Romania frumoasa

E ora doua si jumatate noaptea si tocmai am descoperit o parte frumoasa a Romaniei, citind aici. Desigur, este in afara granitelor. :)



La ora asta merge o cantare de inima albastra, iar globalizarea e moartea mea, ca sa pastrez un limbaj deopotriva traditionalist si eclectic. :P

Maruntisuri

Dupa o saptamana foarte intensa si o zi de odihna, de ieri am zis ca ar fi cazul sa mai ma ocup un pic de lucrurile "mari", cele pe care le consider eu importante, pentru care mi-am asumat riscul demisiei in primavara.

Am reusit sa rezolv destul de multe si astazi pe la 4 eram o persoana foarte satisfacuta. Asa sa am zis sa ma ocup un pic si de maruntisurile lasate de-o parte. Rezultatul: de la 4 la 6.30 am vorbit non-stop la telefon, uneori scriind in paralel pe YM pe PC si in email pe laptop... Intr-un final glorios am reusit sa ma cert cu taica-miu, si chiar imi pare rau, desi el era cel nervos.

Am mancat niste chiftele de la supermarket pentru ca asta aveam prin casa si nu mai rezistam sa astept pana as fi comandat altceva, apoi am inchis soneria la telefoane si am dormit o ora.

De la 9 pana pe la 11.30 am mai vorbit de inca 7 (SAPTE) ori la telefon.

Ma seaca vecinii scandalagii, ma seaca faptul ca nu a venit menajera si e mizerie, imi pare rau ca l-am enervat pe taica-miu. Dar cel mai rau ma seaca faptul ca in continuare ma ingroapa maruntisurile enervante de care n-am chef, si care “trebuie”. Nu reusesc sub nici o forma sa ma eliberez de ele. Singura idee ce imi vine, si care e destul de indepartata, e pur si simplu sa plec din tara, ca sa scap de nenumaratii escroci, chiulai, atarnatori, tzepari, oameni care fac treaba pe jumatate, prost, tarziu, lent, trebuie tras de ei, etc.

Cred ca mai bine de jumatate din timp mi-l petrec facand ceea ce ar fi trebuit sa faca altii, nu moka ci pe bani, reparand, carpind, rezistand la vaicareli telenovelistice interesate (vezi clipul din final), rabdand trancaneli semiarticulate, rabdand mitocanii si isterii, sau ducand munca de convingere ca am dreptate sa pretind sa nu fiu furat. (desigur, cu calm si politicos, ca nu cumva sa nu se simta jignit escrocul/cersetorul/impostorul in cauza, deoarece in Romanica a fi escroc/cersetor/impostor e absolut normal, iar eu sunt snobul cu pretentii absurde de la sarmanul om ce "traieste si el cum poate")

Aveam o oarecare speranta ca odata iesit din stressul de la birou nu o sa mai vad Romanica atat de negru. Deocamdata insa nu prea mi-am schimbat opinia. In fine, mai am niste chestii de ajustat in viata mea, poate dupa aceea. Sau poate pur si simplu am dreptate si pentru o persoana cu niste minime repere (ca prea riguros nu sunt nici eu), viermuiala asta meschina nu poate fi asimilata fara consum nervos.

Deocamdata singura idee pe care o vad in continuare drept cert “buna” este sa investesc in mine in continuare. Sper ca “investitiile” acestea sa se lege in ceva frumos.

Si pentru ca tot a fost ziua nationala a Frantei: Da bai, asa e, aveti dreptate! In plus la voi e tare misto. :P

Multinationale, management, downshifting, viata. In Romania de astazi.

Din nou, un interviu exceptional pe Hotnews. Din nou, o tema ce ma preocupa. Daca precedentul articol pe care l-am copiat aici era despre o tema ce ma preocupa pe termen lung, acesta este despre ceva ce ma preocupa pe termen scurt, chiar foarte scurt.

HotView

"Un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?", o dilema dezlegata de top-managerul Mihai Ghyka

de Vlad Mixich HotNews.ro

Luni, 22 februarie 2010, 16:55 Economie | Cariere

Mihai Ghyka

Foto: AGERPRES

Mihai Ghyka este os domnesc, stranepot de domnitor moldav. Golanii din Balta Alba ii spuneau “Francezu”, iar canadienii l-au pus la inceput sa spele vase. Iata un personaj cu o poveste pe cinste. Si acesta e numai inceputul. A pornit de jos pana ce a ajuns sa conduca o mare multinationala din Romania. Insa in urma cu doi ani a renuntat de buna-voie la functie si s-a retras. Downshifting. In lumea afacerilor a fost surpriza anului. Dar la inceputul lui 2010, Mihai Ghyka i-a surprins din nou pe toti: s-a intors.


Vlad Mixich: Desi am cautat date despre trecutul tau glorios...
Mihai Ghyka: Nu e glorios.

V.M.: ...n-am gasit prea multe lucruri despre copilaria ta. Aveai o admiratie speciala pentru un unchi al tau.
Mihai Ghyka: Da. Era un personaj in familie. Practic, eu am avut o copilarie asa cum au avut toti tinerii de varsta mea in anii ‘80. Stateam in cartierul Balta Alba, la etajul 7 intr-un bloc de 260 de apartamente, la scara 6, si ma jucam cu copiii in spatele blocului. Cred ca singurul lucru notabil fata de toti ceilalti era ca vorbeam frantuzeste acasa cu mama si, din cauza asta, ei ma poreclisera “Francezu”. Jucam mult fotbal, imi placea fotbalul foarte tare. Poate ca legatura de mai tarziu cu echipa nationala are niste radacini acolo.

V.M.: Aveai vreun model, vreun erou?
Mihai Ghyka: Era destul de complicat. Scoala de cartier cea mai apropiata de mine nu era deloc stralucita. Erau multi golani. Si astazi in Romania copiii se “calesc” intr-un mediu care nu e cel mai potrivit pentru efortul intelectual pe care ni l-am dori, ca si parinti, de la ei. Eram expus acestui mediu. Mergeam la o scoala in centru si, in timpul saptamanii, stateam la stra-matusa mea. In week-end veneam in Balta Alba.

Mai tarziu, cand am crescut, incepand din clasa a 7-a faceam naveta cu autobuzul 311. Aproape o ora. Cred ca m-au calit toate lucrurile astea. Nu era o viata usoara. Familia mea nu a avut niciodata masina. Nu au invatat nici schi, nici tenis pentru ca nu erau mijloacele necesare. Tin minte ca mama era mereu nemultumita ca nu citeam cat si-ar fi dorit ea sa citesc. Oricum citeam mult mai mult decat citeste fiul meu astazi. Iata cum se transmite nemultumirea.

Capitolul 1: in care se vorbeste despre fericirea romanilor de a avea trasuri.

V.M.: Erai nemultumit si in 2008, cand scriai asa intr-un articol din Capital: “Managerii romani traiesc intr-o fuga perpetua, sub tirania propriului timp. Fara intrebari elementare: „Pentru ce traim? Si pentru cine?“. Pentru contul bancar, ipoteca ori terenul de la Breaza?”. La doar doua luni dupa ce ai scris acest text ai parasit, surprinzator pentru unii, pozitia de lider a unei importante multinationale prezente la Bucuresti. Acum, la fel de surprinzator, ai revenit in acelasi loc. In acesti ani de pauza ai aflat pentru ce traiesti?

- Are 38 de ani si este in prezent director general al operatiunilor din Romania ale grupului Starbev.
- S-a nascut la Bucuresti si a trait mai multi ani in Canada, unde a absolvit cursurile Ecole de Hautes Etudes Commerciale. A obtinut un MBA la Universitatea din Montreal.
- A revenit in Romania unde s-a angajat ca analist financiar in compania multinationala in fruntea careia avea sa ajunga la 34 de ani. Mihai Ghyka s-a ocupat de marci precum Bergenbier, Stella Artois sau Becks si a creat branduri puternice pe piata berii din Romania.
- A detinut functia de presedinte al Asociatiei Internationale a Publicitatii (IAA) – filiala Romania. In 2009 devine beneficiarul uneia dintre cele mai prestigioase burse dedicate managerilor de top: Eisenhower Fellowship.
- Dupa o pauza de doi ani, Mihai Ghyka a revenit la inceputul lui 2010 in fruntea companiei multinationale care l-a lansat

Carte de vizita Mihai Ghyka

Mihai Ghyka: E o poveste interesanta pe care o defineste foarte frumos Petru Cimpoesu in “Simion Liftnicul”. E o discutie intre un intelept si un copil si esenta dialogului este ca ceea ce ne pasioneaza astazi si lucrurile pentru care ne luptam ni se vor parea, peste zece ani, derizorii. Asa cum astazi ni se par cele din copilarie a fi neimportante. Si pana la urma asta este toata viata, pana ce ajungi la capatul ei cand totul ti se pare neimportant. Probabil ca cei mai intelepti si cei mai smeriti inteleg asta mult inainte de sfarsitul vietii.

Cred ca pauza pe care am facut-o a fost o ocazie de a-mi pune aceste intrebari, de a cauta raspunsuri si de a cauta un sens al clipei. Ma bucur foarte mult ca am luat aceasta pauza. Am luat o distanta fata de business si fata de aceasta lume, ramanand insa prieten cu multi oameni dragi. Azi, cand ma intorc, ma recunosc in tabloul pe care-l zugraveam acum doi ani. Intr-adevar, n-ai timp sa-ti pui intrebari. Intr-adevar te precipiti. Dar stiu ca e un efort pentru un timp dat.

Nu cred ca voi duce mereu aceasta viata. Cred ca este un job foarte interesant cel care mi-a fost dat acum. Cred ca este un proiect extraordinar de dificil, dar totodata provocator. Ma simt bine in partea de business. Este insa si un efort fizic si psihic foarte mare. Cred ca asa cum in invatamantul nord-american profesorii au odata la 7 ani un an sabatic, in care pot face cu totul altceva, la fel si managerii...

V.M.: E asta un moft sau o necesitate care tine de sanatate?
Mihai Ghyka: Tine de sanatate dar e si un lux pentru ca ai posibilitatea sa faci asta.

V.M.: Tot in articolul amintit spuneai ca “Managerii isi petrec mai bine de trei sferturi din viata la birou si in trafic. Viata de dupa business se reduce la televizor, somn si mall”. Suna trist.
Mihai Ghyka: Suna trist dar eu n-am televizor, n-am televizor...

V.M.: Care e motivatia pentru a adopta un astfel de stil de viata: banii, placerea de a conduce, adrenalina puterii, orgoliul?
Mihai Ghyka: Cred ca toate la un loc. Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca, pana la urma, fericirea nu e de-un fel. Adeseori gresim in a ne judeca semenii prin prisma credintelor noastre. Poate ca, la aceeasi experienta un grup de oameni va reactiona diferit de un alt grup. Depinde de asteptarile fiecaruia, de trecutul fiecaruia. La fel, in viata corporatista si de management fiecare isi gaseste motivatia proprie. De multe ori este vorba de una financiara. Intalnesc asta in special in vestul Europei, mai putin in Romania.

V.M.: Mai putin in Romania?
Mihai Ghyka: Mai putin in Romania, in mod declarativ. Ieri stateam de vorba cu un manager german si, acum cateva zile, cu unul olandez si amandoi imi spuneau foarte clar cat de important este bonusul de final de an. In Romania am intalnit mai putin acest lucru. Cred ca prin experienta avuta ca lider de echipa, de cele mai multe ori am constatat ca prima anuala nu era o motivatie in sine pentru efortul de zi de zi la munca. Era mult mai mult motivatia intelectuala. Spiritul de echipa, dorinta de a arata, de a demonstra ca poti avea rezultate foarte bune. E un fel de orgoliu.

V.M.: Tu vorbesti serios?
Mihai Ghyka: Vorbesc foarte serios. Uite, am sa-ti dau un exemplu foarte concret. Acum cativa ani mi-amintesc ca aveam o formula de prima anuala destul de complicata care necesita cel putin 20 de minute de explicatii. Fireste, ca si manager obligatia era de a explica fiecarui om din echipa cum se calcula acea prima. Fara exceptie, toti oamenii din echipa mea mi-au spus “Mihai, sa nu mai intram in detaliile acestui calcul”.

V.M.: Pentru ca aveau incredere in tine...
Mihai Ghyka: Fara indoiala era si asta. Dar spuneau un lucru: “Sa nu mai intram in detalii. Spune-mi cat este suma si e bine primit si-ti multumesc”. Da? E un mod latin de a privi lucrurile in ansamblul lor, de a te bucura de ele, ca nu pot spune ca erau detasati din punct de vedere material. Dar nu asta era motivatia. Nu pentru acea prima anuala isi dadusera ei toata energia si toata inteligenta.

Cred ca motivatia pur financiara nu e atat de prezenta in Romania. Exista in schimb, intr-un mod foarte interesant, dorinta de a epata, care a a fost prezenta dintotdeauna la romani. Radu Rosetti povesteste ca, la inceputul secolului 19, trasurile pe care le vedeai la Bucuresti rar le vedeai si la Viena. Boierii vroiau sa-si cumpere neaparat trasurile cele mai. Ceea ce se intampla si astazi, cu alte trasuri. Asta a tinut intotdeauna de spiritul romanesc.

Capitolul 2: in care un diplomat vorbeste despre un subiect delicat.

V.M.: Nu de mult s-a incheiat Forumul de la Davos. Pentru acest eveniment a fost efectuat un sondaj pe 130.000 de respondenti din zece state membre G20. Increderea celor intervievati in criteriile morale ale actiunii economice a fost extrem de scazuta. Doar o patrime cred ca multinationalele tin cont de normele eticii. Cum iti explici o astfel de perceptie?
Mihai Ghyka: Nu stiu. Probabil vazusera filmul lui Moore (referire la filmul lui Michael Moore, Capitalism: A love story – n.r.). Eu raman un om de dreapta si cred ca progresul economic este dat de societatile private. In primul rand Romania e foarte departe de a face parte din G20. Identific in raspunsul celor intervievati o anumita credinta, nu lipsita de fundament, ca mai cu seama bancile, brokerii au fortat piata intr-o directie in care am intrat intr-o spirala a cresterii falsa, care la un moment dat nu mai avea fundamentul si bazele economice necesare.

Cazul ENRON este unul izolat dar care prefigureaza ceea ce s-a intamplat ulterior. O supralicitare a cresterii economice care dintr-o data s-a spart. Dar nu cred ca e cazul nostru. Mi-as dori sa existe o supraincalzire economica a Romaniei si sa ajungem in a arata cu degetul societatile private care sunt prea insetate de profit si genereaza cresteri. Suntem departe de asa ceva.

V.M.: In Romania se respecta un cod etic in afaceri?
Mihai Ghyka: Cred ca exista o etica in afaceri. Ori de cate ori s-ar fi putut lua decizii pe care sa le regretam din punct de vedere moral, principiile multinationalei din care am facut parte erau foarte clare. Nu am niciun fel de emotie pentru niciun document pe care l-am semnat sau pe care l-a semnat cineva din echipa mea in acesti 12 ani de corporatie. Au fost ocazii, au fost privatizari in care daca s-ar fi dat curs, probabil, unor jocuri de influente s-ar fi ajuns la un cost mult sub cel real.

Totusi, niciunul dintre berari nu a mers in aceasta directie si cred ca multinationalele au niste principii foarte sanatoase in privinta asta: de a nu se implica in politica, de a nu intra intr-un joc de influente cu statul.

V.M.: Dar in Romania exista un lobby activ pe langa autoritatile statului.
Mihai Ghyka: Exista un lobby al diverselor industrii. Nu exista un lobby permanent si interesat de alternanta politica. Aici este o mare diferenta fata de Statele Unite, unde sunt societati mari care se aliniaza in spatele unui candidat. Astfel de lucruri nu se intampla cu societatile multinationale din Romania. Sau nu a ajuns la stiinta mea. Fara indoiala exista un lobby pe chestiunile punctuale care intereseaza o intreaga industrie, dar este un lobby la vedere.

Stim foarte bine ca producatorii de tigarete au avut intotdeauna niste oameni extraordinar de buni pe partea de Public Affairs, care au intretinut niste relatii extrem de bune cu Ministerul de Finante, oricine ar fi fost ministrul, si ca orice lege s-a dat asupra taxelor pe tigari a fost verificata si de multe ori chiar propusa de catre producatorii de tigari. Dar lucrul acesta s-a facut intotdeauna in deplina transparenta.

V.M.: E morala o astfel de implicare in legislatie a companiilor?
Mihai Ghyka: Depinde foarte mult si de industrie...

V.M.: Sa luam cazul la care te-ai referit.
Mihai Ghyka: N-am lucrat niciodata intr-o companie de tigari si nu pot...

V.M.: Esti un diplomat.
Mihai Ghyka: Sunt un diplomat. Dar n-am lucrat, nu fumez, n-am fumat niciodata, as avea o strangere de inima sa lucrez intr-o companie de tigari. Pe de alta parte sunt milioane de fumatori carora, daca nu le furnizezi tigarile la un pret corect, cumpara tigarile de contrabanda. Asta e pana la urma sistemul liberal. Putem pune taxe din punct de vedere moral, putem taxa si desfiinta producatori dar intr-un sistem liber va exista totdeauna un altul care sa profite de deschiderea sau distorsiunea pe care o creezi intre cerere si oferta.

Capitolul 3: in care bizantinul isi aminteste ca poate pleca oricand.

V.M.: Multi tineri care lucreaza in Romania pentru o multinationala au un program de lucru de la 9 dimineata la 7 seara. Uneori si mai tarziu. Multe ore suplimentare, de multe ori neplatite. Timp pentru familie nu ramane, apar nenumarate divorturi. Timpul pentru prieteni e dramuit, apar depresii. Se naste o intreaga patologie sociala generata de programul de multinationala.
Mihai Ghyka: Sincer, e un lucru care ma preocupa. Cred ca un dezechilibru in viata familiala se rasfrange foarte repede asupra vietii profesionale. Si am avut cazuri in care, in mod evident, un manager sau un angajat din echipa mea dintr-o data nu mai avea aceeasi concentrare si asta se rasfrangea asupra rezultatelor si proiectelor la care lucram. Stand de vorba intre patru ochi descoperi ca e o problema pe partea cealalta, pe care omul nu indrazneste sa ti-o spuna. E adevarat ceea ce spui tu, dar fara a generaliza. Sunt cazuri...

V.M.: Cunosc chiar mai multe cazuri...
Mihai Ghyka: Pentru ca tu cunosti oameni destoinici. Sa-ti prezint niste chiulangii daca vrei, ca sunt mult mai multi decat cei destoinici. Practic, daca la ora 9 vii la noi in birouri multa lume inca nu a ajuns deoarece conditiile de trafic sunt cum sunt. Daca vii la ora 8 seara, te asigur ca nu mai e aproape nimeni. Pe de alta parte am cunoscut cazuri. Dar sistemul iti da posibilitatea sa faci acest lucru si tanarul se prinde intr-un astfel de joc fara a tine cont de celelalte dimensiuni. In primii mei ani de multinationala eram absolut absorbit de munca pe care o faceam.

Si in timpul liber vorbeam numai despre asta. Eram extraordinar de plicticos. Odata ce trec anii, capeti o anumita maturitate pentru a lua distanta si a stii sa inchizi problemele in birou atunci cand termini programul. Sau cel putin sa incerci asta. Cred ca e foarte sanatos pentru top-management sa aiba o perioada de “downshitfting”. Cred ca e foarte sanatos sa-ti iei vacante. Sunt oameni care nu si-au luat vacante de 5-6 ani de zile. Un manager de la un mare producator, tot in domeniul bauturilor, imi spunea ca in ultimii 16 ani si-a luat o saptamana vacanta.

De ce face asta? Pentru ca ii place extraordinar. Pentru ca ii place mult mai mult la birou decat in vacanta. Eu cred ca e nesanatos. Vacanta e un moment in care iti poti schimba ideile, poti reinnoda momente fericite cu familia.

V.M.: Ai fost “Eisenhower fellow” si in calitatea asta ai avut acces la mediul de afaceri american. Rup americanii usa mai repede decat romanii?
Mihai Ghyka: Nu. In niciun caz. E posibil sa am o vedere subiectiva pentru ca eu am vazut doar firme mari. In State e un cu totul alt regim de munca decat in Romania. Cum spunea conu’ Alecu Paleologu: nu suntem nici orientali, nici balcanici. Suntem bizantini.

V.M.: Aveti aici ora de siesta?
Mihai Ghyka: Nu avem ora de siesta dar eu am un principiu pe care-l propovaduiesc in companie. Fiecare sa-si ia toate vacantele si sa manance bine la pranz. Cred ca este necesar pentru o viata sanatoasa sa ai o rigoare. In America, ceea ce am intalnit este un entuziasm mult mai mare fata de munca. O convingere absoluta ca esti cel mai bun, ca poti fi cel mai bun.

Discutam cu directorul unei mari agentii americane si l-am intrebat care e rotatia in agentie, cum ii plateste? Si mi-a spus: “Noi ii platim mai jos decat piata. Pentru ca sa lucreze la noi e o onoare. Ei lucreaza la aia care au conturile marilor marci ale lumii”. Am participat la un brainstorming pentru un client si a fost o atmosfera absolut fabuloasa. Ma simteam ca intr-un bar. Ei veneau acolo de placere, se simteau ca intre prieteni. Participau si oameni de media, si oameni de account si de PR si discutau cu totii.

V.M.: Asta e viata lor, nu?
Mihai Ghyka: Asta este viata lor si asta e fericirea lor. De ce sa-i acuz? Vine Moore si spune ca oamenii astia sunt exploatati, ca patronul e un hapsan care vrea tot timpul mai multi bani. E adevarat, dar pana la urma e alegerea lor. Ei se bat ca sa intre acolo. Unul dintre prietenii mei, director de creatie in Romania, spunea un lucru: “Daca n-as fi reusit cu compania pe care am pus-o aici pe picioare m-as fi angajat la o mare agentie americana din New York, spalator cu mopul. Si mai trageam cu ochiul la un creativ si, intr-o zi, poate mi s-ar fi dat voie macar sa dau o idee. Si acela ar fi fost inceputul carierei mele.”

V.M.: Crezi ca aversiunea unora fata de cultura de multinationala e indreptatita?
Mihai Ghyka: Cred ca e o alegere si oricine poate pleca oricand. Nu te tine nimeni si, intr-adevar, sunt unii care pleaca si duc o viata mult mai tihnita. N-am intalnit inca pe cineva care sa se retraga precum Tolstoi la casa lui de la tara si sa dea cu sapa, dar probabil ca vor exista cazuri in viitorul apropiat. De regula, cei care ies din multinationale se apuca si fac altceva in alt domeniu. Fie consultanta, fie isi fac propria companie mai mica, mai asezata intr-un domeniu care-i pasioneaza.

Pana la urma asta cred ca este cheia reusitei: pasiunea individului in domeniul respectiv. Asta conteaza mult mai mult decat dorinta de profit. De multe ori, cei care au facut un business doar din dorinta de a face bani n-au reusit. Trebuie sa pui pasiune in ceea ce faci, trebuie sa fii 100% conectat din dorinta de a invata, nu doar din finalitatea financiara.

Capitolul 4: in care se amesteca niste sfetnici si cativa politicieni.

V.M.: In perioada ta de pauza stiu ca ai urmarit cu mare atentie politica. Ai fost chiar tentat de actul guvernarii.
Mihai Ghyka: Nu stiu daca de actul guvernarii, dar am fost tentat sa intru in politica.

V.M.: Acum a trecut ispita.
Mihai Ghyka: Da...(rade in hohote) Cu siguranta.

V.M.: Te intreb ceva legat de ultima controversa dintre intelectualul politician versus smecherul politician. Tot intr-un articol, de aceasta data in Ziarul Financiar, scriai: “Nu stiu daca performanta unui guvern poate fi corelata cu numarul de ministri fosti profesori sau absolventi ai marilor universitati americane, dar mi-ar placea sa stiu ca acestia graviteaza, cu sau fara contract de consultanta, pe langa cei care iau decizii”. Ca manager, crezi ca o persoana de tipul lui Vasile Blaga ar putea lucra cot la cot si colabora bine cu un om in stilul lui H.R.Patapievici?
Mihai Ghyka: Cred ca o colaborare intre un intelectual care e ancorat in practica, nu un filozof care e doar profesor la catedra, si un politician e absolut binevenita. E un lucru intalnit in SUA, in Germania, in Franta. Si e nevoie de asa ceva mai cu seama in Romania, unde nu exista astazi scoli de administratie. Practic, politicienii nostri sunt politicieni din intamplare. Nu au fost scoliti pentru asta. Si atunci cu atat mai mult, cred ca ar avea de castigat in a se conecta la niste oameni care au competente recunoscute, care cunosc filozofie politica si pot oferi macar orientativ cateva exemple din istorie ca directii doctrinare.

Cred ca astazi Romania are nevoie de o clarificare doctrinara. In toate domeniile, dar si in cel politic, este nevoie de scoala. De o scoala de administratie care sa genereze tineri cu idei bine fundamentate si care nu canta partitura politica dupa ureche. Asa cum noi in companie avem programe de formare pentru fiecare individ, cred ca si clasa politica are nevoie de astfel de stagii.

V.M.: Chiar crezi ca politicianul din tipologia lui Vasile Blaga ar asculta ideile si directiile doctrinare primite din partea unor profesori?
Mihai Ghyka: In perioada in care nu am fost implicat in multinationala am fost implicat intr-un proiect de branding de turism si am avut cateva intalniri cu Elena Udrea. Am fost foarte pozitiv surprins de dorinta ei de a reusi si de a dovedi ca poate duce la capat niste proiecte de amploare si ca vrea sa schimbe fata turismului romanesc. Am avut placerea sa constat ca ce am spus intr-una dintre intalniri a avut un ecou.

Deci cred ca da, functioneaza. Depinde de fiecare om politic ce sfetnici si ce consilieri isi ia. Marturisesc ca, in momentele de cumpana, am doi-trei prieteni cu care ma sfatuiesc asa cum, sunt convins, e si cazul politicienilor. Se sfatuiesc politicienii si cu intelectuali de marca sau cu jurnalisti foarte buni? Sper ca va fi din ce in ce mai mult cazul sa se intample asta. Insa esential este nu doar sa ai sfetnicii potriviti ci sa si stii sa-i asculti.

Capitolul final: despre un Principe si a sa lumanare

V.M.: Aproape in fiecare interviu pe care l-ai dat ti s-a pus o intrebare despre sangele tau albastru.
Mihai Ghyka: Ei... Uite poate ca de data asta scap.

V.M.: Da, ai scapat, dar despre un Principe tot vom vorbi. Crezi asadar ca un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?
Mihai Ghyka: Eu cred ca trebuie sa fie iubit.

V.M.: Deci nu esti de acord cu Machiavelli?
Mihai Ghyka: Nu sunt de acord, desi multa vreme am umblat cu cartea lui dupa mine pentru ca in “Principele” sunt multe lucruri care tin de strategie. Cred insa ca puterea intr-o organizatie privata tine foarte mult, pe termen lung, de leadership. Si leadership-ul este puterea de a coagula oamenii, de a coagula echipe si, impreuna, de a crea o atmosfera, o motivatie, acea magie care duce catre rezultate bune printr-un efort placut si explicit acceptat. Si cu entuziasm. Pare ca sunt multe cuvinte goale aici, dar pana la urma sunt foarte greu de pus in practica.

V.M.: Principele ar trebui sa fie iubit si in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Acolo trebuie sa fie si iubit si temut. Din contactele pe care le-am avut cu ministerele am aflat ca exista un corp administrativ care nu cauta carisma, care nu cauta sa fie inspirat, care are doar o slujba, trebuie sa vina, sa-si ia salariul si sa-si faca treaba. Si daca nu li se masoara munca, ei ce vor face? Vor face mult mai putin. Undeva trebuie sa se stie ca exista o masurare a muncii pe care o presteaza. Trebuie sa existe un instrument care sa-i evalueze.

V.M.: Magia din companiile private nu ar putea fi functionala in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Totdeauna functioneaza, dar nu integral. Nu poate functiona decat pana la un anumit grad. Ineficienta ministerelor vine din inertia aparatului de stat care este mult sub secretarii de stat. Sa o spunem foarte sincer: de fiecare data cand vine un nou ministru despre care stim lucruri bune si de la care avem asteptari mari, uitam un lucru. Ca el este un om nou, are trei-patru secretari de stat care sunt si ei noi si care ii sunt de cele mai multe ori impusi, iar tot aparatul ministerial e acelasi. De 12 ani sunt aceiasi oameni. E foarte greu sa schimbi functionarii publici. Nu e un lucru lesne.

V.M.: Ar fi mai lesne pentru noi toti sa-i putem schimba usor?
Mihai Ghyka: Cred ca ar fi mult mai profitabil pentru noi toti. Sa nu uitam ca, din experienta mea, aproape toti angajatii de la stat ar dori sa lucreze in privat si aproape toti angajatii din privat nu ar dori sa lucreze la stat. Exista o migratie a valorilor dinspre stat spre privat. Foarte putini se duc invers, impotriva curentului.

V.M.: Crezi ca ar putea avea succes un experiment in care peste 50% din echipa unui minister ar fi formata din oameni veniti dintr-o multinationala?
Mihai Ghyka: Asta ar fi si costisitor. Ar fi un lucru bun si cred ca se face asa ceva prin parteneriatul public-privat. Din pacate, astazi nu avem bazele legislative pentru astfel de parteneriate in Romania.

V.M.: Revenirea ta dupa doi ani de pauza in functia de CEO a produs multe valuri in presa financiara de la Bucuresti. Oare de ce s-a intamplat asta?
Mihai Ghyka: Cred ca rar se intampla sa fii succesorul propriului tau succesor. Cred ca brandurile de care m-am ocupat au mare vizibilitate in media si au starnit si simpatii si controverse. Eu ma bucur ca aceasta schimbare in management a fost creditata cu incredere. Sper ca rezultatele sa fie la inaltime.

V.M.: Pentru asta traiesti acum? Pentru ca rezultatele sa fie la inaltime?
Mihai Ghyka: Hmmm. (Ghyka zambeste camufland inconfortul creat de o intrebare indiscreta). Personal, indiferent de pozitia pe care o detin acum, traiesc cu credinta ca, oricand ar fi sfarsitul vietii, sa am un bilant cu care sa fiu impacat. Pana la urma, parintele Arsenie Papacioc spunea ca ardem precum o lumanare. Sunt lumanari care scot o flacara mare si urat mirositoare si sunt altele care ard frumos si raspandesc o aura frumoasa. Eu, indiferent de ceea ce fac, vreau sa raspandesc o lumina frumoasa.

Citeşte mai multe despre hotview • starbev • mihai ghyka • downshifting

O Apocalipsa in care cred

Nu ma sperie incalzirea globala. Nici gripa porcina, nici sfarsitul lumii din 2012, nici criza economica. Ma ingrijoreaza un pic lipsa de miscare, fumatul si viteza cu care Romania se indreapta spre un nou Ev Mediu.

Dar interviul acesta o sa ma faca sa visez urat la noapte, desi nu citesc prima data lucrurile acestea:

Ceea ce este insa cert este faptul ca pina si unii care s-au intors acasa, cu gindul de a ramine, s-au intors rapid in tarile in care se aflau din ratiuni care ar trebui sa ne puna pe ginduri. Este vorba nu numai de veniturile scazute din Romania, ci si de coruptie, functionarea administratiei si atmosfera generala din tara.

Am spus asta de prima data de cand am auzit enuntarea teoriei basesciene ca emigrantii vor reveni acasa din cauza crizei. Dimpotriva, pe termen mediu criza va accelera fuga din tara.

Dupa unii specialisti insa, revenirea fertilitatii la nivelul de inlocuire a generatiilor - 2,1 copii la o femeie - nu mai poate fi atinsa. Sa nu uitam ca tarile europene dezvoltate au avut si mai au inca o demografie relativ sanatoasa si datorita imigratiei. Numai ca studii recente, foarte pertinente, arata limitele pe care le poate avea imigratia si pericolele pe care aceasta le implica pentru tarile europene, inclusiv din perspectia conservarii identitatii culturale nationale. Viitorul demografic al Europei este sumbru, oricum am privi lucrurile.
[...]
Intr-adevar, dupa anii 2020-2030 vor aparea efectele economice negative ale scaderii natalitatii in prima parte a anilor 90 si mentinerea acesteia la valori scazute in anii urmatori. Generatiile nascute dupa 1989, considerabil mai reduse ca dimensiune, se vor afla atunci pe piata muncii si vor avea de intretinut economic o populatie virstnica, inactiva economic, imensa. Iata doua cifre: astazi la 100 de persoane adulte revin 24 de persoane in virsta de 65 ani si peste; in anul 2050 vor reveni 54 de persoane virstnice. Cu alte cuvinte, sarcina economica a populatiei adulte, compusa din generatiile mici nascute dupa 1989, va cunoaste mai mult decit o dublare.

Cam prin 2041 cica ar trebui sa ies eu la pensie, presupunand ca o sa traiesc atata. Naspa.

Redresarea situatiei demografice nu poate proveni decit din cresterea natalitatii. Iar aceasta crestere nu poate fi imaginata in afara unor programe si strategii care sa vina in sprijinul mamei, copilului, familiei tinere cu copii. Este de admis ca astfel de programe si strategii nu pot fi decit de natura stimulativa. Costurile ar fi enorme. In plus, nu avem nici o certitudine ca astfel de programe vor avea efectele scontate.
[...]
Evident, mijloacele economice reclamate de o astfel de politica sint foarte ridicate, iar situatia economica actuala nu constituie un context de adoptare a unor astfel de politici. Pe de alta partem este vorba de vointa politica, responsabilitate fata de viitorul tarii, deziderate care au fost si ramin departe de interesele actualei clase politice.

Din pasajul acesta am retinut doua tari cu ceva sperante: Franta si Suedia. Aveam o banuiala. :D

Toate prognozele demografice, atit cele nationale cit si cele care provin de la Eurostat si de la Divizia de Populatie a ONU, sint pesimiste legat de viitorul demografic al Europei. Nu este exclus ca sa ne aflam intr-o faza istorica care sa duca la un derapaj demografic inexorabil al Europei. Evolutiile de pina acum si cele actuale pledeaza pentru o astfel de perspectiva.

O apocalipsa in care sunt dispus sa cred mult mai mult decat in altele promovate galagios.

Problema imigratiei este extrem de complexa, in general, si pentru Romania in particular. Imigrantii ar putea compensa, intr-o anumita masura, efectele scaderii naturale a populatiei si migratiei externe negative. Problema care se pune este citi imigranti si de unde? Daca or veni din spatiul european, natalitatea lor va fi similara cu cea a romanilor. Daca vor veni dintr-un alt spatiu geografic si, mai ales cultural, s-ar putea sa aiba o natalitate mai ridicata, dar nu putem intui implicatiile de alta natura ale acestei imigratii. Ar fi o decizie de natura politica, in care, in mod normal, populatia a trebui consultata daca aceste fluxuri migratorii ar fi de mare dimensiune. Sa nu omitem anumite evolutii si realitati din unele tari dezvoltate din Europa de Vest.

Mda. Pentru mai multe detalii despre acele "anumite evolutii si realitati" cititi blogul Patrupedului conservator ce, desi mai exagereaza el pe alocuri, are fundamental dreptate.

Aici am ajuns dupa 20 de ani de natalitate scazuta si dupa ce 2-3 milioane de romani si-au luat lumea-n cap, satui de mizerie. Pensia dvs. ar urma sa fie platita de cei care vor fi activi economic in jurul anului 2045. Numai ca acestia vor proveni din generatiile mici, nascute dupa 1989, si vor avea o sarcina economica imensa pentru asigurarea pensiilor.
[...]
Intorcindu-ne in timp, putem gasi modelele culturale care explicau nivelul ridicat al natalitatii. Aceste modele s-au erodat insa in timp, sau au disparut pe masura modernizarii societatii. Normele culturale de natura religioasa erau extrem de importante in trecut in ceea ce prieste casatoria si copiii. Aceste norme si-au slabit dramatic influenta in perioada regimului trecut si nici in contextul actual nu mai au forta de altadata.
Functia economica a copilului era extrem de importanta in Romania antebelica si este neglijabila astazi, in timp ce costul copilului a crescut rapid. Reintoarcerea la valorile trecutului pare imposibila. Doar programe foarte bine concepute, generoase si implementate cu responsabilitate, urmarite in timp ca eficienta, ar mai putea revigora valori culturale si de alta natura ale trecutului, favorabile familiei cu copii.

Amin!

2009. A Treia Cale. 2010. Ganduri.

Dupa ceva timp, pot spune ca 2009 a fost un an mai prost decat precedentul. Ultimul an despre care am gandit asa a fost 2003.

N-am trecut prin momente dramatice precum altii pe care ii cunosc. Unii au inceput deja sa isi revina, ceea ce ma face sa ma gandesc uneori daca n-ar fi fost mai bine sa mi se fi intamplat si mie asa. Doar ca viata mea s-a saracit treptat. Am continuat pe acelasi drum ce mi-a adus satisfactii incepand de prin 2004, dar a inceput sa se infunde de prin 2007. Acum imi este foarte clar de ce si ce trebuia sa fac atunci...dar n-am facut.

Daca 2008 tot a mai adus niste lucruri bune, deloc neglijabile, in 2009 fie am batut pasul pe loc fie am dat inapoi, deranjant de mult in unele aspecte.


Pe la inceputul anilor 90 am trecut si eu prin perioada adolescentei dramatizante, ca orice om viu. In perioada aceea inventasem o filozofie personala, cu accentele specifice varstei. Ziceam eu atunci ca in viata exista trei cai:

Prima, in care individul ajunge la un echilibru emotional ce ii permite sa aiba in cea mai mare parte a timpului o stare de multumire, presarata cu unele momente de fericire si altele de provocare, pe care le poate infrunta cu ajutorul sigurantei acumulate in timp. Fara tensiuni ce macina in interior, fara depresii, fara goluri existentiale majore.

A doua, in viziunea dramatica specifica varstei respective, era neantul, moartea, nimicul, sinuciderea. Preferabila celei de-a treia, pentru ca e vorba totusi de un act de vointa, de o infrangere "demna".

Calea a treia, cea care ma ingrozea atunci, si pe care aveam senzatia ca o vad la multi in jurul meu, sau poate chiar o vedeam, era cea a anularii spritulul fiintei umane, a animalizarii.

Cafea, spalat pe dinti, mancat, serviciu, rutina, sandwichul de la pachet, telefon acasa, rutina, mers acasa, piata, mancat, televizor, dus, somn. Si de la capat.

La momentul respectiv mi se parea ceva mai rau decat moartea. Si evident credeam ca atunci, repede, in anii aceia se decide totul. Daca voi merge pe "prima cale" sau ma voi infunda in cea de-a treia. Caz in care era mai bine sa pun stop inainte de a nu mai simti nimic. Inainte de Life-in-Death.

Realitatea a fost mult mai putin spectaculoasa si dramatica decat imaginatia mea infierbantata de atunci. Timp de vreo 15 ani am descoperit si m-am descoperit. Am descoperit grotele in care traisem, eu si multi altii, multe si stramte. Mi-am descoperit calitati despre care mi-era teama sa ma gandesc ca le am, am constientizat defecte pe care le ascundeam in spatele sabloanelor turnate de-a gata pentru a justifica inactiunea.

In general am descoperit incetul cu incetul ca mult din frumosul la care mi-era teama sa sper exista in forme cat se poate de concrete, si ca multe din "adevarurile" indopate pe post de scut impotriva lumii nemiloase nu sunt decat frici presupus utile pentru a ascunde neputinta, in fapt mediocritati nenecesare.

Mi-am adus aminte in dimineata aceasta de cea "de-a treia cale". Pentru ca in ultimul an viata mea a inceput sa o ia in acea directie. Uitandu-ma in jurul meu realizez ca mult din frumosul acela descoperit tarziu, dar totusi descoperit, nu prea e definitiv, nu prea l-am asimilat cu adevarat. Nu stiu daca a devenit cu adevarat parte din fiinta mea sau a fost doar asa, un salt din mlastina, inainte de a ma infunda din nou.

In ultimul timp am facut putine lucruri care sa ma satisfaca pe mine cu adevarat, individ modern egoist ce se presupune ca sunt. In schimb am adus multumire altora, uneori voluntar si cu iubire, alteori mai putin... Am pus vreo doua caramizi la drumul spre rai.

Toti acestia sunt personaje din "a treia cale". Am realizat asta vorbind zilele trecute cu taica-miu, de departe cel mai convins teoretician al acestui mod de viata. Ceea ce pe mine ma ingrozea in adolescenta pentru ei toti reprezinta o perspectiva multumitoare. Eu, nelinistea mea, sunt asa, ca un condiment, daca nu cumva ca un premiu. Partea boema, inalta, a vietilor lor. La care ei tin, tin cu adevarat, cu sinceritate, pentru a isi nega propria mediocritate. Da, stiu, sunt rau.

Unii nu vor, altii nu pot, altii sunt pur si simplu multumiti, si-au epuizat deja parcela de progres ca fiinte umane. Iar eu ma simt un pic captiv.

Teoretic, anul ce urmeaza ar trebui sa fie un an al marilor alegeri pentru mine. Totul pare copt pentru asa ceva.

Stiti de ce imi este teama?

Nu ca voi alege gresit. Nu ca voi ceda alegerilor facute de altii pentru mine, sunt suficient de capos. Ci ca voi amana. Impotriva tuturor argumentelor rationale, agatandu-ma de pretexte, evadand, asa cum fac din ce in ce mai des in ultimul timp (si aici am avut recent surpriza revenirii unor reactii pe care le credeam parte din trecut).

Energie nu prea mai am. De unde naiba, am consumat o caruta in cei 15 ani dinainte, credeam ca s-a terminat cu provocarile majore! Am in schimb mult mai multa experienta si o pernuta zdravana de siguranta, probabil chiar supradimensionata.

Am FMI-ul meu. Trebuie doar sa il folosesc pentru a iesi din "criza", nu pentru a o lungi.

De fapt aici vroiam sa ajung. Gandindu-ma la toate acestea mi-am dat seama ca istoria aceasta a mea seamana grozav cu istoria recenta a comunitatii in care exist, a Romaniei. Cu agitatia radicala a primei jumatati a anilor 90, cu mizeria boema a celei de-a doua jumatati, cu constructia de la inceputul anilor 2000, finalmente evadarea, sau poate doar briza de aer curat din a doua jumatate, si acum cu revenirea griului binecunoscut si ezitarile intre curaj si resemnare. Se pare ca sunt un "personaj reprezentativ".

Sper sa nu fiu pana la capat. Mda.

Va rog sa acceptati conditiile dictate...

Din intamplare am nimerit in fata unui televizor fix cand a inceput transmisia directa a consultarilor intre Presedinte si PNL.

Crin Antonescu m-a enervat de multe ori prin discursurile sale inutil de agresive si de vagi. Nu si de data aceasta. Chiar n-am ce sa-i reprosez. Daca mi s-ar fi dat mie discursul respectiv scris pe o foaie de hartie ca sa il recit in fata lui Basescu, mi l-as fi asumat fara sa schimb o virgula. Si-a cenzurat agresivitatea, n-a contestat drepturile explicite si implicite ale Presedintelui, a fost politicos, deschis atat cat ii permite situatia, si destul de clar.

Basescu si-a inceput replica cu “Mai suntem inca in campanie electorala?” si a continuat pe linia cunoscuta cu partidul cu cel mai mare numar de mandate, repetand de cateva ori geniala expresie “VA ROG sa acceptati conditiile DICTATE de electorat.”

Pentru a 1000-a oara am sperat ca Basescu s-a schimbat, macar acum dupa ce a obtinut al doilea mandat. M-am inselat iarasi.

Probabil ca in seara aceasta vom avea confirmarea oficiala a guvernului Boc V. In ceea ce ma priveste am confirmarea ca daca nu exista o reconciliere, acest lucru se intampla tot din cauza lui Traian Basescu si nu a altcuiva.

Va doresc sanatate si un trai imbelsugat in tara lui Basescu si Boc.

Un fior rece pe sira spinarii

Nu mă identific cu un procent majoritar de purtători de carte de identitate în trei culori. Un alt motiv este acela al copiilor, pe care vreau să-i am. Dar nu vreau să audă de “becali”, nu vreau să asculte “salam”, ci doar să ştie că salamul e un aliment. Alt motiv : MIZERIA FIZICĂ şi MIZERIA UMANĂ din această ţară, care a ajuns să se manifeste, în opinia mea, în forme inimaginabile.Privitor la plecare: mă ameninţ singur de mult timp, am avut şi o încercare “eşuată” acum 6-7 ani în Germania… care nu m-a făcut decât să-mi doresc şi mai mult să plec, dar legal şi asta din respect pentru ei. (…)M-AM SĂTURAT DE ŞMECHERI ŞI ŞMECHERII! (...) . Deci, ca să nu fiu mistic : Canada via Germania, sper. Am încă dilema : un stat cu un sistem social mai scăzut, dar cu o deschidere mai mare către emigranţi, ori un stat cu un sistem social mai robust, dar cu o toleranţă mai mică la emigranţi ? – având în vedere că nu trăim de mai multe ori, e greu să alegi în opinia mea.

Sunt cuvinte scrise acum 8 zile de un tip de 33 de ani, necasatorit, fara copii, director intr-o corporatie privata.

Nu, nu sunt eu.

Spre deosebire de mine, renuntase la fumat si isi cumparase o bicicleta.

La 6 zile de la acele cuvinte, s-a trezit de dimineata, s-a suit in masina, a pornit-o, a facut infarct si a murit. Se numea Alex Miristea si era cu o luna mai mic decat mine.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

.Aurora Liiceanu : „Egalitarismul este «boala» românilor”

Un interviu excelent din Adevarul:

Pentru ca unora s-ar putea sa il se para prea lung si pretentios, dau niste citate pentru a starni interesul:


Cum ar vrea românii să se integreze în această normalitate flexibilă?

Aş putea spune că, mergând în trecutul imediat, egalitarismul este solul pe care se naşte reprezentarea mentală a normalităţii la români. Şi care alimentează invidia negativă, nu invidia pozitivă, pe care noi am avut-o istoric. Noi avem alergie încă la ideea de diferenţă şi, de foarte multe ori, aceste discuţii care se fac despre omul bogat şi omul sărac se fac în virtutea acestei alergii la diferenţă. Egalitarismul cred că ne-a marcat extraordinar de mult şi nu suportăm ca cineva să fie diferit de noi. Românul are propria lui definiţie. El se consideră normal şi vrea ca toată lumea să fie ca el.


Şi mai există eul social, adică eu şi lumea mea mai lărguţă. Dar asta nu înseamnă neapărat globalizare, ci România, ţara mea, spaţiile largi. Istoric, nu ştiu de ce, noi ne-am cantonat în interpersonal. De asta şi tabloidismul a intrat aşa de repede, pentru că toată lumea vrea să ştie ce se întâmplă în casa celuilalt...
E o invadare a intimităţii celuilalt...

Da, adică uitatul pe gaura cheii, dar în mod permis. Nu suntem singuri, mai sunt şi alţii aşa. De aici succesul telenovelelor, o mahala acceptată. Mă uit peste gard, văd ce se întâmplă. Toate sunt în zona interpersonală. Aţi văzut că în toate telenovelele nu se ştie dacă personajele lucrează, dacă au ierarhie socială. Sunt legate de copii legitimi, nelegitimi, de bani, de amantlâc. Acolo este viaţa şi probabil că acolo suntem tentaţi să ne satisfacem ca interes.

Toată lumea spune că este imposibil să te îmbogăţeşti în 20 de ani într-o ţară. Deci cei care sunt foarte bogaţi sunt hoţi, aşa spune toată lumea. În acelaşi timp, aceiaşi oameni au cu totul şi cu totul altă percepţie când este vorba de loterie. Pentru că în loterie te confrunţi cu o entitate care este necontrolată. Eşti alesul sorţii.

Am citit un studiu foarte interesant despre cum şi-a albit imaginea Rockefeller. Apărea în ziare exact ca la noi: hoţul, şarlatanul, baronul. Şi a angajat un psiholog – ştiţi cum e cu vârsta, îmbătrâneşti şi nu vrei să rămâi şarlatan – căruia i-a spus că vrea să-şi schimbe imaginea socială. Iar psihologul l-a îndrumat ca în fiecare dimineaţă să se ducă într-o intersecţie din New York, să se dea jos din maşină şi să dea câte 25 de cenţi fiecărui om. Cum ar fi la noi 10 lei acum.

Şi el a zis: „Eu merg în maşină cu geamuri negre, e lapoviţă, cum o să stau la colţul străzii să dau bani?!”. „Altfel nu puteţi”, i-a zis psihologul. Şi a făcut-o. Încet-încet şi-a spălat imaginea. Spre sfârşitul vieţii a devenit filantropul Rockefeller.

De exemplu, se spune aşa: „Cu Dumnezeu înainte!“, „De ce, Dumnezeu, nu mă laşi naibii în pace?!“, „Aşa a fost să fie!” Există foarte multe expresii în care noi suntem instalaţi în această scoatere din propria istorie. Noi nu vrem – poate că greşesc! – să ne asumăm rolul de coautor al sorţii noastre. Autorul este întotdeauna altul. Soarta noastră nu e a noastră.

A fi român nu e o naţionalitate, e o profesiune»

Nu ştiu... Eu, în general, văd că Biserica este legată de femei, care sunt depozitare... Dacă întrebi un bărbat câte farfurii se dau la parastas, habar nu are.

Asta ţine de formalism...

Da, dar Biserica, pe de altă parte, funcţionează pe un raport neelegant cu femeia. Dacă femeile pleacă, bisericile se transformă în muzee.

Uitaţi un lucru interesant: chiar şi acum, iscălitura funcţionarilor este indescifrabilă. De multe ori nici nu scriem cu litere normale „Popescu Ion” şi apoi să iscălim. Nu ştii cui să te adresezi... Este un consens al apărării prin lipsă de transparenţă.

Teama de răspundere...

Exact! În momentul în care se dispersează responsabilitatea nu mai ai ce să faci. La noi, funcţionarul public este nesancţionabil şi incontrolabil. Eu nu pot să dau în judecată nici un magistrat care a făcut o prostie pocindu-mi numele într-o hotărâre judecătorească. Odată ce iese pe ţeavă un act, eu nu mai pot să-l schimb decât prin proces.

Noi trebuia să mergem mai mult pe responsabilitatea individuală. Nu suntem responsabili. Spre exemplu, englezii te presează foarte mult cu responsabilitatea parentală. Te dau afară din acele case sociale imediat dacă ai un copil vandal, dacă ia droguri ş.a.m.d.

Fiecare dintre noi doreşte, uneori, ca altcineva să-i rezolve problema. Asta apropo de paternalism şi externalism. Noi, românii, am dori ca altcineva să ne rezolve problema.

Statul roman: ce este si ce ar trebui sa fie

Doua postari de pe blogul Andreei Paul (fosta Vass) m-au provocat sa scriu aseara la repezeala doua commenturi pe care le-am recitit in dimineata aceasta, si am fost atat de multumit de propria elocinta (:P), incat am hotarat sa le transcriu aici.


Despre politica Guvernului Boc in ceea ce priveste reducerea cheltuielilor publice:

"Guvernul Boc s-a instalat la sfarsitul lui decembrie 2008. Pana prin februarie s-a chinuit cu acel buget ce va ramane in istoria finantelor romanesti drept un monument de penibilitate, in care principala masura anticriza era vopsitul a aproape 1000 de biserici. Dupa aceea inca vreo 2-3 luni a “lucrat” la impartirea functiilor pentru activistii de partid pana la nivel de cluburi sportive scolare si gradinite . Dupa ce madam Merkel le-a taiat macaroana est-europenilor si i-a trimis la FMI, au incropit a doua penibilitate de buget. Nu pot sa uit forma initiala a impozitului forfetar, in care compania la care lucrez, ce in 2008 a avut o CA de 100mil$ si pierdere ar fi urmat sa plateasca un impozit de 500000$. Ce cuvant nejignitor sa folosesc pentru cei care au produs o asemenea aberatie?

A urmat un lung sir de declaratii sforaitoare ale prim ministrului. S-au “redus” posturi vacante iar marea realizare cu cabinetul demnitarului a fost anuntata definitiv si irevocabil de vreo 5 ori. In MO a aparut abia in toamna si as pune pariu ca nici pana in ziua de astazi nu a fost operata in practica. Ca sa nu mai spun de reforma agentiilor, anuntata de Stolojan inca din campania electorala si nematerizata nici pana astazi, dupa un an. Tariceanu scosese pe genunchi o OUG referitoare la subiect, pe care marele guvern reformator s-a grabit sa o anuleze. Habar n-am ce continea, dar sigur era mai buna, din simplul motiv ca orice e mai bun decat nimic.

Sa mai adaugam la realizari lungile negocieri cu sindicatele, in urma carora s-a ajuns la un acord incalcat instantaneu de guvern, ce a modificat legea salarizarii unitare in mod unilateral dupa incheierea acestuia. Care lege oricum se aplica de la anul, asta in varianta utopica in care nu va fi modificata pana atunci, si care oricum nu prevede nici o reducere, ci doar niste fabulatii referitoare la niste mariri pe care nu le crede nici naiba.

Imi pare rau, dar esecul Guvernului Boc in ceea ce priveste rationalizarea cheltuielilor publice nu poate fi imputat CCR, ce amana o lege ce a fost adoptata in septembrie. 10 luni ce a pazit guvernul??? In asta statea toata “strategia”, in 10 zile de concediu fara plata??

Fara a mai adauga ca de fapt CCR a facut un serviciu campaniei electorale a lui Traian Basescu. Verdictul este absolut previzibil. Fara a fi jurist, am macar atatea cunostinte de drept al muncii incat sa stiu ca prevederile contractului de munca nu pot fi modificate in mod unilateral de una din parti. Singurele decizii unilaterale acceptate sunt demisia, respectiv concedierea cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

PS: bugetul initial adoptat la inceputul lui 2009 ne arata exact ce s-ar fi intamplat cu banii daca Tariceanu ar fi lasat un deficit de 0%. Vazand aberatia aceea nu pot decat sa ma bucur ca a avut inspiratia de a cheltui cat de mult s-a putut!"


Despre reforma administratiei publice:

"Eu vad o singura solutie, dezarmant de simpla: restrangerea patrimoniului statului. Privatizarea a tot ce a mai ramas de privatizat, simplificarea birocratiei sufocante, introducerea premizei de nevinovatie in relatia cu statul (eliminarea nenumaratelor “aprobari” si “avize”), eliminarea privilegiilor pe care statul si le acorda singur in relatia cu restul lumii (de ex faptul ca nu plateste dobanda la propriile intarzieri la rambursarea taxelor sau faptul ca este obligatia unilaterala a contribuabilului de a isi clarifica situatia fiscala, chiar daca aceasta este eronata in urma unor greseli ale angajatilor statului, si multe altele), introducerea de parteneriate si management privat oriunde este posibil, inclusiv in invatamant, sanatate si chiar in anumite sectoare militare sau de siguranta publica.

Statul roman este in acest moment un porc gras si neajutorat. Tenteaza pe multi si nu se poate apara. Prima miscare ar trebui sa fie o cura drastica de slabire. Un stat fara mari companii publice, fara posibilitatea de a bloca, de multe ori abuziv sau prin artificii birocratice, o tranzactie, o initiativa, o constructie, etc, fara un statut privilegiat fata de ceilalti subiecti de drept, ar fi mult mai putin tentant. Presupunand ca in acelasi timp economia se dezvolta, atentia celor dornici de imbogatire se va concentra mult mai putin pe patrimoniul de stat devenit din ce in ce mai neinteresant.

Apoi, cu mai putina povara si cu o baza de impozitare marita isi poate intari structurile de control.

Nu cred in rezolvarea situatiei prin legi, proceduri, sisteme, algoritme, etc, etc, ce incearca sa faca eficienta aceasta structura obeza si moale. Am o reactie aproape fizica de nervozitate atunci cand aud de “norme de simplificare”, “revizuirea”, “noua procedura imbunatatita” etc. Fara exceptie toate acestea se traduc in hartogarie kafkiana, inutila, irationala si epuizanta.

Marea problema o constituie cei ce isi bazeaza prosperitatea si autoritatea personala pe manuirea dibace a acestui monstru placid. Problema este cu atat mai mare cu cat o mare parte dintre liderii societatii romanesti de astazi s-au format si au trait toata viata exclusiv in acest sistem. Mai mult, chiar succesul lor arata ca sunt niste corifei, niste maestri ai sistemului pe care cica ar trebui sa il schimbe! Nu au nici un fel de experienta intr-un mediu lipsit de controlul, birocratia si coruptia statului roman, ca rezultat implicit al educatiei si carierei lor nu au incredere in libertatea economica si administrativa, sunt la o varsta la care schimbarea profunda este biologic imposibila si mai ales nu au absolut nici o garantie ca intr-un alt model de societate vor avea un succes macar comparabil cu cel actual. De fapt o buna parte dintre ei sunt constienti ca odata cu acest model ar disparea si ei ca lideri. Nici macar evolutia biologica nu imi lasa prea multe sperante, deoarece deja a inceput sa apara versiunea 2.0 a acestui tip de lider postcomunist: baronul.

Tot ce sper de la liderii politici este sa aiba macar luciditatea si marele altruism necesar pentru a infrange tentatia lor de a “controla”, “rezolva”, “reforma”, “gasi solutii” si de a DA DRUMUL. De “a arunca in apa” resursele patrimoniale si umane controlate de stat. Vor lua apa la bord, unele vor ajunge la hoti, unii functionari vor suferi o perioada in somaj, dar in cele din urma tot ce este viabil va invata sa inoate.

In rest, va spun cinstit ca desi sunt economist de profesie, nici nu mai acord atentie “strategiilor” avansate de diversi lideri politici pentru a “eficientiza” si “reforma” statul. Nu poate fi reformat, iar cei care sunt autorii acestor “strategii” sunt nu doar incompetenti, dar chiar dusmanii naturali ai acestor reforme. Iar lider politic care sa surpe fundamentul propriei puteri nu s-a inventat inca.

Din pacate in ultimul timp il aud pe Traian Basescu laudandu-se singur cum a blocat privatizarile. Si ce-a rezolvat? A “salvat” Posta de Vantu (desi nu era deloc obligatoriu sa ajunga la respectivul, exista metode solide si deja testate chiar la noi de a face privatizari sub supraveghere internationala, sau transparent, pe bursa, ca sa nu mai vorbim ca CSAT-ul putea lua o decizie de blocare doar daca o asemenea amenintare se materializa, nu inainte de a demara procesul!) si in schimb a napadit-o cu activisti de partid. Externalizarea resurselor statului, chiar si catre niste hoti, desi nu cred ca suntem condamnati la asa ceva(!), inseamna finalul acestei agonii jalnice si insuportabile de 20 de ani.

In rest…discutiile despre cum sa facem statul roman mai bun ma plictisesc la fel de mult ca si discursurile lui Ceausescu despre dezvoltarea multilaterala a patriei. Si unele si altele sunt doar niste “planuri minunate” ce nu vor depasi niciodata faza de teorie. La fel ca minunata teorie a tatalui lor, al tuturor, Karl Marx."

Criza economica: ce riscam sa pierdem definitiv

Eu, tot La Coltu' Strazii:


In urma cu vreun an, pe la inceputul crizei economice, in discutiile cu actualii colegi de blog imi exprimam temerile in legatura cu posibilele efecte ale acesteia. Nu eram nici eu absolut convins de ceea ce spuneam, pentru ca in general am o mare neincredere fata de capacitatea speciei umane de a isi anticipa viitorul.

Una dintre acestea era ca o guvernare PDL va stabili noi recorduri de incompetenta. Ma bazam pe evolutia acestei organizatii in ultimii ani, cu o pondere parlamentara determinata in proportie de 70% de prestatia unei singure persoane, Traian Basescu. O astfel de conjunctura favorizeaza lingaii si supusii si rapeste celor capabili sansa de a accede la autoritatea decizionala. Din pacate am avut dreptate.

O alta, mai fatalista, era ca 2008 s-ar putea sa fi fost varful unui ciclu istoric pentru Romania, ciclu pe care il calculam eu atunci la 70 de ani, cu precentul varf in 1938 si urmatorul undeva in 2078, dincolo de orizontul nostru de viata. Acum vad ca mai sunt si altii care se tem de acelasi lucru.

O alta care incepe sa se adevereasca, si care ma sperie mult mai mult decat precedentele, este ca aceasta criza economica va avea ca rezultat distrugerea partii active a societatii romanesti, atat cat a mai ramas din ea.

Inca din primele luni din 2009 am inceput sa aflu de prieteni din mediul privat ajunsi in situatii dramatice: fara venit si cu rata lunara de 60 de milioane, cu credit de 350000 euro si serviciu foarte nesigur, cu teren cumparat pe credit garantat cu casa, teren ce acum nu mai poate fi vandut la nici un pret, etc, etc. Mai nou am inceput sa aflu de drame aproape similare din sectorul bugetar. Ieri o prietena imi povestea ca este pe cale sa isi piarda serviciul in favoarea activistilor portocalii ce au invadat respectiva companie nationala. Provine dintr-o familie modesta, in timpul facultatii a avut doua servicii iar dupa, pentru o perioada chiar trei. A mers la concurs cu neincredere si a descoperit cu surprindere ca se poate lucra civilizat si la stat. Desigur, nu in 2009 ci in 2006. Si-a luat o garsoniera si o masina pe credit. Acum este aruncata afara in numele intereselor de partid.

Acesti oameni sunt si vor fi marile victime ale crizei in Romania. Nu pensionarii invatati cu saracia si protejati pentru voturile lor, nu bancile ce isi rezolva problemele pe seama guvernelor vulnerabile la lobby, nu cei aflati deja in strainatate si care acum repeta “Nu v-am spus eu ca Romania e de c***t?”, nu taranii ce traiesc la fel ca acum 50 de ani si la fel ca peste 50 de ani, nu pesimistii carcotasi ca mine care n-au riscat si acum se mandresc cu pesimismul lor.

Acestia erau oamenii care, uneori cu naivitate si cu usurinta, poate chiar cu aroganta, au crezut ca isi pot construi o viata decenta aici, in Romania. Ca merita efortul de a sta saptamani intregi 12 ore la serviciu, ca merita sa te adaptezi de doua ori pe an la un nou job, ca merita sa investesti pe 25 de ani intr-o casa in Romania. Ei au crezut in viitorul tarii acesteia, nu doar declamativ precum politicienii, ci al naibii de concret, mizand pe asta banii, sanatatea si tineretea lor. Si sunt pe cale sa le piarda pe toate.

Multi dintre ei vor pleca spre vest. Aud in jurul meu vorbindu-se de asta cu o frecventa si o convingere pe care n-am intalnit-o de 20 de ani incoace. Probabil la fel se vorbea si pe la sfarsitul anilor 70, inainte de lunga iarna grea a anilor 80. Unii vor ramane, iar dintre acestia unii, probabil destui, vor reusi candva sa iasa din drama financiara actuala. Dar nu vor mai putea recupera anii de munca pierduti pe nimic si mai ales nu vor mai putea recupera vreodata INCREDEREA ce i-a adus in aceasta situatie.

Acum un an cand aveam discutiile acelea, ziceam ca prima si cea mai importanta masura anticriza pe care ar trebui sa o ia un Guvern in Romania ar fi tocmai sa protejeze aceasta categorie de oameni. Nu mi-era nici mie clar exact cum ar fi trebuit procedat, poate prin garantii, poate prin finantari sau refinantari, dar de la aceasta idee generala ar fi trebuit pornit.

Pentru ca din criza economica vom iesi la un moment dat, mai la coada ca intotdeauna, dar vom iesi. Poate ca si democratia isi va reveni, sau macar vom avea o autarhie blanda, care sa permita macar un trai fara teama de agresiuni violente din partea statului. Insa riscam teribil de tare sa pierdem inca o generatie. A nu-stiu-cata la rand.

Iar dupa ce odata cu deschiderea granitelor cei mai buni dintre noi, fie ca erau cei mai buni tarani sau cei mai buni fizicieni, au plecat spre vest, distrugerea brutala a acestei firave categorii sociale ce incepea sa aduca a clasa de mijloc cred ca va pune cruce definitiv oricarei sperante de evolutie a societatii romanesti pentru zeci de ani de acum inainte. Vorbim de reforma Constitutiei, a invatamantului, a sistemului de pensii si asigurari sociale, etc, etc, etc. Intr-o societate rupta intre cativa boieri agresivi si o mare masa de slugoi lingai si suti, toti cu lipsuri mari de educatie si capacitate intelectuala, toate acestea vor ramane niste simple vorbe goale.

Revenind la politica noastra cea de toate zilele, singurul discurs cat de cat apropiat de aceste ganduri ale mele l-am gasit ieri pe blogul lui Tariceanu:

“Trebuie să avem din nou încredere în noi. Şi când spun asta mă refer la toţi românii. ‎
Să avem încredere în forţa tânărului care are o mică firmă de IT.‎
În priceperea inginerilor care lucrează la Piteşti sau Craiova şi care prin munca lor au ‎arătat că şi pe timp de criză se poate avea succes economic.‎
În inteligenţa profesorului care pregăteşte olimpici internaţionali şi în determinarea ‎tinerilor care ne fac cinste.‎”

Nu stiu cat de moral, competent, sincer sau populist este acest om. Ratiunea ma indeamna sa fiu prudent inainte de a enunta certitudini despre un politician a carui proiectie publica este foarte mult prelucrata, pozitiv sau negativ, prin insasi natura profesiei.

Dar sunt din ce in ce mai convins ca detine o calitate elementara dar din pacate foarte rara printre actualii politiceni romani, in covarsitoarea lor majoritate doar niste securisti/activisti PCR sau birocrati comunisti reprofilati: un anume bun simt ce tine mai putin de ratiune si analize lucide, ci vine probabil din educatie, din firescul dat de asimilarea unor valori ale lumii civilizate. Probabil acelasi bun simt care a facut ca guvernul pe care l-a condus, in ciuda a multe decizii foarte aproximative, ca fiu bland, sa fie singurul ce nu a fost perceput drept un agresor la adresa cetatenilor obisnuiti, probabil acelasi bun simt care l-a facut sa adauge in pachetul de ajutoare pentru sinistratii de la inundatii si o periuta de dinti.

Acum putem sa ne intoarcem la discutiile despre ultimele traznai ale militienilor cu pretentii de capitalisti. Si sa ne bucuram ca inca ne mai permitem sa avem astfel de preocupari frivole.

No (other) comments

"Dacă presupunem, în mod optimist, că anul viitor vom avea o creştere de 1 la sută, asta nu va compensa reducerea de deficit de la 7,3 la 5,9 la sută. Şi încă nu ştim cum se termină anul acesta. Dacă se termină cu un derapaj, atunci sarcina pentru anul viitor devine şi mai dificilă.
[...]
Dar dacă vă uitaţi la cifrele de la a doua rectificare bugetară, veţi constata că pentru salarii este prevăzută o sumă de 45 de miliarde de lei. După şase luni, cheltuielile cu salariile erau de 25 de miliarde. Aşa că vom ajunge la sfârşitul anului cu 50 de miliarde. Guvernul trebuie, deci, să reducă cheltuielile cu salariile cu 5 miliarde de lei, până la sfârşitul anului. Or, cu fiecare zi ce trece, factura de salarii este aceeaşi, dacă nu fac nimic.
[...]
Dar ştiţi ce s-a întâmplat în ultimele şapte luni? Datoria externă privată pe termen scurt a scăzut la 17 miliarde, în schimb a crescut datoria publică cu vreo 5 miliarde.

I.M.I.: Deci, nu am rezolvat, de fapt, nimic?

Nu... Şi la orizont vedem alt risc major: momentul în care cei mari vor începe să lupte împotriva pericolului de inflaţie. Atunci va creşte nivelul dobânzilor. Banca Centrală Europeană nu va mai menţine dobânda la 1 la sută, FED nu va mai menţine 0,25 la sută. România are deja datoria publică internă şi externă echivalentă cu 30 la sută din PIB. În momentul acela, înseamnă că noi va trebui să ne rezervăm cam 3 la sută din PIB numai pentru plata dobânzilor. Este foarte mult! România trebuie să-şi facă rapid ordine acasă.
[...]
În campania electorală din 2004 noi avansaserăm următoarea idee. Aveam pe următorii şapte ani de la Uniunea Europeană 32 de miliarde de euro, mai spuneam noi că ne împrumutăm cu 30 de miliarde şi cu 60 de miliarde de euro izbim tare şi putem face un salt. A ieşit pe dracu. Am ajuns la o datorie externă de 70 de miliarde de euro şi n-am făcut nimic."

"“Nu putem scapa de o recesiune cu doua cifre. Gânditi-va matematic: anul trecut, in trimestrul trei, cresterea a fost de plus 9%. O stagnare anul acesta in trimestrul trei ar insemna, de fapt, o scadere de minus 9, comparativ cu anul trecut.

Or, o scadere de minus 7- minus 8%, in comparatie cu plus 9 anul trecut, inseamna o recesiune cu doua cifre”
[...]
"“Nu cred ca scaderea economica pe 12 luni va fi numai de 7,7%, cum s-a spus recent”, a avertizat directorul executiv al GEA.

Acesta considera ca cea mai profunda recesiune se va fi consemnata pentru lunile iulie, august si septembrie. “Maximul recesiunii va fi in trimestrul al treilea, pentru ca maximul de crestere a fost anul trecut tot in trimestrul al treilea. Dupa parerea mea, vom avea o recesiune cu doua cifre."

De aici si aici.

V-uri si L-uri

Deja ma irita cand aflu ca altfel respectabilul Mugur Isarescu insista cu visul lui despre V-uri. Daca ditamai guvernatorul BNR isi permite sa arunce astfel de vorbe in care nu mai crede nici macar Basescu, imi permit si eu sa arunc in blogosfera niste desene in care cred sincer.


Evolutia Dow Jones

Cu rosu trendul principal, cu albastru trendurile secundare, iar cu verde punctul in care cred ca se afla acum:

Si evolutia PIB-ului in Romania. Noi nu avem trenduri secundare pentru ca guvernul nostru sta cu mana in gura, asa ca economia evolueaza "liber"...in gol:

Bebeul, ultima si cea mai tare fitza romaneasca

Acest post ar fi trebuit sa il scriu mai demult, dar acum mi-a adus aminte un prieten de istorie.

In urma cu cateva saptamani am ajuns pentru o ora la Trattoria din Herastrau, un loc unde se intalnesc toti trendsetterii mahalalei romanesti. Ce-am vazut acolo:

a. Bebeul pus pe masa, langa cocktail, in timp ce comeseanul din partea cealalta face poze;

b. Bebeul pus intr-un echilibru fragil pe marginea pavilionului, in care se afla, printre altii, celebrul noname Falemi;

c. Pitzi mare si cu pitzi mica, imbracate IDENTIC, in rochitze albe transparente si scurte pana la funduletz, fac ture de terasa pentru ca pitzi mica se plictiseste sau n-are aer, dar mai ales pentru a saluta si a primi omagiile colegilor de taiat frunza la caini;

d. Intrarea in buda era blocata de 5 bebei care se bateau cu apa. Din fericire nu intrasera si la barbati. In timp ce faceam treaba pentru care exista buda am auzit o menajera dojenindu-i duioasa pe bebei. La iesire a trebuit sa imi fac loc printre ei, plus doua mamici sexoase cu bebeii din dotare care tocmai intrau.

In principiu cam 40% din populatia terasei era sub 5 ani.

Cei mai buni prieteni ai moldovenilor

...NU sunt romanii, asa cum probabil va asteptati sa spun. Nici rusii. Nici SUA. Nici EU.

Ci unii mici si zambareti, veniti nu chiar de pe Marte, dar oricum de undeva din zona:

China gains a foothold in Russia’s backyard


A week before Wednesday’s repeat parliamentary elections in Moldova, China signed an agreement to loan $1bn (£600m, €700m) to this cash-strapped, resource-poor country, nearly tripling Moldova’s external debt and issuing a direct challenge to the US and Russia for economic and political influence in this last outpost of elected Communist rule in the former Soviet Union.

Alegeri in Moldova

Am postat aproximativ acest comentariu pe blogul lui Cristian Preda, europarlamentar roman ce este observator din partea EU la alegerile din Moldova, in Dubasari la sectiile de votare organizate pentru alegatorii din Transnistria.

Va doresc mult succes in aceasta misiune dificila!

Si tin pumnii tuturor moldovenilor! Sa dea Dumnezeu sa iasa din acest blocaj istoric si sa poata si ei ca peste 20 de ani sa fie la fel de egoisti si materialisti precum multi din tinerii din Romania pentru care comunismul si anii 90 sunt doar pasaje din cartile de istorie sau amintiri vagi din copilarie! Pana la urma e mare lucru sa poti spune ca te preocupa doar urmatoarea vizita la mall si nu daca te vei intoarce nebatut de la sectia de votare sau daca vei fi lasat sa treci granita.

Incercand sa explicam prostia

Pe blogul sau, Dan Selaru incearca sa inteleaga cum a fost posibil ca un buget construit in doua luni sa se dovedeasca lipsit de orice legatura cu realitatea dupa doar trei saptamani de la adoptare.

Eu unul ma asteptam la o guvernare incompetenta din partea PDL. Modul haotic si hei-rupist in care a fost incropita aceasta constructie politica in care s-au recrutat de-a valma oameni pentru a administra procentele obtinute exclusiv de o singura persoana (Traian Basescu), fara nici o legatura cu activitatea si potentialul organizatiei din spatele sau, prefigura dificultati mari in a gestiona succesul electoral. Insa realitatea, accentuata si de criza economica si de acea poveste ciudata a deficitului bugetar de 5% realizat in doar 2 luni, din care jumatate in luna de tranzitie guvernamentala, mi-a depasit propriile asteptari pesimiste. E de inteles ca acum multi se intreaba daca aceasta eroare colosala de la intocmirea bugetului s-a datorat incompetentei sau a fost o minciuna deliberata. Eu votez pentru prostie si am o teorie referitoare la acest subiect, pe care am postat-o acolo la comentarii:


Am senzatia ca in ultimii ani discrepanta de competenta intre mediul privat si cel public, deja preexistenta, s-a accentuat, ajungand o adevarata prapastie. Criza de personal din anii 2007-2008 a facut companiile sa absoarba toate competentele ce mai ramasesera, in timp ce explozia incasarilor bugetare, ce nu avea nici o legatura cu actiunea autoritatilor publice, a dus la o relaxare totala in institutiile de stat. Oamenii cu o minima capacitate profesionala au plecat in mediul privat, in schimb s-a accentuat nepotismul iar incompetenta crasa a fost mascata de boomul incasarilor.

Ar fi interesant de realizat un studiu sociologic despre migrarea personalului calificat intre public si privat in ultimii 4-5 ani.

Nu cred in teoria minciunii, atunci ar fi trebuit ca dincolo de declaratiile publice sa fi observat niste actiuni guvernamentale in intampinarea evolutiilor reale. N-a fost cazul. Nu sunt prea incantat nici de a folosi explicatii legate de conjunctura politica (oameni, partide, etc), mi-e teama ca ne pacalim singuri daca ne imaginam ca ar fi fost altceva cu Popescu in locul lui Ionescu. Un singur element politic cred ca a avut o importanta materiala: modul in care a fost conceputa alianta PDL-PSD, cu un sistem de decizie foarte greoi si foarte politizat, fara o delegare a responsabilitatilor si dominat de lipsa de incredere reciproca, ceea ce cred ca a ingreunat mult luarea deciziilor.

Adevaratul program anticriza

Se pare ca in sfarsit vom avea un program anticriza.

"O delegatie din care fac parte viceguvernatorul BNR Cristian Popa si secretarul de stat din Ministerul Finantelor, Bogdan Dragoi, se afla la Washington pentru a negocia cu Fondul Monetar International (FMI) un imprumut acordat Romaniei"

Pe de alta parte, sunt nevoit sa constat cu tristete ca inca una din previziunile mele pesimiste s-a dovedit a fi... prea optimista: eu estimasem Aprilie drept cea mai apropiata data a unui imprumut de la FMI.

Sa nu uitam de Basescu: "Ultimul lucru pe care il va face Romania va fi sa se imprumute la FMI"

Traian Basescu, 16 ianuarie

Deja avem un track record ce poate fi folositor ptr viitor: cand Basescu spune ceva, putem sa consideram drept sigur faptul ca in aprox 2 luni si jumatate se va intampla exact invers.

PS: speculez ca graba aceasta este rezultatul meetingului EU de ieri. Romanasii nostri s-au dus cu palma intinsa, nemtoaica le-a zis pas, intai duceti-va la FMI, sa va dea aia temele, si eventual dupa ce ne confirma ei ca ati fost copii cuminti si ati facut ce trebuia, daca e nevoie va mai dam si noi. Caraghiosii astia intretinuti din impozitele platite de noi toti isi imaginau ca o sa le dea nemtii bani ca sa faca ei biserici si simpozioane la care sa danseze sarba Elena Udrea...

Horoscopul economiei romanesti in 2009

De vreo doua saptamani imi tot planific sa scriu un articol mai lung, argumentat, de preferat La Coltu' Strazii despre ce cred eu ca se va intampla cu economia romaneasca in 2009. O serie de predictii reusite din ultimul an mi-au dat curaj sa imi incerc norocul. Nu as numi aceasta tentativa "analiza" sau "predictie", pentru a nu imi pune in cap toti capitalistii de sertar ce vor linkuri, grafice si fraze c/p din diversi prezicatori cu diploma (guvern, BNR, agentii de rating, etc), asa ca adopt titlul mai modest de Horoscop. Este pentru cine vrea sa creada.

Insa din pacate pana acum n-am gasit timp si nici nu sunt sigur ca voi gasi inainte ca viziunile mele sa se indeplineasca, si mi-e ciuda sa ratez ocazia de a ma lauda (sau de a ma face de ras). Asa ca postez aici previziunile, fara prea multe explicatii, pentru ca, evident, n-am timp:

Martie - August:

*Economia intra in recesiune: -2% pana la -5% crestere economica anualizata;

*Primele date despre executia bugetara arata un deficit alarmant: 5% - 7% din PIB. Masurile de reducere a cheltuielor bugetare se adopta greoi datorita nesfarsitelor dispute din cadrul coalitiei, atunci cand se adopta se descopera diverse probleme ce le fac inaplicabile sau mult mai putin eficiente decat se spera, iar efectul celor ce totusi sunt implementate este mult sub asteptari. In ceea ce priveste veniturile bugetare, va recomand acest articol scris de redactorul-sef al ZF, din al carui final se poate deduce cu usurinta cat de "realista" este proiectia bugetara.

*BNR amana orice eliberare de bani in economie, fie prin reducerea ratei de refinantare, fie prin reducerea rezervelor obligatorii. Asa cum a spus Mugur Isarescu, nu vor face acest lucru pana cand nu vor vedea efecte concrete ale masurilor de reducere a cheltuielilor bugetare. Nu va fi cazul. Se vor multumi sa apere succesiv diverse praguri ale cursului leu/euro, fara insa a risca sume mari din rezervele valutare.

*Curs valutar: 4.4 - 4.6 lei/euro.

*Inflatie: 4-5%, deficitul de cont curent va scadea usor, dar nu prea mult, deoarece scaderea importurilor va fi asociata si cu o prabusire a exporturilor. Vad un grad foarte mare de imprevizibilitate aici.

Undeva in acest interval de timp, mai devreme sau mai tarziu, se va incheia inevitabilul acord cu FMI. Sa speram ca FMI-ul va mai avea bani pana atunci, altfel intram intr-un scenariu catastrofic. Tot in acest interval de timp probabil va veni si sfarsitul guvernului Boc, inlocuit cu un contabil de genul Stolojan sau Tanasescu, care sa inspire incredere celor ce ne vor da bani pentru a evita falimentul ca tara.

Aprilie - Septembrie

*Guvernul FMI va implementa rapid masuri foarte dure de reechilibrare macroeconomica, in special cresteri de fiscalitate si blocarea oricaror cresteri de pensii/salarii/ajutoare de stat. As miza in special pe cresterea TVA. S-ar putea ca 16% sa ramana, oricum incasarile din impozit pe profit vor fi nesemnificative in 2009. Nici acest guvern nu va reusi insa sa taie semnificativ din cheltuielile aparatului de stat, iar bani pentru masuri de stimulare economica nu o sa aiba. Dupa 2-3 luni va fi prins la mijloc intre miscari sindicale puternice ale celor ce traiesc de pe urma bugetului (studenti, pensionari, functionari publici, profesori, medici, etc) si presiunea politicienilor pentru masuri populiste, data fiind apropierea celor doua randuri de alegeri (europarlamentare si mai ales cele prezidentiale). Acordul cu FMI NU va putea fi respectat, a doua transa nu va mai veni niciodata.

*Deficitul bugetar se mai calmeaza, pana la cifre intre 3-5%;

*Cursul are o revenire, poate chiar pana pe la 4.0 - 4.3;

*Inflatia scade spre 3-4%;

*BNR scade usor rata de finatare, pana pe la 7-9%. Toate acestea duc la un mic puseu de incredere din partea finantelor internationale, intra ceva bani in tara, prabusirea economica se calmeaza pentru moment.

Septembrie - Decembrie

*Sub presiunea mixta a politicienilor si sindicalistilor, guvernul FMI "da" niste pomeni electorale, modeste ca valoare pentru oameni, dar suficient cat sa pulverizeze momentul de incredere al finantelor externe;

*BNR-ul isi face jocul obisnuit inainte de alegeri, protejand cu orice pret rata de schimb pana la momentul respectiv. Pariez pe un 4.2 - 4.4. Cu ocazia asta isi afecteaza serios si rezerva valutara;

*Infuzia de bani in economie calmeaza recesiunea, insa alimenteaza inflatia si deficitele. Dupa alegerile prezidentiale (noiembrie?) asistam la traditionala prabusire a indicatorilor economici.

Cifre pentru sfarsitul anului 2009:

- Crestere economica: -1% -2%;

- Deficit bugetar: 4% - 6%

- Inflatie: 5% - 7%

- Curs leu/euro: 4.5 - 4.7

Sunt constient ca ma pot insela grav, iar cu atatea detalii am crescut acest risc, dar oricum exercitiul a fost amuzant, iar scenariul mi se pare credibil.

Recesiune. Nu incetinirea cresterii, nu stagnare

...asta cred eu ca va fi in Romania in anul 2009. N-am timp acum sa detaliez de ce, asa ca pentru moment ma multumesc sa ii citez pe altii cu care sunt de acord.

Mai intai Ionut Popescu, cu un articol puternic politizat in care da vina pe "greaua mostenire", reitereaza ideea aberanta a unui acord cu FMI in anul 2006 si in general incearca sa creeze un nivel de asteptari atat de scazut incat orice varza ar face noul guvern sa para ca e mai bine decat ar putea fi.

Dincolo de subiectivismul interesat absolut evident, este totusi unul dintre primii ce o spun raspicat:

România în faţa recesiunii

Cred că vom avea scădere economică în toate cele patru trimestre ale acestui an şi că prognoza cea mai optimistă ar putea fi creştere zero.


Apoi o sinteza simplutza si usor de inteles a lui Dan Popa:

Vestea buna e ca se poate si mai rau.

“Suntem deja in recesiune si ma tem ca vom merge spre -4% anul asta”, imi scria sambata un asemenea bancher, membru in boardul bancii la care lucreaza

Un articol prudent despre perspectivele economiilor din Europa de Est in "The Guardian":

Eastern Europe braced for a violent 'spring of discontent'

According to the most recent estimates, the economies of some eastern European countries, after posting double-digit growth for nearly a decade, will contract by up to 5% this year, with inflation peaking at more than 13%. Many fear Romania, which joined the European Union with Bulgaria in 2007, may be the next to suffer major breakdowns in public order.

Si, pentru o imagine mai generala, un articol aparut Joi pe Reuters ce anunta ca pauza se apropie de sfarsit si urmeaza repriza a doua a crizei financiare:

Global lending thaw may yet return to deep freeze

NEW YORK (Reuters) - Hell may yet freeze over again in a second wave of the global credit crisis.

"This is a temporary respite and when it's over, the stock market will make new lows, and Libor spreads will go beyond their extremes in October,"

"We haven't worked off the excesses that led us to the crash,"

"In every indicator that I follow, the bear market is not over yet,"