Povestioara de Craciun

Am plecat ieri din Bucuresti la ai mei. Cu trenul. A durat fix o ora si 30 minute din momentul in care am iesit pe usa apartamentului pana am intrat in curte la Campina. Cu masina, cu ceva noroc, in aceeasi perioada de timp as fi fost aproape de a ma avanta cu curaj pe centura Ploiestiului.

Mi-am luat bilet la clasa 1 in accelerat, in speranta de a evita papornitze. In schimb am nimerit peste 3 americani vorbaretzi. Domnul si doamna Edwards, pensionari cu parul alb sunt directori servicii umanitare si totodata mormoni din Salt Lake City, aflati intr-o misiune de 18 luni in Romania. Cu ei era si fiica lor, studenta in NYC, venita sa petreaca vacanta cu parintii. Mergeau intr-o excursie-fulger de o zi, in care isi propusesera sa viziteze Pelesul, Poiana Brasov si Branul.

In pauzele dintre vizitele cersetorilor-colindatori care apareau la intervale de maxim 5 minute, uneori dupa numai 1, ne-am conversat despre subiecte incepand de la influenta franceza in Romania pana la oil sands din Canada, si numai vreo 3 minute despre religie, timp in care n-au facut nici o tentativa de convertire, asa cum poate s-ar gandi vreunii.
Oamenii fusesera sa curete satele afectate de inundatii din Siret. Pe cat de uimiti erau ei de casele fara fundatie si cu pereti de pamant, ce se "topisera" (expresia lor) la venirea apelor, la fel de uimit sunt eu de fiecare data cand intalnesc asemenea oameni ce isi lasa confortul lor de acasa, la o varsta la care ar trebui sa profite de ceea ce au agonisit o viata, pentru a merge la capatul pamantului ca sa daruiasca unor amarati, de multe ori neincrezatori si chiar in cautarea unor metode de a ii fraieri pe americanii cei bogati. Bine ca nu s-au prins cerseto-colindatorii ca aveau de-a face cu straini ca altfel cred ca ar fi trebui sa apelez la serviciile controlorului de tren pentru a ii scoate din compartiment...

A fost o conversatie care m-a binedispus. Se pare ca a avut acelasi efect si asupra lor. Am schimbat carti de vizita, ne-am urat Craciun fericit, ei si-au cerut scuze in numele poporului american pentru criza economica, eu mi-am cerut scuze pentru cersetorii agresivi, iar la final eu le-am spus ca tara asta are nevoie de oameni ca ei, care sa arate ca exista caritate adevarata, fara scopuri ascunse, iar ei mi-au spus ca dupa ce m-au cunoscut cred ca "it's still hope for this country", ceea ce evident a facut sa se umfle self-esteemul in mine. :D


Cand le-am spus povestea alor mei, ceea ce au retinut in primul rand a fost ca americanii tocmai aduceau un transport de scaune cu rotile pentru invalizi, si ar prinde bine unul si pentru bunica-mea si in perspectiva si pentru ei ca nu se stie.... Dincolo de detaliul ca imi pot permite sa cumpar unul sau chiar si 10 astfel de scaune daca e nevoie (dar ei nu vor din banii mei, ca eu trebuie sa ii strang pentru catastrofele viitoare) ideea de a cere ceva unor oameni pe care i-am cunoscut de o jumatate de ora este inaccesibila creierasului meu.


In rest, in Ajun am mai facut 2 ture de cumparatori, am mancat zdravan si am povestit mult. Astazi, din primele 17 ore ale zilei am dormit 12. Am inceput sa citesc "Arhipelagul Gulag", maica-mea ca de obicei a cumparat deja toate cartile la care eu doar ma gandesc.


Sa aveti un Craciun Fericit, alaturi de toti cei ce va sunt dragi!

Neagu Djuvara: Asta este dramatic. Stau de vorba cu tinerii si imi dau seama ca ei nu mai cred ca se poate face ceva in tara asta.

Este un simplu copy-paste de pe Hotnews, dar sunt mandru sa am acest copy-paste pe blog:




Hotview cu Vlad Mixich



Interviu cu Neagu Djuvara: Suntem guvernati de esalonul doi al partidului comunist!
de Vlad Mixich HotNews.ro
Miercuri, 17 decembrie 2008, 19:09 Actualitate | Esenţial


Neagu Djuvara
Foto: AGERPRES Daca te cheama Neagu Djuvara, varsta de 92 de ani nu este un neajuns. Lumea iti admira plimbarea zilnica pe strada Polona: “uite-l pe batranul Djuvara, cum biciuieste viata cu bastonul”. Doamnele iti contempla vestimentatia impecabila: “uite-l pe batranul Djuvara, elegant cum doar boierii din trecut puteau fi”. Iar domnii se tem de luciditatea ta: “la varsta dumnealui, batranul Djuvara isi permite sa spuna numai adevarul”. Neagu Djuvara este batran, dar nu-i prea pasa de asta. Acest senior al Bucurestilor, plin de verva si umor, este acum invitatul dialogurilor Hotview. Avem cu totii intalnire cu intelepciunea...


Vlad Mixich: Am fost pacaliti cu acest guvern PSD – PD-L, sau ne-am lasat noi pacaliti?
Neagu Djuvara: Pfuuu... Nu am fost pacaliti. Cel putin eu stiam dinainte ca vrea sa se dea o lovitura. Eu sunt inca membru in Partidul Liberal, dar deja de cel putin doi ani nu mai sunt de acord cu politica pe care a dus-o PNL si am spus-o presedintelui partidului, lui Popescu Tariceanu, ca daca ne vom alia cu PSD-ul ca sa ne mentinem la putere e mai rau decat sa cadem din lac in put. E mai rau decat betele in roate pe care ni le punea Traian Basescu.

Eu m-as fi retras in opozitie inca de acum doi ani, asa ca sunt incantat ca PNL-ul se retrage acum. Acesta este punctul meu de vedere. Dar Traian Basescu si-a dus politica lui. Insa ma tem sa nu profite de aceasta majoritate pe care o are acum, ca sa schimbe Constitutia si sa ne transformam intr-o republica prezidentiala. Asta ar fi, intr-o tara ca Romania, ingrozitor de primejdios, pentru ca orice nebun ar putea deveni dictator pe baza constitutiei.

Neagu Djuvara s-a nascut in 1916 la Bucuresti si provine dintr-o familie boiereasca foarte activa in mediul politic si universitar romanesc.
- A fost ranit la Odessa in 1941 si, in 1947, hotaraste sa ramana la Paris, fiind invinuit in procesele regimului comunist. Nu si-a putut intalni mama vreme de doua decenii. Dupa 43 de ani de exil se intoarce la Bucuresti, in februarie 1990, unde continua sa traiasca pana in prezent.
- Este licentiat in litere (1937) si doctor in drept (1940) la Sorbona. In 1972 devine doctor docent la Sorbona cu o teza de filozofie a istoriei pentru care primeste, in 1976, un premiu pentru istorie al Academiei Franceze.
- A lucrat la Europa Libera si a activat in mai multe organizatii ale exilului romanesc. Vreme de 23 de ani a fost consilier diplomatic in Republica Niger. Din 1991 a devenit profesor asociat la Universitatea din Bucuresti.
- A publicat mai multe carti in limba franceza si limba romana. Este autorul best-seller-ului “O scurta istorie a poporului roman povestita celor tineri”.


Carte de vizita “RUSIA NU MAI POATE FI RIVALA SUA”

V.M.: Credeti ca oamenii ar putea vota in viitor un astfel de nebun primejdios?
Neagu Djuvara: Dupa 45 de ani de comunism continuati cu alti 15 ani dupa 1989, se poate intampla orice. Suntem guvernati de esalonul doi al partidului comunist. Prin urmare, strategia de imbecilizare a populatiei este aproape continua. Pe niciunde nu prea poti sa ai incredere in masele populare, dar, vorba lui Churchill: “sistemul parlamentar este cel mai putin rau din cate exista”.

Dar la noi, deocamdata, nu functioneaza bine. Cand te gandesti ca dupa revolutia din decembrie 1989 poporul l-a ales cu peste 80% pe Iliescu care inventase, nu el ci Securitatea care l-a adus la putere, inventase monstruozitatea cu teroristii lui Ceausescu si ca dupa 19 ani inca nu s-a judecat chestiunea aceasta...Asta inseamna ca poporul acesta nu mai functioneaza normal.

V.M.: Ce mai stiti despre “falsii emigranti romani”, trimisii Securitatii inainte de 1989, in Europa occidentala?
Neagu Djuvara: Ei continua sa fie in strainatate bine-mersi. Ii intalnesc din cand in cand in Apus. E o tragedie. Bineinteles ca nu au fost deconspirati. Sa stiti ca milioanele de dosare pe care le are CNSAS-ul nu pot fi scoase toate la lumina, prin urmare sunt deschise rand pe rand. Dar pana la urma, secaturile astea mor pe rand, unul cate unul. Ii cheama Dumnezeu, ii trimite in iad, nu stiu ce face cu ei. Pana la urma aceasta este solutia: solutia pe care Cerul o gaseste.

V.M.: Va intalniti frecvent cu oameni tineri. De ce credeti ca nu au mers la vot pe 30 noiembrie?
Neagu Djuvara: Asta este dramatic. Stau de vorba cu tinerii si imi dau seama ca ei nu mai cred ca se poate face ceva in tara asta. E ca si cand ar fi existat un capac pe care nu l-au ridicat inca. Trebuie sa asteptam o generatie sau doua pentru ca sa se schimbe lucrurile.

V.M.: Intre dumneavoastra si Emil Cioran exista o complicitate intelectuala...
Neagu Djuvara: ...mare, mare. Este omul pe care l-am admirat cel mai mult. Aveam maximum de simpatie pentru felul lui de a fi.

V.M.: ...dar impartaseati cu Cioran un pesimism profund asupra viitorului civilizatiei occidentale. Prin evenimentele din ultimii ani va sunt confirmate previziunile?
Neagu Djuvara: Suta la suta. Mai cu seama in SUA. In teza mea de doctorat am descoperit ca dintre toate tarile occidentale, Statele Unite erau singurele care de doua sute de ani erau conduse de minoritatea protestantilor albi, anglo-saxoni. Timp de 180 de ani, nici o exceptie la cele patru magistraturi principale ale tarii. Era un fenomen extraordinar si chiar cu un amanunt de relativ elitism.

Adica, intr-o tara unde toata lumea avea dreptul sa voteze, masa care se ducea la vot avea sa aleaga oameni care coborau din parintii Constitutiei. Un om ca F.D.Roosevelt impreuna cu sotia lui, Eleanor, erau rude cu 12 fosti presedinti ai Statelor Unite. Acesta este un elitism mai pronuntat decat al aristocratiei din Franta si Marea Britanie, de pe vremea regalitatii. Asta a existat pana la Kennedy pe care, de altfel, nici nu l-au lasat sa-si termine mandatul.

Mi-e foarte teama ca vor ajunge sa-l omoare si pe Obama

E clar, acolo a fost un complot pus la cale de aceasta gasca care considera ca era o catastrofa acel irlandez-catolic, in care nu aveau incredere. De aceea mi-e foarte teama ca vor ajunge sa-l omoare si pe Obama. El e un salt de 10 ori mai mare decat saltul facut cu Kennedy.

V.M.: Despre Obama se vorbeste ca ar fi prea de stanga...
Neagu Djuvara: Vom vedea cum actioneaza. Deocamdata insa, nu cred ca va reusi sa fie atat de darz fata de rusi cum au fost predecesorii lui de la Reagan incoace.

V.M.: Si-au reluat rusii pozitiile de forta pe care erau in urma cu 20 de ani?
Neagu Djuvara: Absolut nu. Asta este o iluzie. Rusia este din punct de vedere demografic intr-o decadenta vertiginoasa. Sigur ca sunt bogati cu gazele si cu petrolul, dar asta este ceva superficial. Rusia nu mai poate fi in niciun caz rivala Statelor Unite.

V.M.: De ce nu conteaza ca rusii au gaze si petrol?
Neagu Djuvara: Chestiile economice sunt trecatoare, ca sa zic asa. De pe o zi pe alta petrolul nu va mai fi important si nu asta conteaza pentru exercitiul puterii. Si gasca americana militara continua sa fie ambitioasa, continua sa aibe baze militare in lumea intreaga. De altfel, nu mai vad posibile razboaie generale in urmatoarele cateva zeci sau chiar sute de ani.

“INDO-EUROPENII SE SINUCID INCET, DAR SIGUR”

Am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica moare definitiv civilizatia occidentala

V.M.: Prin urmare se schimba in bine mersul istoriei?
Neagu Djuvara: Daca modelul este Imperiul Roman spre sfarsit, cand nu existau razboaie decat la periferie, intr-adevar semanam cu ei. Dar ce ma ingrijoreaza pe mine este ca am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica moare definitiv civilizatia occidentala. Incet, dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele?
Neagu Djuvara: Simptomele le simtim deja demult, printr-o dezordine morala care nu a existat niciodata. Va dau un singur exemplu: tineretul care se revolta astazi nu are absolut niciun ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darame. Asta inseamna ca s-a stricat ceva. Tineretul care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite cum a fost comunismul, astazi nu mai are niciun ideal.

Al doilea simptom nevazut pana acum: bizareria ca marea cotitura in arta si gandire, care in general se petrece cu zeci sau sute de ani dupa ce a cazut un imperiu, in civilizatia occidentala a inceput intre 1905-1913, deci inainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, in sculptura, Brancusi al nostru rupe complet traditia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel in muzica, unde dodecafonia, scoala de la Viena, Bela Bartok, toate sunt complet in ruptura cu marea muzica de la Monteverdi si chiar pana la Debussy. In toate domeniile artei si gandirii avem un viraj brutal la inceputul veacului 20.

Acesta ar fi semnul ca incepem un nou Ev Mediu. Asta inseamna ca hegemonia americana care asigura un fel de pace mondiala, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o suta de ani. Ganditi-va ca in doar un secol, Europa va fi metisa. Mie imi este clar ca indo-europenii se sinucid incet, dar sigur. Adica nu mai fac copii, nu mai au nicio ambitie. Deja de zeci de ani. Noi nu suportam un “atac” al lumii a treia. Dimpotriva, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia vin sa-l umple.

V.M.: Si idealul Uniunii Europene?
Neagu Djuvara: Tinerii nu prea stiu ce este idealul european. Tinerii nu intrevad ce poate sa fie o Europa unita. Nici eu nu o vad unita deloc, nu o vad cu un guvern si un presedinte. Mai cu seama daca intra si Turcia, atunci Europa avorteaza.

Cand ai avut atata splendoare de creativitate si de putere politica, ca sa te intinzi pe globul intreg, trebuie sa platesti prin disparitie.

V.M.: Sunteti foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizatia europeana care a dominat lumea vreme de cateva secole?
Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menita sa dispara. Asta este o lege universala. Cand ai avut atata splendoare de creativitate si de putere politica, ca sa te intinzi pe globul intreg, trebuie sa platesti prin disparitie.

V.M.: Va disparea si Romania, impreuna cu civilizatia europeana?
Neagu Djuvara: Bineinteles. Daca noi am intrat atat de tarziu intr-o hora care se strica, ne stricam impreuna cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia sa nu intram in hora asta? Avem vreo sansa de scapare?
Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotriva. Putinul de creativitate care ne ramane il vom dezvolta tot in sanul Europei. De cele mai multe ori, inca din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decat in strainatate. Este ca un fel de blestem asupra acestei tari. Incepand de la Cantemir, pana la Eliade si Cioran, toti s-au remarcat in strainatate.

V.M.: In astfel de conditii, de ce sa mai ramana tinerii romani in tara?
Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca ii sfatuiesc sa stea aici, dar ii rog pe cei care sunt in strainatate sa se intoarca, in masura posibilului, pentru ca sa creeze o noua elita si sa-i inlocuiasca pe cei de acum.

V.M.: De ce s-ar intoarce intr-o barca a carei scufundare tocmai ati descris-o?
Neagu Djuvara: Dar barca noastra nu se duce mai la fund decat restul Europei, asa ca mai bine sa se scufunde cu barca noastra decat cu cea germana sau franceza.

“SA TERMINAM CU INMORMANTARILE COMPLICATE”

V.M.: Ce ati facut pe 1 decembrie, de ziua nationala a Romaniei?
Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicand un lucru care supara pe mai toata lumea: ca nu sunt de acord cu alegerea lui 1 decembrie ca sarbatoare nationala. In primul rand, nu este bine sa modifici la fiecare schimbare de regim o sarbatoare nationala. Am avut timp de aproape un veac 10 mai, care este data independentei tarii. Prin urmare, data intrarii Romaniei in concertul european. Ca 10 mai a coincis cu venirea printului Carol, ceea ce i-a facut pe acei domni din 1990 sa se teama, inteleg.

O sarbatoare nationala e bine sa fie tinuta intr-un anotimp cu soare, in care vremea sa indemne la bucurie

Dar, pe de alta parte, 1 decembrie nu este data Romaniei mari. Este data cand doua provincii, Transilvania si Banat, au cerut sa intre in Regatul Romaniei. Cu doua zile inainte ceruse Bucovina. Cu sase zile inainte ceruse Basarabia. Si toate patru au fost acceptate de seful statului, adica de regele Ferdinand, la 24 decembrie. Deci data cand s-a nascut Romania mare este 24 decembrie, nu 1 decembrie.

Pe de alta parte, mai exista un motiv foarte practic. O sarbatoare nationala e bine sa fie tinuta intr-un anotimp cu soare, in care vremea sa indemne la bucurie, oamenii sa poata dansa in strada. Ce te faci la 1 decembrie, cand se vad aburii vorbitorilor iesind din gura si cand bietii ostasi ingheata?

V.M.: V-ati intors in Romania dupa 45 de ani de exil, in februarie 1990. Ati scris ca in primele zile petrecute la Bucuresti va tot intrebati: “ ce cauti aici, Neagule?”. Ati aflat raspunsul la intrebare?
Neagu Djuvara: (rade limpede si cu pofta) Culmea este ca risc sa imi pun intrebarea si dupa 19 ani. Din cand in cand imi pun inca intrebarea asta. Dar constatand cu cata caldura sunt primit de tineret...

Cand constat ca aceasta mica lucrare facuta in graba si sub indemnul altora, ca nu am avut eu intentia sa scriu “Scurta istorie a romanilor povestita celor tineri”, s-a vandut in 39.000 de exemplare si cand ma opreste la o farmacie un domn foarte civilizat si imi spune: “Ma iertati ca ma adresez dumneavoastra, dar doream sa va multumesc. Am o fiica la liceu care avea o totala inapetenta pentru istorie, si i-am cumparat cartea dumneavoastra si de atunci e pasionata de istorie”. Acestea sunt lucruri care ma bucura si imi dau seama ca, totusi, nu am venit degeaba in Romania.

V.M.: Sunteti patriot?
Neagu Djuvara: Patriot? Asculta (pufneste furios)... Intrebarea nici nu merit sa-mi fie pusa. Se intorcea cineva care nu e patriot? Sotia mea, care e frantuzoaica, cand a vazut ce fac in Romania a spus: “trebuie sa ai patriotismul bine insurubat in trup, ca sa suporti sa stai acolo”.

Mi-as dori sa mor pe un vapor...

V.M.: De 19 ani tot suportati. Mai suportati mult?
Neagu Djuvara: Pai da... voi suporta pana la moarte, asta e clar. Vreau sa fiu inmormantat aici. Dar mi-as dori sa mor pe un vapor. Cand nu voi mai putea sa scriu am sa incerc sa-mi gasesc un loc pe un vas cu panze, din asta de comert care face inconjurul lumii. Atunci, daca mori pe drum te arunca in mare. Sa terminam cu povestile acelea cu inmormantari complicate, cu alaiuri si cu discursuri.

Constitutia Republicii Basescu

Un pic de politica.

Tot cautandu-l de paduchi pe Dragastolo, lumea a trecut usor peste o noua modificare la Constitutie facuta de Basescu prin actul propriei vointei suverane.

Dupa ce la nominalizarea lui Stolojan a scos din burta cum ca partidul ce a obtinut cele mai multe mandate in Parlament ar avea "dreptul" la prim-ministru, astazi a mai polizat un pic si la partea cu consultarea partidelor. La ora 12 pesedistii plecau deja de la Cotroceni. In mod cert nu i-a intrebat nimeni nimic, nici macar formal. N-a fost nici o consultare, a fost o informare. Mai mult, celelalte 2 partide reprezentate in parlament n-au avut parte nici macar de atat.

Si uite asa:

(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

s-a transformat in:

(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, in urma consultarii partidului ce a obtinut cel mai mare numar de mandate in parlament si dupa informarea prealabila a partenerilor de coalitie ai acestuia.


Si asa intra in Constitutie termeni de genul "cel mai mare numar de mandate in parlament", "informare" sau "parteneri de coalitie".

Asta sa explice dom' profesor de istorie cu laptop in dotare, nu alte tampenii.

Rugaciune pentru bani

Americanii par a fi aproape de a gasi in sfarsit drumul cel drept spre iesirea din criza. Modelul este fara indoiala cea mai dinamica economie din Uniunea Europeana, cea romaneasca, ce a reusit sa ii lase pe chinezi cu ochii in soare printr-o crestere economica exploziva bazata in principal pe o recolta record. Se pare ca agenturilii straine care vor sa ne fure banii au reusit in cele din urma sa descopere secretul strategic ce a stat la baza reusitei romanesti: rugaciunile pentru venirea ploii, rostite de soboare de preoti insotiti de icoane facatoare de minuni, largi mase de votanti PSD si traditionalul securist/comunist convertit la capitalismul crestin-ortodox, a carui cucernicie este evidentiata prin marimea crucilor pe care si le face, numarul de pupaturi cu babele si pomenile in bani si faina cu care milosteste credinciosii extaziati:

http://www.reuters.com/article/domesticNews/idUSTRE4B700K20081208

DETROIT (Reuters) - With sport-utility vehicles at the altar and auto workers in the pews, one of Detroit's largest churches on Sunday offered up prayers for Congress to bail out the struggling auto industry.

Local car dealerships donated three hybrid SUVs to be displayed during the service, one from each of the Big Three. A Ford Escape, Chevy Tahoe from GM and a Chrysler Aspen were parked just in front of the choir and behind the pulpit.

Ce n-au inteles spionii este ca Dumnezeu trimite apa chioara din ceruri la credinciosi, dar nu si bani care sa cada peste SUV-uri, ca banul e ochiul dracului!

RTFB! (Read The Fucking Bible)

Citibank se scufunda - trece criza la un alt nivel? (update)

Vineri:

Ca cei trei mari producatori auto din USA nu au declarat inca falimentul doar pentru ca spera la ajutor de stat, ca acest ajutor pare a fi mai aproape de respingere decat de aprobare, ca FED-ul se pregateste sa reduca dobanda de refinantare la 0 (ZERO), s-ar putea sa nu mai fie noutati pentru nimeni.

In schimb asta s-ar putea sa fie:

http://www.reuters.com/article/ousiv/idUSTRE4AJ45G20081121

NEW YORK (Reuters) - Citigroup Inc lost more than one-quarter of its market value on growing worries over whether it has enough capital to withstand billions of dollars of potential losses and despite new support from its largest individual investor.

The second-largest U.S. bank by assets is looking at options now, including a sale of parts of the company or a merger with another firm, after its stock fell 50 percent this week, a person familiar with the matter said on Thursday.


Desi, daca ar fi sa pariez, de data aceasta as paria precum domnul Dick Bove:

www.reuters.com/article/idUSTRE4AK0KO20081121



Sambata:

www.reuters.com/article/newsOne/idUSTRE4AJ45G20081122?pageNumber=1&virtualBrandChannel=0


NEW YORK (Reuters) - Citigroup Inc has begun talks with the U.S. government as its plummeting share price raises doubts about the bank's ability to survive, a person familiar with the matter said.

"Citigroup needs a deep-pocketed investor that is ready, willing, and able to step up in the next few days, and the only one who comes to mind is the government," adding that at least $50 billion may be necessary.

Citigroup's market value fell to $20.5 billion on Friday. That's less than the $25 billion taxpayer-funded injection that Citigroup just received from the federal government, and a fraction of the $75 billion of capital that Citigroup has raised since the credit crisis began last year.
The bank's market value topped $270 billion in late 2006.

Now I know what the people at Lehman Brothers felt like," a bank staffer said, referring to the investment bank that filed for bankruptcy protection on September 15.


Cu tot pesimismul meu referitor la SUA si la criza in general, parca nu-mi vine sa cred ca Citi ar putea da faliment. Nu mi-am imaginat niciodata ca s-ar putea ajunge atat de departe.

De aceea cred si eu ca:

"It's fear and panic at this point," said Gerard Cassidy, a banking analyst at RBC Capital Markets in Portland, Maine.

Dar macar nu sunt singurul ale carui asteptari pesimiste au fost surclasate de realitate:

www.reuters.com/article/newsOne/idUSTRE4AL2C720081122

In another sober assessment, billionaire investor George Soros said the U.S. economy needed an additional $300 billion to $600 billion in support funds to help it withstand a financial crisis which he said "has exceeded my most daring expectations.

Si in nici un caz nu se poate spune ca Soros a fost vreun optimist sau vreun sustinator al politicilor administratiei Bush...


Update, luni:

http://news.yahoo.com/s/ap/20081124/ap_on_bi_ge/citigroup

WASHINGTON – The government unveiled a bold plan Sunday to rescue Citigroup, injecting a fresh $20 billion into the troubled firm as well as guaranteeing hundreds of billions of dollars in risky assets.
The $20 billion cash injection by the Treasury Department will come from the $700 billion financial bailout package. The capital infusion follows an earlier one — of $25 billion — in Citigroup in which the government also received an ownership stake.
As part of the plan, Treasury and the FDIC will guarantee against the "possibility of unusually large losses" on up to $306 billion of risky loans and securities backed by commercial and residential mortgages.
Under the loss-sharing arrangement, Citigroup Inc. will assume the first $29 billion in losses on the risky pool of assets. Beyond that amount, the government would absorb 90 percent of the remaining losses, and Citigroup 10 percent. Money from the $700 billion bailout and funds from the FDIC would cover the government's portion of potential losses. The Federal Reserve would finance the remaining assets with a loan to Citigroup.
In exchange for the guarantees, the government will get $7 billion in preferred shares of Citigroup.
As a condition of the rescue, Citigroup is barred from paying quarterly dividends to shareholders of more than 1 cent a share for three years unless the company obtains consent from the three federal agencies.

Cu aceasta disponibilitate a guvernelor de a injecta sume absolut colosale, cred ca notiunea de faliment isi pierde sensul. Sigur, Citigroup n-a dat faliment. Nici A.I.G. Dar ce fel de bussines e asta in care statul iti da bani, tu iti platesti cheltuielile curente si in rest faci doar write-offuri?

Pe de alta parte, atat timp cat Citi nu poate plati dividende, cum o sa atraga capitalul de care are nevoie?

In afara de faptul ca Citigroup continua sa opereze si astazi, nu prea vad nimic bun in aceasta actiune a administratiei americane...

Da, traiesc

Au trecut luni de zile de cand n-am mai scris nimic. De cand am venit din concediu, la sfarsitul lui august, si pana spre sfarsitul lui octombrie, mi-a fost imposibil deoarece iubita mea companie si-a propus sa imi testeze limitele rezistentei fizice si psihice. Si intr-o oarecare masura le-a aflat.

De cateva saptamani incoace imi recuperez treptat stilul de viata intrerupt brutal de acest "tunel" de cateva luni. La un moment dat o sa ajung si la blog. Am in plan sa dau copy-paste aici la niste posturi, zic eu interesante, de pe un forum unde obisnuiesc sa comentez cu alte cateva persoane, interesante si ele, zic eu din nou. Nu imi permit sa abuzez decat de propriile mele scriituri, despre care am asa un regret ca raman doar intr-un spatiu privat. Posteritatea trebuie sa afle de ele! :D

Probabil ca pentru unii o sa constituie o surpriza, atat prin tematica (politica, economie, etc) cat si cateodata prin diferentele destul de mari fata de ceea ce se scrie prin presa pe temele respective. Vedem ce o sa iasa, sper ca am trezit curiozitati. :P

Pentru inceput am actualizat lista de Bloguri. L-am scos pe domnul Morar, care din pacate s-a tonomatizat grav, si am adaugat multi altii. Unele nume vor surprinde cu siguranta, gen Nastase & Iliescu. Ca sa fie clar, nu mi-am schimbat parerea despre respectivele personaje: locul lor e la puscarie. Dar blogurile sunt interesante si par scrise chiar de ei, nu de staff. Merita citite, dupa parerea mea. Pe parcurs sper sa fie mai clar si ce-i cu ceilalti, desi lista probabil va ramane dinamica.

In zilele urmatoare sper ca blogul acesta sa devina mult mai viu decat este acum.

In ceea ce ma priveste, da, traiesc. :)

Maşina scumpă a săracului

Inca un articol ce merita citit:



Maşina scumpă a săracului


Lucian MÎNDRUŢĂ


Pînă acum o săptămînă credeam că România devine o ţară bogată. N-aveam alte indicii decît acela că seara, după ora 8, nu mai poţi găsi un loc de parcare în cartiere, în nici un oraş cu mai mult de o sută de mii de locuitori. Maşini multe, maşini scumpe: deci, probabil că sîntem pe drumul cel bun, nu?

De fapt, nu. Maşinile noastre cele noi spun exact contrariul. Şi anume, că aparţinem de fapt unui grup sărac, dar decis să nu pară aşa. Ipoteza e verificată de mai mulţi autori (Kerwin Kofi Charles and Erik Hurst, University of Chicago, Nikolai Roussanov, University of Pennsylvania) ai unui studiu făcut în America, pe cîteva grupuri sociale, în mod semnificativ mai puţin avute decît media: negrii şi hispanicii. În ambele cazuri au observat acelaşi lucru: cheltuielile pentru maşini, haine şi bijuterii ale celor fără multe mijloace sînt cu pînă la 25% mai mari decît ale populaţiei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ăştia trebuie să vină de undeva: studiul arată că sînt tăiate cheltuieli pentru educaţie, amenajări interioare şi distracţie (alta decît liniuţele cu maşina cea nouă!). Practic, investiţiile sînt preferate în măsura în care sînt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (mă rog, nu cînd taci), însă se vede ce porţi la mînă. Iei ceasul, nu enciclopedia.

De ce fac însă oamenii aşa ceva, de ce se poartă atît de iraţional, tăind tocmai cheltuielile care ar trebui să-i facă mai deştepţi, mai relaxaţi şi deci mai competitivi? De ce să arunci banii pe geamul larg deschis al vanităţii? De ce să devii sclavul consumului ostentativ, la fel de adictiv ca şi cocaina, odată ce şalul Ferragamo, odată cumpărat, va cere, la infinit, altul nou, odată cu fiecare sezon? Simplu – spun autorii studiului: ca să pretinzi că nu eşti sărac. Consumul la vedere nu are rolul de a demonstra că eşti avut: el, de fapt, e macaraua care te ridică din groapa cu amărîţi. Sau cel puţin aşa îţi închipui tu.

Ce e interesant e că bogăţia veritabilă nu aduce mai mult consum ostentativ, ci mai puţin. Oamenii din comunităţi care devin mai prospere încep să dedice o parte mai mică din venituri maşinilor şi hainelor care îşi strigă preţul în public. Studiul dă şi cifre: 10.000 de dolari creştere pe an a venitului duce la o scădere cu 13% a consumului ostentativ. Bogăţia te relaxează: de fapt, nu mai e nevoie să te prefaci că ai bani în cont. Chiar sînt acolo. Nu mai trebuie să faci reclamă mincinoasă.

Revenind la România, e clar că sîntem acum, într-un fel, hispanicii Europei. Mai săraci, însă foarte dornici să uităm chestia asta şi mai ales îngrozitor de disperaţi să părem bogaţi. Patologia naţională include maşina lui Becali, dar şi covoarele de Merţane şi Bemveuri aşternute în fiecare week-end în faţa hotelurilor de la mare. Nu vă gîndiţi că toate au plecat din parcări înverzite, din faţa vilelor de milioane: cele mai multe vin din faţa apartamentelor de bloc, în care e nevoie de mult de o zugrăveală şi-o cadă nouă. Nu vor veni pentru că proprietarul a ochit deja un set nou de jenţi de curse, care orbesc şi pilotul, în avionul care trece peste DN1.

Bogaţii noştri veritabili au şi ei partea lor de vină în cursa înarmărilor, însă trebuie şi ei înţeleşi: nu pot să se simtă mai jos în faţa partenerilor şi clienţilor din alte zări. Banii noi trebuie cumva să se dea mari în faţa celor vechi. Jet, valet şi costum de zece mii de euro, asta e mai degrabă o armură decît un semn de sofisticare. Te aperi de dispreţul pe care îl bănuieşti la neamţul pe care îl cheamă cu von sau francezul acela, cu moşie în Loara, vecini de hotel în Fiji.

De la bogaţii ăştia, care hipnotizează jumătate de ţară la televizor, porneşte în jos presiunea de a cumpăra şi a arăta. Credeam pînă de curînd că asta e bine pentru economie, pentru că pune în mişcare banii şi ne stimulează să muncim mai mult. Însă muncim pentru lucrurile greşite: maşina de 40 de mii face acelaşi lucru ca şi cea de 10, însă trimite peste graniţă 30 de mii, care nu vor produce niciodată nimic pentru noi. Arătînd că sîntem bogaţi, nu facem decît să sărăcim, ca oameni şi ca (scuzaţi cuvîntul demodat!) naţiune.

Tocmai de aceea, primul semn de normalitate va fi acela în care vînzările de lucruri scumpe, de ţinut pe tine sau afară, vor scădea. Cînd vom începe să punem banii înăuntru, în casă sau în cap. Cînd maşina va redeveni un mijloc de transport, iar succesul în viaţă – o ţintă fără eticheta de preţ pe ea. Într-o ţară normală, la un Louis Vuitton trebuie să se vîndă un milion de genţi de la Zara.

Nu invers, cum am vrea noi, încă.


link: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=227&cmd=articol&id=8500

Lenea

Am ajuns acasa pe la 7. Aveam de facut cateva treburi marunte, care cumulat nu mi-ar fi luat mai mult de o ora. Am zis sa stau un pic in pat si sa citesc inainte de a ma apuca de ele. Acum e aproape 10 si n-am facut decat unul dintre acele lucruri.

In general de ceva vreme s-ar zice ca sunt extrem de lenes. Nici nu mai vorbesc de proiecte mari, cum ar fi sa mai aranjez ceva prin casa, dar nu sunt in stare sa fac nici macar lucrurile marunte. Intru in intarziere cu facturile desi am internet banking, dau consumul de apa in a 5-a zi a lunii desi dureaza 10 minute. Nu mai vorbesc despre diversele lucruri pe care ar trebui sa le cumpar.

Cand in urma cu cativa ani au inceput sa mi se intample si mie lucruri cu adevarat bune, trageam de momentele respective cat puteam de mult si anulam orice alta activitate ce m-ar fi putut disturba. Traiam cu permanenta senzatie fatalista ca s-ar putea sa fie singura/ultima data cand am parte de asa ceva, ca la un moment dat o catastrofa de proportii se va abate asupra vietii mele si odata trezit din vis voi ramane doar cu amintirile. Asa ca era important sa le gust cat se poate de mult.

Intre timp lucrurile bune s-au adunat, unele s-au si repetat, insa reactia mea a ramas aproape aceeasi. In plus am dezvoltat un talent incredibil pentru a reduce la nesfarsit timpul si efortul dedicat acelor activitati neinteresante dar necesare in viata. O alta caracteristica ce ma plaseaza intr-un punct opus fata de taica-miu, care are un talent incredibil de a complica orice chestie marunta si de a o transforma intr-un mare efort si chin (acum 5 minute am luat blestematul ala de consum de apa si ma gandeam ce-a fost in mintea lui cand in jurul apometrelor de la bucatarie a construit (cu greu!) un dulapior, cica pentru a le proteja, prin care a facut accesul la ele extrem de dificil si de...intunecos!).

S-ar zice ca sufar de lene dusa la extrem. Sau poate este doar constientizarea limitelor fizice si psihice? In continuare simt nevoia acuta de a ma refugia pentru ore intregi in lumea mea, fie ca e vorba de carti, muzica, jocuri sau alte realmuri imaginare. E cu siguranta o nevoie si nu un rasfat. Ma resimt daca nu o satisfac.

Una peste alta imi merge bine asa, deci probabil procedez corect. Am observat in timp ca persoanele inteligente si care ajung sa ma cunoasca bine ma lasa cu ale mele, fie ca e vorba de sefi, rude sau prieteni. Stiu ei ce stiu.

Poate tocmai aceasta "lene" si atentia acordata lumilor mele imaginare a facut ca pana acum acea catastrofa presimtita sa se amane mereu. Pana la urma cred ca e vorba de luciditate. Dusa la extrem.

Tot despre politica

O fotografie senzationala si emotionanta :D

Dupa cum se vede, Stolojan e intr-adevar mai de dreapta decat Blaga. :))

Daca va spun si unde am gasit-o.....

http://www.elenaudrea.ro/forum/index.php?topic=6.msg999#msg999 :D

"Patriarhalismul islamic este de acelasi tip cu cel ortodox"

Eu nu reusesc sa gasesc timp pentru a mai scrie cate ceva pe aici, insa din cand in cand mai descopar texte ce merita citate. Ieri l-am descoperit pe Alex Balasescu printr-un interviu foarte consistent de pe Hotnews. Azi am aflat si adresa blogului lui, care la o prima vedere merita citit pe indelete. Enjoy!




Interviu cu spionul Alex Balasescu: "Patriarhalismul islamic este de acelasi tip cu cel ortodox"

de Vlad Mixich HotNews.ro

Miercuri, 11 iunie 2008, 19:10 Actualitate Cultură


Antropologul Alexandru Balasescu
Foto: Hotnews Alexandru Balasescu are profilul unui spion: vorbeste engleza, franceza, italiana si farsi (persana moderna). A facut cercetare si a locuit la Paris, Teheran, Los Angeles si in Bahrain. Are relatii si legaturi in zone in care putini europeni patrund. Si mai putini pot defini cu exactitate domeniul in care lucreaza. Stiinta sa este aceea de a observa oamenii. Cititi un dialog despre adevarata fata a Iranului “nuclear” si despre secretele din dulapurile politicienilor.

Vlad Mixich: Vorbiti engleza, franceza, italiana si farsi. Sunteti antropolog, dar si initiat in teoria modei. Aveti un profil de spion. Sunteti cumva un spion?

Alex Balasescu: Chiar daca as fi, n-ati sti. Intr-adevar, in periplurile mele am cunoscut tot felul de oameni din tot felul de domenii ale vietii, iar in Iran si Bahrein am avut contacte destul de interesante cu personaje-cheie din regiune. Asta mi-a permis sa am o profunzime a observatiilor care nu e la indemana oricui care se intereseaza de aici de regiunea Orientului Mijlociu. Odata ajuns acolo, oricine are indrazneala poate afla lucruri care sunt absolut nedifuzate in media si necunoscute publicului larg.

“MOTORUL IRANULUI SUNT FEMEILE”

V.M.: E o prejudecata faptul ca Iranul este o tara inchisa si greu accesibila?

Alex Balasescu: Totul depinde de disponibilitatea cu care mergi acolo. Daca aceasta disponibilitate exista, exista si deschidere din partea celuilalt. Iranul este ca o ceapa care se tot lasa decojita, dar niciodata nu se ajunge la miez. Asta si pentru ca au o fantastica “diplomatie” care atinge gradul de norma sociala.

Felul de a fi politicos, deferent si ingaduitor cu celalalt, dar in acelasi timp pastrand distanta este o norma sociala gasita la toate nivelurile. De la asta pana la modul in care Iranul face diplomatie nu este decat un pas. Este foarte amuzant pentru cineva care cunoaste Iranul, sa priveasca negocierea chestiunii nucleare din Iran.

Carte de vizita Alexandru Balasescu

- Alexandru Balasescu este specializat in antropologia modei. A obtinut un doctorat in antropologie la Universitatea din California si un masterat in etnologie la Universitatea din Lyon.
- A predat in California, la Paris si in Bahrain. A castigat peste 10 burse internationale si a primit premiul Centrului German pentru Studii Europene, precum si Premiul pentru Stiinte Sociale al Universitatii Irvine din California.
- Alexandru Balasescu a predat la SNSPA si la UNAF in Bucuresti. A fost consilier de imagine in alegerile europarlamentare din toamna lui 2007 si scrie la mai multe reviste din Bucuresti.
- In aceasta primavara si-a lansat cartea “Paris elegant, Teheran incitant” in care face o paralela intre moda si modernitatea din Paris si Teheran.


Pentru ca multi diplomati din vest nu stiu ca in Iran a avea rabdare este un dar. Acolo rabdarea nu este o calitate, ci ea exista. Maiestria negocierii vine la ei dintr-o istorie lunga si serioasa, care - poate si din cauza lui Herodot - a ramas necunoscuta. Ceea ce pentru noi si Herodot erau marile razboaie greco-persane, pentru persani erau niste mici incidente la marginea imperiului.

Oamenii sunt foarte deschisi la nivel cotidian tocmai pentru ca exista o inchidere oficiala. Comparatia cu Romania dinainte de 1989 poate ca nu este deplasata. Si atunci oamenii ajunsi in fata unui strain vorbeau doar daca nu le era frica. In Iran le este mai putin frica, pentru ca e un loc foarte batut de turistii europeni. Ce este foarte interesant e ca turistii cauta un Iran traditional, cliseistic, un Iran de tablou.

Am intalnit odata un grup de turisti spanioli care vazusera toate locurile traditionale, si in ultima lor seara in Teheran i-am dus sa vada un alt Iran. Au fost sa vada locurile de intalnire ale tinerilor, in parcul national, unde vezi travestiti. Au fost socati.

V.M.: In Iran exista travestiti...?

Alex Balasescu: Da! Iranul incurajeaza oficial operatiile de schimbare de sex, din cauza politicii pe care o are in ceea ce priveste homosexualitatea. Homosexualitatea ca manifestare sociala este interzisa, ca practica este tolerata, insa nu sub numele acesta. Identitatea sexuala echivalata cu identitatea subiectiva, adica a extrage identitatea personala din preferinta sexuala nu este un lucru acceptat acolo.

Daca identitatea personala este bazata in cea mai mare masura pe preferinta sexuala, atunci ea va deveni si identitate sociala vizibila, si asta e impotriva normelor lor sociale patriarhale destul de stricte.

V.M.: Societatea iraniana vrea sa se occidentalizeze sau, mai curand, incearca sa formeze un islam modern in stilul Turciei?

Alex Balasescu: Intotdeauna in istoria lor moderna, adica dupa revolutia de la 1907, ei au incercat sa se modernizeze si occidentalizeze. Modelul turcesc a fost adoptat inca de la inceput. Bineinteles s-a inceput cu imbracamintea la barbati. Dupa revolutia islamica s-a mers pe o islamizare radicala a spatiului, dar astazi, la 30 de ani dupa, experimenteaza o societate cu elemente de democratie occidentala combinate cu elemente care tin de jurisprudenta islamica.

Ce particularizeaza Iranul fata de celelalte tari musulmane din jur este in primul rand faptul ca exista o republica care se revendica de la principii islamice si de la acel principiu instaurat de Khomeini: principiul interpretarii legii doar de mullahi, care sunt absolventii scolilor islamice. In acest principiu exista posibilitatea adaptarii constante la realitatile moderne.

Este clar ca ei sunt foarte mandri de achizitiile lor. Exista perceptia in Occident ca tinerii iranieni occidentalizati in stilul de viata cotidian ar fi imediat pro-americani, ceea ce este foarte departe de adevar. Aceiasi tineri care poarta bentite cu steagul Americii la petreceri, au un spirit nationalist destul de dezvoltat.

V.M.: Nu va voi intreba daca se poate vorbi despre libertate la Teheran, ci daca o astfel de intrebare ar avea sens acolo?

Alex Balasescu: Este o buna formulare. Libertatea este un concept cu o istorie in spate si nu-l putem aplica direct la Iran asa cum este. Acolo exista, din perspectiva noastra, o continua negociere a spatiilor de libertate: ce e admis, in ce context e admis, in ce spatiu urban e admis? Toate acestea se negociaza continuu.

V.M.: Intre cine si cine se poarta aceasta negociere?

Alex Balasescu: Negocierea se poarta la nivel individual intre parinti si copii, intre femei si barbati, intre membrii societatii civile si institutiile de stat. Motorul societatii civile iraniene sunt femeile. Intre diversi poli ai puterii exista o continua negociere.

Daca ar fi sa ne oprim la nivel urban, exista spatii in care este permisa o conduita pe care noi am numi-o libertate, dar in momentul in care se iese din acele spatii, care de obicei sunt mall-uri, se ia imediat o conduita mai sobra.

E o societate cu tripla personalitate. Sunt lucruri care nu ne sunt nici noua straine, insa la noi nu sunt impuse de stat. Tinerii iranieni, cand ies din aceste mall-uri, sunt verificati de un fel de bodyguarzi care le controleaza aspectul si imbracamintea pentru ca mai apoi sa nu aiba probleme cu politia.

In taxiuri se profita de acest spatiu semi-anonim pentru ca tinerii sa se tina de mana sau sa fie mai tandri decat atat. De multe ori am vazut masini de politie care treceau si avertizau tinerii dinauntru: “De ce ai atins-o asa?”. Apoi incepea negocierea: “Pai este sora mea”; ”Bine atunci, la revedere”. E o continua negociere.

DEZASTRUL ADMINISTRATIEI BUSH IN IRAN

V.M.: Tinerii iranieni percep astfel de restrictii ca pe o povara sau isi asuma acest tip de valori?

Alex Balasescu: Femeile se simt mai frustrate decat barbatii in acest sistem. Tinerii baieti se simt mult mai bine in acest stil de viata. Multi dintre cei cu care am vorbit au calatorit si in vest, dar prefera Iranul. Regimul este mai permisiv pentru barbati, si asta e valabil de la cotidian pana in spatiul legal. Iar in spatiul legal exista, din pacate, foarte multe momente in care barbatii sunt avantajati fata de femei.

Dar exista chiar si aici posibilitatea negocierii. Cu toate acestea, femeile sunt foarte implicate in societate. Dupa razboiul cu Irakul din anii '80, foarte multe fete tinere sunt incurajate sa mearga la facultate, iar baietii sunt incurajati spre o cariera comerciala. In populatia de studenti, 70% sunt femei, pentru simplul motiv ca o fata cu diploma valoreaza mai mult pe piata maritala.

V.M.: Piata maritala depinde in continuare de familie?

Alex Balasescu: Nu mai mult decat la noi, si depinde si de nivelul social. Dar dupa ce fac patru ani de studii, femeilor iraniene li se deschid imediat noi orizonturi si prefera sa nu se mai casatoreasca devreme, ci sunt incurajate sa aiba o cariera in orice domeniu. Exista o astfel de politica oficiala a statului. Am vazut chiar si femei pilot de raliu si in tot felul de alte meserii surprinzatoare.

V.M.: Daca lucrurile stau asa, cum de femeile continua sa fie discriminate?

Alex Balasescu: Cu siguranta tine de interpretarea masculina a Coranului. Mai exista insa o dimensiune in Iran: revendicarea de la zoroastrism. De exemplu, calendarul cel mai important pentru sarbatori este calendarul zoroastrian. In momentul in care revendicarea de la islam convine, este ea folosita, in momentul in care convine revendicarea de la zoroastrism, aceasta este folosita. Cand convine revendicarea de la modernism, ea este folosita.

V.M.: Acest comportament nu duce in anumite momente la un blocaj?

Alex Balasescu: Blocajul este pana la urma reglat de faptul ca Iranul este o republica islamica. Acesta este ultimul argument al autoritatii, care este in practica o autoritate a patriarhatului. Daca spunem ca e o autoritate islamica atunci oamenii se gandesc imediat la ceva strain, cand de fapt este ceva foarte cunoscut si in Romania, pentru ca e vorba de acel tip de patriarhalism care la noi are alt nume: se numeste ortodoxism.

Dupa prima mea vizita la Teheran m-am intors in Romania si le-am spus prietenilor ca dintre toate locurile vizitate cel mai familiar in sensul relatiilor inter-umane mi-a fost Teheranul. Tocmai datorita acestui traditionalism de fond, care aici se revendica de la ortodoxie, si acolo se revendica de la islamul siit, dar ambele se intalnesc in puncte semnificative.

V.M.: Demontati, va rog, trei clisee nocive si larg raspandite despre Iran.

Alex Balasescu: Femeile supuse si imbracate in negru din cap pana in picioare: departe de adevar.

Iranul ca dusman absolut. Acest cliseu a fost preluat imediat de la administratia americana. Faptul ca se preiau automat in Romania lucruri care nu vin din Europa de vest, ci din Statele Unite este o greseala.

Un al treilea stereotip nociv este cel ca Iranul ar fi un stat 100% totalitar. Foarte putini oameni din Romania stiu ca acolo exista alegeri, chiar daca exista cerinta de a fi validati candidatii de catre Consiliul Gardienilor Revolutiei.

V.M.: Ati intalnit vreun potential terorist in Iran?

Alex Balasescu: Nici unul. Angajamentul politic in Iran nu este de gen terorist, de gen Al-Qaeda, tocmai pentru ca nationalismul lor este foarte puternic. Tinerii isi doresc sa se afirme ca natiune. Terorismul de gen Al-Qaeda e un terorism de retea globala, nu are de-a face cu nici o natiune si e calchiat pe conflictul politic tip secol 21. Pentru Iran e foarte importanta natiunea.

V.M.: Sustineti ca politica administratiei Bush fata de Iran a fost dezastruoasa...

Alex Balasescu: Dezastrul a inceput in momentul invaziei Irakului si necontinuarii tipului de negociere care a existat intre Iran si SUA in problema Afganistanului. Probabil calculele politice au fost ca deschizand doua fronturi, in estul si vestul Iranului, acestea ar contine intre doua fronturi Iranul si l-ar slabi ducand la o schimbare de regim.

Dar s-a intamplat exact invers. Iranul a capatat o importanta regionala foarte mare, de care trebuie sa se tina seama ca atare, ne place sau nu. Atata timp cat Iranul nu va fi acceptat ca egal la masa de negociere de administratia americana, vor fi probleme. Aceasta e politica dezastruoasa: politica non-dialogului sau non-dialogului recunoscut. Celelalte elemente le stim foarte bine...

Si mai este ceva: sustinerea regimului din Arabia Saudita de catre administratia Bush, regim care bate recordurile fundamentalismului islamist din regiune. Politica de propaganda a SUA amesteca factiunile aflate in conflict, punand Hamas, Hezbollah si Al-Qaeda in aceeasi salata. Mai exista si incapacitatea de a intelege dinamica interna dintre suniti si siiti.

Cel mai impresionant aspect este insa recrutarea tinerilor teroristi, care se face din cele mai defavorizate medii. Statele din Golf, in ultimul timp, si-au gasit mana de lucru si carnea de tun in partile dezmostenite unde e raspandit si islamul. Dar nu religia este de vina.

V.M.: Va plateste cumva vreun seic pentru a populariza astfel de opinii?

Alex Balasescu: Daca m-ar plati un seic, probabil as avea timp sa scriu mult mai mult. Dar, din cauza ca trebuie sa-mi castig existenta, nu prea mai am timp sa scriu.

V.M.: Ce v-a determinat sa incepeti sa studiati islamul? Seicii nu platesc, atunci sa intelegem ca ati avut cumva o iubita persana?

Alex Balasescu: Esti mai aproape de adevar cu ultima afirmatie. Am studiat la Los Angeles, unde locuiesc 2 milioane de iranieni. Inevitabil vei intalni unul si eu am intalnit mai multi, si intr-adevar am avut o iubita care mi-a vorbit frumos despre Iran. Toti vorbesc frumos despre Iran.

In SUA, iranienii nu spun ca sunt iranieni de cand a fost criza ostaticilor, ci spun ca sunt persani. In Iran pe de alta parte, exista o foarte mare gelozie, amestecata cu dispret, a claselor superioare din Teheran fata de cei care au emigrat in California. Apoi am urmarit “afacerea naframei” din Franta, si de aici pana la a studia intreaga estetica corporala combinata cu urbanismul a fost un pas.

“NU STATUL AMERICAN E FOARTE PUTERNIC, CI BANCHERII”

V.M.: Ce il face pe un antropolog serios sa se ocupe de un lucru atat de superficial cum este moda?

Alex Balasescu: Asa e... sunt absolut superficial. Era un tip prin secolul 19 care era foarte interesat de molii si de cum si-au schimbat ele culoarea odata cu industrializarea. Un tip foarte superficial, Charles Darwin il chema, care de la acea mica observatie a ajuns la o teorie celebra. Pentru un antropolog serios, orice lucru empiric e o poarta de intrare spre teorie. De exemplu tu, cam cat timp si cati bani petreci alegandu-ti hainele?

V.M.: Destul...

Alex Balasescu: Cei mai multi oameni petrec foarte mult timp si cheltuie multe resurse pentru alegerea hainelor. Inseamna ca e deja ceva serios la mijloc. Cand ai apoi legi care se dau impotriva unui sal care leaga acest obiect de anumite spatii institutionale publice, iar in alta tara ai legi care pe acelasi obiect fac o intreaga tevatura e o treaba serioasa... Si cand ai apoi case de moda care speculeaza la maxim aceste contexte politice, atunci ai deja o teza.

V.M.: Legat de acest subiect, as dori sa stiu parerea unui antropolog despre o alta chestiune serioasa: hegemonia jeans-ilor pe strazile moderne...

Alex Balasescu: Da, sunt un obiect extraordinar si fascinant. Daca acum sunt peste tot, pentru mine semnifica faptul ca am intrat deja in ceea ce, ca sa glumim in continuare, Marx prevedea in sec. 19, adica proletarizarea lumii. In sensul masificarii.

Bineinteles ca designerii sunt destul de inteligenti sa fabrice neincetat elemente de distinctie in ceea ce este cea mai indistincta piesa de imbracaminte. Oricum, acest fenomen spune multe despre succesul strategiei americane dezvoltata dupa al doilea razboi mondial, numita “ winning hearts and minds”. Ceea ce s-a numit la un moment dat cu o sintagma foarte la moda, razboi cultural.

Nu a fost chiar un razboi, dar a fost o strategie globala de seductie foarte buna. Pentru ca politica de cucerire se poate baza foarte mult si pe seductie. Insa, este adevarat ca raspandirea blugilor tine foarte mult de raspandirea produselor culturale americane, gen filme, care veneau cota obligatorie odata cu ajutoarele gen plan Marshall.

Daca Europa sau Asia importa bunuri din SUA, trebuia - parte din contract - sa importe si sa difuzeze obiecte culturale cum ar fi filme, reviste, etc. Nu-mi place termenul imperialism, dar traim intr-o lume postcoloniala si interdependenta in care in curand vom avea de-a face cu un imperialism care vine din alte zari. Sa vorbim despre imperialismul american e ca si cum am intoarce moneda de acum 20 de ani.

Nu statul american e foarte puternic, ci anumiti bancheri, pentru ca statul american se imprumuta masiv de la banci. Avand acest mecanism financiar in spate, au reusit sa construiasca o influenta difuza la nivel global, care nu este neaparat americana ci multinationala.

Sa nu uitam ca portul New Jersey, unul dintre cele mai importante porturi de intrare in SUA, a incercat sa fie cumparat de un grup financiar din Dubai. Dar, ca sa revenim, ceea ce Franta incearca si esueaza lamentabil cu francofonia, au reusit americanii cu blugii.

LUPTA ESTETICA DINTRE BASESCU SI TARICEANU

V.M.: Ati fost consilierul de imagine al unor politicieni pentru alegerile europarlamentare. Cum arata dulapurile politicienilor romani?

Alex Balasescu: Am avut foarte mult de lucru. Nu exista o grija pentru estetic, sau o concordanta intre persoana publica pe care acesti oameni doresc sa o prezinte si garderoba lor, care este de obicei a unei persoane publice, dar de alt tip. Nu exista o concordanta intre imagine si garderoba.

De exemplu, garderoba unei avocate din Romania cuprinde o vestimentatie care poate prezenta argumente pentru o curte de bloc, dar nu pentru un politician serios. Am intalnit si garderobe modeste din frica, din cauza acestei culturi a saraciei.

Cat despre politicieni... Tariceanu are un avantaj: acela al tinutei corporale si al faciesului, avand in mod clar o prestanta care nu ii da priza la public. Aici se joaca marea lupta estetica intre Basescu si Tariceanu. Cel din urma apare ca fiind un elitist care starneste invidia si... ura de clasa. Vrem - nu vrem, ierarhiile sociale vor exista intotdeauna si isi vor face simtita influenta.

V.M.: Care sunt figurile publice pentru care discordanta dintre imagine si garderoba e atat de mare incat ar avea nevoie de un consilier de imagine?

Alex Balasescu: Turcescu, de exemplu... greseste in atitudinea sa corporala. A fost recent pe coperta unei reviste. Daca te uiti la fotografia de pe coperta, se vede ca e un pic cocosat si adus de spate. El isi creeaza o imagine mai agresiva si, cu tot respectul pentru munca pe care o face, trebuie sa spun ca greseste la stil.

Costumele acelea croite drept, pantalonii un pic prea largi, culorile neinspirate pentru tenul sau, combinate cu discursul lui, ar putea parea respingator unora. Daca ar avea acelasi discurs, dar cu alta tinuta, ar putea parea mai putin violent.

Mai sunt si altii. Unora le sta bine in costum, altii nu si-au ales bine costumul. Pe Liviu Mihaiu de exemplu, fiind mic de inaltime ca si mine, nu il avantajeaza pantalonii aceia largi. El trebuie sa-si schimbe costumele. La un moment dat a aparut pe scena si avea un costum cu manecile ajungand pana la degete.

Imi place pe de alta parte foarte mult Hurezeanu, pentru ca el probabil are doua costume de acelasi fel, foarte recognoscibile, dar impecabile. Asta e un truc pe care putini il stiu.

Daca vorbim de starletele care si-au facut un nume din imaginea publica... Mihaela Radulescu arata ca o prezentatoare de la RAI-Uno si asta nu e in concordanta cu tipul de femeie inteligenta si „self-made” cum ea profeseaza a fi.

Pe de alta parte, este posibil ca o schimbare de stil sa nu prinda la public. Pentru ca reperele vizuale ale publicului romanesc sunt sarace.

V.M.: Cat de mult difera gustul estetic al alegatorului roman fata de cel american sau francez?

Alex Balasescu: Difera de cel francez, dar nu si de cel american. Romania, ca si SUA, este o tara rurala. Kerry - de exemplu, fostul contracandidat al lui Bush, a pierdut pentru ca era un fel de Tariceanu pe langa Bush - texanul care era un fel de Basescu. Bush a facut atunci o partida de vanatoare care a fost bine difuzata si cu priza la public.

Kerry a facut si el o partida de vanatoare, dar era incredibil ca modul in care se comporta il pozitiona exact in acea categorie elitista, sanctionata de alegatori.

La francezi insa, exista o apreciere un pic mai larga a elegantei, pentru ca vine dintr-o traditie mai lunga a regalismului si aristocratiei franceze. Oricat de republicani ar fi francezii declarativ, actional sunt de fapt roialisti. Le place, asadar, sa fie reprezentati de oameni cu tinuta.

Din pacate, in Romania eleganta e de multa ori vazuta ca o fronda, pentru ca oamenii chiar daca nu sunt saraci, se simt saraci. Traim intr-o cultura a saraciei. La noi e la fel cum spunea si Orhan Pamuk despre Turcia: o tara in care si oamenii bogati au invatat sa fie saraci. Asta este si tara noastra.

V.M.: Ce sperati cand v-ati intors dupa 10 ani in Romania?

In Romania nu exista spatiu polemic, pentru ca polemica ideilor esueaza in atacuri la persoana


Alexandru Balasescu Alex Balasescu: Tagore spunea ca „sunt fericiti cei care nu spera nimic, pentru ca ei nu vor fi niciodata dezamagiti”. Dar, la naiba, nu pot sa nu fiu dezamagit putin, pentru ca nu speram ca lumea sa stie ce inseamna antropologie, sa inteleaga combinatia dintre moda si antropologie, dar speram sa gasesc un spatiu mai putin opac discursurilor de alt fel.

Am avut surpriza neplacuta sa constat perpetuarea aceluiasi discurs al dihotomiei stanga- dreapta, inteleasa ca totalitarism-comunism versus capitalism-liberal bun, care se aplica nediscriminat. Am intalnit in 2003 forme de cenzura pe aceasta tema din partea unor reviste la care nu ma asteptam.

Acum, in 2008, am intalnit acelasi tip de opacitate la propunerea deschiderii spatiului. Exista multe propuneri, dar nimeni nu face efectiv ceva. Iar cand se face ceva, este imediat taxat drept neomarxist sau mai stiu eu ce. Astea sunt micile mele dezamagiri. Dar, pe de alta parte, nu ma plang si continui sa... combat. Dar, din pacate, in Romania nu exista spatiu polemic, pentru ca polemica ideilor esueaza in atacuri la persoana. Si asta e valabil pentru toate domeniile.

V.M.: Ce schimbare ati dori sa vedeti la romani?

Alex Balasescu: Sa se abandoneze ideea ca suntem o cultura exceptionala si o natiune de exceptie. Ar trebui sa ne dam seama ca suntem o cultura normala, minora, intr-un context dat, si ca avem un loc atata timp cat nu ne credem exceptionali. Atata timp cat ne credem exceptionali, vom ramane frustrati si vom fi permanent exclusi, caci, pana la urma, cine vrea sa stea la masa cu un geniu?

Link catre original: http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-3236899-interviu-spionul-alex-balasescu-patriarhalismul-islamic-este-acelasi-tip-cel-ortodox.htm

Blogul lui Alex Balasescu: http://balasescu.ro/

Căderea în trecut

Un articol superb, cum rar am sansa sa citesc, publicat astazi in Cotidianul de Emil Hurezeanu:



Căderea în trecut

04 Iun 2008 Emil Hurezeanu

Cerul s-a mai răzbunat. Spre apus. În parafrazarea unui poem naiv şi sentimental de George Coşbuc, pe vremuri, sub Ceauşescu, existau interpreţi care accentuau suspicios-grav direcţia geografică „spre apus“, pentru a marca o provocare valabilă: Occidentul e soluţia dezirabilă, dar imposibilă.
Noi suntem aici şi aici vom rămâne până la capăt, orice-ar fi. Un avantaj sau un blestem? Multă vreme am crezut, în timpul comunismului, că amânarea venirii americanilor şi prelungirea şederii comuniştilor sovietless sunt singurele cauze ale nefericirii noastre. După 1990 ne-am lămurit treptat. Nici transformarea dramatică a comuniştilor, nici penetrarea graduală a capitaliştilor, nici înlocuirea secerii şi a ciocanului cu roza vânturilor NATO şi mistria masonilor n-aveau să schimbe radical lucrurile.

Urmele devastatoare ale colectivismului, dar şi abandonul sub gunoaie al scării comune, cu amenajarea excesivă a apartamentului personal, grija să avem mai întâi o maşină mare şi mai niciodată după aceea drumul potrivit, obsesia eficienţei jocului de culise şi aruncarea în derizoriu a angajării civice idealiste ne însoţesc până azi neatinse de vreme.

Ne redescoperim aşa cum eram în 1989 sau în 1938 sau în aprilie-mai 2007. Noi şi ai noştri suntem mai buni, dar dezuniţi, iar ceilalţi, duşmanii de moarte, vinovaţi pentru tot, judecă la fel. Am intrat până la urmă în Vest, şi cu armele, şi cu bagajele. Şi în UE. Mai mult traşi de „ei“ decât împinşi prin forţele proprii. Probabil că nici nu se putea altfel. Ceea ce nu s-a schimbat au fost însă deficitul de energie publică pozitivă, selecţia inversă a elitelor politice şi prioritatea interesului dregătorilor în faţa intereselor statului.

Progresele există, oricât de relative. Politocraţi ad-hoc venind dinspre aparatul secundar al sistemului comunist, gen Stolojan, Băsescu sau Blaga, n-au împrumutat doar însemnele dreptei, ci şi reflexele unui mimetism prooccidental mai convingător decât ale holdingului Iliescu&Comp. Diferenţa contează, dar n-a câştigat. Marea noastră problemă este că în ultimii 18 ani n-am fost convinşi că schimbarea trebuie profesată şi altfel decât în lozincile din campanie. Decontarea cu trecutul comunist s-a făcut pe sfert. Prezentul n-a fost clădit, prin Constituţie, instituţii şi lideri, decât pe jumătate.

Bătălia pentru Bucureşti n-a fost decât un alibi litotic pentru refeudalizarea bogăţiei şi vasalizarea adversarilor politici, în lupta dintre curentul conservator şi cel progresist al postcomunismului. Serviciile secrete au jucat un rol mai important decât partidele. Salvarea proprietăţii socialiste, prin redistribuirea controlată în rândurile gărzilor pretoriene ale fostei nomenclaturi naţional-securiste, a jucat multă vreme un rol mai important decât repararea jafului, reforma economiei sau a Constituţiei. Statul a rămas prizonier în Constituţia din 1991, care i-a făcut imposibile evoluţia şi transparenţa, emasculându-i pe înalţii funcţionari prin degrevarea legală de răspundere şi competenţă.

Întâmplarea fericită n-a putut fi exclusă. Dar şi un preşedinte mai bun decât Iliescu sau Băsescu, un guvern mai capabil decât cel al lui Tăriceanu şi un parlament mai onest decât cel vegheat de cuplul genealogic Văcăroiu-Olteanu n-ar putea ieşi din chingile maşinăriei de autodistrugere constituţională din România ultimilor ani.

Ceea ce se întâmplă acum, în intervalul dintre două alegeri locale, n-ar trebui să ne mire. Acuzaţiile reciproce de comunism şi mineriade sunt semnul că nu ne-am despărţit de pericolul lor. Invocarea luptei între dreapta şi stânga, de către eunucii tuturor seraiurilor sistemului cleptocratic, are ceva din imposibilitatea acelei caricaturi de Marcel Iancu, din anii interbelici, care arăta câţiva târgoveţi cu burţile mari şi pălăria dată pe ceafă, agitând lozinci pe care scria „Jos burghezia“.

Lupta dintre Oprescu şi Blaga reînvie Piaţa Universităţii pentru că acolo s-a oprit şi ar fi putut începe totul. Acolo ne-am dat la cap, singuri şi nesiliţi de nimeni. Ca într-un film cu amnezici, de câte ori mai încasam un şoc, încercam să ni-l explicăm prin şocul primar, ignorând restul.

S-o fi răzbunat cerul spre apus, dar norii stau în continuare grămadă peste sat.

Schimbare de domiciliu

Mai mult de nevoie decat de voie, am activat acest blog ce nu e tocmai nou. Yahoo360 isi traieste agonia. Stiu...e very unprofessional si asa a fost intotdeauna, dar eu insumi sunt un cvasiamator in materie de bloguri. Nici nu sunt foarte sigur cat au contat bugurile Y360 la tacerea mea din ultimul timp. Vom vedea in viitor cat de des voi scrie aici.

Pana una alta am completat cateva lucruri de bun simt la profil si traiesc cu gandul ca vreodata imi voi gasi timp sa transfer entryurile de acolo, pentru a nu fi pierdute definitiv.

Be right back!