Vremea Sanzienelor

Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.

Andrei Plesu in Dilema Veche

Pentru clipul de mai jos va trebui sa mergeti pe Youtube, dar merita!

Multinationale, management, downshifting, viata. In Romania de astazi.

Din nou, un interviu exceptional pe Hotnews. Din nou, o tema ce ma preocupa. Daca precedentul articol pe care l-am copiat aici era despre o tema ce ma preocupa pe termen lung, acesta este despre ceva ce ma preocupa pe termen scurt, chiar foarte scurt.

HotView

"Un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?", o dilema dezlegata de top-managerul Mihai Ghyka

de Vlad Mixich HotNews.ro

Luni, 22 februarie 2010, 16:55 Economie | Cariere

Mihai Ghyka

Foto: AGERPRES

Mihai Ghyka este os domnesc, stranepot de domnitor moldav. Golanii din Balta Alba ii spuneau “Francezu”, iar canadienii l-au pus la inceput sa spele vase. Iata un personaj cu o poveste pe cinste. Si acesta e numai inceputul. A pornit de jos pana ce a ajuns sa conduca o mare multinationala din Romania. Insa in urma cu doi ani a renuntat de buna-voie la functie si s-a retras. Downshifting. In lumea afacerilor a fost surpriza anului. Dar la inceputul lui 2010, Mihai Ghyka i-a surprins din nou pe toti: s-a intors.


Vlad Mixich: Desi am cautat date despre trecutul tau glorios...
Mihai Ghyka: Nu e glorios.

V.M.: ...n-am gasit prea multe lucruri despre copilaria ta. Aveai o admiratie speciala pentru un unchi al tau.
Mihai Ghyka: Da. Era un personaj in familie. Practic, eu am avut o copilarie asa cum au avut toti tinerii de varsta mea in anii ‘80. Stateam in cartierul Balta Alba, la etajul 7 intr-un bloc de 260 de apartamente, la scara 6, si ma jucam cu copiii in spatele blocului. Cred ca singurul lucru notabil fata de toti ceilalti era ca vorbeam frantuzeste acasa cu mama si, din cauza asta, ei ma poreclisera “Francezu”. Jucam mult fotbal, imi placea fotbalul foarte tare. Poate ca legatura de mai tarziu cu echipa nationala are niste radacini acolo.

V.M.: Aveai vreun model, vreun erou?
Mihai Ghyka: Era destul de complicat. Scoala de cartier cea mai apropiata de mine nu era deloc stralucita. Erau multi golani. Si astazi in Romania copiii se “calesc” intr-un mediu care nu e cel mai potrivit pentru efortul intelectual pe care ni l-am dori, ca si parinti, de la ei. Eram expus acestui mediu. Mergeam la o scoala in centru si, in timpul saptamanii, stateam la stra-matusa mea. In week-end veneam in Balta Alba.

Mai tarziu, cand am crescut, incepand din clasa a 7-a faceam naveta cu autobuzul 311. Aproape o ora. Cred ca m-au calit toate lucrurile astea. Nu era o viata usoara. Familia mea nu a avut niciodata masina. Nu au invatat nici schi, nici tenis pentru ca nu erau mijloacele necesare. Tin minte ca mama era mereu nemultumita ca nu citeam cat si-ar fi dorit ea sa citesc. Oricum citeam mult mai mult decat citeste fiul meu astazi. Iata cum se transmite nemultumirea.

Capitolul 1: in care se vorbeste despre fericirea romanilor de a avea trasuri.

V.M.: Erai nemultumit si in 2008, cand scriai asa intr-un articol din Capital: “Managerii romani traiesc intr-o fuga perpetua, sub tirania propriului timp. Fara intrebari elementare: „Pentru ce traim? Si pentru cine?“. Pentru contul bancar, ipoteca ori terenul de la Breaza?”. La doar doua luni dupa ce ai scris acest text ai parasit, surprinzator pentru unii, pozitia de lider a unei importante multinationale prezente la Bucuresti. Acum, la fel de surprinzator, ai revenit in acelasi loc. In acesti ani de pauza ai aflat pentru ce traiesti?

- Are 38 de ani si este in prezent director general al operatiunilor din Romania ale grupului Starbev.
- S-a nascut la Bucuresti si a trait mai multi ani in Canada, unde a absolvit cursurile Ecole de Hautes Etudes Commerciale. A obtinut un MBA la Universitatea din Montreal.
- A revenit in Romania unde s-a angajat ca analist financiar in compania multinationala in fruntea careia avea sa ajunga la 34 de ani. Mihai Ghyka s-a ocupat de marci precum Bergenbier, Stella Artois sau Becks si a creat branduri puternice pe piata berii din Romania.
- A detinut functia de presedinte al Asociatiei Internationale a Publicitatii (IAA) – filiala Romania. In 2009 devine beneficiarul uneia dintre cele mai prestigioase burse dedicate managerilor de top: Eisenhower Fellowship.
- Dupa o pauza de doi ani, Mihai Ghyka a revenit la inceputul lui 2010 in fruntea companiei multinationale care l-a lansat

Carte de vizita Mihai Ghyka

Mihai Ghyka: E o poveste interesanta pe care o defineste foarte frumos Petru Cimpoesu in “Simion Liftnicul”. E o discutie intre un intelept si un copil si esenta dialogului este ca ceea ce ne pasioneaza astazi si lucrurile pentru care ne luptam ni se vor parea, peste zece ani, derizorii. Asa cum astazi ni se par cele din copilarie a fi neimportante. Si pana la urma asta este toata viata, pana ce ajungi la capatul ei cand totul ti se pare neimportant. Probabil ca cei mai intelepti si cei mai smeriti inteleg asta mult inainte de sfarsitul vietii.

Cred ca pauza pe care am facut-o a fost o ocazie de a-mi pune aceste intrebari, de a cauta raspunsuri si de a cauta un sens al clipei. Ma bucur foarte mult ca am luat aceasta pauza. Am luat o distanta fata de business si fata de aceasta lume, ramanand insa prieten cu multi oameni dragi. Azi, cand ma intorc, ma recunosc in tabloul pe care-l zugraveam acum doi ani. Intr-adevar, n-ai timp sa-ti pui intrebari. Intr-adevar te precipiti. Dar stiu ca e un efort pentru un timp dat.

Nu cred ca voi duce mereu aceasta viata. Cred ca este un job foarte interesant cel care mi-a fost dat acum. Cred ca este un proiect extraordinar de dificil, dar totodata provocator. Ma simt bine in partea de business. Este insa si un efort fizic si psihic foarte mare. Cred ca asa cum in invatamantul nord-american profesorii au odata la 7 ani un an sabatic, in care pot face cu totul altceva, la fel si managerii...

V.M.: E asta un moft sau o necesitate care tine de sanatate?
Mihai Ghyka: Tine de sanatate dar e si un lux pentru ca ai posibilitatea sa faci asta.

V.M.: Tot in articolul amintit spuneai ca “Managerii isi petrec mai bine de trei sferturi din viata la birou si in trafic. Viata de dupa business se reduce la televizor, somn si mall”. Suna trist.
Mihai Ghyka: Suna trist dar eu n-am televizor, n-am televizor...

V.M.: Care e motivatia pentru a adopta un astfel de stil de viata: banii, placerea de a conduce, adrenalina puterii, orgoliul?
Mihai Ghyka: Cred ca toate la un loc. Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca, pana la urma, fericirea nu e de-un fel. Adeseori gresim in a ne judeca semenii prin prisma credintelor noastre. Poate ca, la aceeasi experienta un grup de oameni va reactiona diferit de un alt grup. Depinde de asteptarile fiecaruia, de trecutul fiecaruia. La fel, in viata corporatista si de management fiecare isi gaseste motivatia proprie. De multe ori este vorba de una financiara. Intalnesc asta in special in vestul Europei, mai putin in Romania.

V.M.: Mai putin in Romania?
Mihai Ghyka: Mai putin in Romania, in mod declarativ. Ieri stateam de vorba cu un manager german si, acum cateva zile, cu unul olandez si amandoi imi spuneau foarte clar cat de important este bonusul de final de an. In Romania am intalnit mai putin acest lucru. Cred ca prin experienta avuta ca lider de echipa, de cele mai multe ori am constatat ca prima anuala nu era o motivatie in sine pentru efortul de zi de zi la munca. Era mult mai mult motivatia intelectuala. Spiritul de echipa, dorinta de a arata, de a demonstra ca poti avea rezultate foarte bune. E un fel de orgoliu.

V.M.: Tu vorbesti serios?
Mihai Ghyka: Vorbesc foarte serios. Uite, am sa-ti dau un exemplu foarte concret. Acum cativa ani mi-amintesc ca aveam o formula de prima anuala destul de complicata care necesita cel putin 20 de minute de explicatii. Fireste, ca si manager obligatia era de a explica fiecarui om din echipa cum se calcula acea prima. Fara exceptie, toti oamenii din echipa mea mi-au spus “Mihai, sa nu mai intram in detaliile acestui calcul”.

V.M.: Pentru ca aveau incredere in tine...
Mihai Ghyka: Fara indoiala era si asta. Dar spuneau un lucru: “Sa nu mai intram in detalii. Spune-mi cat este suma si e bine primit si-ti multumesc”. Da? E un mod latin de a privi lucrurile in ansamblul lor, de a te bucura de ele, ca nu pot spune ca erau detasati din punct de vedere material. Dar nu asta era motivatia. Nu pentru acea prima anuala isi dadusera ei toata energia si toata inteligenta.

Cred ca motivatia pur financiara nu e atat de prezenta in Romania. Exista in schimb, intr-un mod foarte interesant, dorinta de a epata, care a a fost prezenta dintotdeauna la romani. Radu Rosetti povesteste ca, la inceputul secolului 19, trasurile pe care le vedeai la Bucuresti rar le vedeai si la Viena. Boierii vroiau sa-si cumpere neaparat trasurile cele mai. Ceea ce se intampla si astazi, cu alte trasuri. Asta a tinut intotdeauna de spiritul romanesc.

Capitolul 2: in care un diplomat vorbeste despre un subiect delicat.

V.M.: Nu de mult s-a incheiat Forumul de la Davos. Pentru acest eveniment a fost efectuat un sondaj pe 130.000 de respondenti din zece state membre G20. Increderea celor intervievati in criteriile morale ale actiunii economice a fost extrem de scazuta. Doar o patrime cred ca multinationalele tin cont de normele eticii. Cum iti explici o astfel de perceptie?
Mihai Ghyka: Nu stiu. Probabil vazusera filmul lui Moore (referire la filmul lui Michael Moore, Capitalism: A love story – n.r.). Eu raman un om de dreapta si cred ca progresul economic este dat de societatile private. In primul rand Romania e foarte departe de a face parte din G20. Identific in raspunsul celor intervievati o anumita credinta, nu lipsita de fundament, ca mai cu seama bancile, brokerii au fortat piata intr-o directie in care am intrat intr-o spirala a cresterii falsa, care la un moment dat nu mai avea fundamentul si bazele economice necesare.

Cazul ENRON este unul izolat dar care prefigureaza ceea ce s-a intamplat ulterior. O supralicitare a cresterii economice care dintr-o data s-a spart. Dar nu cred ca e cazul nostru. Mi-as dori sa existe o supraincalzire economica a Romaniei si sa ajungem in a arata cu degetul societatile private care sunt prea insetate de profit si genereaza cresteri. Suntem departe de asa ceva.

V.M.: In Romania se respecta un cod etic in afaceri?
Mihai Ghyka: Cred ca exista o etica in afaceri. Ori de cate ori s-ar fi putut lua decizii pe care sa le regretam din punct de vedere moral, principiile multinationalei din care am facut parte erau foarte clare. Nu am niciun fel de emotie pentru niciun document pe care l-am semnat sau pe care l-a semnat cineva din echipa mea in acesti 12 ani de corporatie. Au fost ocazii, au fost privatizari in care daca s-ar fi dat curs, probabil, unor jocuri de influente s-ar fi ajuns la un cost mult sub cel real.

Totusi, niciunul dintre berari nu a mers in aceasta directie si cred ca multinationalele au niste principii foarte sanatoase in privinta asta: de a nu se implica in politica, de a nu intra intr-un joc de influente cu statul.

V.M.: Dar in Romania exista un lobby activ pe langa autoritatile statului.
Mihai Ghyka: Exista un lobby al diverselor industrii. Nu exista un lobby permanent si interesat de alternanta politica. Aici este o mare diferenta fata de Statele Unite, unde sunt societati mari care se aliniaza in spatele unui candidat. Astfel de lucruri nu se intampla cu societatile multinationale din Romania. Sau nu a ajuns la stiinta mea. Fara indoiala exista un lobby pe chestiunile punctuale care intereseaza o intreaga industrie, dar este un lobby la vedere.

Stim foarte bine ca producatorii de tigarete au avut intotdeauna niste oameni extraordinar de buni pe partea de Public Affairs, care au intretinut niste relatii extrem de bune cu Ministerul de Finante, oricine ar fi fost ministrul, si ca orice lege s-a dat asupra taxelor pe tigari a fost verificata si de multe ori chiar propusa de catre producatorii de tigari. Dar lucrul acesta s-a facut intotdeauna in deplina transparenta.

V.M.: E morala o astfel de implicare in legislatie a companiilor?
Mihai Ghyka: Depinde foarte mult si de industrie...

V.M.: Sa luam cazul la care te-ai referit.
Mihai Ghyka: N-am lucrat niciodata intr-o companie de tigari si nu pot...

V.M.: Esti un diplomat.
Mihai Ghyka: Sunt un diplomat. Dar n-am lucrat, nu fumez, n-am fumat niciodata, as avea o strangere de inima sa lucrez intr-o companie de tigari. Pe de alta parte sunt milioane de fumatori carora, daca nu le furnizezi tigarile la un pret corect, cumpara tigarile de contrabanda. Asta e pana la urma sistemul liberal. Putem pune taxe din punct de vedere moral, putem taxa si desfiinta producatori dar intr-un sistem liber va exista totdeauna un altul care sa profite de deschiderea sau distorsiunea pe care o creezi intre cerere si oferta.

Capitolul 3: in care bizantinul isi aminteste ca poate pleca oricand.

V.M.: Multi tineri care lucreaza in Romania pentru o multinationala au un program de lucru de la 9 dimineata la 7 seara. Uneori si mai tarziu. Multe ore suplimentare, de multe ori neplatite. Timp pentru familie nu ramane, apar nenumarate divorturi. Timpul pentru prieteni e dramuit, apar depresii. Se naste o intreaga patologie sociala generata de programul de multinationala.
Mihai Ghyka: Sincer, e un lucru care ma preocupa. Cred ca un dezechilibru in viata familiala se rasfrange foarte repede asupra vietii profesionale. Si am avut cazuri in care, in mod evident, un manager sau un angajat din echipa mea dintr-o data nu mai avea aceeasi concentrare si asta se rasfrangea asupra rezultatelor si proiectelor la care lucram. Stand de vorba intre patru ochi descoperi ca e o problema pe partea cealalta, pe care omul nu indrazneste sa ti-o spuna. E adevarat ceea ce spui tu, dar fara a generaliza. Sunt cazuri...

V.M.: Cunosc chiar mai multe cazuri...
Mihai Ghyka: Pentru ca tu cunosti oameni destoinici. Sa-ti prezint niste chiulangii daca vrei, ca sunt mult mai multi decat cei destoinici. Practic, daca la ora 9 vii la noi in birouri multa lume inca nu a ajuns deoarece conditiile de trafic sunt cum sunt. Daca vii la ora 8 seara, te asigur ca nu mai e aproape nimeni. Pe de alta parte am cunoscut cazuri. Dar sistemul iti da posibilitatea sa faci acest lucru si tanarul se prinde intr-un astfel de joc fara a tine cont de celelalte dimensiuni. In primii mei ani de multinationala eram absolut absorbit de munca pe care o faceam.

Si in timpul liber vorbeam numai despre asta. Eram extraordinar de plicticos. Odata ce trec anii, capeti o anumita maturitate pentru a lua distanta si a stii sa inchizi problemele in birou atunci cand termini programul. Sau cel putin sa incerci asta. Cred ca e foarte sanatos pentru top-management sa aiba o perioada de “downshitfting”. Cred ca e foarte sanatos sa-ti iei vacante. Sunt oameni care nu si-au luat vacante de 5-6 ani de zile. Un manager de la un mare producator, tot in domeniul bauturilor, imi spunea ca in ultimii 16 ani si-a luat o saptamana vacanta.

De ce face asta? Pentru ca ii place extraordinar. Pentru ca ii place mult mai mult la birou decat in vacanta. Eu cred ca e nesanatos. Vacanta e un moment in care iti poti schimba ideile, poti reinnoda momente fericite cu familia.

V.M.: Ai fost “Eisenhower fellow” si in calitatea asta ai avut acces la mediul de afaceri american. Rup americanii usa mai repede decat romanii?
Mihai Ghyka: Nu. In niciun caz. E posibil sa am o vedere subiectiva pentru ca eu am vazut doar firme mari. In State e un cu totul alt regim de munca decat in Romania. Cum spunea conu’ Alecu Paleologu: nu suntem nici orientali, nici balcanici. Suntem bizantini.

V.M.: Aveti aici ora de siesta?
Mihai Ghyka: Nu avem ora de siesta dar eu am un principiu pe care-l propovaduiesc in companie. Fiecare sa-si ia toate vacantele si sa manance bine la pranz. Cred ca este necesar pentru o viata sanatoasa sa ai o rigoare. In America, ceea ce am intalnit este un entuziasm mult mai mare fata de munca. O convingere absoluta ca esti cel mai bun, ca poti fi cel mai bun.

Discutam cu directorul unei mari agentii americane si l-am intrebat care e rotatia in agentie, cum ii plateste? Si mi-a spus: “Noi ii platim mai jos decat piata. Pentru ca sa lucreze la noi e o onoare. Ei lucreaza la aia care au conturile marilor marci ale lumii”. Am participat la un brainstorming pentru un client si a fost o atmosfera absolut fabuloasa. Ma simteam ca intr-un bar. Ei veneau acolo de placere, se simteau ca intre prieteni. Participau si oameni de media, si oameni de account si de PR si discutau cu totii.

V.M.: Asta e viata lor, nu?
Mihai Ghyka: Asta este viata lor si asta e fericirea lor. De ce sa-i acuz? Vine Moore si spune ca oamenii astia sunt exploatati, ca patronul e un hapsan care vrea tot timpul mai multi bani. E adevarat, dar pana la urma e alegerea lor. Ei se bat ca sa intre acolo. Unul dintre prietenii mei, director de creatie in Romania, spunea un lucru: “Daca n-as fi reusit cu compania pe care am pus-o aici pe picioare m-as fi angajat la o mare agentie americana din New York, spalator cu mopul. Si mai trageam cu ochiul la un creativ si, intr-o zi, poate mi s-ar fi dat voie macar sa dau o idee. Si acela ar fi fost inceputul carierei mele.”

V.M.: Crezi ca aversiunea unora fata de cultura de multinationala e indreptatita?
Mihai Ghyka: Cred ca e o alegere si oricine poate pleca oricand. Nu te tine nimeni si, intr-adevar, sunt unii care pleaca si duc o viata mult mai tihnita. N-am intalnit inca pe cineva care sa se retraga precum Tolstoi la casa lui de la tara si sa dea cu sapa, dar probabil ca vor exista cazuri in viitorul apropiat. De regula, cei care ies din multinationale se apuca si fac altceva in alt domeniu. Fie consultanta, fie isi fac propria companie mai mica, mai asezata intr-un domeniu care-i pasioneaza.

Pana la urma asta cred ca este cheia reusitei: pasiunea individului in domeniul respectiv. Asta conteaza mult mai mult decat dorinta de profit. De multe ori, cei care au facut un business doar din dorinta de a face bani n-au reusit. Trebuie sa pui pasiune in ceea ce faci, trebuie sa fii 100% conectat din dorinta de a invata, nu doar din finalitatea financiara.

Capitolul 4: in care se amesteca niste sfetnici si cativa politicieni.

V.M.: In perioada ta de pauza stiu ca ai urmarit cu mare atentie politica. Ai fost chiar tentat de actul guvernarii.
Mihai Ghyka: Nu stiu daca de actul guvernarii, dar am fost tentat sa intru in politica.

V.M.: Acum a trecut ispita.
Mihai Ghyka: Da...(rade in hohote) Cu siguranta.

V.M.: Te intreb ceva legat de ultima controversa dintre intelectualul politician versus smecherul politician. Tot intr-un articol, de aceasta data in Ziarul Financiar, scriai: “Nu stiu daca performanta unui guvern poate fi corelata cu numarul de ministri fosti profesori sau absolventi ai marilor universitati americane, dar mi-ar placea sa stiu ca acestia graviteaza, cu sau fara contract de consultanta, pe langa cei care iau decizii”. Ca manager, crezi ca o persoana de tipul lui Vasile Blaga ar putea lucra cot la cot si colabora bine cu un om in stilul lui H.R.Patapievici?
Mihai Ghyka: Cred ca o colaborare intre un intelectual care e ancorat in practica, nu un filozof care e doar profesor la catedra, si un politician e absolut binevenita. E un lucru intalnit in SUA, in Germania, in Franta. Si e nevoie de asa ceva mai cu seama in Romania, unde nu exista astazi scoli de administratie. Practic, politicienii nostri sunt politicieni din intamplare. Nu au fost scoliti pentru asta. Si atunci cu atat mai mult, cred ca ar avea de castigat in a se conecta la niste oameni care au competente recunoscute, care cunosc filozofie politica si pot oferi macar orientativ cateva exemple din istorie ca directii doctrinare.

Cred ca astazi Romania are nevoie de o clarificare doctrinara. In toate domeniile, dar si in cel politic, este nevoie de scoala. De o scoala de administratie care sa genereze tineri cu idei bine fundamentate si care nu canta partitura politica dupa ureche. Asa cum noi in companie avem programe de formare pentru fiecare individ, cred ca si clasa politica are nevoie de astfel de stagii.

V.M.: Chiar crezi ca politicianul din tipologia lui Vasile Blaga ar asculta ideile si directiile doctrinare primite din partea unor profesori?
Mihai Ghyka: In perioada in care nu am fost implicat in multinationala am fost implicat intr-un proiect de branding de turism si am avut cateva intalniri cu Elena Udrea. Am fost foarte pozitiv surprins de dorinta ei de a reusi si de a dovedi ca poate duce la capat niste proiecte de amploare si ca vrea sa schimbe fata turismului romanesc. Am avut placerea sa constat ca ce am spus intr-una dintre intalniri a avut un ecou.

Deci cred ca da, functioneaza. Depinde de fiecare om politic ce sfetnici si ce consilieri isi ia. Marturisesc ca, in momentele de cumpana, am doi-trei prieteni cu care ma sfatuiesc asa cum, sunt convins, e si cazul politicienilor. Se sfatuiesc politicienii si cu intelectuali de marca sau cu jurnalisti foarte buni? Sper ca va fi din ce in ce mai mult cazul sa se intample asta. Insa esential este nu doar sa ai sfetnicii potriviti ci sa si stii sa-i asculti.

Capitolul final: despre un Principe si a sa lumanare

V.M.: Aproape in fiecare interviu pe care l-ai dat ti s-a pus o intrebare despre sangele tau albastru.
Mihai Ghyka: Ei... Uite poate ca de data asta scap.

V.M.: Da, ai scapat, dar despre un Principe tot vom vorbi. Crezi asadar ca un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?
Mihai Ghyka: Eu cred ca trebuie sa fie iubit.

V.M.: Deci nu esti de acord cu Machiavelli?
Mihai Ghyka: Nu sunt de acord, desi multa vreme am umblat cu cartea lui dupa mine pentru ca in “Principele” sunt multe lucruri care tin de strategie. Cred insa ca puterea intr-o organizatie privata tine foarte mult, pe termen lung, de leadership. Si leadership-ul este puterea de a coagula oamenii, de a coagula echipe si, impreuna, de a crea o atmosfera, o motivatie, acea magie care duce catre rezultate bune printr-un efort placut si explicit acceptat. Si cu entuziasm. Pare ca sunt multe cuvinte goale aici, dar pana la urma sunt foarte greu de pus in practica.

V.M.: Principele ar trebui sa fie iubit si in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Acolo trebuie sa fie si iubit si temut. Din contactele pe care le-am avut cu ministerele am aflat ca exista un corp administrativ care nu cauta carisma, care nu cauta sa fie inspirat, care are doar o slujba, trebuie sa vina, sa-si ia salariul si sa-si faca treaba. Si daca nu li se masoara munca, ei ce vor face? Vor face mult mai putin. Undeva trebuie sa se stie ca exista o masurare a muncii pe care o presteaza. Trebuie sa existe un instrument care sa-i evalueze.

V.M.: Magia din companiile private nu ar putea fi functionala in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Totdeauna functioneaza, dar nu integral. Nu poate functiona decat pana la un anumit grad. Ineficienta ministerelor vine din inertia aparatului de stat care este mult sub secretarii de stat. Sa o spunem foarte sincer: de fiecare data cand vine un nou ministru despre care stim lucruri bune si de la care avem asteptari mari, uitam un lucru. Ca el este un om nou, are trei-patru secretari de stat care sunt si ei noi si care ii sunt de cele mai multe ori impusi, iar tot aparatul ministerial e acelasi. De 12 ani sunt aceiasi oameni. E foarte greu sa schimbi functionarii publici. Nu e un lucru lesne.

V.M.: Ar fi mai lesne pentru noi toti sa-i putem schimba usor?
Mihai Ghyka: Cred ca ar fi mult mai profitabil pentru noi toti. Sa nu uitam ca, din experienta mea, aproape toti angajatii de la stat ar dori sa lucreze in privat si aproape toti angajatii din privat nu ar dori sa lucreze la stat. Exista o migratie a valorilor dinspre stat spre privat. Foarte putini se duc invers, impotriva curentului.

V.M.: Crezi ca ar putea avea succes un experiment in care peste 50% din echipa unui minister ar fi formata din oameni veniti dintr-o multinationala?
Mihai Ghyka: Asta ar fi si costisitor. Ar fi un lucru bun si cred ca se face asa ceva prin parteneriatul public-privat. Din pacate, astazi nu avem bazele legislative pentru astfel de parteneriate in Romania.

V.M.: Revenirea ta dupa doi ani de pauza in functia de CEO a produs multe valuri in presa financiara de la Bucuresti. Oare de ce s-a intamplat asta?
Mihai Ghyka: Cred ca rar se intampla sa fii succesorul propriului tau succesor. Cred ca brandurile de care m-am ocupat au mare vizibilitate in media si au starnit si simpatii si controverse. Eu ma bucur ca aceasta schimbare in management a fost creditata cu incredere. Sper ca rezultatele sa fie la inaltime.

V.M.: Pentru asta traiesti acum? Pentru ca rezultatele sa fie la inaltime?
Mihai Ghyka: Hmmm. (Ghyka zambeste camufland inconfortul creat de o intrebare indiscreta). Personal, indiferent de pozitia pe care o detin acum, traiesc cu credinta ca, oricand ar fi sfarsitul vietii, sa am un bilant cu care sa fiu impacat. Pana la urma, parintele Arsenie Papacioc spunea ca ardem precum o lumanare. Sunt lumanari care scot o flacara mare si urat mirositoare si sunt altele care ard frumos si raspandesc o aura frumoasa. Eu, indiferent de ceea ce fac, vreau sa raspandesc o lumina frumoasa.

Citeşte mai multe despre hotview • starbev • mihai ghyka • downshifting

O Apocalipsa in care cred

Nu ma sperie incalzirea globala. Nici gripa porcina, nici sfarsitul lumii din 2012, nici criza economica. Ma ingrijoreaza un pic lipsa de miscare, fumatul si viteza cu care Romania se indreapta spre un nou Ev Mediu.

Dar interviul acesta o sa ma faca sa visez urat la noapte, desi nu citesc prima data lucrurile acestea:

Ceea ce este insa cert este faptul ca pina si unii care s-au intors acasa, cu gindul de a ramine, s-au intors rapid in tarile in care se aflau din ratiuni care ar trebui sa ne puna pe ginduri. Este vorba nu numai de veniturile scazute din Romania, ci si de coruptie, functionarea administratiei si atmosfera generala din tara.

Am spus asta de prima data de cand am auzit enuntarea teoriei basesciene ca emigrantii vor reveni acasa din cauza crizei. Dimpotriva, pe termen mediu criza va accelera fuga din tara.

Dupa unii specialisti insa, revenirea fertilitatii la nivelul de inlocuire a generatiilor - 2,1 copii la o femeie - nu mai poate fi atinsa. Sa nu uitam ca tarile europene dezvoltate au avut si mai au inca o demografie relativ sanatoasa si datorita imigratiei. Numai ca studii recente, foarte pertinente, arata limitele pe care le poate avea imigratia si pericolele pe care aceasta le implica pentru tarile europene, inclusiv din perspectia conservarii identitatii culturale nationale. Viitorul demografic al Europei este sumbru, oricum am privi lucrurile.
[...]
Intr-adevar, dupa anii 2020-2030 vor aparea efectele economice negative ale scaderii natalitatii in prima parte a anilor 90 si mentinerea acesteia la valori scazute in anii urmatori. Generatiile nascute dupa 1989, considerabil mai reduse ca dimensiune, se vor afla atunci pe piata muncii si vor avea de intretinut economic o populatie virstnica, inactiva economic, imensa. Iata doua cifre: astazi la 100 de persoane adulte revin 24 de persoane in virsta de 65 ani si peste; in anul 2050 vor reveni 54 de persoane virstnice. Cu alte cuvinte, sarcina economica a populatiei adulte, compusa din generatiile mici nascute dupa 1989, va cunoaste mai mult decit o dublare.

Cam prin 2041 cica ar trebui sa ies eu la pensie, presupunand ca o sa traiesc atata. Naspa.

Redresarea situatiei demografice nu poate proveni decit din cresterea natalitatii. Iar aceasta crestere nu poate fi imaginata in afara unor programe si strategii care sa vina in sprijinul mamei, copilului, familiei tinere cu copii. Este de admis ca astfel de programe si strategii nu pot fi decit de natura stimulativa. Costurile ar fi enorme. In plus, nu avem nici o certitudine ca astfel de programe vor avea efectele scontate.
[...]
Evident, mijloacele economice reclamate de o astfel de politica sint foarte ridicate, iar situatia economica actuala nu constituie un context de adoptare a unor astfel de politici. Pe de alta partem este vorba de vointa politica, responsabilitate fata de viitorul tarii, deziderate care au fost si ramin departe de interesele actualei clase politice.

Din pasajul acesta am retinut doua tari cu ceva sperante: Franta si Suedia. Aveam o banuiala. :D

Toate prognozele demografice, atit cele nationale cit si cele care provin de la Eurostat si de la Divizia de Populatie a ONU, sint pesimiste legat de viitorul demografic al Europei. Nu este exclus ca sa ne aflam intr-o faza istorica care sa duca la un derapaj demografic inexorabil al Europei. Evolutiile de pina acum si cele actuale pledeaza pentru o astfel de perspectiva.

O apocalipsa in care sunt dispus sa cred mult mai mult decat in altele promovate galagios.

Problema imigratiei este extrem de complexa, in general, si pentru Romania in particular. Imigrantii ar putea compensa, intr-o anumita masura, efectele scaderii naturale a populatiei si migratiei externe negative. Problema care se pune este citi imigranti si de unde? Daca or veni din spatiul european, natalitatea lor va fi similara cu cea a romanilor. Daca vor veni dintr-un alt spatiu geografic si, mai ales cultural, s-ar putea sa aiba o natalitate mai ridicata, dar nu putem intui implicatiile de alta natura ale acestei imigratii. Ar fi o decizie de natura politica, in care, in mod normal, populatia a trebui consultata daca aceste fluxuri migratorii ar fi de mare dimensiune. Sa nu omitem anumite evolutii si realitati din unele tari dezvoltate din Europa de Vest.

Mda. Pentru mai multe detalii despre acele "anumite evolutii si realitati" cititi blogul Patrupedului conservator ce, desi mai exagereaza el pe alocuri, are fundamental dreptate.

Aici am ajuns dupa 20 de ani de natalitate scazuta si dupa ce 2-3 milioane de romani si-au luat lumea-n cap, satui de mizerie. Pensia dvs. ar urma sa fie platita de cei care vor fi activi economic in jurul anului 2045. Numai ca acestia vor proveni din generatiile mici, nascute dupa 1989, si vor avea o sarcina economica imensa pentru asigurarea pensiilor.
[...]
Intorcindu-ne in timp, putem gasi modelele culturale care explicau nivelul ridicat al natalitatii. Aceste modele s-au erodat insa in timp, sau au disparut pe masura modernizarii societatii. Normele culturale de natura religioasa erau extrem de importante in trecut in ceea ce prieste casatoria si copiii. Aceste norme si-au slabit dramatic influenta in perioada regimului trecut si nici in contextul actual nu mai au forta de altadata.
Functia economica a copilului era extrem de importanta in Romania antebelica si este neglijabila astazi, in timp ce costul copilului a crescut rapid. Reintoarcerea la valorile trecutului pare imposibila. Doar programe foarte bine concepute, generoase si implementate cu responsabilitate, urmarite in timp ca eficienta, ar mai putea revigora valori culturale si de alta natura ale trecutului, favorabile familiei cu copii.

Amin!

.Aurora Liiceanu : „Egalitarismul este «boala» românilor”

Un interviu excelent din Adevarul:

Pentru ca unora s-ar putea sa il se para prea lung si pretentios, dau niste citate pentru a starni interesul:


Cum ar vrea românii să se integreze în această normalitate flexibilă?

Aş putea spune că, mergând în trecutul imediat, egalitarismul este solul pe care se naşte reprezentarea mentală a normalităţii la români. Şi care alimentează invidia negativă, nu invidia pozitivă, pe care noi am avut-o istoric. Noi avem alergie încă la ideea de diferenţă şi, de foarte multe ori, aceste discuţii care se fac despre omul bogat şi omul sărac se fac în virtutea acestei alergii la diferenţă. Egalitarismul cred că ne-a marcat extraordinar de mult şi nu suportăm ca cineva să fie diferit de noi. Românul are propria lui definiţie. El se consideră normal şi vrea ca toată lumea să fie ca el.


Şi mai există eul social, adică eu şi lumea mea mai lărguţă. Dar asta nu înseamnă neapărat globalizare, ci România, ţara mea, spaţiile largi. Istoric, nu ştiu de ce, noi ne-am cantonat în interpersonal. De asta şi tabloidismul a intrat aşa de repede, pentru că toată lumea vrea să ştie ce se întâmplă în casa celuilalt...
E o invadare a intimităţii celuilalt...

Da, adică uitatul pe gaura cheii, dar în mod permis. Nu suntem singuri, mai sunt şi alţii aşa. De aici succesul telenovelelor, o mahala acceptată. Mă uit peste gard, văd ce se întâmplă. Toate sunt în zona interpersonală. Aţi văzut că în toate telenovelele nu se ştie dacă personajele lucrează, dacă au ierarhie socială. Sunt legate de copii legitimi, nelegitimi, de bani, de amantlâc. Acolo este viaţa şi probabil că acolo suntem tentaţi să ne satisfacem ca interes.

Toată lumea spune că este imposibil să te îmbogăţeşti în 20 de ani într-o ţară. Deci cei care sunt foarte bogaţi sunt hoţi, aşa spune toată lumea. În acelaşi timp, aceiaşi oameni au cu totul şi cu totul altă percepţie când este vorba de loterie. Pentru că în loterie te confrunţi cu o entitate care este necontrolată. Eşti alesul sorţii.

Am citit un studiu foarte interesant despre cum şi-a albit imaginea Rockefeller. Apărea în ziare exact ca la noi: hoţul, şarlatanul, baronul. Şi a angajat un psiholog – ştiţi cum e cu vârsta, îmbătrâneşti şi nu vrei să rămâi şarlatan – căruia i-a spus că vrea să-şi schimbe imaginea socială. Iar psihologul l-a îndrumat ca în fiecare dimineaţă să se ducă într-o intersecţie din New York, să se dea jos din maşină şi să dea câte 25 de cenţi fiecărui om. Cum ar fi la noi 10 lei acum.

Şi el a zis: „Eu merg în maşină cu geamuri negre, e lapoviţă, cum o să stau la colţul străzii să dau bani?!”. „Altfel nu puteţi”, i-a zis psihologul. Şi a făcut-o. Încet-încet şi-a spălat imaginea. Spre sfârşitul vieţii a devenit filantropul Rockefeller.

De exemplu, se spune aşa: „Cu Dumnezeu înainte!“, „De ce, Dumnezeu, nu mă laşi naibii în pace?!“, „Aşa a fost să fie!” Există foarte multe expresii în care noi suntem instalaţi în această scoatere din propria istorie. Noi nu vrem – poate că greşesc! – să ne asumăm rolul de coautor al sorţii noastre. Autorul este întotdeauna altul. Soarta noastră nu e a noastră.

A fi român nu e o naţionalitate, e o profesiune»

Nu ştiu... Eu, în general, văd că Biserica este legată de femei, care sunt depozitare... Dacă întrebi un bărbat câte farfurii se dau la parastas, habar nu are.

Asta ţine de formalism...

Da, dar Biserica, pe de altă parte, funcţionează pe un raport neelegant cu femeia. Dacă femeile pleacă, bisericile se transformă în muzee.

Uitaţi un lucru interesant: chiar şi acum, iscălitura funcţionarilor este indescifrabilă. De multe ori nici nu scriem cu litere normale „Popescu Ion” şi apoi să iscălim. Nu ştii cui să te adresezi... Este un consens al apărării prin lipsă de transparenţă.

Teama de răspundere...

Exact! În momentul în care se dispersează responsabilitatea nu mai ai ce să faci. La noi, funcţionarul public este nesancţionabil şi incontrolabil. Eu nu pot să dau în judecată nici un magistrat care a făcut o prostie pocindu-mi numele într-o hotărâre judecătorească. Odată ce iese pe ţeavă un act, eu nu mai pot să-l schimb decât prin proces.

Noi trebuia să mergem mai mult pe responsabilitatea individuală. Nu suntem responsabili. Spre exemplu, englezii te presează foarte mult cu responsabilitatea parentală. Te dau afară din acele case sociale imediat dacă ai un copil vandal, dacă ia droguri ş.a.m.d.

Fiecare dintre noi doreşte, uneori, ca altcineva să-i rezolve problema. Asta apropo de paternalism şi externalism. Noi, românii, am dori ca altcineva să ne rezolve problema.

No (other) comments

"Dacă presupunem, în mod optimist, că anul viitor vom avea o creştere de 1 la sută, asta nu va compensa reducerea de deficit de la 7,3 la 5,9 la sută. Şi încă nu ştim cum se termină anul acesta. Dacă se termină cu un derapaj, atunci sarcina pentru anul viitor devine şi mai dificilă.
[...]
Dar dacă vă uitaţi la cifrele de la a doua rectificare bugetară, veţi constata că pentru salarii este prevăzută o sumă de 45 de miliarde de lei. După şase luni, cheltuielile cu salariile erau de 25 de miliarde. Aşa că vom ajunge la sfârşitul anului cu 50 de miliarde. Guvernul trebuie, deci, să reducă cheltuielile cu salariile cu 5 miliarde de lei, până la sfârşitul anului. Or, cu fiecare zi ce trece, factura de salarii este aceeaşi, dacă nu fac nimic.
[...]
Dar ştiţi ce s-a întâmplat în ultimele şapte luni? Datoria externă privată pe termen scurt a scăzut la 17 miliarde, în schimb a crescut datoria publică cu vreo 5 miliarde.

I.M.I.: Deci, nu am rezolvat, de fapt, nimic?

Nu... Şi la orizont vedem alt risc major: momentul în care cei mari vor începe să lupte împotriva pericolului de inflaţie. Atunci va creşte nivelul dobânzilor. Banca Centrală Europeană nu va mai menţine dobânda la 1 la sută, FED nu va mai menţine 0,25 la sută. România are deja datoria publică internă şi externă echivalentă cu 30 la sută din PIB. În momentul acela, înseamnă că noi va trebui să ne rezervăm cam 3 la sută din PIB numai pentru plata dobânzilor. Este foarte mult! România trebuie să-şi facă rapid ordine acasă.
[...]
În campania electorală din 2004 noi avansaserăm următoarea idee. Aveam pe următorii şapte ani de la Uniunea Europeană 32 de miliarde de euro, mai spuneam noi că ne împrumutăm cu 30 de miliarde şi cu 60 de miliarde de euro izbim tare şi putem face un salt. A ieşit pe dracu. Am ajuns la o datorie externă de 70 de miliarde de euro şi n-am făcut nimic."

"“Nu putem scapa de o recesiune cu doua cifre. Gânditi-va matematic: anul trecut, in trimestrul trei, cresterea a fost de plus 9%. O stagnare anul acesta in trimestrul trei ar insemna, de fapt, o scadere de minus 9, comparativ cu anul trecut.

Or, o scadere de minus 7- minus 8%, in comparatie cu plus 9 anul trecut, inseamna o recesiune cu doua cifre”
[...]
"“Nu cred ca scaderea economica pe 12 luni va fi numai de 7,7%, cum s-a spus recent”, a avertizat directorul executiv al GEA.

Acesta considera ca cea mai profunda recesiune se va fi consemnata pentru lunile iulie, august si septembrie. “Maximul recesiunii va fi in trimestrul al treilea, pentru ca maximul de crestere a fost anul trecut tot in trimestrul al treilea. Dupa parerea mea, vom avea o recesiune cu doua cifre."

De aici si aici.

Inteligenta si sinceritate

Rar mi se intampla sa postez in aceeasi zi de doua ori. Dar si mai rar mi se intampla sa citesc un interviu precum cel pe care il recomand aici. Ieri radeam de stilul pretios cu care Vantu are revelatii despre lucruri pe care le putea citi pe Reuters acum 5 ani. Astazi am gasit o istorie interesanta, in care apare si un personaj pe care eu il admir iar marea majoritate a romanilor in frunte cu Conducatorul Mult Iubit il urasc, iar povestitorul demonstreaza o inteligenta ce imi impune respect si o sinceritate uneori dezarmanta.

"Abordarea mea iniţială a fost pur teoretică. Am luat manualele de mergers and aquisitions, mi-am făcut un plan, care din start a fost obstrucţionat de toţi."

" dar să ştiţi că nu mai puţin formale, birocratice sunt şi companiile multinaţionale, poate chiar cu mult mai formale şi mai birocratice decât stilul pe care l-au adus kazahii la Rompetrol."

"Dacă e să nu glumim, îl cunoşteam pe Dinu Patriciu pe vremea când, poate, mă consideram un mai mare om de afaceri decât el: la mijlocul anilor '90. Dar, după ce am văzut performanţele lui la începutul anilor 2000, mi-am lăsat şi eu orgoliile şi aroganţele şi am venit să fiu unul dintre soldaţii lui."

"Şi v-am spus: pe Dinu Patriciu nu trebuie să îl crezi, trebuie să îl urmezi. Dacă încerci să îl analizezi din punct de vedere matematic, să îi calculezi ideile, întotdeauna ţi se pare că e Science Fiction."

"Trei, să ne soluţionăm două probleme esenţiale: una este nevoia unui partener cu experienţă istorică în domeniu, care ne-ar fi adus management şi lichidităţi, fie ele în formă de capital, fie, în cazul nostru, ţiţei, care este acelaşi lucru. Şi a doua – ne-ar dizolva puţin presiunea politică. Este uşor să îl înghiţi pe unul român, cu bube, cu floricele la ureche."

"Şi dacă noi aveam, până la data X, o coadă lungă de doritori să finanţeze dealul respectiv, după data X aveam o coadă lungă care fugeau de la noi, să nu îl finanţeze."

Omul care a adus kazahii în România: O tranzacţie ca Rompetrol nu va mai reuşi nimeni

Georgia: cum se poate face treaba

Pentru cei ce tot spun ca "la noi nu se poate asa ceva":

• Impozit pe profit de 15%;
• Impozit pe venit de 20%, urmând ca această cotă să ajungă la 15% până în 2012, conform legislaţiei în vigoare;
• Impozit pe proprietate de până la 1%;
• TVA – redus de 18%, respectiv 0% pentru sectorul financiar şi de sănătate.

Georgia nu are:
• Contribuţii sociale
• Impozit pe dividendele oferite de companiile listate la bursă
• Impozit pe dobânda aferentă depozitelor bancare şi obligaţiunilor

Ca urmare a reformei fiscale, impactul asupra bugetului de stat a fost uriaş, însă nu în sensul golirii acestuia de resurse, aşa cum poate s-ar aştepta unii, ci în sensul creşterii puternice a veniturilor colectate. Acestea din urmă au sărit, ca pondere în PIB, de la 15% în 2003 la 30% în 2008.

Păşind consecvent pe linia liberală a reformelor întreprinse, autoritatea politică a aprobat o lege care limitează cheltuielile publice la 25% din PIB, ceea ce lasă spaţiu pentru reducerea în continuare a impozitelor.

2. Liberul schimb

Georgia a abolit aproape în totalitate şi unilateral taxele vamale şi barierele non-tarifare la import. Circa 95% din mărfurile importate intră în ţară fără nicio taxă vamală, iar pentru restul există taxe de maxim 12%, ceea ce face ca taxa vamală medie să nu depăşească 0,6%.

S-a întreprins o amplă reformă a administraţiei publice, concretizată în reducerea cu 50% a numărului funcţionarilor publici, ceea ce a permis creşterea consistentă a salariilor celor rămaşi în sistem. Zeci de reglementări au fost simplificate radical sau abrogate complet, avându-se în vedere următoarele trei principii:
• Birocraţia naţională nu posedă capacitatea de a reglementa sau certifica produsele şi activitatea economică mai bine decât o fac birocraţiile din statele dezvoltate; în consecinţă, furnizarea oricărui produs sau serviciu care este deja reglementată într-un stat membru al OECD este permisă automat, fără alte condiţii, în Georgia (vizate au fost, de exemplu, instituţii şi servicii financiare, bunuri de consum, inclusiv farmaceutice);

• Sistemul complicat de ajutoare sociale a fost înlocuit cu un program naţional de protecţie socială, prin care familiilor cu venituri reduse li se acordă lunar o anumită sumă.

• Atragerea masivă de investiţii străine. Investiţiile străine directe au ajuns în ultimii ani să reprezinte 15% - 17% din PIB; Deficitul de cont curent este finanţat într-o măsură covârşitoare prin investiţiile străine directe, nu prin împrumuturi pe termen scurt.
• Creştere economică accelerată. Din 2004, PIB real al Georgiei a crescut cu peste 8% în fiecare an. PIB nominal a crescut de peste 3 ori, de la 4 miliarde dolari în 2004 la aproape 13 miliarde în 2008;

Georgia a continuat să atragă investiţii străine directe enorme (circa 20% din PIB), în condiţiile purtării războiului cu Rusia! În Georgia se preconizează pentru anul în curs (în acest moment – iunie 2009) o scădere economică superficială (-1%), într-un moment în care pieţele emergente se prăbuşesc!

Articolul complet.

Ma rog, sa mentionam ca Presedintele lor are un Master of Laws de la Universitatea Columbia si vorbeste fluent 4 limbi straine. Al nostru are Institutul de Marina si pretinde ca vorbeste engleza.

Deci, probabil ca intr-adevar "la noi nu se poate".

Tolontan despre Basescu

Zilnic se scriu zeci de articole in zeci de ziare despre Traian Basescu. I se rosteste numele de sute de ori la peste zece posturi de televizune. In 90% din cazuri putem afla doar SENTIMENTELE celor ce il pomenesc despre el. Basescu actioneaza ca alcoolul, intuneca ratiunea si starneste sentimentele. Rareori poti citi sau auzi un comentariu despre cel mai invocat roman care sa faca apel la inteligenta si ratiune si nu la doar la sentimente, uneori primare.

Acum cateva minute am citit un astfel de articol. Paradoxal, a aparut intr-un ziar de sport, scris de un comentator sportiv. Este si acesta un semn al colosalei confuzii de valori din Romania.

Cele 27.353 de cuvinte ale lui Traian Băsescu

Aş fi curios să-l cunosc

În ultimele trei săptămâni am zburat 54 de ore cu avionul.

Ce nu se poate cumpăra?
Fericirea.

Cea mai puternică dorinţă neîmplinită?
Mi-e greu să răspund, pentru că sunt lacom.

Ce aţi lua în lumea de apoi?
Formula clasică e că nu luăm nimic cu noi... Totuşi: un lucru, o idee, un sentiment. Mi-aş lua Trivia (n.r. - joc de cultură generală).

Un obicei excentric?
Desenez în timp ce vorbesc şi mă ajut întotdeauna de desen în comunicarea cu colaboratorii. Îmi plac slide-urile (n.r. - prezentări electronice), dar prefer desenele.

Cum sunteţi ca şef? Nu sunt. Îmi place să cred că sunt un lider. Am colaboratori, nu subordonaţi.

norocul este întâmplarea de a te afla la locul potrivit, în momentul potrivit, pentru care te pregăteşti toată viaţa.

O afacere e bună doar atunci când câştigă toate părţile implicate, iar transparenţa e obligatorie.

De ce sunteţi duşmănit?
Pentru că sunt antipatic.

Deveneam fiară cu cei pe care nu-i vedeam călăuziţi de pasiune pentru ceea ce fac, care ocupau locul degeaba.

Aveţi prieteni vechi de condiţie modestă?
Da. Mă văd cu ei şi diferenţele de statut social sau de avere n-au importanţă.

Cum vi se adresează colaboratorii?
La persoana a doua singular,

Cum vă vedeţi ca bunic?
Cu greu. Acum mă simt ca la 25 de ani, uneori am senzaţia că n-am evoluat.

Conduc rar, de obicei în maşină lucrez, în timp ce fac naveta. Maşina, pentru mine, are o funcţie utilă.

Definiţi moralitatea.
Fiecare comunitate are un cod etic. A te înscrie în el cât faci parte din comunitate înseamnă moralitate. Mai mult de atât nu se poate spune atât timp cât accepţi că şi ceilalţi pământeni îţi sunt egali.

De când treceam printr-o fabrică de-a mea şi am auzit un muncitor spunându- le colegilor: “Fraţilor, a venit oligarhul nostru”, mă amuză.

Cât la sută din realizările dv. sunt talent şi cât noroc?
Eu nu cred în talent şi nici în specialişti. Cred în inteligenţă, motivaţie, inspiraţie. Toate se moştenesc, dar vin şi din educaţie. Cultura e ce-ţi rămâne după ce ai uitat, iar fundamentul cultural e cel mai important în ce realizezi în viaţă.

Când aţi fost ultima oară cu metroul?
Acum două săptămâni, de la Pipera la Universitate. Metroul e un antidot excelent la aglomeraţia de pe străzi.

Nu s-a mirat nimeni?
Unii se mai uitau insistent. Eu însă merg mult şi pe jos.

Părinţii dv. mai trăiesc?
Tata ar fi trebuit să aibă 106 ani, mama are 80. Eu şi fratele meu am încercat s-o facem să recupereze, în ultimii 20 de ani, ce n-a făcut într-o viaţă: e o pensionară care călătoreşte prin lume cu prietenii ei.

Ce-mi mai place de omul asta!

Sunteţi pe stradă şi vă iese în cale Dinu Patriciu. Care este primul gând pentru el?
Aş fi curios să-l cunosc.

Da, si eu.

Recesiune. Nu incetinirea cresterii, nu stagnare

...asta cred eu ca va fi in Romania in anul 2009. N-am timp acum sa detaliez de ce, asa ca pentru moment ma multumesc sa ii citez pe altii cu care sunt de acord.

Mai intai Ionut Popescu, cu un articol puternic politizat in care da vina pe "greaua mostenire", reitereaza ideea aberanta a unui acord cu FMI in anul 2006 si in general incearca sa creeze un nivel de asteptari atat de scazut incat orice varza ar face noul guvern sa para ca e mai bine decat ar putea fi.

Dincolo de subiectivismul interesat absolut evident, este totusi unul dintre primii ce o spun raspicat:

România în faţa recesiunii

Cred că vom avea scădere economică în toate cele patru trimestre ale acestui an şi că prognoza cea mai optimistă ar putea fi creştere zero.


Apoi o sinteza simplutza si usor de inteles a lui Dan Popa:

Vestea buna e ca se poate si mai rau.

“Suntem deja in recesiune si ma tem ca vom merge spre -4% anul asta”, imi scria sambata un asemenea bancher, membru in boardul bancii la care lucreaza

Un articol prudent despre perspectivele economiilor din Europa de Est in "The Guardian":

Eastern Europe braced for a violent 'spring of discontent'

According to the most recent estimates, the economies of some eastern European countries, after posting double-digit growth for nearly a decade, will contract by up to 5% this year, with inflation peaking at more than 13%. Many fear Romania, which joined the European Union with Bulgaria in 2007, may be the next to suffer major breakdowns in public order.

Si, pentru o imagine mai generala, un articol aparut Joi pe Reuters ce anunta ca pauza se apropie de sfarsit si urmeaza repriza a doua a crizei financiare:

Global lending thaw may yet return to deep freeze

NEW YORK (Reuters) - Hell may yet freeze over again in a second wave of the global credit crisis.

"This is a temporary respite and when it's over, the stock market will make new lows, and Libor spreads will go beyond their extremes in October,"

"We haven't worked off the excesses that led us to the crash,"

"In every indicator that I follow, the bear market is not over yet,"

Neagu Djuvara: Asta este dramatic. Stau de vorba cu tinerii si imi dau seama ca ei nu mai cred ca se poate face ceva in tara asta.

Este un simplu copy-paste de pe Hotnews, dar sunt mandru sa am acest copy-paste pe blog:




Hotview cu Vlad Mixich



Interviu cu Neagu Djuvara: Suntem guvernati de esalonul doi al partidului comunist!
de Vlad Mixich HotNews.ro
Miercuri, 17 decembrie 2008, 19:09 Actualitate | Esenţial


Neagu Djuvara
Foto: AGERPRES Daca te cheama Neagu Djuvara, varsta de 92 de ani nu este un neajuns. Lumea iti admira plimbarea zilnica pe strada Polona: “uite-l pe batranul Djuvara, cum biciuieste viata cu bastonul”. Doamnele iti contempla vestimentatia impecabila: “uite-l pe batranul Djuvara, elegant cum doar boierii din trecut puteau fi”. Iar domnii se tem de luciditatea ta: “la varsta dumnealui, batranul Djuvara isi permite sa spuna numai adevarul”. Neagu Djuvara este batran, dar nu-i prea pasa de asta. Acest senior al Bucurestilor, plin de verva si umor, este acum invitatul dialogurilor Hotview. Avem cu totii intalnire cu intelepciunea...


Vlad Mixich: Am fost pacaliti cu acest guvern PSD – PD-L, sau ne-am lasat noi pacaliti?
Neagu Djuvara: Pfuuu... Nu am fost pacaliti. Cel putin eu stiam dinainte ca vrea sa se dea o lovitura. Eu sunt inca membru in Partidul Liberal, dar deja de cel putin doi ani nu mai sunt de acord cu politica pe care a dus-o PNL si am spus-o presedintelui partidului, lui Popescu Tariceanu, ca daca ne vom alia cu PSD-ul ca sa ne mentinem la putere e mai rau decat sa cadem din lac in put. E mai rau decat betele in roate pe care ni le punea Traian Basescu.

Eu m-as fi retras in opozitie inca de acum doi ani, asa ca sunt incantat ca PNL-ul se retrage acum. Acesta este punctul meu de vedere. Dar Traian Basescu si-a dus politica lui. Insa ma tem sa nu profite de aceasta majoritate pe care o are acum, ca sa schimbe Constitutia si sa ne transformam intr-o republica prezidentiala. Asta ar fi, intr-o tara ca Romania, ingrozitor de primejdios, pentru ca orice nebun ar putea deveni dictator pe baza constitutiei.

Neagu Djuvara s-a nascut in 1916 la Bucuresti si provine dintr-o familie boiereasca foarte activa in mediul politic si universitar romanesc.
- A fost ranit la Odessa in 1941 si, in 1947, hotaraste sa ramana la Paris, fiind invinuit in procesele regimului comunist. Nu si-a putut intalni mama vreme de doua decenii. Dupa 43 de ani de exil se intoarce la Bucuresti, in februarie 1990, unde continua sa traiasca pana in prezent.
- Este licentiat in litere (1937) si doctor in drept (1940) la Sorbona. In 1972 devine doctor docent la Sorbona cu o teza de filozofie a istoriei pentru care primeste, in 1976, un premiu pentru istorie al Academiei Franceze.
- A lucrat la Europa Libera si a activat in mai multe organizatii ale exilului romanesc. Vreme de 23 de ani a fost consilier diplomatic in Republica Niger. Din 1991 a devenit profesor asociat la Universitatea din Bucuresti.
- A publicat mai multe carti in limba franceza si limba romana. Este autorul best-seller-ului “O scurta istorie a poporului roman povestita celor tineri”.


Carte de vizita “RUSIA NU MAI POATE FI RIVALA SUA”

V.M.: Credeti ca oamenii ar putea vota in viitor un astfel de nebun primejdios?
Neagu Djuvara: Dupa 45 de ani de comunism continuati cu alti 15 ani dupa 1989, se poate intampla orice. Suntem guvernati de esalonul doi al partidului comunist. Prin urmare, strategia de imbecilizare a populatiei este aproape continua. Pe niciunde nu prea poti sa ai incredere in masele populare, dar, vorba lui Churchill: “sistemul parlamentar este cel mai putin rau din cate exista”.

Dar la noi, deocamdata, nu functioneaza bine. Cand te gandesti ca dupa revolutia din decembrie 1989 poporul l-a ales cu peste 80% pe Iliescu care inventase, nu el ci Securitatea care l-a adus la putere, inventase monstruozitatea cu teroristii lui Ceausescu si ca dupa 19 ani inca nu s-a judecat chestiunea aceasta...Asta inseamna ca poporul acesta nu mai functioneaza normal.

V.M.: Ce mai stiti despre “falsii emigranti romani”, trimisii Securitatii inainte de 1989, in Europa occidentala?
Neagu Djuvara: Ei continua sa fie in strainatate bine-mersi. Ii intalnesc din cand in cand in Apus. E o tragedie. Bineinteles ca nu au fost deconspirati. Sa stiti ca milioanele de dosare pe care le are CNSAS-ul nu pot fi scoase toate la lumina, prin urmare sunt deschise rand pe rand. Dar pana la urma, secaturile astea mor pe rand, unul cate unul. Ii cheama Dumnezeu, ii trimite in iad, nu stiu ce face cu ei. Pana la urma aceasta este solutia: solutia pe care Cerul o gaseste.

V.M.: Va intalniti frecvent cu oameni tineri. De ce credeti ca nu au mers la vot pe 30 noiembrie?
Neagu Djuvara: Asta este dramatic. Stau de vorba cu tinerii si imi dau seama ca ei nu mai cred ca se poate face ceva in tara asta. E ca si cand ar fi existat un capac pe care nu l-au ridicat inca. Trebuie sa asteptam o generatie sau doua pentru ca sa se schimbe lucrurile.

V.M.: Intre dumneavoastra si Emil Cioran exista o complicitate intelectuala...
Neagu Djuvara: ...mare, mare. Este omul pe care l-am admirat cel mai mult. Aveam maximum de simpatie pentru felul lui de a fi.

V.M.: ...dar impartaseati cu Cioran un pesimism profund asupra viitorului civilizatiei occidentale. Prin evenimentele din ultimii ani va sunt confirmate previziunile?
Neagu Djuvara: Suta la suta. Mai cu seama in SUA. In teza mea de doctorat am descoperit ca dintre toate tarile occidentale, Statele Unite erau singurele care de doua sute de ani erau conduse de minoritatea protestantilor albi, anglo-saxoni. Timp de 180 de ani, nici o exceptie la cele patru magistraturi principale ale tarii. Era un fenomen extraordinar si chiar cu un amanunt de relativ elitism.

Adica, intr-o tara unde toata lumea avea dreptul sa voteze, masa care se ducea la vot avea sa aleaga oameni care coborau din parintii Constitutiei. Un om ca F.D.Roosevelt impreuna cu sotia lui, Eleanor, erau rude cu 12 fosti presedinti ai Statelor Unite. Acesta este un elitism mai pronuntat decat al aristocratiei din Franta si Marea Britanie, de pe vremea regalitatii. Asta a existat pana la Kennedy pe care, de altfel, nici nu l-au lasat sa-si termine mandatul.

Mi-e foarte teama ca vor ajunge sa-l omoare si pe Obama

E clar, acolo a fost un complot pus la cale de aceasta gasca care considera ca era o catastrofa acel irlandez-catolic, in care nu aveau incredere. De aceea mi-e foarte teama ca vor ajunge sa-l omoare si pe Obama. El e un salt de 10 ori mai mare decat saltul facut cu Kennedy.

V.M.: Despre Obama se vorbeste ca ar fi prea de stanga...
Neagu Djuvara: Vom vedea cum actioneaza. Deocamdata insa, nu cred ca va reusi sa fie atat de darz fata de rusi cum au fost predecesorii lui de la Reagan incoace.

V.M.: Si-au reluat rusii pozitiile de forta pe care erau in urma cu 20 de ani?
Neagu Djuvara: Absolut nu. Asta este o iluzie. Rusia este din punct de vedere demografic intr-o decadenta vertiginoasa. Sigur ca sunt bogati cu gazele si cu petrolul, dar asta este ceva superficial. Rusia nu mai poate fi in niciun caz rivala Statelor Unite.

V.M.: De ce nu conteaza ca rusii au gaze si petrol?
Neagu Djuvara: Chestiile economice sunt trecatoare, ca sa zic asa. De pe o zi pe alta petrolul nu va mai fi important si nu asta conteaza pentru exercitiul puterii. Si gasca americana militara continua sa fie ambitioasa, continua sa aibe baze militare in lumea intreaga. De altfel, nu mai vad posibile razboaie generale in urmatoarele cateva zeci sau chiar sute de ani.

“INDO-EUROPENII SE SINUCID INCET, DAR SIGUR”

Am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica moare definitiv civilizatia occidentala

V.M.: Prin urmare se schimba in bine mersul istoriei?
Neagu Djuvara: Daca modelul este Imperiul Roman spre sfarsit, cand nu existau razboaie decat la periferie, intr-adevar semanam cu ei. Dar ce ma ingrijoreaza pe mine este ca am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica moare definitiv civilizatia occidentala. Incet, dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele?
Neagu Djuvara: Simptomele le simtim deja demult, printr-o dezordine morala care nu a existat niciodata. Va dau un singur exemplu: tineretul care se revolta astazi nu are absolut niciun ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darame. Asta inseamna ca s-a stricat ceva. Tineretul care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite cum a fost comunismul, astazi nu mai are niciun ideal.

Al doilea simptom nevazut pana acum: bizareria ca marea cotitura in arta si gandire, care in general se petrece cu zeci sau sute de ani dupa ce a cazut un imperiu, in civilizatia occidentala a inceput intre 1905-1913, deci inainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, in sculptura, Brancusi al nostru rupe complet traditia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel in muzica, unde dodecafonia, scoala de la Viena, Bela Bartok, toate sunt complet in ruptura cu marea muzica de la Monteverdi si chiar pana la Debussy. In toate domeniile artei si gandirii avem un viraj brutal la inceputul veacului 20.

Acesta ar fi semnul ca incepem un nou Ev Mediu. Asta inseamna ca hegemonia americana care asigura un fel de pace mondiala, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o suta de ani. Ganditi-va ca in doar un secol, Europa va fi metisa. Mie imi este clar ca indo-europenii se sinucid incet, dar sigur. Adica nu mai fac copii, nu mai au nicio ambitie. Deja de zeci de ani. Noi nu suportam un “atac” al lumii a treia. Dimpotriva, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia vin sa-l umple.

V.M.: Si idealul Uniunii Europene?
Neagu Djuvara: Tinerii nu prea stiu ce este idealul european. Tinerii nu intrevad ce poate sa fie o Europa unita. Nici eu nu o vad unita deloc, nu o vad cu un guvern si un presedinte. Mai cu seama daca intra si Turcia, atunci Europa avorteaza.

Cand ai avut atata splendoare de creativitate si de putere politica, ca sa te intinzi pe globul intreg, trebuie sa platesti prin disparitie.

V.M.: Sunteti foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizatia europeana care a dominat lumea vreme de cateva secole?
Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menita sa dispara. Asta este o lege universala. Cand ai avut atata splendoare de creativitate si de putere politica, ca sa te intinzi pe globul intreg, trebuie sa platesti prin disparitie.

V.M.: Va disparea si Romania, impreuna cu civilizatia europeana?
Neagu Djuvara: Bineinteles. Daca noi am intrat atat de tarziu intr-o hora care se strica, ne stricam impreuna cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia sa nu intram in hora asta? Avem vreo sansa de scapare?
Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotriva. Putinul de creativitate care ne ramane il vom dezvolta tot in sanul Europei. De cele mai multe ori, inca din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decat in strainatate. Este ca un fel de blestem asupra acestei tari. Incepand de la Cantemir, pana la Eliade si Cioran, toti s-au remarcat in strainatate.

V.M.: In astfel de conditii, de ce sa mai ramana tinerii romani in tara?
Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca ii sfatuiesc sa stea aici, dar ii rog pe cei care sunt in strainatate sa se intoarca, in masura posibilului, pentru ca sa creeze o noua elita si sa-i inlocuiasca pe cei de acum.

V.M.: De ce s-ar intoarce intr-o barca a carei scufundare tocmai ati descris-o?
Neagu Djuvara: Dar barca noastra nu se duce mai la fund decat restul Europei, asa ca mai bine sa se scufunde cu barca noastra decat cu cea germana sau franceza.

“SA TERMINAM CU INMORMANTARILE COMPLICATE”

V.M.: Ce ati facut pe 1 decembrie, de ziua nationala a Romaniei?
Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicand un lucru care supara pe mai toata lumea: ca nu sunt de acord cu alegerea lui 1 decembrie ca sarbatoare nationala. In primul rand, nu este bine sa modifici la fiecare schimbare de regim o sarbatoare nationala. Am avut timp de aproape un veac 10 mai, care este data independentei tarii. Prin urmare, data intrarii Romaniei in concertul european. Ca 10 mai a coincis cu venirea printului Carol, ceea ce i-a facut pe acei domni din 1990 sa se teama, inteleg.

O sarbatoare nationala e bine sa fie tinuta intr-un anotimp cu soare, in care vremea sa indemne la bucurie

Dar, pe de alta parte, 1 decembrie nu este data Romaniei mari. Este data cand doua provincii, Transilvania si Banat, au cerut sa intre in Regatul Romaniei. Cu doua zile inainte ceruse Bucovina. Cu sase zile inainte ceruse Basarabia. Si toate patru au fost acceptate de seful statului, adica de regele Ferdinand, la 24 decembrie. Deci data cand s-a nascut Romania mare este 24 decembrie, nu 1 decembrie.

Pe de alta parte, mai exista un motiv foarte practic. O sarbatoare nationala e bine sa fie tinuta intr-un anotimp cu soare, in care vremea sa indemne la bucurie, oamenii sa poata dansa in strada. Ce te faci la 1 decembrie, cand se vad aburii vorbitorilor iesind din gura si cand bietii ostasi ingheata?

V.M.: V-ati intors in Romania dupa 45 de ani de exil, in februarie 1990. Ati scris ca in primele zile petrecute la Bucuresti va tot intrebati: “ ce cauti aici, Neagule?”. Ati aflat raspunsul la intrebare?
Neagu Djuvara: (rade limpede si cu pofta) Culmea este ca risc sa imi pun intrebarea si dupa 19 ani. Din cand in cand imi pun inca intrebarea asta. Dar constatand cu cata caldura sunt primit de tineret...

Cand constat ca aceasta mica lucrare facuta in graba si sub indemnul altora, ca nu am avut eu intentia sa scriu “Scurta istorie a romanilor povestita celor tineri”, s-a vandut in 39.000 de exemplare si cand ma opreste la o farmacie un domn foarte civilizat si imi spune: “Ma iertati ca ma adresez dumneavoastra, dar doream sa va multumesc. Am o fiica la liceu care avea o totala inapetenta pentru istorie, si i-am cumparat cartea dumneavoastra si de atunci e pasionata de istorie”. Acestea sunt lucruri care ma bucura si imi dau seama ca, totusi, nu am venit degeaba in Romania.

V.M.: Sunteti patriot?
Neagu Djuvara: Patriot? Asculta (pufneste furios)... Intrebarea nici nu merit sa-mi fie pusa. Se intorcea cineva care nu e patriot? Sotia mea, care e frantuzoaica, cand a vazut ce fac in Romania a spus: “trebuie sa ai patriotismul bine insurubat in trup, ca sa suporti sa stai acolo”.

Mi-as dori sa mor pe un vapor...

V.M.: De 19 ani tot suportati. Mai suportati mult?
Neagu Djuvara: Pai da... voi suporta pana la moarte, asta e clar. Vreau sa fiu inmormantat aici. Dar mi-as dori sa mor pe un vapor. Cand nu voi mai putea sa scriu am sa incerc sa-mi gasesc un loc pe un vas cu panze, din asta de comert care face inconjurul lumii. Atunci, daca mori pe drum te arunca in mare. Sa terminam cu povestile acelea cu inmormantari complicate, cu alaiuri si cu discursuri.

Maşina scumpă a săracului

Inca un articol ce merita citit:



Maşina scumpă a săracului


Lucian MÎNDRUŢĂ


Pînă acum o săptămînă credeam că România devine o ţară bogată. N-aveam alte indicii decît acela că seara, după ora 8, nu mai poţi găsi un loc de parcare în cartiere, în nici un oraş cu mai mult de o sută de mii de locuitori. Maşini multe, maşini scumpe: deci, probabil că sîntem pe drumul cel bun, nu?

De fapt, nu. Maşinile noastre cele noi spun exact contrariul. Şi anume, că aparţinem de fapt unui grup sărac, dar decis să nu pară aşa. Ipoteza e verificată de mai mulţi autori (Kerwin Kofi Charles and Erik Hurst, University of Chicago, Nikolai Roussanov, University of Pennsylvania) ai unui studiu făcut în America, pe cîteva grupuri sociale, în mod semnificativ mai puţin avute decît media: negrii şi hispanicii. În ambele cazuri au observat acelaşi lucru: cheltuielile pentru maşini, haine şi bijuterii ale celor fără multe mijloace sînt cu pînă la 25% mai mari decît ale populaţiei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ăştia trebuie să vină de undeva: studiul arată că sînt tăiate cheltuieli pentru educaţie, amenajări interioare şi distracţie (alta decît liniuţele cu maşina cea nouă!). Practic, investiţiile sînt preferate în măsura în care sînt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (mă rog, nu cînd taci), însă se vede ce porţi la mînă. Iei ceasul, nu enciclopedia.

De ce fac însă oamenii aşa ceva, de ce se poartă atît de iraţional, tăind tocmai cheltuielile care ar trebui să-i facă mai deştepţi, mai relaxaţi şi deci mai competitivi? De ce să arunci banii pe geamul larg deschis al vanităţii? De ce să devii sclavul consumului ostentativ, la fel de adictiv ca şi cocaina, odată ce şalul Ferragamo, odată cumpărat, va cere, la infinit, altul nou, odată cu fiecare sezon? Simplu – spun autorii studiului: ca să pretinzi că nu eşti sărac. Consumul la vedere nu are rolul de a demonstra că eşti avut: el, de fapt, e macaraua care te ridică din groapa cu amărîţi. Sau cel puţin aşa îţi închipui tu.

Ce e interesant e că bogăţia veritabilă nu aduce mai mult consum ostentativ, ci mai puţin. Oamenii din comunităţi care devin mai prospere încep să dedice o parte mai mică din venituri maşinilor şi hainelor care îşi strigă preţul în public. Studiul dă şi cifre: 10.000 de dolari creştere pe an a venitului duce la o scădere cu 13% a consumului ostentativ. Bogăţia te relaxează: de fapt, nu mai e nevoie să te prefaci că ai bani în cont. Chiar sînt acolo. Nu mai trebuie să faci reclamă mincinoasă.

Revenind la România, e clar că sîntem acum, într-un fel, hispanicii Europei. Mai săraci, însă foarte dornici să uităm chestia asta şi mai ales îngrozitor de disperaţi să părem bogaţi. Patologia naţională include maşina lui Becali, dar şi covoarele de Merţane şi Bemveuri aşternute în fiecare week-end în faţa hotelurilor de la mare. Nu vă gîndiţi că toate au plecat din parcări înverzite, din faţa vilelor de milioane: cele mai multe vin din faţa apartamentelor de bloc, în care e nevoie de mult de o zugrăveală şi-o cadă nouă. Nu vor veni pentru că proprietarul a ochit deja un set nou de jenţi de curse, care orbesc şi pilotul, în avionul care trece peste DN1.

Bogaţii noştri veritabili au şi ei partea lor de vină în cursa înarmărilor, însă trebuie şi ei înţeleşi: nu pot să se simtă mai jos în faţa partenerilor şi clienţilor din alte zări. Banii noi trebuie cumva să se dea mari în faţa celor vechi. Jet, valet şi costum de zece mii de euro, asta e mai degrabă o armură decît un semn de sofisticare. Te aperi de dispreţul pe care îl bănuieşti la neamţul pe care îl cheamă cu von sau francezul acela, cu moşie în Loara, vecini de hotel în Fiji.

De la bogaţii ăştia, care hipnotizează jumătate de ţară la televizor, porneşte în jos presiunea de a cumpăra şi a arăta. Credeam pînă de curînd că asta e bine pentru economie, pentru că pune în mişcare banii şi ne stimulează să muncim mai mult. Însă muncim pentru lucrurile greşite: maşina de 40 de mii face acelaşi lucru ca şi cea de 10, însă trimite peste graniţă 30 de mii, care nu vor produce niciodată nimic pentru noi. Arătînd că sîntem bogaţi, nu facem decît să sărăcim, ca oameni şi ca (scuzaţi cuvîntul demodat!) naţiune.

Tocmai de aceea, primul semn de normalitate va fi acela în care vînzările de lucruri scumpe, de ţinut pe tine sau afară, vor scădea. Cînd vom începe să punem banii înăuntru, în casă sau în cap. Cînd maşina va redeveni un mijloc de transport, iar succesul în viaţă – o ţintă fără eticheta de preţ pe ea. Într-o ţară normală, la un Louis Vuitton trebuie să se vîndă un milion de genţi de la Zara.

Nu invers, cum am vrea noi, încă.


link: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=227&cmd=articol&id=8500

"Patriarhalismul islamic este de acelasi tip cu cel ortodox"

Eu nu reusesc sa gasesc timp pentru a mai scrie cate ceva pe aici, insa din cand in cand mai descopar texte ce merita citate. Ieri l-am descoperit pe Alex Balasescu printr-un interviu foarte consistent de pe Hotnews. Azi am aflat si adresa blogului lui, care la o prima vedere merita citit pe indelete. Enjoy!




Interviu cu spionul Alex Balasescu: "Patriarhalismul islamic este de acelasi tip cu cel ortodox"

de Vlad Mixich HotNews.ro

Miercuri, 11 iunie 2008, 19:10 Actualitate Cultură


Antropologul Alexandru Balasescu
Foto: Hotnews Alexandru Balasescu are profilul unui spion: vorbeste engleza, franceza, italiana si farsi (persana moderna). A facut cercetare si a locuit la Paris, Teheran, Los Angeles si in Bahrain. Are relatii si legaturi in zone in care putini europeni patrund. Si mai putini pot defini cu exactitate domeniul in care lucreaza. Stiinta sa este aceea de a observa oamenii. Cititi un dialog despre adevarata fata a Iranului “nuclear” si despre secretele din dulapurile politicienilor.

Vlad Mixich: Vorbiti engleza, franceza, italiana si farsi. Sunteti antropolog, dar si initiat in teoria modei. Aveti un profil de spion. Sunteti cumva un spion?

Alex Balasescu: Chiar daca as fi, n-ati sti. Intr-adevar, in periplurile mele am cunoscut tot felul de oameni din tot felul de domenii ale vietii, iar in Iran si Bahrein am avut contacte destul de interesante cu personaje-cheie din regiune. Asta mi-a permis sa am o profunzime a observatiilor care nu e la indemana oricui care se intereseaza de aici de regiunea Orientului Mijlociu. Odata ajuns acolo, oricine are indrazneala poate afla lucruri care sunt absolut nedifuzate in media si necunoscute publicului larg.

“MOTORUL IRANULUI SUNT FEMEILE”

V.M.: E o prejudecata faptul ca Iranul este o tara inchisa si greu accesibila?

Alex Balasescu: Totul depinde de disponibilitatea cu care mergi acolo. Daca aceasta disponibilitate exista, exista si deschidere din partea celuilalt. Iranul este ca o ceapa care se tot lasa decojita, dar niciodata nu se ajunge la miez. Asta si pentru ca au o fantastica “diplomatie” care atinge gradul de norma sociala.

Felul de a fi politicos, deferent si ingaduitor cu celalalt, dar in acelasi timp pastrand distanta este o norma sociala gasita la toate nivelurile. De la asta pana la modul in care Iranul face diplomatie nu este decat un pas. Este foarte amuzant pentru cineva care cunoaste Iranul, sa priveasca negocierea chestiunii nucleare din Iran.

Carte de vizita Alexandru Balasescu

- Alexandru Balasescu este specializat in antropologia modei. A obtinut un doctorat in antropologie la Universitatea din California si un masterat in etnologie la Universitatea din Lyon.
- A predat in California, la Paris si in Bahrain. A castigat peste 10 burse internationale si a primit premiul Centrului German pentru Studii Europene, precum si Premiul pentru Stiinte Sociale al Universitatii Irvine din California.
- Alexandru Balasescu a predat la SNSPA si la UNAF in Bucuresti. A fost consilier de imagine in alegerile europarlamentare din toamna lui 2007 si scrie la mai multe reviste din Bucuresti.
- In aceasta primavara si-a lansat cartea “Paris elegant, Teheran incitant” in care face o paralela intre moda si modernitatea din Paris si Teheran.


Pentru ca multi diplomati din vest nu stiu ca in Iran a avea rabdare este un dar. Acolo rabdarea nu este o calitate, ci ea exista. Maiestria negocierii vine la ei dintr-o istorie lunga si serioasa, care - poate si din cauza lui Herodot - a ramas necunoscuta. Ceea ce pentru noi si Herodot erau marile razboaie greco-persane, pentru persani erau niste mici incidente la marginea imperiului.

Oamenii sunt foarte deschisi la nivel cotidian tocmai pentru ca exista o inchidere oficiala. Comparatia cu Romania dinainte de 1989 poate ca nu este deplasata. Si atunci oamenii ajunsi in fata unui strain vorbeau doar daca nu le era frica. In Iran le este mai putin frica, pentru ca e un loc foarte batut de turistii europeni. Ce este foarte interesant e ca turistii cauta un Iran traditional, cliseistic, un Iran de tablou.

Am intalnit odata un grup de turisti spanioli care vazusera toate locurile traditionale, si in ultima lor seara in Teheran i-am dus sa vada un alt Iran. Au fost sa vada locurile de intalnire ale tinerilor, in parcul national, unde vezi travestiti. Au fost socati.

V.M.: In Iran exista travestiti...?

Alex Balasescu: Da! Iranul incurajeaza oficial operatiile de schimbare de sex, din cauza politicii pe care o are in ceea ce priveste homosexualitatea. Homosexualitatea ca manifestare sociala este interzisa, ca practica este tolerata, insa nu sub numele acesta. Identitatea sexuala echivalata cu identitatea subiectiva, adica a extrage identitatea personala din preferinta sexuala nu este un lucru acceptat acolo.

Daca identitatea personala este bazata in cea mai mare masura pe preferinta sexuala, atunci ea va deveni si identitate sociala vizibila, si asta e impotriva normelor lor sociale patriarhale destul de stricte.

V.M.: Societatea iraniana vrea sa se occidentalizeze sau, mai curand, incearca sa formeze un islam modern in stilul Turciei?

Alex Balasescu: Intotdeauna in istoria lor moderna, adica dupa revolutia de la 1907, ei au incercat sa se modernizeze si occidentalizeze. Modelul turcesc a fost adoptat inca de la inceput. Bineinteles s-a inceput cu imbracamintea la barbati. Dupa revolutia islamica s-a mers pe o islamizare radicala a spatiului, dar astazi, la 30 de ani dupa, experimenteaza o societate cu elemente de democratie occidentala combinate cu elemente care tin de jurisprudenta islamica.

Ce particularizeaza Iranul fata de celelalte tari musulmane din jur este in primul rand faptul ca exista o republica care se revendica de la principii islamice si de la acel principiu instaurat de Khomeini: principiul interpretarii legii doar de mullahi, care sunt absolventii scolilor islamice. In acest principiu exista posibilitatea adaptarii constante la realitatile moderne.

Este clar ca ei sunt foarte mandri de achizitiile lor. Exista perceptia in Occident ca tinerii iranieni occidentalizati in stilul de viata cotidian ar fi imediat pro-americani, ceea ce este foarte departe de adevar. Aceiasi tineri care poarta bentite cu steagul Americii la petreceri, au un spirit nationalist destul de dezvoltat.

V.M.: Nu va voi intreba daca se poate vorbi despre libertate la Teheran, ci daca o astfel de intrebare ar avea sens acolo?

Alex Balasescu: Este o buna formulare. Libertatea este un concept cu o istorie in spate si nu-l putem aplica direct la Iran asa cum este. Acolo exista, din perspectiva noastra, o continua negociere a spatiilor de libertate: ce e admis, in ce context e admis, in ce spatiu urban e admis? Toate acestea se negociaza continuu.

V.M.: Intre cine si cine se poarta aceasta negociere?

Alex Balasescu: Negocierea se poarta la nivel individual intre parinti si copii, intre femei si barbati, intre membrii societatii civile si institutiile de stat. Motorul societatii civile iraniene sunt femeile. Intre diversi poli ai puterii exista o continua negociere.

Daca ar fi sa ne oprim la nivel urban, exista spatii in care este permisa o conduita pe care noi am numi-o libertate, dar in momentul in care se iese din acele spatii, care de obicei sunt mall-uri, se ia imediat o conduita mai sobra.

E o societate cu tripla personalitate. Sunt lucruri care nu ne sunt nici noua straine, insa la noi nu sunt impuse de stat. Tinerii iranieni, cand ies din aceste mall-uri, sunt verificati de un fel de bodyguarzi care le controleaza aspectul si imbracamintea pentru ca mai apoi sa nu aiba probleme cu politia.

In taxiuri se profita de acest spatiu semi-anonim pentru ca tinerii sa se tina de mana sau sa fie mai tandri decat atat. De multe ori am vazut masini de politie care treceau si avertizau tinerii dinauntru: “De ce ai atins-o asa?”. Apoi incepea negocierea: “Pai este sora mea”; ”Bine atunci, la revedere”. E o continua negociere.

DEZASTRUL ADMINISTRATIEI BUSH IN IRAN

V.M.: Tinerii iranieni percep astfel de restrictii ca pe o povara sau isi asuma acest tip de valori?

Alex Balasescu: Femeile se simt mai frustrate decat barbatii in acest sistem. Tinerii baieti se simt mult mai bine in acest stil de viata. Multi dintre cei cu care am vorbit au calatorit si in vest, dar prefera Iranul. Regimul este mai permisiv pentru barbati, si asta e valabil de la cotidian pana in spatiul legal. Iar in spatiul legal exista, din pacate, foarte multe momente in care barbatii sunt avantajati fata de femei.

Dar exista chiar si aici posibilitatea negocierii. Cu toate acestea, femeile sunt foarte implicate in societate. Dupa razboiul cu Irakul din anii '80, foarte multe fete tinere sunt incurajate sa mearga la facultate, iar baietii sunt incurajati spre o cariera comerciala. In populatia de studenti, 70% sunt femei, pentru simplul motiv ca o fata cu diploma valoreaza mai mult pe piata maritala.

V.M.: Piata maritala depinde in continuare de familie?

Alex Balasescu: Nu mai mult decat la noi, si depinde si de nivelul social. Dar dupa ce fac patru ani de studii, femeilor iraniene li se deschid imediat noi orizonturi si prefera sa nu se mai casatoreasca devreme, ci sunt incurajate sa aiba o cariera in orice domeniu. Exista o astfel de politica oficiala a statului. Am vazut chiar si femei pilot de raliu si in tot felul de alte meserii surprinzatoare.

V.M.: Daca lucrurile stau asa, cum de femeile continua sa fie discriminate?

Alex Balasescu: Cu siguranta tine de interpretarea masculina a Coranului. Mai exista insa o dimensiune in Iran: revendicarea de la zoroastrism. De exemplu, calendarul cel mai important pentru sarbatori este calendarul zoroastrian. In momentul in care revendicarea de la islam convine, este ea folosita, in momentul in care convine revendicarea de la zoroastrism, aceasta este folosita. Cand convine revendicarea de la modernism, ea este folosita.

V.M.: Acest comportament nu duce in anumite momente la un blocaj?

Alex Balasescu: Blocajul este pana la urma reglat de faptul ca Iranul este o republica islamica. Acesta este ultimul argument al autoritatii, care este in practica o autoritate a patriarhatului. Daca spunem ca e o autoritate islamica atunci oamenii se gandesc imediat la ceva strain, cand de fapt este ceva foarte cunoscut si in Romania, pentru ca e vorba de acel tip de patriarhalism care la noi are alt nume: se numeste ortodoxism.

Dupa prima mea vizita la Teheran m-am intors in Romania si le-am spus prietenilor ca dintre toate locurile vizitate cel mai familiar in sensul relatiilor inter-umane mi-a fost Teheranul. Tocmai datorita acestui traditionalism de fond, care aici se revendica de la ortodoxie, si acolo se revendica de la islamul siit, dar ambele se intalnesc in puncte semnificative.

V.M.: Demontati, va rog, trei clisee nocive si larg raspandite despre Iran.

Alex Balasescu: Femeile supuse si imbracate in negru din cap pana in picioare: departe de adevar.

Iranul ca dusman absolut. Acest cliseu a fost preluat imediat de la administratia americana. Faptul ca se preiau automat in Romania lucruri care nu vin din Europa de vest, ci din Statele Unite este o greseala.

Un al treilea stereotip nociv este cel ca Iranul ar fi un stat 100% totalitar. Foarte putini oameni din Romania stiu ca acolo exista alegeri, chiar daca exista cerinta de a fi validati candidatii de catre Consiliul Gardienilor Revolutiei.

V.M.: Ati intalnit vreun potential terorist in Iran?

Alex Balasescu: Nici unul. Angajamentul politic in Iran nu este de gen terorist, de gen Al-Qaeda, tocmai pentru ca nationalismul lor este foarte puternic. Tinerii isi doresc sa se afirme ca natiune. Terorismul de gen Al-Qaeda e un terorism de retea globala, nu are de-a face cu nici o natiune si e calchiat pe conflictul politic tip secol 21. Pentru Iran e foarte importanta natiunea.

V.M.: Sustineti ca politica administratiei Bush fata de Iran a fost dezastruoasa...

Alex Balasescu: Dezastrul a inceput in momentul invaziei Irakului si necontinuarii tipului de negociere care a existat intre Iran si SUA in problema Afganistanului. Probabil calculele politice au fost ca deschizand doua fronturi, in estul si vestul Iranului, acestea ar contine intre doua fronturi Iranul si l-ar slabi ducand la o schimbare de regim.

Dar s-a intamplat exact invers. Iranul a capatat o importanta regionala foarte mare, de care trebuie sa se tina seama ca atare, ne place sau nu. Atata timp cat Iranul nu va fi acceptat ca egal la masa de negociere de administratia americana, vor fi probleme. Aceasta e politica dezastruoasa: politica non-dialogului sau non-dialogului recunoscut. Celelalte elemente le stim foarte bine...

Si mai este ceva: sustinerea regimului din Arabia Saudita de catre administratia Bush, regim care bate recordurile fundamentalismului islamist din regiune. Politica de propaganda a SUA amesteca factiunile aflate in conflict, punand Hamas, Hezbollah si Al-Qaeda in aceeasi salata. Mai exista si incapacitatea de a intelege dinamica interna dintre suniti si siiti.

Cel mai impresionant aspect este insa recrutarea tinerilor teroristi, care se face din cele mai defavorizate medii. Statele din Golf, in ultimul timp, si-au gasit mana de lucru si carnea de tun in partile dezmostenite unde e raspandit si islamul. Dar nu religia este de vina.

V.M.: Va plateste cumva vreun seic pentru a populariza astfel de opinii?

Alex Balasescu: Daca m-ar plati un seic, probabil as avea timp sa scriu mult mai mult. Dar, din cauza ca trebuie sa-mi castig existenta, nu prea mai am timp sa scriu.

V.M.: Ce v-a determinat sa incepeti sa studiati islamul? Seicii nu platesc, atunci sa intelegem ca ati avut cumva o iubita persana?

Alex Balasescu: Esti mai aproape de adevar cu ultima afirmatie. Am studiat la Los Angeles, unde locuiesc 2 milioane de iranieni. Inevitabil vei intalni unul si eu am intalnit mai multi, si intr-adevar am avut o iubita care mi-a vorbit frumos despre Iran. Toti vorbesc frumos despre Iran.

In SUA, iranienii nu spun ca sunt iranieni de cand a fost criza ostaticilor, ci spun ca sunt persani. In Iran pe de alta parte, exista o foarte mare gelozie, amestecata cu dispret, a claselor superioare din Teheran fata de cei care au emigrat in California. Apoi am urmarit “afacerea naframei” din Franta, si de aici pana la a studia intreaga estetica corporala combinata cu urbanismul a fost un pas.

“NU STATUL AMERICAN E FOARTE PUTERNIC, CI BANCHERII”

V.M.: Ce il face pe un antropolog serios sa se ocupe de un lucru atat de superficial cum este moda?

Alex Balasescu: Asa e... sunt absolut superficial. Era un tip prin secolul 19 care era foarte interesat de molii si de cum si-au schimbat ele culoarea odata cu industrializarea. Un tip foarte superficial, Charles Darwin il chema, care de la acea mica observatie a ajuns la o teorie celebra. Pentru un antropolog serios, orice lucru empiric e o poarta de intrare spre teorie. De exemplu tu, cam cat timp si cati bani petreci alegandu-ti hainele?

V.M.: Destul...

Alex Balasescu: Cei mai multi oameni petrec foarte mult timp si cheltuie multe resurse pentru alegerea hainelor. Inseamna ca e deja ceva serios la mijloc. Cand ai apoi legi care se dau impotriva unui sal care leaga acest obiect de anumite spatii institutionale publice, iar in alta tara ai legi care pe acelasi obiect fac o intreaga tevatura e o treaba serioasa... Si cand ai apoi case de moda care speculeaza la maxim aceste contexte politice, atunci ai deja o teza.

V.M.: Legat de acest subiect, as dori sa stiu parerea unui antropolog despre o alta chestiune serioasa: hegemonia jeans-ilor pe strazile moderne...

Alex Balasescu: Da, sunt un obiect extraordinar si fascinant. Daca acum sunt peste tot, pentru mine semnifica faptul ca am intrat deja in ceea ce, ca sa glumim in continuare, Marx prevedea in sec. 19, adica proletarizarea lumii. In sensul masificarii.

Bineinteles ca designerii sunt destul de inteligenti sa fabrice neincetat elemente de distinctie in ceea ce este cea mai indistincta piesa de imbracaminte. Oricum, acest fenomen spune multe despre succesul strategiei americane dezvoltata dupa al doilea razboi mondial, numita “ winning hearts and minds”. Ceea ce s-a numit la un moment dat cu o sintagma foarte la moda, razboi cultural.

Nu a fost chiar un razboi, dar a fost o strategie globala de seductie foarte buna. Pentru ca politica de cucerire se poate baza foarte mult si pe seductie. Insa, este adevarat ca raspandirea blugilor tine foarte mult de raspandirea produselor culturale americane, gen filme, care veneau cota obligatorie odata cu ajutoarele gen plan Marshall.

Daca Europa sau Asia importa bunuri din SUA, trebuia - parte din contract - sa importe si sa difuzeze obiecte culturale cum ar fi filme, reviste, etc. Nu-mi place termenul imperialism, dar traim intr-o lume postcoloniala si interdependenta in care in curand vom avea de-a face cu un imperialism care vine din alte zari. Sa vorbim despre imperialismul american e ca si cum am intoarce moneda de acum 20 de ani.

Nu statul american e foarte puternic, ci anumiti bancheri, pentru ca statul american se imprumuta masiv de la banci. Avand acest mecanism financiar in spate, au reusit sa construiasca o influenta difuza la nivel global, care nu este neaparat americana ci multinationala.

Sa nu uitam ca portul New Jersey, unul dintre cele mai importante porturi de intrare in SUA, a incercat sa fie cumparat de un grup financiar din Dubai. Dar, ca sa revenim, ceea ce Franta incearca si esueaza lamentabil cu francofonia, au reusit americanii cu blugii.

LUPTA ESTETICA DINTRE BASESCU SI TARICEANU

V.M.: Ati fost consilierul de imagine al unor politicieni pentru alegerile europarlamentare. Cum arata dulapurile politicienilor romani?

Alex Balasescu: Am avut foarte mult de lucru. Nu exista o grija pentru estetic, sau o concordanta intre persoana publica pe care acesti oameni doresc sa o prezinte si garderoba lor, care este de obicei a unei persoane publice, dar de alt tip. Nu exista o concordanta intre imagine si garderoba.

De exemplu, garderoba unei avocate din Romania cuprinde o vestimentatie care poate prezenta argumente pentru o curte de bloc, dar nu pentru un politician serios. Am intalnit si garderobe modeste din frica, din cauza acestei culturi a saraciei.

Cat despre politicieni... Tariceanu are un avantaj: acela al tinutei corporale si al faciesului, avand in mod clar o prestanta care nu ii da priza la public. Aici se joaca marea lupta estetica intre Basescu si Tariceanu. Cel din urma apare ca fiind un elitist care starneste invidia si... ura de clasa. Vrem - nu vrem, ierarhiile sociale vor exista intotdeauna si isi vor face simtita influenta.

V.M.: Care sunt figurile publice pentru care discordanta dintre imagine si garderoba e atat de mare incat ar avea nevoie de un consilier de imagine?

Alex Balasescu: Turcescu, de exemplu... greseste in atitudinea sa corporala. A fost recent pe coperta unei reviste. Daca te uiti la fotografia de pe coperta, se vede ca e un pic cocosat si adus de spate. El isi creeaza o imagine mai agresiva si, cu tot respectul pentru munca pe care o face, trebuie sa spun ca greseste la stil.

Costumele acelea croite drept, pantalonii un pic prea largi, culorile neinspirate pentru tenul sau, combinate cu discursul lui, ar putea parea respingator unora. Daca ar avea acelasi discurs, dar cu alta tinuta, ar putea parea mai putin violent.

Mai sunt si altii. Unora le sta bine in costum, altii nu si-au ales bine costumul. Pe Liviu Mihaiu de exemplu, fiind mic de inaltime ca si mine, nu il avantajeaza pantalonii aceia largi. El trebuie sa-si schimbe costumele. La un moment dat a aparut pe scena si avea un costum cu manecile ajungand pana la degete.

Imi place pe de alta parte foarte mult Hurezeanu, pentru ca el probabil are doua costume de acelasi fel, foarte recognoscibile, dar impecabile. Asta e un truc pe care putini il stiu.

Daca vorbim de starletele care si-au facut un nume din imaginea publica... Mihaela Radulescu arata ca o prezentatoare de la RAI-Uno si asta nu e in concordanta cu tipul de femeie inteligenta si „self-made” cum ea profeseaza a fi.

Pe de alta parte, este posibil ca o schimbare de stil sa nu prinda la public. Pentru ca reperele vizuale ale publicului romanesc sunt sarace.

V.M.: Cat de mult difera gustul estetic al alegatorului roman fata de cel american sau francez?

Alex Balasescu: Difera de cel francez, dar nu si de cel american. Romania, ca si SUA, este o tara rurala. Kerry - de exemplu, fostul contracandidat al lui Bush, a pierdut pentru ca era un fel de Tariceanu pe langa Bush - texanul care era un fel de Basescu. Bush a facut atunci o partida de vanatoare care a fost bine difuzata si cu priza la public.

Kerry a facut si el o partida de vanatoare, dar era incredibil ca modul in care se comporta il pozitiona exact in acea categorie elitista, sanctionata de alegatori.

La francezi insa, exista o apreciere un pic mai larga a elegantei, pentru ca vine dintr-o traditie mai lunga a regalismului si aristocratiei franceze. Oricat de republicani ar fi francezii declarativ, actional sunt de fapt roialisti. Le place, asadar, sa fie reprezentati de oameni cu tinuta.

Din pacate, in Romania eleganta e de multa ori vazuta ca o fronda, pentru ca oamenii chiar daca nu sunt saraci, se simt saraci. Traim intr-o cultura a saraciei. La noi e la fel cum spunea si Orhan Pamuk despre Turcia: o tara in care si oamenii bogati au invatat sa fie saraci. Asta este si tara noastra.

V.M.: Ce sperati cand v-ati intors dupa 10 ani in Romania?

In Romania nu exista spatiu polemic, pentru ca polemica ideilor esueaza in atacuri la persoana


Alexandru Balasescu Alex Balasescu: Tagore spunea ca „sunt fericiti cei care nu spera nimic, pentru ca ei nu vor fi niciodata dezamagiti”. Dar, la naiba, nu pot sa nu fiu dezamagit putin, pentru ca nu speram ca lumea sa stie ce inseamna antropologie, sa inteleaga combinatia dintre moda si antropologie, dar speram sa gasesc un spatiu mai putin opac discursurilor de alt fel.

Am avut surpriza neplacuta sa constat perpetuarea aceluiasi discurs al dihotomiei stanga- dreapta, inteleasa ca totalitarism-comunism versus capitalism-liberal bun, care se aplica nediscriminat. Am intalnit in 2003 forme de cenzura pe aceasta tema din partea unor reviste la care nu ma asteptam.

Acum, in 2008, am intalnit acelasi tip de opacitate la propunerea deschiderii spatiului. Exista multe propuneri, dar nimeni nu face efectiv ceva. Iar cand se face ceva, este imediat taxat drept neomarxist sau mai stiu eu ce. Astea sunt micile mele dezamagiri. Dar, pe de alta parte, nu ma plang si continui sa... combat. Dar, din pacate, in Romania nu exista spatiu polemic, pentru ca polemica ideilor esueaza in atacuri la persoana. Si asta e valabil pentru toate domeniile.

V.M.: Ce schimbare ati dori sa vedeti la romani?

Alex Balasescu: Sa se abandoneze ideea ca suntem o cultura exceptionala si o natiune de exceptie. Ar trebui sa ne dam seama ca suntem o cultura normala, minora, intr-un context dat, si ca avem un loc atata timp cat nu ne credem exceptionali. Atata timp cat ne credem exceptionali, vom ramane frustrati si vom fi permanent exclusi, caci, pana la urma, cine vrea sa stea la masa cu un geniu?

Link catre original: http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-3236899-interviu-spionul-alex-balasescu-patriarhalismul-islamic-este-acelasi-tip-cel-ortodox.htm

Blogul lui Alex Balasescu: http://balasescu.ro/