucrata, pozitiv sau negativ, prin insasi natura profesiei.

Dar sunt din ce in ce mai convins ca detine o calitate elementara dar din pacate foarte rara printre actualii politiceni romani, in covarsitoarea lor majoritate doar niste securisti/activisti PCR sau birocrati comunisti reprofilati: un anume bun simt ce tine mai putin de ratiune si analize lucide, ci vine probabil din educatie, din firescul dat de asimilarea unor valori ale lumii civilizate. Probabil acelasi bun simt care a facut ca guvernul pe care l-a condus, in ciuda a multe decizii foarte aproximative, ca fiu bland, sa fie singurul ce nu a fost perceput drept un agresor la adresa cetatenilor obisnuiti, probabil acelasi bun simt care l-a facut sa adauge in pachetul de ajutoare pentru sinistratii de la inundatii si o periuta de dinti.

Acum putem sa ne intoarcem la discutiile despre ultimele traznai ale militienilor cu pretentii de capitalisti. Si sa ne bucuram ca inca ne mai permitem sa avem astfel de preocupari frivole.

miercuri, 7 octombrie 2009

De ce l-as vota pe…

Am detaliat La Coltu' Strazii.

Mi s-a parut o leapsa interesanta pentru ca ne obliga sa incercam sa gandim pozitiv. In avalansa de negatii, furii si dezamagiri din aceste timpuri si aceste locuri, a incerca sa scrii pozitiv devine o provocare intelectuala. :)

marți, 29 septembrie 2009

No (other) comments

"Dacă presupunem, în mod optimist, că anul viitor vom avea o creştere de 1 la sută, asta nu va compensa reducerea de deficit de la 7,3 la 5,9 la sută. Şi încă nu ştim cum se termină anul acesta. Dacă se termină cu un derapaj, atunci sarcina pentru anul viitor devine şi mai dificilă.
[...]
Dar dacă vă uitaţi la cifrele de la a doua rectificare bugetară, veţi constata că pentru salarii este prevăzută o sumă de 45 de miliarde de lei. După şase luni, cheltuielile cu salariile erau de 25 de miliarde. Aşa că vom ajunge la sfârşitul anului cu 50 de miliarde. Guvernul trebuie, deci, să reducă cheltuielile cu salariile cu 5 miliarde de lei, până la sfârşitul anului. Or, cu fiecare zi ce trece, factura de salarii este aceeaşi, dacă nu fac nimic.
[...]
Dar ştiţi ce s-a întâmplat în ultimele şapte luni? Datoria externă privată pe termen scurt a scăzut la 17 miliarde, în schimb a crescut datoria publică cu vreo 5 miliarde.

I.M.I.: Deci, nu am rezolvat, de fapt, nimic?

Nu... Şi la orizont vedem alt risc major: momentul în care cei mari vor începe să lupte împotriva pericolului de inflaţie. Atunci va creşte nivelul dobânzilor. Banca Centrală Europeană nu va mai menţine dobânda la 1 la sută, FED nu va mai menţine 0,25 la sută. România are deja datoria publică internă şi externă echivalentă cu 30 la sută din PIB. În momentul acela, înseamnă că noi va trebui să ne rezervăm cam 3 la sută din PIB numai pentru plata dobânzilor. Este foarte mult! România trebuie să-şi facă rapid ordine acasă.
[...]
În campania electorală din 2004 noi avansaserăm următoarea idee. Aveam pe următorii şapte ani de la Uniunea Europeană 32 de miliarde de euro, mai spuneam noi că ne împrumutăm cu 30 de miliarde şi cu 60 de miliarde de euro izbim tare şi putem face un salt. A ieşit pe dracu. Am ajuns la o datorie externă de 70 de miliarde de euro şi n-am făcut nimic."

"“Nu putem scapa de o recesiune cu doua cifre. Gânditi-va matematic: anul trecut, in trimestrul trei, cresterea a fost de plus 9%. O stagnare anul acesta in trimestrul trei ar insemna, de fapt, o scadere de minus 9, comparativ cu anul trecut.

Or, o scadere de minus 7- minus 8%, in comparatie cu plus 9 anul trecut, inseamna o recesiune cu doua cifre”
[...]
"“Nu cred ca scaderea economica pe 12 luni va fi numai de 7,7%, cum s-a spus recent”, a avertizat directorul executiv al GEA.

Acesta considera ca cea mai profunda recesiune se va fi consemnata pentru lunile iulie, august si septembrie. “Maximul recesiunii va fi in trimestrul al treilea, pentru ca maximul de crestere a fost anul trecut tot in trimestrul al treilea. Dupa parerea mea, vom avea o recesiune cu doua cifre."

De aici si aici.

duminică, 27 septembrie 2009

Concediu (II)


Revin, asa cum am promis.

Au trecut si cele 5 zile la munte. A fost o iesire absolut reusita, in care totul a mers asa cum mi-am dorit. Lucru care mi se intampla cu o frecventa rezonabila, ca sa ma laud un pic. :P

Busteniul s-a transformat si el in ultimii ani, mizeria s-a restrans spre anumite zone periferice, dar au ramas si suficiente repere ale vremurilor mai vechi pentru a intretine nostalgia vacantelor cu parintii sau ale escapadelor din liceu si facultate. Sunt suficiente hoteluri si pensiuni rezonabile, desi nu pot sa nu observ cat de vaga este clasificarea "3 stele". Pentru ca nu am gasit locuri acolo unde doream eu m-am reprofilat rapid. Hotelul unde am stat oferea un pret foarte bun pentru 3 stele, o camera uriasa, o locatie buna, insa destule alte elemente basic, la limita clasificarii. Se putea si mai bine, o lectie de retinut este ca internetul nu e o sursa foarte exacta de informatii pentru turism in Romania.

Era lume foarte putina in statiune. O explicatie ar fi ca a inceput scoala, insa chiar si asa, daca gradul de ocupare scade atat de brutal imediat ce se depaseste sezonul cu o saptamana este trist pentru cei ce au investit acolo. Am mancat la traditionalele Caraiman si Silva: mancare excelenta la primul, ok la al doilea, ce are insa avantajul privelistii. Servire rezonabila, preturi ridicole daca fac comparatie cu ce sunt obisnuit sa platesc afara: cu 25 de euro inclusiv spaga am mancat 2 persoane de ne-am spart, trei feluri plus bautura. Spre comparatie o masa ok dar fara excese intr-o locatie celebra din Europa m-a costat acum cateva luni 70 de euro.

Timpul a fost perfect asa ca am mers acolo unde dorisem: la Urlatoarea, in Brasov si la Babele, cu telecabina. Mi s-a confirmat cu tristete ca nu mai rezist deloc la urcusuri, trebuie neaparat sa mai lucrez la conditia fizica pentru ca a ajuns la un nivel care ma deranjeaza. Cum as putea face asta cu minunatul meu job din Otopeni nu stiu, dar ma preocupa.

In plus leneveala din belsug si alte chestii placute tot din belsug. :P

Singurele aventuri le-am avut cu drumul. Calitatea serviciilor CFR a scazut mult in ultimele luni. Intarzieri, balbaieli, vagoane mizerabile. Nu intotdeauna ce-i drept, insa pe viitor ma voi gandi cu mai multa atentie inainte de a apela la tren.

Scriam in postul precedent ca mi-as dori ca dupa aceasta saptamana sa imi treaca starea permanenta de enervare. Asa s-a intamplat, desi chiar in seara in care m-am intors am tras un scandal la telefon cu taica-miu. Dar despre asta altadata, pentru ca are legatura cu ceva despre care vreau sa mai scriu, decizii, tampitizare (a mea, nu a altcuiva!), etc.

Imi pare bine ca mai am o saptamana la dispozitie. Chiar aveam nevoie de ea pentru a mai scadea din presiunea nenumaratelor maruntisuri stranse in timp si pentru a gandi. Lucid si pe indelete.

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Concediu (I)

Se implineste o saptamana de cand sunt in concediu. Este cel mai lung concediu pe care l-am avut vreodata in cei aproape 11 ani de cand lucrez: trei saptamani consecutive.

Ar trebui sa fie si cel mai linistit. Pentru ca de data aceasta nu mi-am propus decat sa imi reglez bioritmul pe care in ultimele luni nu il mai puteam controla deloc, si sa rezolv cateva maruntisuri, din randul celor pe care oamenii ce nu lucreaza intr-un depozit aflat la 1,5 Km de primul semn de civilizatie si la 1 - 2 ore de centrul orasului le rezolva dupa orele de serviciu.

In aceasta prima saptamana partea cea mai reusita a fost aceea in care mi-am propus sa nu fac nimic. Dar absolut nimic. A inceput greoi, cu insomnii noaptea si somn bezmetic ziua, dar in cele din urma miercuri pe la pranz, dupa 5 zile de nefacut nimic, am constatat cu incantare ca...ma simteam normal! Nu mai aveam capul mare, nu imi mai era somn permanent, chiar eram bine dispus. Acum vreo 3 ani imi era suficient un somn bun vineri seara si inca unul sambata dupa-amiaza si deja aveam chef de pierdut noaptea. Undeva cam in ultimul an am inceput sa am nevoie de toata sambata pentru a ma reface iar cam de prin iulie am inceput sa am nevoie de tot weekendul. Ba chiar in ultimele saptamani am mai inclus o zi pe la jumatatea saptamanii in care dormeam cat aveam nevoie si stateam apoi mai tarziu la birou.

De miercuri incoace pot spune macar ca am inceput sa ma trezesc relativ odihnit, chiar daca orele de somn tot aiuristice au ramas. Dovada ca acum la 5.30 dimineata scriu pe net. M-am culcat pe la vreo 3...pentru vreo ora si jumatate.



Insa odata ce am inceput sa fac si altceva decat somn/mancat/tv/calculator au revenit si nervii, de care abia ce scapasem incepand de vineri seara... Orice maruntis consuma enorm de mult timp si nu gasesc o explicatie atotcuprinzatoare.

Pe de-o parte in mod cert ma misc eu greu - lenes am fost de cand ma stiu si in plus in starea pe care am descris-o mai inainte am devenit si mai lent. Apoi in Romanica mult-iubita orice prostie devine o chestie complexa si incalcita in care te izbesti de cele mai traznite obstacole la fiecare pas. Romanii au un adevarat cult al ASTEPTATULUI. Daca l-au pierdut pe Ceausescu si cozile lui au inventat traficul. La noi o asteptare lunga da un grad in plus de gravitate acelui lucru pentru care astepti: e clar ca e ceva serios! Lucrurile serioase implica asteptare! Iar lucrurile valoroase implica gramada: acolo unde este gramada mai mare e clar ca e ceva valoros, pe care daca il ai vei fi invidat de prostime, adica vei primi suprema recunoastere a valorii individuale!

In fine, maruntisurile acestea sunt al naibii de multe. Atat de multe incat le uit, de am inceput sa imi fac agende atat scrise cat si electronice. Mai ales ca, intr-o alta buna traditie balcanica, pentru a face ceva trebuie sa incerci de 3-4-100 de ori. Asa ca daca nu notezi ai toate sansele sa uiti dupa incercarea 37, cand practic nici nu te-ai incalzit bine.

In aceste conditii, o conferinta de 2 ore miercuri dimineata la sediul KPMG din Baneasa mi-a consumat de fapt 6 ore, incluzand 45 de minute pentru a ma smulge din pat sau o ora pentru a ma intoarce de acolo... Iar joi am intarziat la programarea de la Medsana pentru ca a trebuit sa scot un pisoi de sub capota masinii (!?!), iar ca urmare am asteptat... Am stat in cabinetul medicului cam 5 minute pentru a citi niste analize pe care le facusem in urma cu mai mult de o luna (14.08). Timp total consumat cu chestia asta plus masa de pranz la o terasa: 4 ore! Iar in aceeasi seara am bajbait vreo 15 minute prin maretul santier al Podului Basarab ca sa dibuiesc cum se poate trece de la statia de metrou Grozavesti spre Regie...Cool, I love my country!

Desigur, pe langa cultul asteptatului si al incercarilor repetate sa nu uitam cainii, pisicutzele, cersetorii, cocalarii, soferii smecheri si alti comunitari din Atlasul de Mitocanie Urbana, plus peisajul mirific cu cacati, praf, traditionalele picamere si sirenele cu arome variate alte salvarilor.

Iar in insiruirea maruntisurilor mancatoare de timp sa nu uit telefoanele, la care nu reusesc sa vorbesc mai putin de 1-2 ore pe zi orice le-as face. Uneori ajung la 4 ore/zi. Daca stau sa ma gandesc cred ca acum ai mei stiu mai multe detalii despre ce fac zilnic decat atunci cand stateam cu ei in casa... Insa daca nu sun o zi e alarma.

Insa probabil ceea ce mi-a sabotat cel mai mult planul meu de revenire la o stare mai contemplativa a fost un trojan dat naibii cu care m-am luptat incepand cam tot de miercuri, pana vineri cand am consumat cam 5 ore incercand sa-i dau de cap. N-am reusit. PC-ul meu e 90% condamnat la reinstalare de Windows. L-am tras pe dreapta, oricum infectia avanseaza ca o metastaza: Office si YM sunt deja moarte, netul inca mai merge. Cu ocazia aceasta am pierdut si o parte a listutei cu maruntisuri "de rezolvat". :)) Acum scriu de pe cel vechi, noroc ca era la indemana.

Una peste alta, desi daca recapitulez rational n-am de ce sa fiu suparat pe mine insumi, dupa o saptamana de concediu am iesit din starea permanenta de nesomn dar nu si din aceea aproape permanenta de nervi. De aceea am si denumit postul Concediu (I). Sper ca peste o saptamana, dupa cateva zile la munte, sa pot scrie un Concediu (II) in care sa raportez cu mandrie ca am scapat si de nervi. Iar eventual in cea de-a treia saptamana chiar sa si rezolv cate ceva din lista aceea lunga de maruntisuri...

miercuri, 9 septembrie 2009

V-uri si L-uri

Deja ma irita cand aflu ca altfel respectabilul Mugur Isarescu insista cu visul lui despre V-uri. Daca ditamai guvernatorul BNR isi permite sa arunce astfel de vorbe in care nu mai crede nici macar Basescu, imi permit si eu sa arunc in blogosfera niste desene in care cred sincer.


Evolutia Dow Jones

Cu rosu trendul principal, cu albastru trendurile secundare, iar cu verde punctul in care cred ca se afla acum:







Si evolutia PIB-ului in Romania. Noi nu avem trenduri secundare pentru ca guvernul nostru sta cu mana in gura, asa ca economia evolueaza "liber"...in gol:

marți, 25 august 2009

Bi-2

Noroc cu siteurile astea de socializare. Mai gasesc si eu ceva muzica buna, pentru ca daca e dupa "mijloacele de larga difuzare in masa" mor cu GaGa Maca.

Trei piese ce mi-au placut de la prima ascultare, cu siguranta ca in timp voi mai descoperi si altele:








joi, 20 august 2009

Inteligenta si sinceritate

Rar mi se intampla sa postez in aceeasi zi de doua ori. Dar si mai rar mi se intampla sa citesc un interviu precum cel pe care il recomand aici. Ieri radeam de stilul pretios cu care Vantu are revelatii despre lucruri pe care le putea citi pe Reuters acum 5 ani. Astazi am gasit o istorie interesanta, in care apare si un personaj pe care eu il admir iar marea majoritate a romanilor in frunte cu Conducatorul Mult Iubit il urasc, iar povestitorul demonstreaza o inteligenta ce imi impune respect si o sinceritate uneori dezarmanta.

"Abordarea mea iniţială a fost pur teoretică. Am luat manualele de mergers and aquisitions, mi-am făcut un plan, care din start a fost obstrucţionat de toţi."

" dar să ştiţi că nu mai puţin formale, birocratice sunt şi companiile multinaţionale, poate chiar cu mult mai formale şi mai birocratice decât stilul pe care l-au adus kazahii la Rompetrol."

"Dacă e să nu glumim, îl cunoşteam pe Dinu Patriciu pe vremea când, poate, mă consideram un mai mare om de afaceri decât el: la mijlocul anilor '90. Dar, după ce am văzut performanţele lui la începutul anilor 2000, mi-am lăsat şi eu orgoliile şi aroganţele şi am venit să fiu unul dintre soldaţii lui."

"Şi v-am spus: pe Dinu Patriciu nu trebuie să îl crezi, trebuie să îl urmezi. Dacă încerci să îl analizezi din punct de vedere matematic, să îi calculezi ideile, întotdeauna ţi se pare că e Science Fiction."

"Trei, să ne soluţionăm două probleme esenţiale: una este nevoia unui partener cu experienţă istorică în domeniu, care ne-ar fi adus management şi lichidităţi, fie ele în formă de capital, fie, în cazul nostru, ţiţei, care este acelaşi lucru. Şi a doua – ne-ar dizolva puţin presiunea politică. Este uşor să îl înghiţi pe unul român, cu bube, cu floricele la ureche."

"Şi dacă noi aveam, până la data X, o coadă lungă de doritori să finanţeze dealul respectiv, după data X aveam o coadă lungă care fugeau de la noi, să nu îl finanţeze."

Omul care a adus kazahii în România: O tranzacţie ca Rompetrol nu va mai reuşi nimeni

De ce pentru noi Basescu este Iliescu Doi

Pana in Februarie am avut control de la ANAF referitor la TVA.
In Martie am depus contestatia, in Aprilie am trimis scrisori si am mers in audiente, in Mai am primit raspunsul (pozitiv).

In iunie au luat o pauza: se roteau cadrele.

In Iulie a venit un control de la ANV in urma unei sesizari de la Politia de Frontiera (!?!). Subiectul era atat de stupid incat am scapat repede, in 2 saptamani.

Imediat dupa ei a venit iarasi control de la ANAF pe TVA. Am terminat cu ei Vineri 7 August, printr-o cerere de sanctionare disciplinara, conform Codului de Procedura Fiscala. Inca astept raportul final, trebuie sa vina saptamana aceasta.

Ieri a venit iarasi ANV-ul. De data aceasta pentru un control pe accize pe ultimii 5 ani. Probabil o sa dureze pana spre sfarsitul anului.

Din Februarie 2005 pana in Septembrie 2008 n-am avut nici un control, de nici un fel. Inainte de 2005 controalele erau o stare permanenta de fapt, cateodata doua in acelasi timp, fara incetare incepand din 2000 de cand lucrez aici. Acum ne-am intors de unde am plecat.


PS: ca sa nu creada cineva ca suntem cine stie ce infractori, mentionez ca am luat o singura data amenda, in 2001, pe faimoasa Lege privind Repatrierea Valutei, pe care nu am contestat-o in instantele internationale pentru ca aveam de recuperat niste milioane de dolari TVA de la asa-numitul "stat" roman. Spaga n-am dat niciodata, nimic, cel putin din 2004 de cand pot fi absolut sigur ca nu s-a intamplat nimic fara cunostinta mea.

Intamplator as fi avut niste treaba, pentru ca vanzarile sunt in "viteza verticala", precum avionul ala frantuzesc. Dar ce conteaza asta, ma duc sa rasfoiesc hartoage si sa port discutii paranoico-stupide cu domnii de la vama. Peste 1-2 luni probabil ca o sa dam oameni afara. Timp de gandit la masuri mai inteligente n-avem, pentru ca 60% din el il pierdem cu datul cu semnatul, certuri, scrisori, audiente, etc, etc, si eu si directorul general. Sa dea Dumnezeu ca din banii "recoltati" la buget (nu de la noi, dar cu siguranta de la altii mai vulnerabili) sa isi cumpere cruci, si Basescu, si Boc, si toate neamurile, pilele, lautarii si servitorii lor!

miercuri, 19 august 2009

Cu un pas in urma


Se spune ca marii manageri trebuie sa fie permanent cu un pas inaintea evenimentelor. Nu este cazul si la noi, unde marea majoritate a "managerilor" sunt niste simpli escroci.

Intr-un interviu aparut astazi pe Pagina de Media, Sorin Ovidiu Vantu descopera roata:

"Petrişor Obae:În comunicarea lui Emil Hurezeanu despre deciziile acţionarului majoritar se vorbeşte despre “dezvoltarea şi consolidarea mediei electronice – online, radio, TV”, ca prioritate. Ce se întâmplă cu printul?
Este în funcţie de piaţă. Piaţa va decide soarta printului. Ca în orice afacere, te orientezi acolo unde ai şanse de dezvoltare în viitor. Eu, acum nu mai cred în print.

Sorin Ovidiu Vîntu: Şi ce se întâmplă cu printul?
Printul se păstrează, dar nu mai pot investi. Evident că voi susţine Cotidianul, dar nu mai investesc în dezvoltarea ziarului.

Şi ce se va întâmpla cu Cotidianul?
Cum spuneam, piaţa va decide. Sunt convins că este o soluţie bună, pentru Cotidianul, Cornel Nistorescu. Chiar dacă acolo sunt au fost două filozofii de presă diametral opuse – filozofia Nistorescu şi filozofia Caţavencu.

Cotidianul este lăsat de unul singur?
Una este să menţii un produs, alta este să investeşti în dezvoltare. Normal că voi susţine Cotidianul, chiar dacă la tiraje mult mai mici. În general, eu cred că ziarele vor rezista în viitor, dar la tiraje mult mai mici.

Îi susţin, dar nu mai investesc în dezvoltare. Nu cred în viitorul ca business al presei scrise. Să scot un ziar ca să-l fac ambalaj pentru murături nu este genul meu.

În momentul în care ştiu că toată generaţia care vine acum din spate este pe online, de ce să mai bag bani în print?"


A fost nevoie sa piarda cateva zeci (sute?) de milioane de euro pentru a ajunge la aceasta concluzie inteleapta, pe care ar fi putut sa o afle inca de acum cativa ani buni daca ar fi citit niste publicatii/siteuri generaliste (nu vorbesc de cele de specialitate, pentru ca nu sunt specialist in media!) dar serioase. Sau ar fi putut sa angajeze niste oameni competenti in locul "deontologilor" buni la scris referate filozofice despre ultima stramba bagata de Basescu si care se legitimeaza intre ei drept "intelectuali", "lideri de opinie", etc, etc, precum se legitimau pe vremuri la Mamaia "creatorii de slagare".

In rest...imi pare bine ca a luat teapa! :D Si o sa mai ia.

Next one: Geoana & Gusa

luni, 17 august 2009

My Political Views

My Political Views
I am a center-right social libertarian
Right: 2.57, Libertarian: 4.23

Political Spectrum Quiz


My Foreign Policy Views
Score: -7.51

Political Spectrum Quiz


My Culture War Stance
Score: -5.46

Political Spectrum Quiz

miercuri, 12 august 2009

Putin si taxiul

Habar n-am ce reprezinta filmuletzul asta, pentru ca totul este in ruseste, dar e haios tare. Si poate va era dor de ceva din Mama Rusie, pentru ca a trecut mult de cand am postat imnul Gazpromului. :D

duminică, 9 august 2009

Georgia: cum se poate face treaba

Pentru cei ce tot spun ca "la noi nu se poate asa ceva":

• Impozit pe profit de 15%;
• Impozit pe venit de 20%, urmând ca această cotă să ajungă la 15% până în 2012, conform legislaţiei în vigoare;
• Impozit pe proprietate de până la 1%;
• TVA – redus de 18%, respectiv 0% pentru sectorul financiar şi de sănătate.

Georgia nu are:
• Contribuţii sociale
• Impozit pe dividendele oferite de companiile listate la bursă
• Impozit pe dobânda aferentă depozitelor bancare şi obligaţiunilor

Ca urmare a reformei fiscale, impactul asupra bugetului de stat a fost uriaş, însă nu în sensul golirii acestuia de resurse, aşa cum poate s-ar aştepta unii, ci în sensul creşterii puternice a veniturilor colectate. Acestea din urmă au sărit, ca pondere în PIB, de la 15% în 2003 la 30% în 2008.

Păşind consecvent pe linia liberală a reformelor întreprinse, autoritatea politică a aprobat o lege care limitează cheltuielile publice la 25% din PIB, ceea ce lasă spaţiu pentru reducerea în continuare a impozitelor.

2. Liberul schimb

Georgia a abolit aproape în totalitate şi unilateral taxele vamale şi barierele non-tarifare la import. Circa 95% din mărfurile importate intră în ţară fără nicio taxă vamală, iar pentru restul există taxe de maxim 12%, ceea ce face ca taxa vamală medie să nu depăşească 0,6%.

S-a întreprins o amplă reformă a administraţiei publice, concretizată în reducerea cu 50% a numărului funcţionarilor publici, ceea ce a permis creşterea consistentă a salariilor celor rămaşi în sistem. Zeci de reglementări au fost simplificate radical sau abrogate complet, avându-se în vedere următoarele trei principii:
• Birocraţia naţională nu posedă capacitatea de a reglementa sau certifica produsele şi activitatea economică mai bine decât o fac birocraţiile din statele dezvoltate; în consecinţă, furnizarea oricărui produs sau serviciu care este deja reglementată într-un stat membru al OECD este permisă automat, fără alte condiţii, în Georgia (vizate au fost, de exemplu, instituţii şi servicii financiare, bunuri de consum, inclusiv farmaceutice);

• Sistemul complicat de ajutoare sociale a fost înlocuit cu un program naţional de protecţie socială, prin care familiilor cu venituri reduse li se acordă lunar o anumită sumă.

• Atragerea masivă de investiţii străine. Investiţiile străine directe au ajuns în ultimii ani să reprezinte 15% - 17% din PIB; Deficitul de cont curent este finanţat într-o măsură covârşitoare prin investiţiile străine directe, nu prin împrumuturi pe termen scurt.
• Creştere economică accelerată. Din 2004, PIB real al Georgiei a crescut cu peste 8% în fiecare an. PIB nominal a crescut de peste 3 ori, de la 4 miliarde dolari în 2004 la aproape 13 miliarde în 2008;

Georgia a continuat să atragă investiţii străine directe enorme (circa 20% din PIB), în condiţiile purtării războiului cu Rusia! În Georgia se preconizează pentru anul în curs (în acest moment – iunie 2009) o scădere economică superficială (-1%), într-un moment în care pieţele emergente se prăbuşesc!

Articolul complet.

Ma rog, sa mentionam ca Presedintele lor are un Master of Laws de la Universitatea Columbia si vorbeste fluent 4 limbi straine. Al nostru are Institutul de Marina si pretinde ca vorbeste engleza.

Deci, probabil ca intr-adevar "la noi nu se poate".

joi, 6 august 2009

Tolontan despre Basescu

Zilnic se scriu zeci de articole in zeci de ziare despre Traian Basescu. I se rosteste numele de sute de ori la peste zece posturi de televizune. In 90% din cazuri putem afla doar SENTIMENTELE celor ce il pomenesc despre el. Basescu actioneaza ca alcoolul, intuneca ratiunea si starneste sentimentele. Rareori poti citi sau auzi un comentariu despre cel mai invocat roman care sa faca apel la inteligenta si ratiune si nu la doar la sentimente, uneori primare.

Acum cateva minute am citit un astfel de articol. Paradoxal, a aparut intr-un ziar de sport, scris de un comentator sportiv. Este si acesta un semn al colosalei confuzii de valori din Romania.

Cele 27.353 de cuvinte ale lui Traian Băsescu

miercuri, 5 august 2009

Bebeul, ultima si cea mai tare fitza romaneasca

Acest post ar fi trebuit sa il scriu mai demult, dar acum mi-a adus aminte un prieten de istorie.

In urma cu cateva saptamani am ajuns pentru o ora la Trattoria din Herastrau, un loc unde se intalnesc toti trendsetterii mahalalei romanesti. Ce-am vazut acolo:

a. Bebeul pus pe masa, langa cocktail, in timp ce comeseanul din partea cealalta face poze;

b. Bebeul pus intr-un echilibru fragil pe marginea pavilionului, in care se afla, printre altii, celebrul noname Falemi;

c. Pitzi mare si cu pitzi mica, imbracate IDENTIC, in rochitze albe transparente si scurte pana la funduletz, fac ture de terasa pentru ca pitzi mica se plictiseste sau n-are aer, dar mai ales pentru a saluta si a primi omagiile colegilor de taiat frunza la caini;

d. Intrarea in buda era blocata de 5 bebei care se bateau cu apa. Din fericire nu intrasera si la barbati. In timp ce faceam treaba pentru care exista buda am auzit o menajera dojenindu-i duioasa pe bebei. La iesire a trebuit sa imi fac loc printre ei, plus doua mamici sexoase cu bebeii din dotare care tocmai intrau.

In principiu cam 40% din populatia terasei era sub 5 ani.

marți, 4 august 2009

Uraa, criza s-a terminat! Suntem inapoi in 1998!

Two major U.S. benchmarks just concurrently reached headline milestones.

Specifically, the Nasdaq has cleared the 2,000 mark, while at the same time, the S&P 500 has edged atop the 1,000 mark.

That's the good news.

The bad news is that both levels were initially surpassed in 1998, more than 11 years ago.

So those buy-and-hold investors that rode out the Internet bubble, and the ensuing crash, followed by the housing bubble, and this year's crash, have been rewarded with their original 1998 investment back, along with a few gray hairs.

De aici.

PS: astazi am scris si un articol suparat La Coltu' Strazii.

vineri, 31 iulie 2009

Message in a bottle


Metallica - The Unforgiven II
Încărcat de metallica. - Music videos, artist interviews, concerts and more.

Cei mai buni prieteni ai moldovenilor

...NU sunt romanii, asa cum probabil va asteptati sa spun. Nici rusii. Nici SUA. Nici EU.

Ci unii mici si zambareti, veniti nu chiar de pe Marte, dar oricum de undeva din zona:

China gains a foothold in Russia’s backyard


A week before Wednesday’s repeat parliamentary elections in Moldova, China signed an agreement to loan $1bn (£600m, €700m) to this cash-strapped, resource-poor country, nearly tripling Moldova’s external debt and issuing a direct challenge to the US and Russia for economic and political influence in this last outpost of elected Communist rule in the former Soviet Union.

miercuri, 29 iulie 2009

Critica guvernului Tariceanu

Cea mai buna critica a guvernului Tariceanu pe care am citit-o:

PIB-ul Romåniei creşte, de nouă ani, cu steroizi

Daca Basescu&Co ar fi argumentat asa, si nu parafrazand "Crastravetele" lui Caragiale, denumit in varianta lor "deficitul bugetar pe 2008", ar fi avut o sansa de a ma convinge.

Alegeri in Moldova

Am postat aproximativ acest comentariu pe blogul lui Cristian Preda, europarlamentar roman ce este observator din partea EU la alegerile din Moldova, in Dubasari la sectiile de votare organizate pentru alegatorii din Transnistria.

Va doresc mult succes in aceasta misiune dificila!

Si tin pumnii tuturor moldovenilor! Sa dea Dumnezeu sa iasa din acest blocaj istoric si sa poata si ei ca peste 20 de ani sa fie la fel de egoisti si materialisti precum multi din tinerii din Romania pentru care comunismul si anii 90 sunt doar pasaje din cartile de istorie sau amintiri vagi din copilarie! Pana la urma e mare lucru sa poti spune ca te preocupa doar urmatoarea vizita la mall si nu daca te vei intoarce nebatut de la sectia de votare sau daca vei fi lasat sa treci granita.

vineri, 24 iulie 2009

Crystal pond awaits the lorn

Dupa concertul de sambata seara, de cate ori ascult Nightwish in componenta originala (ceea ce se intampla de multe ori pe zi) imi vine sa oftez.

Comparati si voi clipul acesta cu cel din postul anterior...



PS1: Mai ma inveselesc incercand sa mi-o imaginez pe Anette cantand piesa aceasta. Pentru binele ei sper sa nu-i treaca vreodata asa ceva prin cap. :D

PS2: ceva totusi s-a pastrat: Tuomas, muzica si versurile sale:


All those beautiful people
I want to have them
I want to have them all
All those porcelain models
If only I could make them fall

Be my heart a well of love
Flowing free so far above

A wintry eve
Once upon a tale
An Ugly Duckling
Lost in a verse
Of a sparrows carol
Dreaming the stars

Be my heart a well of love
Flowing free so far above

In my world
Love is for poets
Never the famous balcony scene
Just a dying faith
On the heaven's gate

Crystal pond awaits the lorn
Tonight another morn for the lonely one is born

luni, 20 iulie 2009

Artmania 2009 - impresii la foc automat


...poate le dezvolt mai tarziu.

*La dus am mers pe Transfagarasan, excelenta idee, drumul insusi a devenit parte din distractie;

*Trebuie sa imi inghit mandria de bucurestean si sa recunosc: dupa creasta Fagarasului parca am trecut o granita invizibila. Ardelenii si maghiarii sa nu se grabeasca: tara aceea distincta in care am avut senzatia ca am trecut parea condusa si construita de nemti, nu de altcineva;

*Sibiul se dezvolta incet dar sigur. N-am observat schimbari spectaculoase, dar imbunatatiri si extinderi sunt peste tot. Si din ce in ce mai multa germana. Chiar ma nemtilor, va sperie asa tare Carpatii de nu ii treceti si ne lasati aici doar cu grecii, turcii si arabii? Sau asa v-ati inteles cu rusii?
Pacat de lipsa unei sosele de centura, iarasi am avut un sentiment de jena ca un oras asa frumos e stricat de indolenta si paranoia politica a bizantinilor de la Bucuresti;

*Metalhead zice ca au fost 6000 de oameni in prima zi si 10000 in a doua, probabil cifrele sunt usor exagerate. Organizarea ireprosabila, n-am absolut nimic de comentat. Foarte buna ideea de a nu mai programa trupe majore duminica, de asemenea foarte buna ideea de a renunta la "promovarea valorilor autohtone";

*Publicul destul de calm, se observa o usoara crestere a mediei de varsta. Prin centrul istoric, rockerii, desi majoritari, parca nu dominau asa clar peisajul ca acum 2 ani.

Concertele propriu-zise:

TRISTANIA

M-au cam dezamagit, pentru ca din piesele pe care vroiam sa le aud n-au cantat decat Shadowman si Angellore. Au lipsit Equilibrium, Cure, Deadlands, My Lost Lenore, December Elegy, etc.
Faptul ca au cantat primii si in plina zi de asemenea nu i-a ajutat. Noua vocalista este ok, n-am reprosuri majore, dar n-are cum sa aiba charisma lui Vibeke Stene, de altfel ar fi nedrept sa i se pretinda asa ceva.
Probabil ca cei care s-au uitat la ei doar ca la o trupa de deschidere au fost relativ multumiti, insa pentru mine care abia asteptam sa ii vad a fost cam slabut...

MY DYING BRIDE

Si pe ei i-a dezavantajat faptul ca mai bine de jumatate din concert a fost pe zi, chiar mai mult decat pe Tristania, pentru ca MDB este in primul rand o trupa de atmosfera. In momentul in care s-a inoptat, parca totul s-a simtit altfel.
Altfel showul a fost impecabil, firesc pentru o trupa sudata in aproape 20 de ani. Un avantaj important: ultimul lor album pe care si l-au promovat (la fel ca toti ceilalti) este chiar bun! Fara sa fiu un mare fan, partea finala a concertului MDB a fost pentru mine momentul de maxim al zilei. In plus sunt englezi. :P

OPETH

Nu ii mai ascultasem de vreo 10 ani, habar n-aveam ce mai canta. Sunt instrumentisti exceptionali, cei mai buni din tot festivalul si unii dintre cei mai buni pe care i-am auzit vreodata! Incercand sa gasesc un termen de comparatie, singurul relevant ce imi vine in minte este Iron Maiden in formatie completa, asa cum i-am vazut eu anul trecut. Mikael Åkerfeldt este un lider adevarat, are un dialog savoros cu publicul, pe cat de linistit pe atat de plin de umor. Compozitiile au complexitatea asteptata de la asemenea muzicieni. Mare lor problema este, din perspectiva mea subiectiva, stilul abordat: progressive death metal.

De cand ma stiu m-au plictisit teribil grunturile vocale si secventele agresive specifice acestui subgen. In materie de duritate vocala n-am trecut niciodata mai departe de Paradise Lost si Sepultura. Iar la Opeth secventele death erau multe si frecvente, asa ca au sfarsit prin a ma obosi, adaugandu-se la un drum de 6 ore dupa 5 ore de somn in noaptea precedenta, 5 ore de stat in picioare la concert si cateva beri, asa ca am plecat cu vreo 2 piese inainte de final.

Ziua 2:

SUBSCRIBE

O trupa maghiara despre care nu auzisem nimic inainte, pe care i-am ascultat instalat comod in cafeneaua de langa Brukenthal. Stilul aduce flagrant cu Pantera dar una peste alta au fost o alegere buna pentru deschidere: dinamici si cu o calitate onorabila.

PAIN

Auzisem laude la adresa lor din mai multe directii, personal nu ascultasem decat piesa inregistrata cu Anette (Follow Me), asa ca eram destul ce curios.

Stilul este ok, un industrial metal pe care il recomand calduros pentru a fi ascultat in masina, in timpul drumurilor lungi. O sa ii adaug si eu in playlistul de la birou. Te prinde usor si te tine asa...prins. :P Dar totodata este extrem de comercial. Pain au fost de departe cea mai comerciala trupa prezenta la Artmania, din punctul acesta de vedere fiind usor iesiti din peisaj si facandu-ma chiar sa ma intreb cum a gandit Holopainen cand i-a ales ca trupa de deschidere. Titlurile pieselor sunt sugestive: On and On, Follow Me, End of the Line, I'm Going In si tot asa, pana ajungem la destinatie. :D

Si in fine:

NIGHTWISH

Vedetele festivalului, o trupa cu cel putin o clasa peste restul si pe care o clasez in varful topului preferintelor personale. N-am ce sa comentez la playlist, din punctul meu de vedere puteau sa dea cu zarul si tot bine iesea. Showul a progresat fata de 2005, odata cu prosperitatea trupei. :D Marco mi s-a parut mai discret ca altadata, cred ca a fost ceva intentionat pentru a o scoate in fata pe cea care a nascut multe intrebari: Anette Olson, inlocuitoarea Tarjei Turunen.

Desi am fost unul dintre cei care i-au luat apararea suedezei atunci cand a aparut prima data in NW, trebuie sa recunosc cu tristete ca...hmm...n-are nici o legatura cu Tarja. Sunt destul de sigur de ce spun, mai ales ca pe ultima am ascultat-o live acum 3 saptamani. La piesele vechi, unde trebuie sa urce mult, pur si simplu se chinuie, mai bine le-ar scoate de tot din playlist. Everdream si Wishmaster suna dureros cu Anette.

Se descurca ceva mai bine la piesele rapide (Romanticide) si la cele care probabil au fost compuse din start pentru vocea sa. In mod evident, Sahara este piesa sa preferata si care ii iese cel mai bine.

Insa Nightwish au ajuns la acest statut tocmai pentru ca au combinat metalul cu vocea operetica. Nici nu stiu daca Tuomas este capabil sa compuna intr-un alt stil. Iar Anette, cu tot efortul, pur si simplu nu are capacitatile vocale necesare.

A compensat cat de cat prin prezenta scenica agreabila. Overall, este o "draguta", ca sa folosesc un termen foarte comun.

Concertul a meritat fara doar si poate, iar daca luna viitoare NW ar canta iarasi undeva in zona, m-as duce din nou! Sunt piesele mele preferate, oricum le ascult aproape zilnic.

Pana la urma am scris destul de mult. Poate voi gasi timp sa ordonez notitele acestea intr-un text mai coerent. Momentan mi-e lene si sa il recitesc, asa ca scuze pentru eventualele galme din el. :P

vineri, 12 iunie 2009

The (new) centre of gravity of the global energy markets

The centre of gravity of the global energy markets has tilted sharply and irreversibly towards the emerging nations of the world, especially China.

This is not a temporary phenomenon but one that I believe will only increase still more over time.

Overall primary energy consumption nudged up just 1.4 per cent, the smallest rise since 2001. China alone accounted for almost three quarters of the rise,

Coal: For the sixth consecutive year coal remained the fastest growing fuel globally, even though its 3.1 per cent growth in consumption was below the 10-year trend. China, which accounts for fully 43 per cent of global coal demand, accounted for 85 per cent of this growth, with an increase of 6.8 per cent.

Hydroelectric output continued its recent strong performance with growth of 2.8 per cent, above the 10 year average for the fourth time in the past five years. However, again, all of the global increase could be accounted for by growth in China - climbing by 20.3 per cent, nearly twice the country's 10-year average rate.

De aici.

sâmbătă, 6 iunie 2009

Si eu votez impotriva

Am scris azi-noapte La Coltu' Strazii, dau c/p aici pentru fanii lenesi. :P



De vreo cativa ani ma contrazic cu Ovidiu pe teme politice, mai intai intr-un mediu virtual mai intim, acum aici, desi cred ca este evident atat pentru noi cat si pentru ceilalti ca avem conceptii mai curand apropiate, separate mai mult de simpatii personale si de prioritatea pe care o acordam unor criterii, fundamental aceleasi. Din pacate in primavara aceasta am ajuns in situatia trista de a avea aceeasi optiune, nu pentru ca unul ar fi convins pe celalalt, ci pentru ca se pare ca sila ne-a invins pe amandoi, precum Securitatea pe Constantinescu in urma cu un deceniu.
Am citit si eu articolul din Business Standard, chiar la prima ora a diminetii, si m-am ingrozit. In primul rand de ce poate gandi Norica Nicolai, capul de lista al Partidului National Liberal (!?!): nationalizarea companiilor, stabilirea de preturi standard, limitarea liberului schimb si reglementarea accesului in piata, cresterea rolului bancilor nationale si a subventiilor, deci cresterea rolului statului in economie! INCREDIBIL! As fi fost uimit sa aud asa ceva si de la un reprezentat PSD, deoarece sunt niste idei agresiv-socialiste, darmite de la “vedeta” unui partid ce se pretinde de dreapta!
Tot astazi am citit reactia respectivei doamne la testul de engleza a celor de la Cotidianul. Aceste doua momente m-au vindecat rapid si definitiv de orice tentatie de a vota duminica PNL. Le-am iertat multe in ultimii ani, m-am incapatanat sa continui sa ii votez in ideea ca un organism bolnav este totusi preferabil virusului in sine, reprezentat de pseudo-partidele democratice cu descendenta directa din FSN si PCR. Insa plasarea Noricai Nicolai pe primul loc in lista pentru europarlamentare este pur si simplu o jignire pentru noi acestia care am continuat sa ii votam in ultimii ani in ciuda “genialelor” strategii androniciene. Poate ca daca ar fi fost strecurata undeva pe un loc eligibil, dar mai putin vizibil, as fi putut inghiti broasca raioasa in sos picant de Renate Weber si Adina Valean, si pentru a imi mai scoate nodul in gat provocat de Basescu&Boc. Dar prezentata pe post de topping este prea mult! Nu am stomacul lui TRU si nici nu sunt platit pentru astfel de degustari, precum dansul.
Speculez ca aceasta isprava de gaga ii apartine in buna masura lui Ludovic Orban, un tip simpatic si plin de energie, dar pe care entuziasmul il orbeste de multe ori. (na, ca mi-a iesit si un joc de cuvinte!) Imi aduce vag aminte de Borcea de la Dinamo.
Dan Selaru reuseste aici o pledoarie pro-PNL mai convingatoare decat toti cei 9000 de Km parcursi de Antonescu, desi este bazata aproape exclusiv pe ideea de vot negativ. Totusi, punandu-le una langa cealalta pe Norica si pe EBA, prima nu mi se pare cu nimic mai rasarita. Ba chiar, daca votul ar fi obligatoriu iar cele doua singurele candidate, as vota odrasla prezidentiala, macar e mai tanara si mai atractiva.
Pe lista PDL am gasit vreo doi candidati merituosi (Cristian Preda si Marinescu) si inca vreo doi acceptabili (Stolojan si Macovei). De altfel, propunerile lui Stolojan din acelasi articol din Business Standard sunt singurele competente. Dar in general PDL arata bine spre foarte bine in VORBE. Tocmai de aceea de o buna bucata de timp am hotarat ca in evaluarea actiunilor lui Basescu&Co sa elimin complet declaratiile, intentiile si discursurile si sa ma uit exclusiv la FAPTE.
Iar acestea sunt pur si simplu infioratoare, atat in economie, cat si in politica sau in justitie. Recesiunea este mai mare decat cele mai pesimiste anticipari, la fel deficitul, cheltuielile bugetare sunt mai mari cu 15% iar investitiile cu 1/4 mai mici decat anul trecut! Atitudinea fata de mediul de afaceri este nu nepasatoare, ci de-a dreptul agresiva, nu in stilul Robin Hood, ci in stilul Putin. Citesc despre ea la nivel macro si o simt pe propria piele la nivel micro. Singura masura economica anticriza luata pana acum, dincolo de palavrageala sufocanta si populista, o constituie nesfarsitele licitatii disperate de titluri de stat pentru a face rost de banii pentru platile curente de salarii si pensii. De plata datoriilor catre companii (TVA sau contracte cu statul) nici pomeneala, ce sa mai vorbim de stimuli sau ajutor de stat…
Politic sunt aliati cu PSD-ul la guvernare si cu PNG-ul la primarie. Oficial, nu presupus sau punctual ca altii la care tipa Basescu acum vreun an de zile. “Partidul” (ghilimelele sunt obligatorii) isi mobilizeaza activul in slujba beizadelei sefului cel mare, care intre timp “se preocupa exclusiv de criza economica” aparand pe post de atractie principala la toate balciurile si talciocurile. Iar in pauzele dintre doua sarbe isi arata muschii la asupritorii imperialisti si mai incaseaza in tacere cate o flegma de la ursul mai batran de la est, ca rezultat al “succesurilor” nemasurate in politica externa.
In ceea ce priveste justitia…guvernul “cu o larga majoritate parlamentara” da mai multe ordonante decat guvernul de 22% a lui Tariceanu, despre ministri condamnati (nu cu inceperea urmarii penale pentru cazuri inventate, vezi Atanasiu) nu se sufla nici o vorba, numirile pe criterii politice au devenit lege (urmeaza oare legiferarea numirilor pe criteriul rudeniei, sau a sponsorizarilor politice acordate?), securitatea santajeaza magistratii cu mandat oficial, avem aproape certitudinea faptului ca nu numai ca monitorizarea pe justitie nu va fi ridicata, dar se vor bloca si fonduri europene (ca sa vada tanarul mafiot Chiuariu ce inseamna adevarata reforma!) iar eu unul pot in continuare sa il tachinez linistit pe Ovidiu. Acum vreo trei ani i-am promis ca il votez pe Basescu daca reuseste sa prinda macar UN hot mare.
Acesta este PDL-ul, dincolo de vorbe. Aparitiile permanent sau temporar decente (Cristian Preda, Sever Voinescu, cateodata Videanu sau Stolojan) n-au nici o legatura cu actiunile concrete ce sunt monopolul vechiului activ al PD, si se diferentiaza de PSD doar printr-un plus de incompetenta, pupincurism si mitocanie.
In ceea ce priveste PSD-ul, o organizatie pe care o exclud ca optiune, am tot auzit in jurul meu aprecieri pozitive la adresa lui Adrian Severin. Personal nu reusisem sa ma lamuresc pe ce sunt bazate. M-a lamurit acelasi articol din Business Standard:
“Intalniri periodice cu reprezentantii mediului de afaceri romanesc, pentru a le cunoaste mai bine problemele si pentru a vedea care ar fi modalitatile optime pentru promovarea si reprezentarea interesului romanesc de afaceri in UE”
Dupa umila mea parere, domnul candidat ar fi trebuit sa cunoasca pana acum aceste probleme. Nu sa ne ceara mai intai sa il votam, ca dupa aceea se va intalni cu noi si ne va intreba ce ne doare. Ca la ping-pong, o returnez si ii spun ca mai intai sa afle el problemele acelea si dupa aceea sa vina sa ceara voturi.
“Reorientarea instrumentelor financiare ale UE, a fondurilor structurale catre investitii publice”
Ah, investitiile publice, dragostea mea! Autorii acestui blog imi stiu pasiunea pentru acest domeniu. Mai bine imparte sumele respective la 20 milioane si le trimite prin mandat postal. E mai eficient!
“Acordarea de stimulente pentru investitiile private
Urgentarea implementarii de noi proiecte, care sa contribuie la relansare si care sa fie finantate din fondurile structurale si de catre Banca Europeana de Investitii”
Acestea le puteam spune si eu, la fel ca si “Acordarea de fonduri pentru reforma justitiei, invatamantului, sanatatii, sistemului de asigurari sociale, agriculturii, etc, etc” Pe scurt, sa ne dea cineva ceva de pomana, ca nevoi avem slava domnului! Poate ca i-as acorda mai multa atentie domnului candidat daca mi-ar explica cum are de gand sa ii pacaleasca pe nemti ca sa arunce cu bani in gaura neagra numita Romania. Nu de alta, dar si atoatecunoscatorul Basescu s-a crezut in stare pana cand l-a trezit brusc din visare madam Merker si l-a trimis la FMI, sa ii prescrie aia regimul.
Asadar m-am lamurit si cu Severin.
UDMR-ul nu e interesat de votul etnicilor romani. Pacat, poate pe mine m-ar fi interesat oferta lor. Ma rog, se pare ca pe ei in general nu prea ii intereseaza viitorul in aceasta tara.
EBA…ar fi fost o alegere haioasa daca intr-adevar ar fi fost independenta. Insa nu este decat circ de prost gust si pacaleala. Traditie de familie, ce sa-i faci.
In rest, Milut putea sa faca altceva mai util cu banii aruncati pe aceasta campanie, iar cei trei monstruleti Gigi, Vadim si Abraham au tot atatea sanse sa ii votez cate ar fi avut si daca s-ar fi dus pe lista PNL, asa cum a facut Norica. Forta Civica astia nu stiu cine sunt, am vazut doar un afis.
Ma intereseaza politica, ma informez, incerc sa aleg rational si, in general, VREAU SA VOTEZ. As vota si niste mediocri, dar totusi nu pot sa votez niste indivizi pe care nu doar ca nu ii pretuiesc, dar ii consider dusmanii majori ai tipului de societate pe care eu il doresc. Celor care imi repeta lozinci auzite pe la americani, de genul “nu votezi nu contezi”, “votul este o datorie civica” sau “daca nu votezi nu ai dreptul sa comentezi” le raspund ca acestea erau valabile si pe timpul lui Ceausescu. Si atunci puteai sa votezi, nu? Ce sa votez, Ceausescu-Ceausescu-Ceausescu??
Resimt aceste indemnuri la vot precum vocea activistului care striga la megafon: “acum cantati, Ceausescu-PCR!” Am fost o singura data la o asemenea manifestare, pe Stadionul 23 August, la 13 ani, si atunci am jucat imperturbabil sah cu un coleg, spre disperarea dirigintei si a omului cu megafonul. Duminica probabil ca o sa ma joc putin World of Warcraft si o sa degust disperarea agitatorilor ce vad cum li se refuza sueta, precum unor cantareti prosti. Asta prespunand ca ii deranjeaza cu adevarat, lucru de care nu sunt deloc sigur, avand in vedere ca o participare scazuta creste ponderea voturilor fraudate in stabilirea rezultatelor, iar acolo, in capacitatea de fraudare, se vede cu adevarat “forta organizatiilor locale si centrale ale partidului”, nu?
S-ar putea ca aceste alegeri europarlamentare sa reprezinte “bottomul” (ca tot e la moda termenul) degradarii vietii politice din Romania, inceputa imediat dupa ce aderarea la EU a devenit o certitudine. M-as bucura ca prezenta foarte scazuta la vot sa fie considerata un lucru neplacut si sa determine o reactie a politicienilor. Mai personal, m-as bucura ca PNL-ul sa primeasca si sa constientizeze ca a primit o palma, pentru gluma nesarata cu Norica.
Nu sunt insa foarte sigur de acest lucru. Vom vedea la toamna, in turul 2 al alegerilor prezidentiale, singurul vot care conteaza cu adevarat in acest an. Mi-e teama ca daca aceasta tendinta continua, dupa aceea va prea tarziu pentru a mai fi reversata altfel decat intr-un alt episod istoric. Asa imi era teama si in 1996 si in 2004.

P.S.: ma mira ca nici o organizatie civica nu s-a gandit sa faca o actiune de genul “Vreau sa votez dar n-am cu cine”, sau “Va rog sa imi dati posibilitatea de a vota”. As fi participat la asa ceva, as fi purtat o insigna, as fi semnat o petitie, etc. Ar fi fost interesant fie si doar pentru a vedea in ce masura de vina sunt EI pentru ca sunt prea prosti, sau NOI, pentru ca suntem prea putini si neinteresanti.


Si mai adaug doua vorbe si un clip. Daca era ea pe primul loc pe lista PNL, iar Norica pe penultimul, votam sigur. Din pacate este invers:

joi, 28 mai 2009

Finala Ligii Campionilor

Despre fotbal se vorbeste de multe ori ca despre ceva prozaic, ca despre o distractie primara, lipsita de orice semnificatie culturala.

Eu cred ca in ultimele decenii ale secolului XX, fotbalul a devenit una, daca nu cumva chiar cea mai importanta forma de manifestare a maturitatii si maretiei civilizatiei europene.
In fotbal, Europa a pastrat toate valorile prin care in ultimele doua milenii a impresionat si dominat lumea, eliminand durerea, tragediile si cruzimea ce au stat in umbra acestei maretii si pastrand, cu intelegerea unei civilizatii ce a obtinut tot, doar partea minunata, legendara.

In seara aceasta l-am vazut pe Regele Spaniei si pe Printul Marii Britanii, in Colloseumul modern de la Roma. Doua armate de zeci de mii de oameni s-au infruntat fara sange, doar cu steaguri, strigate de lupta si simboluri heraldice. Un tanar minoritar s-a imbratisat cu regele sau, impartasind o bucurie ce trece dincolo de etnie si chiar de natiune – multi europeni ce nu sunt nici catalani nici spanioli s-au bucurat impreuna cu ei. Un francez i-a consolat pe invinsii englezi si i-a premiat pe castigatorii spanioli in capitala Italiei. Argentinieni, francezi de culoare cu stramosi in Africa, brazilieni cu cetatenie portugheza, bulgari si coreeni au avut rolul lor major in acest razboi nesangeros, dar totusi eroic si dramatic. Insa nu rol de sclavi, ci de partasi egali, respectati si acceptati intr-o demonstratie de putere, eleganta si toleranta a celei mai importante civilizatii din istoria omenirii de pana acum.

In 90 + 15 minute am putut regasi, sintetic si stilizat, multe dintre simbolurile consacrate in secole de aceasta civilizatie. Inclusiv banala bere, ajunsa si ea acum, in 2009, obiect de veneratie si suport de imn.

A lipsit crestinismul, dar aici este o discutie complicata.

Cred ca trebuie sa ne bucuram ca avem sansa de a trai in perioada de apogeu a acestei civilizatii si sa gustam din plin ceea ce are ea de oferit. Pentru ca nimic nu este vesnic.

sâmbătă, 16 mai 2009

marți, 12 mai 2009

Sila sau ... maturitate?

In fiecare zi, ritualic, parcurg mai mult sau mai putin in diagonala sursele de informatie cu care m-am obisnuit: Hotnews, Reuters, blogurile pe care le puteti vedea la mine in blogroll, vreo 2-3 forumuri pe care le frecventez. Uneori scriu si cate un comentariu in graba.

Mai pe toate se scrie despre politica. 90% sunt profund subiective, autorii, indiferent ca sunt amatori sau profesionisti, au "bunii" si "raii" lor, intotdeauna aceiasi, indiferent de ce ispravi au mai facut respectivii. Desigur, cu exceptia celor pentru care toti sunt rai, totul este de 2 lei, trist si fara speranta, dar totusi insista sa ne repete la nesfarsit acest lucru.

De fiecare data imi vin idei pentru a scrie si eu ceva, ceva ce eu cred ca ar fi deosebit, ar aduce o alta perspectiva, ar enerva, ar dezvalui biasurile respectivilor, etc, etc. Posturi, comentarii, articole.

Si tot de fiecare data, inainte de a ma apuca de scris, ma duc sa fumez o tigare. Noutatea este, ca de cateva saptamani/luni, in acele 5 minute realizez ca sunt pe cale de a pierde aiurea o ora din viata mea. Iar cand ma intorc dau "close all tabs" si nu mai scriu nimic.

Sincer, nu stiu care este raspunsul corect la intrebarea retorica de mai sus.

vineri, 8 mai 2009

Tupeu de stat (degeaba)

Onorabila institutie INSSE, finantata atat din impozitele mele cat si ale unor nemti, francezi, etc, ce nici macar nu poarta vina de a se fi nascut in Romanica, tocmai mi-a trimis un cearceaf de zeci de pagini, pe langa care situatiile financiare anuale sunt o gluma, cu rugamintea insotita de mentionarea explicita a cuantumului amenzii de a le completa pana la sfarsitul lunii.

Acum vreo doua luni, aceeasi onorabila institutie de stat ne anunta printr-un email ca in urma unei decizii a multiubitului si stimatului nostru Guvern, 70% din informatiile la care aveam acces in urma abonamentului online platit in avans pentru anul 2009 au fost secretizate si nu mai pot fi accesate. Inclusiv date excentrice precum productia de motorina a Romaniei in anul 2008. Insa banii dati pe abonament nu mai pot fi restituiti, desigur.



Ghici ce o sa fac eu cu cearceaful lor?

joi, 7 mai 2009

Tot Patriciu. De data aceasta subiectiv si interesat

Interviu din Capital, preluat se pare din EvZ, si comentariile mele:

A găsit Emil Boc antidoturile pentru criză?
Din păcate, nu există nicio măsură anticriză, niciun program anticriză. Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii în ultimele două decenii.

De acord. Sublinierea imi apartine.

Includeţi aici şi guvernul PNL?Categoric da. Tembelismul ăsta s-a manifestat într-o mai mică sau o mai mare măsură, tot timpul pentru că politicienii au fost prizonierii birocraţiei care s-a înmulţit, din 1990, de patru ori. S-a întâmplat un fenomen: cele trei piramide de putere din timpul comunismului, a partidului, a administraţiei şi a Securităţii, s-au transformat într-una singură şi ne-am trezit cu un număr enorm de oameni care administrează veniturile şi cheltuielile bugetare. N-am ştiut să-l reducem.

Din nou sunt de acord.


Sunteţi împotriva acordului cu FMI. Sunt şi îi vom trăi efectele. Creditul va fi plătit scump, se va reflecta în nivelul de trai. Politicienii vor inventa alte explicaţii pentru că oamenii o duc rău. Există două filosofii diferite de abordare a crizei: una de tip american, de stimulare a economiei prin creşterea consumului, şi cea de-a doua, care încearcă să păstreze echilibrele macroeconomice. În criză nu se poate, trebuie acceptate dezechilibrele temporare. Nu-i un păcat să ai un deficit de peste 10% dacă îl poţi finanţa. El s-ar putea finanţa fără împrumuturi înrobitoare de la FMI şi fără condiţionări care se pot dovedi un pat al lui Procust, ce ne împiedică să ne dezvoltăm.

Aici cred ca Patriciu vorbeste despre lucruri pe care le cunoaste doar superficial. Asta n-ar fi un pacat, pentru ca nu e treaba lui sa le inteleaga mai profund, dar faptul ca din pozitia publica pe care o are le enunta cu o mare siguranta este condamnabil.

USA sau UK isi pot permite sa impinga deficitele pana la valori cu doi digiti deoarece le pot finanta, simplu, prin emisiunea de moneda. Desigur, cu un cost, pe care il vom vedea mai clar in urmatorul deceniu.

Romania nu poate face asa ceva, din simplul motiv ca nimeni nu cumpara lei. Asa ca un deficit de 10% trebuie finantat in moneda straina. In conditiile blocajului de pe pietele financiare externe si a ratingului de tara subinvestment, sansele de a gasi surse de finantare pentru un astfel de nivel al deficitului sunt aproape nule. Iar daca, prin minune, s-ar gasi totusi cineva care sa imprumute acesti bani statului roman, ar face-o la o dobanda de peste 10%. Prin comparatie, dobanda la imprumutul de la FMI este de 3%.

Poate ca Dinu Patriciu se gandeste la finantare interna, in conditiile acestea imi permit sa fiu ironic si sa spun ca nu este cea mai nimerita persoana ca sa propuna asa ceva, avand in vedere ca deocamdata are o datorie de niste sute de milioane de euro fata de acest stat. In rest, dupa cum se vede, capitalistii locali au mari dificultati in a isi achita taxele si creditele, de unde sa mai si finanteze statul? Povesti.

Imprumutul de la FMI nu a fost o optiune ci o miscare fortata. Nivelul deficitului nu este o optiune a guvernului roman ci o conditie impusa de singura institutie financiara dispusa sa imprumute Romania in acest moment. Iar FMI-ul nu este interesat in sine nici de dezvoltarea economica a Romaniei, nici de problemele sociale, ci doar de solvabilitatea acesteia, de capacitatea de a returna banii celor care au investit in Romania si care, indirect, finanteaza de fapt acest FMI. Nu trebuie blamat pentru asta, acesta este pur si simplu rolul lui.

Cine vrea sa faca asa cum il taie capul, sa nu ajunga la FMI. Cand traiesti din banii parintilor nu faci ce vrei tu, ci ce iti spun ei.

Din ce bani va fi plătit împrumutul? Din banii strânşi cu japca de la contribuabil. Mecanismele anticriză sunt altele, micşorarea fiscalităţii este unul dintre ele. Ar trebui să avem o taxă unică de 10%, TVA de 15%, ar trebui să echilibrăm bugetul prin reducerea cheltuielilor cu administraţia. Când ai peste 35% din produsul intern brut real neimpozitat, ai resurse să-ţi acoperi necesităţile. Dacă ar fi stabilă politic şi şi-ar crea o altă imagine, România ar putea fi o ţară cu rezerve neconsumate extraordinare.

De acord cu prima parte. A doua este o utopie. Deocamdata statul abia reuseste sa isi faca platile curente in actualele conditii. Exista un mare semn de intrebare daca va reusi sa taie cheltuielile bugetare astfel incat sa se incadreze in deficitul finantat de EU la recomandarea FMI. Sa le reduca si mai mult pentru a compensa reduceri de taxe precum cele enuntate de Patriciu, foarte repede (reducerea TVA are efect aproape instantaneu in incasarile la buget) si in conditiile actualei crize este pur si simplu o utopie. Iar in ceea ce priveste un nivel mai ridicat al deficitului, am explicat mai sus de ce asa ceva nu este posibil.

Cat despre cei care nu isi platesc impozitele, in actualele conditii de criza au ramas prea putini care o fac doar pentru ca e mai ieftin sau sunt prea lacomi. Cei mai multi pur si simplu nu mai pot sa le plateasca, iar scaderea cotelor nu ar modifica substantial aceasta situatie.

Există păreri diferite despre trecerea la moneda europeană. România ar fi avut nevoie de o comisie monetară care înseamnă o paritate fixă a monedei locale faţă de moneda de rezervă şi emisiune de monedă doar în măsura existenţei rezervelor. Acest sistem ar fi trebuit aplicat de ţări europene în tranziţie, inclusiv de România, pentru a elimina una dintre variabilele ecuaţiilor pe care le au de rezolvat oamenii de afaceri, riscul valutar. Continuăm să ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei. Trecerea la euro se face cu voie de la stăpânire, prin mecanismele integrării europene, şi asta durează. Dar se poate face şi prin decizie proprie, introducând sistemul de paritate fixă. N-ar fi decât o recunoaştere a realităţii: 75% din tranzacţiile din România se desfăşoară în euro sau în dolari. O singură discuţie: dacă moneda de rezervă să fie euro sau dolarul.

Raportarea fixa la euro ar fi buna pentru companii si pentru oamenii relativ prosperi. Pentru marea masa de intretinuti sociali ar fi un dezastru. Pentru ca nu vor mai putea primi pomeni din bani fara acoperire.

Bulgaria a suferit enorm dupa ce a trebuit sa accepte aceasta solutie in disperare de cauza. In Romania o asemenea situatie nu ar putea fi implementata decat intr-o situatie similara, absolut disperata. Altfel, guvernul care ar face o asemenea optiune ar fi maturat de masa de pomanagii cu mult inainte de a vedea orice fel de efect pozitiv.

Aţi merge pe dolar? Sunt foarte sceptic în privinţa viitorului euro, în raport cu dolarul, dar şi cu preţul materiilor prime care se stabileşte în dolari. Oricum, cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil în a doua jumătate a anului vom avea 4,7 sau 4,8 lei pe un euro.

Omeneste, sa zic ca il inteleg. Si eu lucrez tot in industria petroliera. Dar...absolut toate analizele si previziunile (si sunt convins ca a vazut si el destule!) arata ca Eur/Usd este un "bull market", cu oscilatiile firesti. Cresterea rapida a dobanzilor la obligatiunile emise de statul american sunt un semnal usor de inteles si pentru nepriceputi. Aici Patriciu nu gandeste, ci doreste. Adica o ia pe urma lui Boc.

Cat despre devalorizarea leului, aici doar clownii de la guvernare si poate unii interesati (RFZ, BNR) spun altceva. E pur si simplu o banalitate.

Pe ansamblu un interviu dezamagitor, in care Dinu Patriciu face afirmatii ce pot trezi interestul unui public neinformat si care intelege liberalismul intr-un mod extrem de simplist, dar care nu pot face decat sa ii strice imaginea in fata celor cu un minim de cultura generala economica.

PS: acest post este o dedicatie speciala pentru Ovidiu.