Din nou, un interviu exceptional pe Hotnews. Din nou, o tema ce ma preocupa. Daca precedentul articol pe care l-am copiat aici era despre o tema ce ma preocupa pe termen lung, acesta este despre ceva ce ma preocupa pe termen scurt, chiar foarte scurt.
HotView
"Un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?", o dilema dezlegata de top-managerul Mihai Ghyka
de Vlad Mixich HotNews.ro
Luni, 22 februarie 2010, 16:55 Economie | Cariere
Vlad Mixich: Desi am cautat date despre trecutul tau glorios...
Mihai Ghyka: Nu e glorios.
V.M.: ...n-am gasit prea multe lucruri despre copilaria ta. Aveai o admiratie speciala pentru un unchi al tau.
Mihai Ghyka: Da. Era un personaj in familie. Practic, eu am avut o copilarie asa cum au avut toti tinerii de varsta mea in anii ‘80. Stateam in cartierul Balta Alba, la etajul 7 intr-un bloc de 260 de apartamente, la scara 6, si ma jucam cu copiii in spatele blocului. Cred ca singurul lucru notabil fata de toti ceilalti era ca vorbeam frantuzeste acasa cu mama si, din cauza asta, ei ma poreclisera “Francezu”. Jucam mult fotbal, imi placea fotbalul foarte tare. Poate ca legatura de mai tarziu cu echipa nationala are niste radacini acolo.
V.M.: Aveai vreun model, vreun erou?
Mihai Ghyka: Era destul de complicat. Scoala de cartier cea mai apropiata de mine nu era deloc stralucita. Erau multi golani. Si astazi in Romania copiii se “calesc” intr-un mediu care nu e cel mai potrivit pentru efortul intelectual pe care ni l-am dori, ca si parinti, de la ei. Eram expus acestui mediu. Mergeam la o scoala in centru si, in timpul saptamanii, stateam la stra-matusa mea. In week-end veneam in Balta Alba.
Mai tarziu, cand am crescut, incepand din clasa a 7-a faceam naveta cu autobuzul 311. Aproape o ora. Cred ca m-au calit toate lucrurile astea. Nu era o viata usoara. Familia mea nu a avut niciodata masina. Nu au invatat nici schi, nici tenis pentru ca nu erau mijloacele necesare. Tin minte ca mama era mereu nemultumita ca nu citeam cat si-ar fi dorit ea sa citesc. Oricum citeam mult mai mult decat citeste fiul meu astazi. Iata cum se transmite nemultumirea.
Capitolul 1: in care se vorbeste despre fericirea romanilor de a avea trasuri.
V.M.: Erai nemultumit si in 2008, cand scriai asa intr-un articol din Capital: “Managerii romani traiesc intr-o fuga perpetua, sub tirania propriului timp. Fara intrebari elementare: „Pentru ce traim? Si pentru cine?“. Pentru contul bancar, ipoteca ori terenul de la Breaza?”. La doar doua luni dupa ce ai scris acest text ai parasit, surprinzator pentru unii, pozitia de lider a unei importante multinationale prezente la Bucuresti. Acum, la fel de surprinzator, ai revenit in acelasi loc. In acesti ani de pauza ai aflat pentru ce traiesti?
Mihai Ghyka: E o poveste interesanta pe care o defineste foarte frumos Petru Cimpoesu in “Simion Liftnicul”. E o discutie intre un intelept si un copil si esenta dialogului este ca ceea ce ne pasioneaza astazi si lucrurile pentru care ne luptam ni se vor parea, peste zece ani, derizorii. Asa cum astazi ni se par cele din copilarie a fi neimportante. Si pana la urma asta este toata viata, pana ce ajungi la capatul ei cand totul ti se pare neimportant. Probabil ca cei mai intelepti si cei mai smeriti inteleg asta mult inainte de sfarsitul vietii.
Cred ca pauza pe care am facut-o a fost o ocazie de a-mi pune aceste intrebari, de a cauta raspunsuri si de a cauta un sens al clipei. Ma bucur foarte mult ca am luat aceasta pauza. Am luat o distanta fata de business si fata de aceasta lume, ramanand insa prieten cu multi oameni dragi. Azi, cand ma intorc, ma recunosc in tabloul pe care-l zugraveam acum doi ani. Intr-adevar, n-ai timp sa-ti pui intrebari. Intr-adevar te precipiti. Dar stiu ca e un efort pentru un timp dat.
Nu cred ca voi duce mereu aceasta viata. Cred ca este un job foarte interesant cel care mi-a fost dat acum. Cred ca este un proiect extraordinar de dificil, dar totodata provocator. Ma simt bine in partea de business. Este insa si un efort fizic si psihic foarte mare. Cred ca asa cum in invatamantul nord-american profesorii au odata la 7 ani un an sabatic, in care pot face cu totul altceva, la fel si managerii...
V.M.: E asta un moft sau o necesitate care tine de sanatate?
Mihai Ghyka: Tine de sanatate dar e si un lux pentru ca ai posibilitatea sa faci asta.
V.M.: Tot in articolul amintit spuneai ca “Managerii isi petrec mai bine de trei sferturi din viata la birou si in trafic. Viata de dupa business se reduce la televizor, somn si mall”. Suna trist.
Mihai Ghyka: Suna trist dar eu n-am televizor, n-am televizor...
V.M.: Care e motivatia pentru a adopta un astfel de stil de viata: banii, placerea de a conduce, adrenalina puterii, orgoliul?
Mihai Ghyka: Cred ca toate la un loc. Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca, pana la urma, fericirea nu e de-un fel. Adeseori gresim in a ne judeca semenii prin prisma credintelor noastre. Poate ca, la aceeasi experienta un grup de oameni va reactiona diferit de un alt grup. Depinde de asteptarile fiecaruia, de trecutul fiecaruia. La fel, in viata corporatista si de management fiecare isi gaseste motivatia proprie. De multe ori este vorba de una financiara. Intalnesc asta in special in vestul Europei, mai putin in Romania.
V.M.: Mai putin in Romania?
Mihai Ghyka: Mai putin in Romania, in mod declarativ. Ieri stateam de vorba cu un manager german si, acum cateva zile, cu unul olandez si amandoi imi spuneau foarte clar cat de important este bonusul de final de an. In Romania am intalnit mai putin acest lucru. Cred ca prin experienta avuta ca lider de echipa, de cele mai multe ori am constatat ca prima anuala nu era o motivatie in sine pentru efortul de zi de zi la munca. Era mult mai mult motivatia intelectuala. Spiritul de echipa, dorinta de a arata, de a demonstra ca poti avea rezultate foarte bune. E un fel de orgoliu.
V.M.: Tu vorbesti serios?
Mihai Ghyka: Vorbesc foarte serios. Uite, am sa-ti dau un exemplu foarte concret. Acum cativa ani mi-amintesc ca aveam o formula de prima anuala destul de complicata care necesita cel putin 20 de minute de explicatii. Fireste, ca si manager obligatia era de a explica fiecarui om din echipa cum se calcula acea prima. Fara exceptie, toti oamenii din echipa mea mi-au spus “Mihai, sa nu mai intram in detaliile acestui calcul”.
V.M.: Pentru ca aveau incredere in tine...
Mihai Ghyka: Fara indoiala era si asta. Dar spuneau un lucru: “Sa nu mai intram in detalii. Spune-mi cat este suma si e bine primit si-ti multumesc”. Da? E un mod latin de a privi lucrurile in ansamblul lor, de a te bucura de ele, ca nu pot spune ca erau detasati din punct de vedere material. Dar nu asta era motivatia. Nu pentru acea prima anuala isi dadusera ei toata energia si toata inteligenta.
Cred ca motivatia pur financiara nu e atat de prezenta in Romania. Exista in schimb, intr-un mod foarte interesant, dorinta de a epata, care a a fost prezenta dintotdeauna la romani. Radu Rosetti povesteste ca, la inceputul secolului 19, trasurile pe care le vedeai la Bucuresti rar le vedeai si la Viena. Boierii vroiau sa-si cumpere neaparat trasurile cele mai. Ceea ce se intampla si astazi, cu alte trasuri. Asta a tinut intotdeauna de spiritul romanesc.
Capitolul 2: in care un diplomat vorbeste despre un subiect delicat.
V.M.: Nu de mult s-a incheiat Forumul de la Davos. Pentru acest eveniment a fost efectuat un sondaj pe 130.000 de respondenti din zece state membre G20. Increderea celor intervievati in criteriile morale ale actiunii economice a fost extrem de scazuta. Doar o patrime cred ca multinationalele tin cont de normele eticii. Cum iti explici o astfel de perceptie?
Mihai Ghyka: Nu stiu. Probabil vazusera filmul lui Moore (referire la filmul lui Michael Moore, Capitalism: A love story – n.r.). Eu raman un om de dreapta si cred ca progresul economic este dat de societatile private. In primul rand Romania e foarte departe de a face parte din G20. Identific in raspunsul celor intervievati o anumita credinta, nu lipsita de fundament, ca mai cu seama bancile, brokerii au fortat piata intr-o directie in care am intrat intr-o spirala a cresterii falsa, care la un moment dat nu mai avea fundamentul si bazele economice necesare.
Cazul ENRON este unul izolat dar care prefigureaza ceea ce s-a intamplat ulterior. O supralicitare a cresterii economice care dintr-o data s-a spart. Dar nu cred ca e cazul nostru. Mi-as dori sa existe o supraincalzire economica a Romaniei si sa ajungem in a arata cu degetul societatile private care sunt prea insetate de profit si genereaza cresteri. Suntem departe de asa ceva.
V.M.: In Romania se respecta un cod etic in afaceri?
Mihai Ghyka: Cred ca exista o etica in afaceri. Ori de cate ori s-ar fi putut lua decizii pe care sa le regretam din punct de vedere moral, principiile multinationalei din care am facut parte erau foarte clare. Nu am niciun fel de emotie pentru niciun document pe care l-am semnat sau pe care l-a semnat cineva din echipa mea in acesti 12 ani de corporatie. Au fost ocazii, au fost privatizari in care daca s-ar fi dat curs, probabil, unor jocuri de influente s-ar fi ajuns la un cost mult sub cel real.
Totusi, niciunul dintre berari nu a mers in aceasta directie si cred ca multinationalele au niste principii foarte sanatoase in privinta asta: de a nu se implica in politica, de a nu intra intr-un joc de influente cu statul.
V.M.: Dar in Romania exista un lobby activ pe langa autoritatile statului.
Mihai Ghyka: Exista un lobby al diverselor industrii. Nu exista un lobby permanent si interesat de alternanta politica. Aici este o mare diferenta fata de Statele Unite, unde sunt societati mari care se aliniaza in spatele unui candidat. Astfel de lucruri nu se intampla cu societatile multinationale din Romania. Sau nu a ajuns la stiinta mea. Fara indoiala exista un lobby pe chestiunile punctuale care intereseaza o intreaga industrie, dar este un lobby la vedere.
Stim foarte bine ca producatorii de tigarete au avut intotdeauna niste oameni extraordinar de buni pe partea de Public Affairs, care au intretinut niste relatii extrem de bune cu Ministerul de Finante, oricine ar fi fost ministrul, si ca orice lege s-a dat asupra taxelor pe tigari a fost verificata si de multe ori chiar propusa de catre producatorii de tigari. Dar lucrul acesta s-a facut intotdeauna in deplina transparenta.
V.M.: E morala o astfel de implicare in legislatie a companiilor?
Mihai Ghyka: Depinde foarte mult si de industrie...
V.M.: Sa luam cazul la care te-ai referit.
Mihai Ghyka: N-am lucrat niciodata intr-o companie de tigari si nu pot...
V.M.: Esti un diplomat.
Mihai Ghyka: Sunt un diplomat. Dar n-am lucrat, nu fumez, n-am fumat niciodata, as avea o strangere de inima sa lucrez intr-o companie de tigari. Pe de alta parte sunt milioane de fumatori carora, daca nu le furnizezi tigarile la un pret corect, cumpara tigarile de contrabanda. Asta e pana la urma sistemul liberal. Putem pune taxe din punct de vedere moral, putem taxa si desfiinta producatori dar intr-un sistem liber va exista totdeauna un altul care sa profite de deschiderea sau distorsiunea pe care o creezi intre cerere si oferta.
Capitolul 3: in care bizantinul isi aminteste ca poate pleca oricand.
V.M.: Multi tineri care lucreaza in Romania pentru o multinationala au un program de lucru de la 9 dimineata la 7 seara. Uneori si mai tarziu. Multe ore suplimentare, de multe ori neplatite. Timp pentru familie nu ramane, apar nenumarate divorturi. Timpul pentru prieteni e dramuit, apar depresii. Se naste o intreaga patologie sociala generata de programul de multinationala.
Mihai Ghyka: Sincer, e un lucru care ma preocupa. Cred ca un dezechilibru in viata familiala se rasfrange foarte repede asupra vietii profesionale. Si am avut cazuri in care, in mod evident, un manager sau un angajat din echipa mea dintr-o data nu mai avea aceeasi concentrare si asta se rasfrangea asupra rezultatelor si proiectelor la care lucram. Stand de vorba intre patru ochi descoperi ca e o problema pe partea cealalta, pe care omul nu indrazneste sa ti-o spuna. E adevarat ceea ce spui tu, dar fara a generaliza. Sunt cazuri...
V.M.: Cunosc chiar mai multe cazuri...
Mihai Ghyka: Pentru ca tu cunosti oameni destoinici. Sa-ti prezint niste chiulangii daca vrei, ca sunt mult mai multi decat cei destoinici. Practic, daca la ora 9 vii la noi in birouri multa lume inca nu a ajuns deoarece conditiile de trafic sunt cum sunt. Daca vii la ora 8 seara, te asigur ca nu mai e aproape nimeni. Pe de alta parte am cunoscut cazuri. Dar sistemul iti da posibilitatea sa faci acest lucru si tanarul se prinde intr-un astfel de joc fara a tine cont de celelalte dimensiuni. In primii mei ani de multinationala eram absolut absorbit de munca pe care o faceam.
Si in timpul liber vorbeam numai despre asta. Eram extraordinar de plicticos. Odata ce trec anii, capeti o anumita maturitate pentru a lua distanta si a stii sa inchizi problemele in birou atunci cand termini programul. Sau cel putin sa incerci asta. Cred ca e foarte sanatos pentru top-management sa aiba o perioada de “downshitfting”. Cred ca e foarte sanatos sa-ti iei vacante. Sunt oameni care nu si-au luat vacante de 5-6 ani de zile. Un manager de la un mare producator, tot in domeniul bauturilor, imi spunea ca in ultimii 16 ani si-a luat o saptamana vacanta.
De ce face asta? Pentru ca ii place extraordinar. Pentru ca ii place mult mai mult la birou decat in vacanta. Eu cred ca e nesanatos. Vacanta e un moment in care iti poti schimba ideile, poti reinnoda momente fericite cu familia.
V.M.: Ai fost “Eisenhower fellow” si in calitatea asta ai avut acces la mediul de afaceri american. Rup americanii usa mai repede decat romanii?
Mihai Ghyka: Nu. In niciun caz. E posibil sa am o vedere subiectiva pentru ca eu am vazut doar firme mari. In State e un cu totul alt regim de munca decat in Romania. Cum spunea conu’ Alecu Paleologu: nu suntem nici orientali, nici balcanici. Suntem bizantini.
V.M.: Aveti aici ora de siesta?
Mihai Ghyka: Nu avem ora de siesta dar eu am un principiu pe care-l propovaduiesc in companie. Fiecare sa-si ia toate vacantele si sa manance bine la pranz. Cred ca este necesar pentru o viata sanatoasa sa ai o rigoare. In America, ceea ce am intalnit este un entuziasm mult mai mare fata de munca. O convingere absoluta ca esti cel mai bun, ca poti fi cel mai bun.
Discutam cu directorul unei mari agentii americane si l-am intrebat care e rotatia in agentie, cum ii plateste? Si mi-a spus: “Noi ii platim mai jos decat piata. Pentru ca sa lucreze la noi e o onoare. Ei lucreaza la aia care au conturile marilor marci ale lumii”. Am participat la un brainstorming pentru un client si a fost o atmosfera absolut fabuloasa. Ma simteam ca intr-un bar. Ei veneau acolo de placere, se simteau ca intre prieteni. Participau si oameni de media, si oameni de account si de PR si discutau cu totii.
V.M.: Asta e viata lor, nu?
Mihai Ghyka: Asta este viata lor si asta e fericirea lor. De ce sa-i acuz? Vine Moore si spune ca oamenii astia sunt exploatati, ca patronul e un hapsan care vrea tot timpul mai multi bani. E adevarat, dar pana la urma e alegerea lor. Ei se bat ca sa intre acolo. Unul dintre prietenii mei, director de creatie in Romania, spunea un lucru: “Daca n-as fi reusit cu compania pe care am pus-o aici pe picioare m-as fi angajat la o mare agentie americana din New York, spalator cu mopul. Si mai trageam cu ochiul la un creativ si, intr-o zi, poate mi s-ar fi dat voie macar sa dau o idee. Si acela ar fi fost inceputul carierei mele.”
V.M.: Crezi ca aversiunea unora fata de cultura de multinationala e indreptatita?
Mihai Ghyka: Cred ca e o alegere si oricine poate pleca oricand. Nu te tine nimeni si, intr-adevar, sunt unii care pleaca si duc o viata mult mai tihnita. N-am intalnit inca pe cineva care sa se retraga precum Tolstoi la casa lui de la tara si sa dea cu sapa, dar probabil ca vor exista cazuri in viitorul apropiat. De regula, cei care ies din multinationale se apuca si fac altceva in alt domeniu. Fie consultanta, fie isi fac propria companie mai mica, mai asezata intr-un domeniu care-i pasioneaza.
Pana la urma asta cred ca este cheia reusitei: pasiunea individului in domeniul respectiv. Asta conteaza mult mai mult decat dorinta de profit. De multe ori, cei care au facut un business doar din dorinta de a face bani n-au reusit. Trebuie sa pui pasiune in ceea ce faci, trebuie sa fii 100% conectat din dorinta de a invata, nu doar din finalitatea financiara.
Capitolul 4: in care se amesteca niste sfetnici si cativa politicieni.
V.M.: In perioada ta de pauza stiu ca ai urmarit cu mare atentie politica. Ai fost chiar tentat de actul guvernarii.
Mihai Ghyka: Nu stiu daca de actul guvernarii, dar am fost tentat sa intru in politica.
V.M.: Acum a trecut ispita.
Mihai Ghyka: Da...(rade in hohote) Cu siguranta.
V.M.: Te intreb ceva legat de ultima controversa dintre intelectualul politician versus smecherul politician. Tot intr-un articol, de aceasta data in Ziarul Financiar, scriai: “Nu stiu daca performanta unui guvern poate fi corelata cu numarul de ministri fosti profesori sau absolventi ai marilor universitati americane, dar mi-ar placea sa stiu ca acestia graviteaza, cu sau fara contract de consultanta, pe langa cei care iau decizii”. Ca manager, crezi ca o persoana de tipul lui Vasile Blaga ar putea lucra cot la cot si colabora bine cu un om in stilul lui H.R.Patapievici?
Mihai Ghyka: Cred ca o colaborare intre un intelectual care e ancorat in practica, nu un filozof care e doar profesor la catedra, si un politician e absolut binevenita. E un lucru intalnit in SUA, in Germania, in Franta. Si e nevoie de asa ceva mai cu seama in Romania, unde nu exista astazi scoli de administratie. Practic, politicienii nostri sunt politicieni din intamplare. Nu au fost scoliti pentru asta. Si atunci cu atat mai mult, cred ca ar avea de castigat in a se conecta la niste oameni care au competente recunoscute, care cunosc filozofie politica si pot oferi macar orientativ cateva exemple din istorie ca directii doctrinare.
Cred ca astazi Romania are nevoie de o clarificare doctrinara. In toate domeniile, dar si in cel politic, este nevoie de scoala. De o scoala de administratie care sa genereze tineri cu idei bine fundamentate si care nu canta partitura politica dupa ureche. Asa cum noi in companie avem programe de formare pentru fiecare individ, cred ca si clasa politica are nevoie de astfel de stagii.
V.M.: Chiar crezi ca politicianul din tipologia lui Vasile Blaga ar asculta ideile si directiile doctrinare primite din partea unor profesori?
Mihai Ghyka: In perioada in care nu am fost implicat in multinationala am fost implicat intr-un proiect de branding de turism si am avut cateva intalniri cu Elena Udrea. Am fost foarte pozitiv surprins de dorinta ei de a reusi si de a dovedi ca poate duce la capat niste proiecte de amploare si ca vrea sa schimbe fata turismului romanesc. Am avut placerea sa constat ca ce am spus intr-una dintre intalniri a avut un ecou.
Deci cred ca da, functioneaza. Depinde de fiecare om politic ce sfetnici si ce consilieri isi ia. Marturisesc ca, in momentele de cumpana, am doi-trei prieteni cu care ma sfatuiesc asa cum, sunt convins, e si cazul politicienilor. Se sfatuiesc politicienii si cu intelectuali de marca sau cu jurnalisti foarte buni? Sper ca va fi din ce in ce mai mult cazul sa se intample asta. Insa esential este nu doar sa ai sfetnicii potriviti ci sa si stii sa-i asculti.
Capitolul final: despre un Principe si a sa lumanare
V.M.: Aproape in fiecare interviu pe care l-ai dat ti s-a pus o intrebare despre sangele tau albastru.
Mihai Ghyka: Ei... Uite poate ca de data asta scap.
V.M.: Da, ai scapat, dar despre un Principe tot vom vorbi. Crezi asadar ca un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?
Mihai Ghyka: Eu cred ca trebuie sa fie iubit.
V.M.: Deci nu esti de acord cu Machiavelli?
Mihai Ghyka: Nu sunt de acord, desi multa vreme am umblat cu cartea lui dupa mine pentru ca in “Principele” sunt multe lucruri care tin de strategie. Cred insa ca puterea intr-o organizatie privata tine foarte mult, pe termen lung, de leadership. Si leadership-ul este puterea de a coagula oamenii, de a coagula echipe si, impreuna, de a crea o atmosfera, o motivatie, acea magie care duce catre rezultate bune printr-un efort placut si explicit acceptat. Si cu entuziasm. Pare ca sunt multe cuvinte goale aici, dar pana la urma sunt foarte greu de pus in practica.
V.M.: Principele ar trebui sa fie iubit si in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Acolo trebuie sa fie si iubit si temut. Din contactele pe care le-am avut cu ministerele am aflat ca exista un corp administrativ care nu cauta carisma, care nu cauta sa fie inspirat, care are doar o slujba, trebuie sa vina, sa-si ia salariul si sa-si faca treaba. Si daca nu li se masoara munca, ei ce vor face? Vor face mult mai putin. Undeva trebuie sa se stie ca exista o masurare a muncii pe care o presteaza. Trebuie sa existe un instrument care sa-i evalueze.
V.M.: Magia din companiile private nu ar putea fi functionala in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Totdeauna functioneaza, dar nu integral. Nu poate functiona decat pana la un anumit grad. Ineficienta ministerelor vine din inertia aparatului de stat care este mult sub secretarii de stat. Sa o spunem foarte sincer: de fiecare data cand vine un nou ministru despre care stim lucruri bune si de la care avem asteptari mari, uitam un lucru. Ca el este un om nou, are trei-patru secretari de stat care sunt si ei noi si care ii sunt de cele mai multe ori impusi, iar tot aparatul ministerial e acelasi. De 12 ani sunt aceiasi oameni. E foarte greu sa schimbi functionarii publici. Nu e un lucru lesne.
V.M.: Ar fi mai lesne pentru noi toti sa-i putem schimba usor?
Mihai Ghyka: Cred ca ar fi mult mai profitabil pentru noi toti. Sa nu uitam ca, din experienta mea, aproape toti angajatii de la stat ar dori sa lucreze in privat si aproape toti angajatii din privat nu ar dori sa lucreze la stat. Exista o migratie a valorilor dinspre stat spre privat. Foarte putini se duc invers, impotriva curentului.
V.M.: Crezi ca ar putea avea succes un experiment in care peste 50% din echipa unui minister ar fi formata din oameni veniti dintr-o multinationala?
Mihai Ghyka: Asta ar fi si costisitor. Ar fi un lucru bun si cred ca se face asa ceva prin parteneriatul public-privat. Din pacate, astazi nu avem bazele legislative pentru astfel de parteneriate in Romania.
V.M.: Revenirea ta dupa doi ani de pauza in functia de CEO a produs multe valuri in presa financiara de la Bucuresti. Oare de ce s-a intamplat asta?
Mihai Ghyka: Cred ca rar se intampla sa fii succesorul propriului tau succesor. Cred ca brandurile de care m-am ocupat au mare vizibilitate in media si au starnit si simpatii si controverse. Eu ma bucur ca aceasta schimbare in management a fost creditata cu incredere. Sper ca rezultatele sa fie la inaltime.
V.M.: Pentru asta traiesti acum? Pentru ca rezultatele sa fie la inaltime?
Mihai Ghyka: Hmmm. (Ghyka zambeste camufland inconfortul creat de o intrebare indiscreta). Personal, indiferent de pozitia pe care o detin acum, traiesc cu credinta ca, oricand ar fi sfarsitul vietii, sa am un bilant cu care sa fiu impacat. Pana la urma, parintele Arsenie Papacioc spunea ca ardem precum o lumanare. Sunt lumanari care scot o flacara mare si urat mirositoare si sunt altele care ard frumos si raspandesc o aura frumoasa. Eu, indiferent de ceea ce fac, vreau sa raspandesc o lumina frumoasa.
Citeşte mai multe despre hotview • starbev • mihai ghyka • downshifting
