Un interviu excelent din Adevarul:
Pentru ca unora s-ar putea sa il se para prea lung si pretentios, dau niste citate pentru a starni interesul:
Cum ar vrea românii să se integreze în această normalitate flexibilă?
Aş putea spune că, mergând în trecutul imediat, egalitarismul este solul pe care se naşte reprezentarea mentală a normalităţii la români. Şi care alimentează invidia negativă, nu invidia pozitivă, pe care noi am avut-o istoric. Noi avem alergie încă la ideea de diferenţă şi, de foarte multe ori, aceste discuţii care se fac despre omul bogat şi omul sărac se fac în virtutea acestei alergii la diferenţă. Egalitarismul cred că ne-a marcat extraordinar de mult şi nu suportăm ca cineva să fie diferit de noi.
Românul are propria lui definiţie. El se consideră normal şi vrea ca toată lumea să fie ca el.Şi mai există eul social, adică eu şi lumea mea mai lărguţă. Dar asta nu înseamnă neapărat globalizare, ci România, ţara mea, spaţiile largi. Istoric, nu ştiu de ce, noi ne-am cantonat în interpersonal.
De asta şi tabloidismul a intrat aşa de repede, pentru că toată lumea vrea să ştie ce se întâmplă în casa celuilalt...E o invadare a intimităţii celuilalt...
Da, adică uitatul pe gaura cheii, dar în mod permis. Nu suntem singuri, mai sunt şi alţii aşa. De aici succesul telenovelelor, o mahala acceptată. Mă uit peste gard, văd ce se întâmplă. Toate sunt în zona interpersonală.
Aţi văzut că în toate telenovelele nu se ştie dacă personajele lucrează, dacă au ierarhie socială. Sunt legate de copii legitimi, nelegitimi, de bani, de amantlâc. Acolo este viaţa şi probabil că acolo suntem tentaţi să ne satisfacem ca interes.
Toată lumea spune că este imposibil să te îmbogăţeşti în 20 de ani într-o ţară. Deci cei care sunt foarte bogaţi sunt hoţi, aşa spune toată lumea. În acelaşi timp, aceiaşi oameni au cu totul şi cu totul altă percepţie când este vorba de loterie. Pentru că în loterie te confrunţi cu o entitate care este necontrolată. Eşti alesul sorţii.
Am citit un studiu foarte interesant despre cum şi-a albit imaginea
Rockefeller. Apărea în ziare exact ca la noi: hoţul, şarlatanul, baronul. Şi a angajat un psiholog – ştiţi cum e cu vârsta, îmbătrâneşti şi nu vrei să rămâi şarlatan – căruia i-a spus că vrea să-şi schimbe imaginea socială. Iar psihologul l-a îndrumat ca în fiecare dimineaţă să se ducă într-o intersecţie din New York, să se dea jos din maşină şi să dea câte 25 de cenţi fiecărui om. Cum ar fi la noi 10 lei acum.
Şi el a zis: „Eu merg în maşină cu geamuri negre, e lapoviţă, cum o să stau la colţul străzii să dau bani?!”. „Altfel nu puteţi”, i-a zis psihologul. Şi a făcut-o. Încet-încet şi-a spălat imaginea.
Spre sfârşitul vieţii a devenit filantropul Rockefeller. De exemplu, se spune aşa: „Cu Dumnezeu înainte!“, „De ce, Dumnezeu, nu mă laşi naibii în pace?!“, „Aşa a fost să fie!” Există foarte multe expresii în care noi suntem instalaţi în această scoatere din propria istorie. Noi nu vrem – poate că greşesc! – să ne asumăm rolul de coautor al sorţii noastre. Autorul este întotdeauna altul. Soarta noastră nu e a noastră.
A fi român nu e o naţionalitate, e o profesiune»
Nu ştiu... Eu, în general, văd că Biserica este legată de femei, care sunt depozitare... Dacă întrebi un bărbat câte farfurii se dau la parastas, habar nu are.
Asta ţine de formalism...
Da, dar Biserica, pe de altă parte, funcţionează pe un raport neelegant cu femeia.
Dacă femeile pleacă, bisericile se transformă în muzee.Uitaţi un lucru interesant: chiar şi acum, iscălitura funcţionarilor este indescifrabilă. De multe ori nici nu scriem cu litere normale „Popescu Ion” şi apoi să iscălim.
Nu ştii cui să te adresezi... Este un consens al apărării prin lipsă de transparenţă.
Teama de răspundere...
Exact! În momentul în care se dispersează responsabilitatea nu mai ai ce să faci. La noi, funcţionarul public este nesancţionabil şi incontrolabil. Eu nu pot să dau în judecată nici un magistrat care a făcut o prostie pocindu-mi numele într-o hotărâre judecătorească. Odată ce iese pe ţeavă un act, eu nu mai pot să-l schimb decât prin proces.
Noi trebuia să mergem mai mult pe responsabilitatea individuală. Nu suntem responsabili.
Spre exemplu, englezii te presează foarte mult cu responsabilitatea parentală. Te dau afară din acele case sociale imediat dacă ai un copil vandal, dacă ia droguri ş.a.m.d.Fiecare dintre noi doreşte, uneori, ca altcineva să-i rezolve problema. Asta apropo de paternalism şi externalism. Noi, românii, am dori ca altcineva să ne rezolve problema.
