joi, 28 mai 2009

Finala Ligii Campionilor

Despre fotbal se vorbeste de multe ori ca despre ceva prozaic, ca despre o distractie primara, lipsita de orice semnificatie culturala.

Eu cred ca in ultimele decenii ale secolului XX, fotbalul a devenit una, daca nu cumva chiar cea mai importanta forma de manifestare a maturitatii si maretiei civilizatiei europene.
In fotbal, Europa a pastrat toate valorile prin care in ultimele doua milenii a impresionat si dominat lumea, eliminand durerea, tragediile si cruzimea ce au stat in umbra acestei maretii si pastrand, cu intelegerea unei civilizatii ce a obtinut tot, doar partea minunata, legendara.

In seara aceasta l-am vazut pe Regele Spaniei si pe Printul Marii Britanii, in Colloseumul modern de la Roma. Doua armate de zeci de mii de oameni s-au infruntat fara sange, doar cu steaguri, strigate de lupta si simboluri heraldice. Un tanar minoritar s-a imbratisat cu regele sau, impartasind o bucurie ce trece dincolo de etnie si chiar de natiune – multi europeni ce nu sunt nici catalani nici spanioli s-au bucurat impreuna cu ei. Un francez i-a consolat pe invinsii englezi si i-a premiat pe castigatorii spanioli in capitala Italiei. Argentinieni, francezi de culoare cu stramosi in Africa, brazilieni cu cetatenie portugheza, bulgari si coreeni au avut rolul lor major in acest razboi nesangeros, dar totusi eroic si dramatic. Insa nu rol de sclavi, ci de partasi egali, respectati si acceptati intr-o demonstratie de putere, eleganta si toleranta a celei mai importante civilizatii din istoria omenirii de pana acum.

In 90 + 15 minute am putut regasi, sintetic si stilizat, multe dintre simbolurile consacrate in secole de aceasta civilizatie. Inclusiv banala bere, ajunsa si ea acum, in 2009, obiect de veneratie si suport de imn.

A lipsit crestinismul, dar aici este o discutie complicata.

Cred ca trebuie sa ne bucuram ca avem sansa de a trai in perioada de apogeu a acestei civilizatii si sa gustam din plin ceea ce are ea de oferit. Pentru ca nimic nu este vesnic.

sâmbătă, 16 mai 2009

marți, 12 mai 2009

Sila sau ... maturitate?

In fiecare zi, ritualic, parcurg mai mult sau mai putin in diagonala sursele de informatie cu care m-am obisnuit: Hotnews, Reuters, blogurile pe care le puteti vedea la mine in blogroll, vreo 2-3 forumuri pe care le frecventez. Uneori scriu si cate un comentariu in graba.

Mai pe toate se scrie despre politica. 90% sunt profund subiective, autorii, indiferent ca sunt amatori sau profesionisti, au "bunii" si "raii" lor, intotdeauna aceiasi, indiferent de ce ispravi au mai facut respectivii. Desigur, cu exceptia celor pentru care toti sunt rai, totul este de 2 lei, trist si fara speranta, dar totusi insista sa ne repete la nesfarsit acest lucru.

De fiecare data imi vin idei pentru a scrie si eu ceva, ceva ce eu cred ca ar fi deosebit, ar aduce o alta perspectiva, ar enerva, ar dezvalui biasurile respectivilor, etc, etc. Posturi, comentarii, articole.

Si tot de fiecare data, inainte de a ma apuca de scris, ma duc sa fumez o tigare. Noutatea este, ca de cateva saptamani/luni, in acele 5 minute realizez ca sunt pe cale de a pierde aiurea o ora din viata mea. Iar cand ma intorc dau "close all tabs" si nu mai scriu nimic.

Sincer, nu stiu care este raspunsul corect la intrebarea retorica de mai sus.

vineri, 8 mai 2009

Tupeu de stat (degeaba)

Onorabila institutie INSSE, finantata atat din impozitele mele cat si ale unor nemti, francezi, etc, ce nici macar nu poarta vina de a se fi nascut in Romanica, tocmai mi-a trimis un cearceaf de zeci de pagini, pe langa care situatiile financiare anuale sunt o gluma, cu rugamintea insotita de mentionarea explicita a cuantumului amenzii de a le completa pana la sfarsitul lunii.

Acum vreo doua luni, aceeasi onorabila institutie de stat ne anunta printr-un email ca in urma unei decizii a multiubitului si stimatului nostru Guvern, 70% din informatiile la care aveam acces in urma abonamentului online platit in avans pentru anul 2009 au fost secretizate si nu mai pot fi accesate. Inclusiv date excentrice precum productia de motorina a Romaniei in anul 2008. Insa banii dati pe abonament nu mai pot fi restituiti, desigur.



Ghici ce o sa fac eu cu cearceaful lor?

joi, 7 mai 2009

Tot Patriciu. De data aceasta subiectiv si interesat

Interviu din Capital, preluat se pare din EvZ, si comentariile mele:

A găsit Emil Boc antidoturile pentru criză?
Din păcate, nu există nicio măsură anticriză, niciun program anticriză. Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii în ultimele două decenii.

De acord. Sublinierea imi apartine.

Includeţi aici şi guvernul PNL?Categoric da. Tembelismul ăsta s-a manifestat într-o mai mică sau o mai mare măsură, tot timpul pentru că politicienii au fost prizonierii birocraţiei care s-a înmulţit, din 1990, de patru ori. S-a întâmplat un fenomen: cele trei piramide de putere din timpul comunismului, a partidului, a administraţiei şi a Securităţii, s-au transformat într-una singură şi ne-am trezit cu un număr enorm de oameni care administrează veniturile şi cheltuielile bugetare. N-am ştiut să-l reducem.

Din nou sunt de acord.


Sunteţi împotriva acordului cu FMI. Sunt şi îi vom trăi efectele. Creditul va fi plătit scump, se va reflecta în nivelul de trai. Politicienii vor inventa alte explicaţii pentru că oamenii o duc rău. Există două filosofii diferite de abordare a crizei: una de tip american, de stimulare a economiei prin creşterea consumului, şi cea de-a doua, care încearcă să păstreze echilibrele macroeconomice. În criză nu se poate, trebuie acceptate dezechilibrele temporare. Nu-i un păcat să ai un deficit de peste 10% dacă îl poţi finanţa. El s-ar putea finanţa fără împrumuturi înrobitoare de la FMI şi fără condiţionări care se pot dovedi un pat al lui Procust, ce ne împiedică să ne dezvoltăm.

Aici cred ca Patriciu vorbeste despre lucruri pe care le cunoaste doar superficial. Asta n-ar fi un pacat, pentru ca nu e treaba lui sa le inteleaga mai profund, dar faptul ca din pozitia publica pe care o are le enunta cu o mare siguranta este condamnabil.

USA sau UK isi pot permite sa impinga deficitele pana la valori cu doi digiti deoarece le pot finanta, simplu, prin emisiunea de moneda. Desigur, cu un cost, pe care il vom vedea mai clar in urmatorul deceniu.

Romania nu poate face asa ceva, din simplul motiv ca nimeni nu cumpara lei. Asa ca un deficit de 10% trebuie finantat in moneda straina. In conditiile blocajului de pe pietele financiare externe si a ratingului de tara subinvestment, sansele de a gasi surse de finantare pentru un astfel de nivel al deficitului sunt aproape nule. Iar daca, prin minune, s-ar gasi totusi cineva care sa imprumute acesti bani statului roman, ar face-o la o dobanda de peste 10%. Prin comparatie, dobanda la imprumutul de la FMI este de 3%.

Poate ca Dinu Patriciu se gandeste la finantare interna, in conditiile acestea imi permit sa fiu ironic si sa spun ca nu este cea mai nimerita persoana ca sa propuna asa ceva, avand in vedere ca deocamdata are o datorie de niste sute de milioane de euro fata de acest stat. In rest, dupa cum se vede, capitalistii locali au mari dificultati in a isi achita taxele si creditele, de unde sa mai si finanteze statul? Povesti.

Imprumutul de la FMI nu a fost o optiune ci o miscare fortata. Nivelul deficitului nu este o optiune a guvernului roman ci o conditie impusa de singura institutie financiara dispusa sa imprumute Romania in acest moment. Iar FMI-ul nu este interesat in sine nici de dezvoltarea economica a Romaniei, nici de problemele sociale, ci doar de solvabilitatea acesteia, de capacitatea de a returna banii celor care au investit in Romania si care, indirect, finanteaza de fapt acest FMI. Nu trebuie blamat pentru asta, acesta este pur si simplu rolul lui.

Cine vrea sa faca asa cum il taie capul, sa nu ajunga la FMI. Cand traiesti din banii parintilor nu faci ce vrei tu, ci ce iti spun ei.

Din ce bani va fi plătit împrumutul? Din banii strânşi cu japca de la contribuabil. Mecanismele anticriză sunt altele, micşorarea fiscalităţii este unul dintre ele. Ar trebui să avem o taxă unică de 10%, TVA de 15%, ar trebui să echilibrăm bugetul prin reducerea cheltuielilor cu administraţia. Când ai peste 35% din produsul intern brut real neimpozitat, ai resurse să-ţi acoperi necesităţile. Dacă ar fi stabilă politic şi şi-ar crea o altă imagine, România ar putea fi o ţară cu rezerve neconsumate extraordinare.

De acord cu prima parte. A doua este o utopie. Deocamdata statul abia reuseste sa isi faca platile curente in actualele conditii. Exista un mare semn de intrebare daca va reusi sa taie cheltuielile bugetare astfel incat sa se incadreze in deficitul finantat de EU la recomandarea FMI. Sa le reduca si mai mult pentru a compensa reduceri de taxe precum cele enuntate de Patriciu, foarte repede (reducerea TVA are efect aproape instantaneu in incasarile la buget) si in conditiile actualei crize este pur si simplu o utopie. Iar in ceea ce priveste un nivel mai ridicat al deficitului, am explicat mai sus de ce asa ceva nu este posibil.

Cat despre cei care nu isi platesc impozitele, in actualele conditii de criza au ramas prea putini care o fac doar pentru ca e mai ieftin sau sunt prea lacomi. Cei mai multi pur si simplu nu mai pot sa le plateasca, iar scaderea cotelor nu ar modifica substantial aceasta situatie.

Există păreri diferite despre trecerea la moneda europeană. România ar fi avut nevoie de o comisie monetară care înseamnă o paritate fixă a monedei locale faţă de moneda de rezervă şi emisiune de monedă doar în măsura existenţei rezervelor. Acest sistem ar fi trebuit aplicat de ţări europene în tranziţie, inclusiv de România, pentru a elimina una dintre variabilele ecuaţiilor pe care le au de rezolvat oamenii de afaceri, riscul valutar. Continuăm să ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei. Trecerea la euro se face cu voie de la stăpânire, prin mecanismele integrării europene, şi asta durează. Dar se poate face şi prin decizie proprie, introducând sistemul de paritate fixă. N-ar fi decât o recunoaştere a realităţii: 75% din tranzacţiile din România se desfăşoară în euro sau în dolari. O singură discuţie: dacă moneda de rezervă să fie euro sau dolarul.

Raportarea fixa la euro ar fi buna pentru companii si pentru oamenii relativ prosperi. Pentru marea masa de intretinuti sociali ar fi un dezastru. Pentru ca nu vor mai putea primi pomeni din bani fara acoperire.

Bulgaria a suferit enorm dupa ce a trebuit sa accepte aceasta solutie in disperare de cauza. In Romania o asemenea situatie nu ar putea fi implementata decat intr-o situatie similara, absolut disperata. Altfel, guvernul care ar face o asemenea optiune ar fi maturat de masa de pomanagii cu mult inainte de a vedea orice fel de efect pozitiv.

Aţi merge pe dolar? Sunt foarte sceptic în privinţa viitorului euro, în raport cu dolarul, dar şi cu preţul materiilor prime care se stabileşte în dolari. Oricum, cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil în a doua jumătate a anului vom avea 4,7 sau 4,8 lei pe un euro.

Omeneste, sa zic ca il inteleg. Si eu lucrez tot in industria petroliera. Dar...absolut toate analizele si previziunile (si sunt convins ca a vazut si el destule!) arata ca Eur/Usd este un "bull market", cu oscilatiile firesti. Cresterea rapida a dobanzilor la obligatiunile emise de statul american sunt un semnal usor de inteles si pentru nepriceputi. Aici Patriciu nu gandeste, ci doreste. Adica o ia pe urma lui Boc.

Cat despre devalorizarea leului, aici doar clownii de la guvernare si poate unii interesati (RFZ, BNR) spun altceva. E pur si simplu o banalitate.

Pe ansamblu un interviu dezamagitor, in care Dinu Patriciu face afirmatii ce pot trezi interestul unui public neinformat si care intelege liberalismul intr-un mod extrem de simplist, dar care nu pot face decat sa ii strice imaginea in fata celor cu un minim de cultura generala economica.

PS: acest post este o dedicatie speciala pentru Ovidiu.