Concediu (I)

Se implineste o saptamana de cand sunt in concediu. Este cel mai lung concediu pe care l-am avut vreodata in cei aproape 11 ani de cand lucrez: trei saptamani consecutive.

Ar trebui sa fie si cel mai linistit. Pentru ca de data aceasta nu mi-am propus decat sa imi reglez bioritmul pe care in ultimele luni nu il mai puteam controla deloc, si sa rezolv cateva maruntisuri, din randul celor pe care oamenii ce nu lucreaza intr-un depozit aflat la 1,5 Km de primul semn de civilizatie si la 1 - 2 ore de centrul orasului le rezolva dupa orele de serviciu.

In aceasta prima saptamana partea cea mai reusita a fost aceea in care mi-am propus sa nu fac nimic. Dar absolut nimic. A inceput greoi, cu insomnii noaptea si somn bezmetic ziua, dar in cele din urma miercuri pe la pranz, dupa 5 zile de nefacut nimic, am constatat cu incantare ca...ma simteam normal! Nu mai aveam capul mare, nu imi mai era somn permanent, chiar eram bine dispus. Acum vreo 3 ani imi era suficient un somn bun vineri seara si inca unul sambata dupa-amiaza si deja aveam chef de pierdut noaptea. Undeva cam in ultimul an am inceput sa am nevoie de toata sambata pentru a ma reface iar cam de prin iulie am inceput sa am nevoie de tot weekendul. Ba chiar in ultimele saptamani am mai inclus o zi pe la jumatatea saptamanii in care dormeam cat aveam nevoie si stateam apoi mai tarziu la birou.

De miercuri incoace pot spune macar ca am inceput sa ma trezesc relativ odihnit, chiar daca orele de somn tot aiuristice au ramas. Dovada ca acum la 5.30 dimineata scriu pe net. M-am culcat pe la vreo 3...pentru vreo ora si jumatate.



Insa odata ce am inceput sa fac si altceva decat somn/mancat/tv/calculator au revenit si nervii, de care abia ce scapasem incepand de vineri seara... Orice maruntis consuma enorm de mult timp si nu gasesc o explicatie atotcuprinzatoare.

Pe de-o parte in mod cert ma misc eu greu - lenes am fost de cand ma stiu si in plus in starea pe care am descris-o mai inainte am devenit si mai lent. Apoi in Romanica mult-iubita orice prostie devine o chestie complexa si incalcita in care te izbesti de cele mai traznite obstacole la fiecare pas. Romanii au un adevarat cult al ASTEPTATULUI. Daca l-au pierdut pe Ceausescu si cozile lui au inventat traficul. La noi o asteptare lunga da un grad in plus de gravitate acelui lucru pentru care astepti: e clar ca e ceva serios! Lucrurile serioase implica asteptare! Iar lucrurile valoroase implica gramada: acolo unde este gramada mai mare e clar ca e ceva valoros, pe care daca il ai vei fi invidat de prostime, adica vei primi suprema recunoastere a valorii individuale!

In fine, maruntisurile acestea sunt al naibii de multe. Atat de multe incat le uit, de am inceput sa imi fac agende atat scrise cat si electronice. Mai ales ca, intr-o alta buna traditie balcanica, pentru a face ceva trebuie sa incerci de 3-4-100 de ori. Asa ca daca nu notezi ai toate sansele sa uiti dupa incercarea 37, cand practic nici nu te-ai incalzit bine.

In aceste conditii, o conferinta de 2 ore miercuri dimineata la sediul KPMG din Baneasa mi-a consumat de fapt 6 ore, incluzand 45 de minute pentru a ma smulge din pat sau o ora pentru a ma intoarce de acolo... Iar joi am intarziat la programarea de la Medsana pentru ca a trebuit sa scot un pisoi de sub capota masinii (!?!), iar ca urmare am asteptat... Am stat in cabinetul medicului cam 5 minute pentru a citi niste analize pe care le facusem in urma cu mai mult de o luna (14.08). Timp total consumat cu chestia asta plus masa de pranz la o terasa: 4 ore! Iar in aceeasi seara am bajbait vreo 15 minute prin maretul santier al Podului Basarab ca sa dibuiesc cum se poate trece de la statia de metrou Grozavesti spre Regie...Cool, I love my country!

Desigur, pe langa cultul asteptatului si al incercarilor repetate sa nu uitam cainii, pisicutzele, cersetorii, cocalarii, soferii smecheri si alti comunitari din Atlasul de Mitocanie Urbana, plus peisajul mirific cu cacati, praf, traditionalele picamere si sirenele cu arome variate alte salvarilor.

Iar in insiruirea maruntisurilor mancatoare de timp sa nu uit telefoanele, la care nu reusesc sa vorbesc mai putin de 1-2 ore pe zi orice le-as face. Uneori ajung la 4 ore/zi. Daca stau sa ma gandesc cred ca acum ai mei stiu mai multe detalii despre ce fac zilnic decat atunci cand stateam cu ei in casa... Insa daca nu sun o zi e alarma.

Insa probabil ceea ce mi-a sabotat cel mai mult planul meu de revenire la o stare mai contemplativa a fost un trojan dat naibii cu care m-am luptat incepand cam tot de miercuri, pana vineri cand am consumat cam 5 ore incercand sa-i dau de cap. N-am reusit. PC-ul meu e 90% condamnat la reinstalare de Windows. L-am tras pe dreapta, oricum infectia avanseaza ca o metastaza: Office si YM sunt deja moarte, netul inca mai merge. Cu ocazia aceasta am pierdut si o parte a listutei cu maruntisuri "de rezolvat". :)) Acum scriu de pe cel vechi, noroc ca era la indemana.

Una peste alta, desi daca recapitulez rational n-am de ce sa fiu suparat pe mine insumi, dupa o saptamana de concediu am iesit din starea permanenta de nesomn dar nu si din aceea aproape permanenta de nervi. De aceea am si denumit postul Concediu (I). Sper ca peste o saptamana, dupa cateva zile la munte, sa pot scrie un Concediu (II) in care sa raportez cu mandrie ca am scapat si de nervi. Iar eventual in cea de-a treia saptamana chiar sa si rezolv cate ceva din lista aceea lunga de maruntisuri...