Se afișează postările cu eticheta Patriciu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Patriciu. Afișați toate postările

vineri, 5 martie 2010

Proiectul Antonescu: Partidul Sinteza Zilei


Am scris acum cateva minute un comentariu lung la un articol al lui breb despre Congresul PNL, scris La Coltul Strazii. Un comentariu trist si agresiv totodata, pentru ca ceea ce se prefigureaza acolo imi creeaza astfel de senzatii. Il copiez aici, desi stiu ca nu le va pica prea bine unora din prietenii mei cu simpatii politice in acea zona. Sau poate tocmai de aceea:

Crin Antonescu este puternic sustinut, s-a imprietenit si are o atractie fata de Dan Voiculescu si echipa lui de la Antene. Patriciu s-a infuriat rau pe declaratia (tembela de altfel) a lui Orban ca vrea sa il excluda din partid, iar Crin e mult mai apropiat de Patriciu decat de Orban. Cumva firesc, intre Crin si madam Norica Neculai s-a format o puternica legatura, ura anti-Basescu si toleranta fata de PSD&friends fiindu-le comuna ambilor.

Proiectul Antonescu vizeaza de fapt transformarea PNL intr-o arma politico-mediatica agresiva (ca sa nu zic turbata) impotriva lui Basescu, practic o translatare a modelului de comunicare Sinteza Zilei – Vorbe Grele – In Gura Presei in spatiul politic.

Pentru Voiculescu este o afacere.

Patriciu este profund frustrat de faptul ca (iarasi) a pierdut in fata lui nea Traian, si in plus incepe sa fie inghesuit de justitia “basesciana”: vezi povestile kafkiene de astazi in care e judecat de fratele unui PDL-ist, i se cere o pozitie fata de niste probe secrete (!?!) si s-a pierdut rechizitoriul (!?!) unui caz conexat.

Pentru Crin Antonescu, transformarea intr-un personaj mediatic de tipul vedetelor de la A3 este cel mai bun mod in care isi poate valorifica atuurile, ce constau in principal intr-un anume tip de discurs si prezenta scenica.

Pentru ca masinaria de hate-speech sa functioneze eficent este nevoie ca in prim-plan sa nu apara personaje cu alte opinii, sau cu un limbaj mai nuantat.

Restul liderilor fie incearca sa se lipeasca de Antonescu, din pragmatism, slugarnicie sau pur si simplu naivitate, fie isi dau seama de ceea se intampla insa nu pot realiza o masa critica pentru a intoarce roata, atat datorita greutatii celor 2 milioane de voturi obtinute de Antonescu cat si datorita rapiditatii si duritatii cu care a actionat acesta in pregatirea acestui Congres. In plus, sa nu uitam ca cel putin jumatate dintre votantii lui Crin chiar agreaza acest mod de a intelege politica, dovada ca 2/3 l-au votat pe Geoana in turul 2.

Desigur, toata aceasta poveste nu mai are absolut nici o legatura cu liberalismul sau cu rolul pe care Partidul National Liberal l-a jucat in istoria mai veche sau mai recenta a Romaniei. O organizatie cu vreo 200000 de membri din cate am citit, cu o istorie de 135 de ani si cu cel mai puternic brand politic din Romania, este transformata intr-o bata mediatica prin care cativa insi vor sa isi manifeste in mod primitiv frustrarile fata de o situatie in care au ajuns in buna masura din vina lor, fie ca a fost vorba de hotie sau mediocritate. Evident, nici unul n-are habar ce ar face DUPA. In mintea lor, exceptandu-l pe prealucidul Voiculescu, care pur si simplu face bani si atat, disparitia lui Basescu ar rezolva totul peste noapte. Pentru ca ar veni EI, ce by default sunt corecti, cinstiti si destepti. Iar cine intreaba mai mult este fie vandut lui Basescu, fie un visator.

Cred ca este un moment trist, chiar mai trist decat cel in care PNL-ul s-a angajat trup si suflet in campania de demitere a presedintelui initiata (si dupa aceea parasita sobolaneste) de acelasi Dan Voiculescu.

joi, 20 august 2009

Inteligenta si sinceritate

Rar mi se intampla sa postez in aceeasi zi de doua ori. Dar si mai rar mi se intampla sa citesc un interviu precum cel pe care il recomand aici. Ieri radeam de stilul pretios cu care Vantu are revelatii despre lucruri pe care le putea citi pe Reuters acum 5 ani. Astazi am gasit o istorie interesanta, in care apare si un personaj pe care eu il admir iar marea majoritate a romanilor in frunte cu Conducatorul Mult Iubit il urasc, iar povestitorul demonstreaza o inteligenta ce imi impune respect si o sinceritate uneori dezarmanta.

"Abordarea mea iniţială a fost pur teoretică. Am luat manualele de mergers and aquisitions, mi-am făcut un plan, care din start a fost obstrucţionat de toţi."

" dar să ştiţi că nu mai puţin formale, birocratice sunt şi companiile multinaţionale, poate chiar cu mult mai formale şi mai birocratice decât stilul pe care l-au adus kazahii la Rompetrol."

"Dacă e să nu glumim, îl cunoşteam pe Dinu Patriciu pe vremea când, poate, mă consideram un mai mare om de afaceri decât el: la mijlocul anilor '90. Dar, după ce am văzut performanţele lui la începutul anilor 2000, mi-am lăsat şi eu orgoliile şi aroganţele şi am venit să fiu unul dintre soldaţii lui."

"Şi v-am spus: pe Dinu Patriciu nu trebuie să îl crezi, trebuie să îl urmezi. Dacă încerci să îl analizezi din punct de vedere matematic, să îi calculezi ideile, întotdeauna ţi se pare că e Science Fiction."

"Trei, să ne soluţionăm două probleme esenţiale: una este nevoia unui partener cu experienţă istorică în domeniu, care ne-ar fi adus management şi lichidităţi, fie ele în formă de capital, fie, în cazul nostru, ţiţei, care este acelaşi lucru. Şi a doua – ne-ar dizolva puţin presiunea politică. Este uşor să îl înghiţi pe unul român, cu bube, cu floricele la ureche."

"Şi dacă noi aveam, până la data X, o coadă lungă de doritori să finanţeze dealul respectiv, după data X aveam o coadă lungă care fugeau de la noi, să nu îl finanţeze."

Omul care a adus kazahii în România: O tranzacţie ca Rompetrol nu va mai reuşi nimeni

joi, 7 mai 2009

Tot Patriciu. De data aceasta subiectiv si interesat

Interviu din Capital, preluat se pare din EvZ, si comentariile mele:

A găsit Emil Boc antidoturile pentru criză?
Din păcate, nu există nicio măsură anticriză, niciun program anticriză. Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii în ultimele două decenii.

De acord. Sublinierea imi apartine.

Includeţi aici şi guvernul PNL?Categoric da. Tembelismul ăsta s-a manifestat într-o mai mică sau o mai mare măsură, tot timpul pentru că politicienii au fost prizonierii birocraţiei care s-a înmulţit, din 1990, de patru ori. S-a întâmplat un fenomen: cele trei piramide de putere din timpul comunismului, a partidului, a administraţiei şi a Securităţii, s-au transformat într-una singură şi ne-am trezit cu un număr enorm de oameni care administrează veniturile şi cheltuielile bugetare. N-am ştiut să-l reducem.

Din nou sunt de acord.


Sunteţi împotriva acordului cu FMI. Sunt şi îi vom trăi efectele. Creditul va fi plătit scump, se va reflecta în nivelul de trai. Politicienii vor inventa alte explicaţii pentru că oamenii o duc rău. Există două filosofii diferite de abordare a crizei: una de tip american, de stimulare a economiei prin creşterea consumului, şi cea de-a doua, care încearcă să păstreze echilibrele macroeconomice. În criză nu se poate, trebuie acceptate dezechilibrele temporare. Nu-i un păcat să ai un deficit de peste 10% dacă îl poţi finanţa. El s-ar putea finanţa fără împrumuturi înrobitoare de la FMI şi fără condiţionări care se pot dovedi un pat al lui Procust, ce ne împiedică să ne dezvoltăm.

Aici cred ca Patriciu vorbeste despre lucruri pe care le cunoaste doar superficial. Asta n-ar fi un pacat, pentru ca nu e treaba lui sa le inteleaga mai profund, dar faptul ca din pozitia publica pe care o are le enunta cu o mare siguranta este condamnabil.

USA sau UK isi pot permite sa impinga deficitele pana la valori cu doi digiti deoarece le pot finanta, simplu, prin emisiunea de moneda. Desigur, cu un cost, pe care il vom vedea mai clar in urmatorul deceniu.

Romania nu poate face asa ceva, din simplul motiv ca nimeni nu cumpara lei. Asa ca un deficit de 10% trebuie finantat in moneda straina. In conditiile blocajului de pe pietele financiare externe si a ratingului de tara subinvestment, sansele de a gasi surse de finantare pentru un astfel de nivel al deficitului sunt aproape nule. Iar daca, prin minune, s-ar gasi totusi cineva care sa imprumute acesti bani statului roman, ar face-o la o dobanda de peste 10%. Prin comparatie, dobanda la imprumutul de la FMI este de 3%.

Poate ca Dinu Patriciu se gandeste la finantare interna, in conditiile acestea imi permit sa fiu ironic si sa spun ca nu este cea mai nimerita persoana ca sa propuna asa ceva, avand in vedere ca deocamdata are o datorie de niste sute de milioane de euro fata de acest stat. In rest, dupa cum se vede, capitalistii locali au mari dificultati in a isi achita taxele si creditele, de unde sa mai si finanteze statul? Povesti.

Imprumutul de la FMI nu a fost o optiune ci o miscare fortata. Nivelul deficitului nu este o optiune a guvernului roman ci o conditie impusa de singura institutie financiara dispusa sa imprumute Romania in acest moment. Iar FMI-ul nu este interesat in sine nici de dezvoltarea economica a Romaniei, nici de problemele sociale, ci doar de solvabilitatea acesteia, de capacitatea de a returna banii celor care au investit in Romania si care, indirect, finanteaza de fapt acest FMI. Nu trebuie blamat pentru asta, acesta este pur si simplu rolul lui.

Cine vrea sa faca asa cum il taie capul, sa nu ajunga la FMI. Cand traiesti din banii parintilor nu faci ce vrei tu, ci ce iti spun ei.

Din ce bani va fi plătit împrumutul? Din banii strânşi cu japca de la contribuabil. Mecanismele anticriză sunt altele, micşorarea fiscalităţii este unul dintre ele. Ar trebui să avem o taxă unică de 10%, TVA de 15%, ar trebui să echilibrăm bugetul prin reducerea cheltuielilor cu administraţia. Când ai peste 35% din produsul intern brut real neimpozitat, ai resurse să-ţi acoperi necesităţile. Dacă ar fi stabilă politic şi şi-ar crea o altă imagine, România ar putea fi o ţară cu rezerve neconsumate extraordinare.

De acord cu prima parte. A doua este o utopie. Deocamdata statul abia reuseste sa isi faca platile curente in actualele conditii. Exista un mare semn de intrebare daca va reusi sa taie cheltuielile bugetare astfel incat sa se incadreze in deficitul finantat de EU la recomandarea FMI. Sa le reduca si mai mult pentru a compensa reduceri de taxe precum cele enuntate de Patriciu, foarte repede (reducerea TVA are efect aproape instantaneu in incasarile la buget) si in conditiile actualei crize este pur si simplu o utopie. Iar in ceea ce priveste un nivel mai ridicat al deficitului, am explicat mai sus de ce asa ceva nu este posibil.

Cat despre cei care nu isi platesc impozitele, in actualele conditii de criza au ramas prea putini care o fac doar pentru ca e mai ieftin sau sunt prea lacomi. Cei mai multi pur si simplu nu mai pot sa le plateasca, iar scaderea cotelor nu ar modifica substantial aceasta situatie.

Există păreri diferite despre trecerea la moneda europeană. România ar fi avut nevoie de o comisie monetară care înseamnă o paritate fixă a monedei locale faţă de moneda de rezervă şi emisiune de monedă doar în măsura existenţei rezervelor. Acest sistem ar fi trebuit aplicat de ţări europene în tranziţie, inclusiv de România, pentru a elimina una dintre variabilele ecuaţiilor pe care le au de rezolvat oamenii de afaceri, riscul valutar. Continuăm să ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei. Trecerea la euro se face cu voie de la stăpânire, prin mecanismele integrării europene, şi asta durează. Dar se poate face şi prin decizie proprie, introducând sistemul de paritate fixă. N-ar fi decât o recunoaştere a realităţii: 75% din tranzacţiile din România se desfăşoară în euro sau în dolari. O singură discuţie: dacă moneda de rezervă să fie euro sau dolarul.

Raportarea fixa la euro ar fi buna pentru companii si pentru oamenii relativ prosperi. Pentru marea masa de intretinuti sociali ar fi un dezastru. Pentru ca nu vor mai putea primi pomeni din bani fara acoperire.

Bulgaria a suferit enorm dupa ce a trebuit sa accepte aceasta solutie in disperare de cauza. In Romania o asemenea situatie nu ar putea fi implementata decat intr-o situatie similara, absolut disperata. Altfel, guvernul care ar face o asemenea optiune ar fi maturat de masa de pomanagii cu mult inainte de a vedea orice fel de efect pozitiv.

Aţi merge pe dolar? Sunt foarte sceptic în privinţa viitorului euro, în raport cu dolarul, dar şi cu preţul materiilor prime care se stabileşte în dolari. Oricum, cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil în a doua jumătate a anului vom avea 4,7 sau 4,8 lei pe un euro.

Omeneste, sa zic ca il inteleg. Si eu lucrez tot in industria petroliera. Dar...absolut toate analizele si previziunile (si sunt convins ca a vazut si el destule!) arata ca Eur/Usd este un "bull market", cu oscilatiile firesti. Cresterea rapida a dobanzilor la obligatiunile emise de statul american sunt un semnal usor de inteles si pentru nepriceputi. Aici Patriciu nu gandeste, ci doreste. Adica o ia pe urma lui Boc.

Cat despre devalorizarea leului, aici doar clownii de la guvernare si poate unii interesati (RFZ, BNR) spun altceva. E pur si simplu o banalitate.

Pe ansamblu un interviu dezamagitor, in care Dinu Patriciu face afirmatii ce pot trezi interestul unui public neinformat si care intelege liberalismul intr-un mod extrem de simplist, dar care nu pot face decat sa ii strice imaginea in fata celor cu un minim de cultura generala economica.

PS: acest post este o dedicatie speciala pentru Ovidiu.