Mai ma apuca asa cateodata...

...sa scriu politica pe La Coltul Strazii.

PS: de vreo doua luni imi iau avant sa rearanjez blogul, linkurile, blogrollul, etc, poate chiar sa il mut pe Wordpress. Poate intr-o buna zi chiar o voi face.

Muzica pentru subconstient?

Acesta este genul de piesa ce revine periodic in minte, ramane mult timp acolo odata ascultata si provoaca senzatii destul de puternice, aproape pentru oricine, indiferent de gusturi muzicale, in masura in care este o persoana vie spiritual si ce mai poate receptiona ceva din afara eului propriu.

Probabil ca atinge subconstientul. Sau poate doar niste frici destul de comune? Sau fricile acelea sunt chiar in subconstient? Nu mai tin minte, psihologia pe care o stiu e dupa ureche, evident.

O compozitie extrem de simpla, dar pe care putini o reusesc. Mi-ar fi placut sa fiu capabil de asemenea creatii.

Romania frumoasa

E ora doua si jumatate noaptea si tocmai am descoperit o parte frumoasa a Romaniei, citind aici. Desigur, este in afara granitelor. :)



La ora asta merge o cantare de inima albastra, iar globalizarea e moartea mea, ca sa pastrez un limbaj deopotriva traditionalist si eclectic. :P

Hanging Around

Nothing bad in this. :)





Si cea mai geniala piesa de pe cel mai genial album despre ratare, nu ca as avea ceva in comun cu subiectul, dar sunt suficient de nemernic incat sa ma rasfat cu asa ceva acum, in cea mai buna perioada a vietii mele:

Maruntisuri

Dupa o saptamana foarte intensa si o zi de odihna, de ieri am zis ca ar fi cazul sa mai ma ocup un pic de lucrurile "mari", cele pe care le consider eu importante, pentru care mi-am asumat riscul demisiei in primavara.

Am reusit sa rezolv destul de multe si astazi pe la 4 eram o persoana foarte satisfacuta. Asa sa am zis sa ma ocup un pic si de maruntisurile lasate de-o parte. Rezultatul: de la 4 la 6.30 am vorbit non-stop la telefon, uneori scriind in paralel pe YM pe PC si in email pe laptop... Intr-un final glorios am reusit sa ma cert cu taica-miu, si chiar imi pare rau, desi el era cel nervos.

Am mancat niste chiftele de la supermarket pentru ca asta aveam prin casa si nu mai rezistam sa astept pana as fi comandat altceva, apoi am inchis soneria la telefoane si am dormit o ora.

De la 9 pana pe la 11.30 am mai vorbit de inca 7 (SAPTE) ori la telefon.

Ma seaca vecinii scandalagii, ma seaca faptul ca nu a venit menajera si e mizerie, imi pare rau ca l-am enervat pe taica-miu. Dar cel mai rau ma seaca faptul ca in continuare ma ingroapa maruntisurile enervante de care n-am chef, si care “trebuie”. Nu reusesc sub nici o forma sa ma eliberez de ele. Singura idee ce imi vine, si care e destul de indepartata, e pur si simplu sa plec din tara, ca sa scap de nenumaratii escroci, chiulai, atarnatori, tzepari, oameni care fac treaba pe jumatate, prost, tarziu, lent, trebuie tras de ei, etc.

Cred ca mai bine de jumatate din timp mi-l petrec facand ceea ce ar fi trebuit sa faca altii, nu moka ci pe bani, reparand, carpind, rezistand la vaicareli telenovelistice interesate (vezi clipul din final), rabdand trancaneli semiarticulate, rabdand mitocanii si isterii, sau ducand munca de convingere ca am dreptate sa pretind sa nu fiu furat. (desigur, cu calm si politicos, ca nu cumva sa nu se simta jignit escrocul/cersetorul/impostorul in cauza, deoarece in Romanica a fi escroc/cersetor/impostor e absolut normal, iar eu sunt snobul cu pretentii absurde de la sarmanul om ce "traieste si el cum poate")

Aveam o oarecare speranta ca odata iesit din stressul de la birou nu o sa mai vad Romanica atat de negru. Deocamdata insa nu prea mi-am schimbat opinia. In fine, mai am niste chestii de ajustat in viata mea, poate dupa aceea. Sau poate pur si simplu am dreptate si pentru o persoana cu niste minime repere (ca prea riguros nu sunt nici eu), viermuiala asta meschina nu poate fi asimilata fara consum nervos.

Deocamdata singura idee pe care o vad in continuare drept cert “buna” este sa investesc in mine in continuare. Sper ca “investitiile” acestea sa se lege in ceva frumos.

Si pentru ca tot a fost ziua nationala a Frantei: Da bai, asa e, aveti dreptate! In plus la voi e tare misto. :P

Marturisire (Restoring Life II)

Stiu piesa aceasta din 1990. Pe atunci o alaturam unui clip creat in propria mea minte, ceva cu mine mergand pe holul intunecat al unui tren de noapte spre o domnisoara cocotata pe geamul deschis, cu pletele fluturand si cu o anume privire. Desigur, nu era intamplator, ci era stilizarea unei amintiri reale.

Cand am vazut prima data clipul nu am fost surprins, ci mai curand mahnit. Gasisem o autoconfirmare a ceea ce poate toti adolescentii "roackeri" cred: "I'm a freak".

Acum ma simt foarte bine ca mi-am adus aminte povestea, astazi, in seara aceasta.





P.S. : Atunci si acum, este cel mai bun solo de chitara pe care l-am auzit vreodata.

Vremea Sanzienelor

Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.

Andrei Plesu in Dilema Veche

Pentru clipul de mai jos va trebui sa mergeti pe Youtube, dar merita!

Jos Guvernul! Update.

Nervii m-au mai lasat un pic, dar dezbaterea de La Coltul Strazii continua, mai aprinsa decat greva anemica din strada:

Guvernul Boc trebuie sa plece. Acum.

Am nervi, deci Jos Guvernul!

De trei saptamani stau non-stop in casa in fata calculatorului. Desi cica sunt "consultant economic" cu program flexibil. Asta in timp ce in minunatul birou de care m-am chinuit atat sa scap, dintre cei 9 angajati full time pe posturi administrative de regula pot fi gasite in acelasi timp intre doua si sase persoane. Cunoscand bine situatia, sunt cel mult doi care stau acolo macar 7 ore pe zi. De muncit efectiv, sunt maxim 3-4 persoane care in aceeasi zi muncesc mai mult de 4 ore, uneori una sau niciuna. Trei zile si patru solicitari pentru un forward la un email. Patru ore si 7 telefoane cu patru persoane diferite pentru o semnatura si un plic depus la posta. Patru emailuri si patru ore pentru alte doua fwd. Lucrezi o ora la un fisier si uita sa ii dea save. Mi se cere sa traduc emailuri, desi engleza e cerinta obligatorie la angajare. Asta cand emailurile sunt citite, de multe ori e nevoie sa semnalez eu, eventual de mai multe ori, "vezi ca ai primit email". Unii lucreaza cu randul la un calculator in timp ce altii au doua si nici macar nu dau pe la birou, sau le folosesc exclusiv pentru citit emailuri. Pe care, asa cum am spus, nu si le citesc, sau daca le citesc nu le inteleg.

As putea continua asa mult si bine, dar din motive lesne de inteles probabil ca e mai bine sa ma opresc. Ideea e ca am nervi si mi-e teribil de sila. Incerc sa ma abtin sa nu renunt chiar acum, pe moment, la contractul pe 6 luni care altfel este o afacere buna.

Si parca nu era de ajuns ca am nervi, se mai trezeste si Ovidiu sa scrie La Coltul Strazii un articol intitulat "Sustin Guvernul"! :D Am reactionat imediat, rezultatul eliberarii de adrenalina il puteti citi aici:

Jos Guvernul! Cu orice pret.


P.S. de ceva vreme blogul "La Coltul Strazii" este consolidat intr-un metablog intitulat "Leacul Durerii" Explicatia numelui o gasiti la "despre noi". E misto, aparem alaturi de nume consacrate, dar mai important este ca ne-am vazut la bere si o sa ne mai vedem. :D Dupa cum se vede globalizarea functioneaza si aici, asteptam o oferta de preluare din partea unui blog multinational. :D

a delusion of silence

Am schimbat titlul blogului. Ma batea mai de multicel gandul sa fac lucrul acesta, atunci cand mi-am creat cont pe blogspot am facut-o din curiozitate, de unde si titlul, ce era unul de test, "Blog, adica jurnal".

Mi-am adus aminte ca pe Yahoo360, unde m-am jucat prima data de-a bloggerul, foloseam acest motto, "a delusion of silence". Este finalul acestei piese:



Pur si simplu imi place mult expresia.

All we're doing is shifting chairs on the deck of the Titanic

Un articol scary de pe Market Watch. Sursa, si argumentele ce isi gasesc suport intr-o realitate pe care uneori incercam sa o refuzam, ma cam indispun. As fi preferat sa cred ca "e doar in capul meu", si eventual a unora mai putin seriosi. Cateva citate:



The debt mountain that brought down some of the world's biggest banks and dragged the international financial system to the brink of disaster has simply shifted to governments. Now it's threatening countries around the globe -- and, if left unchecked, could rip the very fabric of Europe's economic system and wreck economic recoveries in the U.S., China and Latin America.

"The sovereign-debt crisis spun out of control in the past week, and we see no easy way to resolve it,"

if a major country comes close to default, it could trigger a financial meltdown that would eclipse the panic that followed the bankruptcy of Lehman Brothers in 2008.
The move "symbolizes how credit risk has been transformed from corporate to sovereign risk, as the solution to the financial and economic crisis was government intervention,"

"Public finances in the majority of advanced industrial countries are in a worse state today than at any time since the industrial revolution, except for wartime episodes and their immediate aftermath,"

Even though the current epicenter of the crisis is focused on the euro zone, the overall fiscal position of the single currency area is stronger than that of the U.S., the U.K. and Japan, he noted.

Nota: asta stiam si eu, si tocmai de aceea ma mir de recenta isterie anti-euro.

Fannie and Freddie's liabilities at the end of last year's third quarter were almost $1.8 trillion, according to Buiter. This equals 13% of U.S. GDP and should be included in measurements of the country's general government debt

"We are still halfway through the world's worst financial crisis ever," Bank of England Governor Mervyn King warned.

"If they (Japan) borrow where Germany borrows at a bit over 3%, they are out of business."

One tell-tale sign of potential inflation is that the U.S. Treasury Department is trying to extend the average maturity of its debt from about 48 months to roughly 84 months, Brynjolfsson said.

"That makes me a little uncomfortable and suspicious," he added.

"That will be accompanied by inflation in the price of non-renewable assets like gold, other precious metals and industrial commodities," he said. "People start to hold on to things that they think will retain value."


Articolul integral aici: The second debt storm

Duminica Invierii

Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu.
Dacă în piaţă ar apărea dintr-odată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar năpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit.
Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură-n gură. Na-ţi paraua, dă-mi sarmaua.
Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că — mai rău decât atât — scenariul se desfăşoară als ob am fi nu numai pe deplin abandonaţi, ci şi că — pe deasupra, colac peste pupăză — pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place - zice-s-ar — să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.
Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleaşi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun. Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.
Când i se spunea Domnului pe Golgota: mântuieşte-te pe tine şi atunci vom crede, greşeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă s-ar fi coborât de pe cruce nu mai era nevoie să se
creadă, ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt (ca în cazul papagalului roşu: coborârea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roşu).
Ni se cere — invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură — ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.

(Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)


Radiohead - Rabbit in your headlights
ÎncÄ?rcat de Alexander_Band. - Music videos, artist interviews, concerts and more.

Sambata Mare (E vegno in parte ove non e che luca)

"Io era nuovo in questo stato,
quando ci vidi venire un possente,
con segno di vittoria coronato.

Trasseci l'ombra del primo parente,
d'Abel suo figlio e quella di Noe,
di Moise legista e ubidente;

Abraam patriarca e David re,
Israel con lo padre e co' suoi nati
e con Rachele, per cui tanto fé;

e altri molti, e feceli beati.
E vo' che sappi che, dinanzi ad essi,
spiriti umani non eran salvati".

(La Divina Commedia, Inferno, Canto IV - Dante Aligheri)

Traducerea aici.

Vinerea Mare

29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti.
30. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!
31. De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.
33. Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
34. Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?
(Sfanta Evanghelie dupa Marcu)

Joia Mare

32. Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici până ce Mă voi ruga.
33. Şi a luat cu El pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni.
34. Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi.
35. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta).
36. Şi zicea: Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.
(Sfanta Evanghelie dupa Marcu)

Restoring life

Acum vreo doua saptamani m-am chinuit jumatate de zi sa imi aduc aminte numele unei persoane de care ma leaga amintiri consistente, intinse pe parcursul a catorva ani. In cele din urma am reusit, trezindu-ma brusc si triumfator din somn pe la 4 dimineata.

Duminica trecuta am avut nevoie de cateva zeci de secunde pentru a recunoaste clipul acesta:



Am fost destul de tulburat cand in cele din urma l-am recunoscut, nu de alta dar la vremea sa am ascultat piesa asta de sute de ori. Ba chiar mi-am dat leafa pe doua zile pentru a cumpara caseta originala, cu texte si poze.

Nu e bine ceea ce (inca) se intampla. Astea sunt parti din viata mea, din personalitatea mea asa cum o fi ea, cu bune si rele. Nu articolul 201 din Codul Fiscal, pe care cred ca pot sa il recit pe dinafara si dupa juma de sticla de vodka in Club Control (:P), nici amenintarile isterice ale unor fosti securisti transformati in banditi de partid si de stat, nici scaietii si ciulinii.

Dar e bine ca incep sa imi aduc aminte. E bine ca incep sa imi aduc aminte cum sunt si incep chiar sa fiu. Si la naiba, chiar o sa fiu!

Poate sa vina si Marele Guvernator al Coloniilor Estice Recuperate de la Rusi in persoana sa imi aduca omagii. Pe Indian l-a apucat amokul si nu mai vrea sa dea la sapa. Vrea sa se suie inapoi in bananierul de unde a coborat si sa arunce cu bobite in palaria Guvernatorului.

In ce secol traim?

Un raspuns la: http://www.parvan.ro/?p=1408&cpage=1#comment-106739

Eu as sugera "secolul speculatiilor". De la WW2 incoace realitatea trista este ca stiinta si civilizatia au progresat foarte putin sau deloc. Am vazut odata un Almanah Scanteia din 1970 unde se faceau niste predictii: pana in 1980 previziuni meteo corecte, pana in 1985 primul zbor pe Marte, pana in 2000 prima statie permanenta pe Luna, etc.

Nici in domeniul stiintelor sociale nu s-a progresat mai deloc. Teoria monetarista s-a dovedit un mare esec, tot la Keynes si Hayek am ramas. De cultura sa nu mai vorbim...

In lumea dezvoltata, cea ce da "moda", mai toti par a fi obsedati de speculatii: marketing agresiv, PR, imagine, speculatii financiare, instrumente derivative, consultanta, assurance, legal, procesomanie, cretinatati despre mediu si apocalipse oficiale, in general datul cu parerea si vopsitul gardului. Activitati cu valoare adaugata mica sau chiar nula, cum ar fi spus tata Marx. O societate ce si-a epuizat resursele de dezvoltare, iar acum incearca sa isi conserve prosperitatea pentru cat mai mult timp, si sa intarzie schimbarea unor axe majore. O societate despiritualizata in care neuronii sunt pisati de obsesia permanenta a acumularii unor simboluri stupide de reusita sociala. Precum pietricelele colorate la triburile primitive sau surprizele Turbo in adolescenta noastra.


Dar o societate in care se poate trai inca foarte misto, daca reusesti sa nu intri in dansul insatisfactiei permanente cauzata de goana dupa pietricele. Libertate, prosperitate, toleranta, siguranta, conectivitate, servicii sociale mai bune decat ever in istoria omenirii. Sa ne bucuram de ele acum cat mai putem. Dupa noi, potopul. Oricum o sa vina, orice am face.

Proiectul Antonescu: Partidul Sinteza Zilei

Am scris acum cateva minute un comentariu lung la un articol al lui breb despre Congresul PNL, scris La Coltul Strazii. Un comentariu trist si agresiv totodata, pentru ca ceea ce se prefigureaza acolo imi creeaza astfel de senzatii. Il copiez aici, desi stiu ca nu le va pica prea bine unora din prietenii mei cu simpatii politice in acea zona. Sau poate tocmai de aceea:

Crin Antonescu este puternic sustinut, s-a imprietenit si are o atractie fata de Dan Voiculescu si echipa lui de la Antene. Patriciu s-a infuriat rau pe declaratia (tembela de altfel) a lui Orban ca vrea sa il excluda din partid, iar Crin e mult mai apropiat de Patriciu decat de Orban. Cumva firesc, intre Crin si madam Norica Neculai s-a format o puternica legatura, ura anti-Basescu si toleranta fata de PSD&friends fiindu-le comuna ambilor.

Proiectul Antonescu vizeaza de fapt transformarea PNL intr-o arma politico-mediatica agresiva (ca sa nu zic turbata) impotriva lui Basescu, practic o translatare a modelului de comunicare Sinteza Zilei – Vorbe Grele – In Gura Presei in spatiul politic.

Pentru Voiculescu este o afacere.

Patriciu este profund frustrat de faptul ca (iarasi) a pierdut in fata lui nea Traian, si in plus incepe sa fie inghesuit de justitia “basesciana”: vezi povestile kafkiene de astazi in care e judecat de fratele unui PDL-ist, i se cere o pozitie fata de niste probe secrete (!?!) si s-a pierdut rechizitoriul (!?!) unui caz conexat.

Pentru Crin Antonescu, transformarea intr-un personaj mediatic de tipul vedetelor de la A3 este cel mai bun mod in care isi poate valorifica atuurile, ce constau in principal intr-un anume tip de discurs si prezenta scenica.

Pentru ca masinaria de hate-speech sa functioneze eficent este nevoie ca in prim-plan sa nu apara personaje cu alte opinii, sau cu un limbaj mai nuantat.

Restul liderilor fie incearca sa se lipeasca de Antonescu, din pragmatism, slugarnicie sau pur si simplu naivitate, fie isi dau seama de ceea se intampla insa nu pot realiza o masa critica pentru a intoarce roata, atat datorita greutatii celor 2 milioane de voturi obtinute de Antonescu cat si datorita rapiditatii si duritatii cu care a actionat acesta in pregatirea acestui Congres. In plus, sa nu uitam ca cel putin jumatate dintre votantii lui Crin chiar agreaza acest mod de a intelege politica, dovada ca 2/3 l-au votat pe Geoana in turul 2.

Desigur, toata aceasta poveste nu mai are absolut nici o legatura cu liberalismul sau cu rolul pe care Partidul National Liberal l-a jucat in istoria mai veche sau mai recenta a Romaniei. O organizatie cu vreo 200000 de membri din cate am citit, cu o istorie de 135 de ani si cu cel mai puternic brand politic din Romania, este transformata intr-o bata mediatica prin care cativa insi vor sa isi manifeste in mod primitiv frustrarile fata de o situatie in care au ajuns in buna masura din vina lor, fie ca a fost vorba de hotie sau mediocritate. Evident, nici unul n-are habar ce ar face DUPA. In mintea lor, exceptandu-l pe prealucidul Voiculescu, care pur si simplu face bani si atat, disparitia lui Basescu ar rezolva totul peste noapte. Pentru ca ar veni EI, ce by default sunt corecti, cinstiti si destepti. Iar cine intreaba mai mult este fie vandut lui Basescu, fie un visator.

Cred ca este un moment trist, chiar mai trist decat cel in care PNL-ul s-a angajat trup si suflet in campania de demitere a presedintelui initiata (si dupa aceea parasita sobolaneste) de acelasi Dan Voiculescu.

Multinationale, management, downshifting, viata. In Romania de astazi.

Din nou, un interviu exceptional pe Hotnews. Din nou, o tema ce ma preocupa. Daca precedentul articol pe care l-am copiat aici era despre o tema ce ma preocupa pe termen lung, acesta este despre ceva ce ma preocupa pe termen scurt, chiar foarte scurt.

HotView

"Un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?", o dilema dezlegata de top-managerul Mihai Ghyka

de Vlad Mixich HotNews.ro

Luni, 22 februarie 2010, 16:55 Economie | Cariere

Mihai Ghyka

Foto: AGERPRES

Mihai Ghyka este os domnesc, stranepot de domnitor moldav. Golanii din Balta Alba ii spuneau “Francezu”, iar canadienii l-au pus la inceput sa spele vase. Iata un personaj cu o poveste pe cinste. Si acesta e numai inceputul. A pornit de jos pana ce a ajuns sa conduca o mare multinationala din Romania. Insa in urma cu doi ani a renuntat de buna-voie la functie si s-a retras. Downshifting. In lumea afacerilor a fost surpriza anului. Dar la inceputul lui 2010, Mihai Ghyka i-a surprins din nou pe toti: s-a intors.


Vlad Mixich: Desi am cautat date despre trecutul tau glorios...
Mihai Ghyka: Nu e glorios.

V.M.: ...n-am gasit prea multe lucruri despre copilaria ta. Aveai o admiratie speciala pentru un unchi al tau.
Mihai Ghyka: Da. Era un personaj in familie. Practic, eu am avut o copilarie asa cum au avut toti tinerii de varsta mea in anii ‘80. Stateam in cartierul Balta Alba, la etajul 7 intr-un bloc de 260 de apartamente, la scara 6, si ma jucam cu copiii in spatele blocului. Cred ca singurul lucru notabil fata de toti ceilalti era ca vorbeam frantuzeste acasa cu mama si, din cauza asta, ei ma poreclisera “Francezu”. Jucam mult fotbal, imi placea fotbalul foarte tare. Poate ca legatura de mai tarziu cu echipa nationala are niste radacini acolo.

V.M.: Aveai vreun model, vreun erou?
Mihai Ghyka: Era destul de complicat. Scoala de cartier cea mai apropiata de mine nu era deloc stralucita. Erau multi golani. Si astazi in Romania copiii se “calesc” intr-un mediu care nu e cel mai potrivit pentru efortul intelectual pe care ni l-am dori, ca si parinti, de la ei. Eram expus acestui mediu. Mergeam la o scoala in centru si, in timpul saptamanii, stateam la stra-matusa mea. In week-end veneam in Balta Alba.

Mai tarziu, cand am crescut, incepand din clasa a 7-a faceam naveta cu autobuzul 311. Aproape o ora. Cred ca m-au calit toate lucrurile astea. Nu era o viata usoara. Familia mea nu a avut niciodata masina. Nu au invatat nici schi, nici tenis pentru ca nu erau mijloacele necesare. Tin minte ca mama era mereu nemultumita ca nu citeam cat si-ar fi dorit ea sa citesc. Oricum citeam mult mai mult decat citeste fiul meu astazi. Iata cum se transmite nemultumirea.

Capitolul 1: in care se vorbeste despre fericirea romanilor de a avea trasuri.

V.M.: Erai nemultumit si in 2008, cand scriai asa intr-un articol din Capital: “Managerii romani traiesc intr-o fuga perpetua, sub tirania propriului timp. Fara intrebari elementare: „Pentru ce traim? Si pentru cine?“. Pentru contul bancar, ipoteca ori terenul de la Breaza?”. La doar doua luni dupa ce ai scris acest text ai parasit, surprinzator pentru unii, pozitia de lider a unei importante multinationale prezente la Bucuresti. Acum, la fel de surprinzator, ai revenit in acelasi loc. In acesti ani de pauza ai aflat pentru ce traiesti?

- Are 38 de ani si este in prezent director general al operatiunilor din Romania ale grupului Starbev.
- S-a nascut la Bucuresti si a trait mai multi ani in Canada, unde a absolvit cursurile Ecole de Hautes Etudes Commerciale. A obtinut un MBA la Universitatea din Montreal.
- A revenit in Romania unde s-a angajat ca analist financiar in compania multinationala in fruntea careia avea sa ajunga la 34 de ani. Mihai Ghyka s-a ocupat de marci precum Bergenbier, Stella Artois sau Becks si a creat branduri puternice pe piata berii din Romania.
- A detinut functia de presedinte al Asociatiei Internationale a Publicitatii (IAA) – filiala Romania. In 2009 devine beneficiarul uneia dintre cele mai prestigioase burse dedicate managerilor de top: Eisenhower Fellowship.
- Dupa o pauza de doi ani, Mihai Ghyka a revenit la inceputul lui 2010 in fruntea companiei multinationale care l-a lansat

Carte de vizita Mihai Ghyka

Mihai Ghyka: E o poveste interesanta pe care o defineste foarte frumos Petru Cimpoesu in “Simion Liftnicul”. E o discutie intre un intelept si un copil si esenta dialogului este ca ceea ce ne pasioneaza astazi si lucrurile pentru care ne luptam ni se vor parea, peste zece ani, derizorii. Asa cum astazi ni se par cele din copilarie a fi neimportante. Si pana la urma asta este toata viata, pana ce ajungi la capatul ei cand totul ti se pare neimportant. Probabil ca cei mai intelepti si cei mai smeriti inteleg asta mult inainte de sfarsitul vietii.

Cred ca pauza pe care am facut-o a fost o ocazie de a-mi pune aceste intrebari, de a cauta raspunsuri si de a cauta un sens al clipei. Ma bucur foarte mult ca am luat aceasta pauza. Am luat o distanta fata de business si fata de aceasta lume, ramanand insa prieten cu multi oameni dragi. Azi, cand ma intorc, ma recunosc in tabloul pe care-l zugraveam acum doi ani. Intr-adevar, n-ai timp sa-ti pui intrebari. Intr-adevar te precipiti. Dar stiu ca e un efort pentru un timp dat.

Nu cred ca voi duce mereu aceasta viata. Cred ca este un job foarte interesant cel care mi-a fost dat acum. Cred ca este un proiect extraordinar de dificil, dar totodata provocator. Ma simt bine in partea de business. Este insa si un efort fizic si psihic foarte mare. Cred ca asa cum in invatamantul nord-american profesorii au odata la 7 ani un an sabatic, in care pot face cu totul altceva, la fel si managerii...

V.M.: E asta un moft sau o necesitate care tine de sanatate?
Mihai Ghyka: Tine de sanatate dar e si un lux pentru ca ai posibilitatea sa faci asta.

V.M.: Tot in articolul amintit spuneai ca “Managerii isi petrec mai bine de trei sferturi din viata la birou si in trafic. Viata de dupa business se reduce la televizor, somn si mall”. Suna trist.
Mihai Ghyka: Suna trist dar eu n-am televizor, n-am televizor...

V.M.: Care e motivatia pentru a adopta un astfel de stil de viata: banii, placerea de a conduce, adrenalina puterii, orgoliul?
Mihai Ghyka: Cred ca toate la un loc. Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca, pana la urma, fericirea nu e de-un fel. Adeseori gresim in a ne judeca semenii prin prisma credintelor noastre. Poate ca, la aceeasi experienta un grup de oameni va reactiona diferit de un alt grup. Depinde de asteptarile fiecaruia, de trecutul fiecaruia. La fel, in viata corporatista si de management fiecare isi gaseste motivatia proprie. De multe ori este vorba de una financiara. Intalnesc asta in special in vestul Europei, mai putin in Romania.

V.M.: Mai putin in Romania?
Mihai Ghyka: Mai putin in Romania, in mod declarativ. Ieri stateam de vorba cu un manager german si, acum cateva zile, cu unul olandez si amandoi imi spuneau foarte clar cat de important este bonusul de final de an. In Romania am intalnit mai putin acest lucru. Cred ca prin experienta avuta ca lider de echipa, de cele mai multe ori am constatat ca prima anuala nu era o motivatie in sine pentru efortul de zi de zi la munca. Era mult mai mult motivatia intelectuala. Spiritul de echipa, dorinta de a arata, de a demonstra ca poti avea rezultate foarte bune. E un fel de orgoliu.

V.M.: Tu vorbesti serios?
Mihai Ghyka: Vorbesc foarte serios. Uite, am sa-ti dau un exemplu foarte concret. Acum cativa ani mi-amintesc ca aveam o formula de prima anuala destul de complicata care necesita cel putin 20 de minute de explicatii. Fireste, ca si manager obligatia era de a explica fiecarui om din echipa cum se calcula acea prima. Fara exceptie, toti oamenii din echipa mea mi-au spus “Mihai, sa nu mai intram in detaliile acestui calcul”.

V.M.: Pentru ca aveau incredere in tine...
Mihai Ghyka: Fara indoiala era si asta. Dar spuneau un lucru: “Sa nu mai intram in detalii. Spune-mi cat este suma si e bine primit si-ti multumesc”. Da? E un mod latin de a privi lucrurile in ansamblul lor, de a te bucura de ele, ca nu pot spune ca erau detasati din punct de vedere material. Dar nu asta era motivatia. Nu pentru acea prima anuala isi dadusera ei toata energia si toata inteligenta.

Cred ca motivatia pur financiara nu e atat de prezenta in Romania. Exista in schimb, intr-un mod foarte interesant, dorinta de a epata, care a a fost prezenta dintotdeauna la romani. Radu Rosetti povesteste ca, la inceputul secolului 19, trasurile pe care le vedeai la Bucuresti rar le vedeai si la Viena. Boierii vroiau sa-si cumpere neaparat trasurile cele mai. Ceea ce se intampla si astazi, cu alte trasuri. Asta a tinut intotdeauna de spiritul romanesc.

Capitolul 2: in care un diplomat vorbeste despre un subiect delicat.

V.M.: Nu de mult s-a incheiat Forumul de la Davos. Pentru acest eveniment a fost efectuat un sondaj pe 130.000 de respondenti din zece state membre G20. Increderea celor intervievati in criteriile morale ale actiunii economice a fost extrem de scazuta. Doar o patrime cred ca multinationalele tin cont de normele eticii. Cum iti explici o astfel de perceptie?
Mihai Ghyka: Nu stiu. Probabil vazusera filmul lui Moore (referire la filmul lui Michael Moore, Capitalism: A love story – n.r.). Eu raman un om de dreapta si cred ca progresul economic este dat de societatile private. In primul rand Romania e foarte departe de a face parte din G20. Identific in raspunsul celor intervievati o anumita credinta, nu lipsita de fundament, ca mai cu seama bancile, brokerii au fortat piata intr-o directie in care am intrat intr-o spirala a cresterii falsa, care la un moment dat nu mai avea fundamentul si bazele economice necesare.

Cazul ENRON este unul izolat dar care prefigureaza ceea ce s-a intamplat ulterior. O supralicitare a cresterii economice care dintr-o data s-a spart. Dar nu cred ca e cazul nostru. Mi-as dori sa existe o supraincalzire economica a Romaniei si sa ajungem in a arata cu degetul societatile private care sunt prea insetate de profit si genereaza cresteri. Suntem departe de asa ceva.

V.M.: In Romania se respecta un cod etic in afaceri?
Mihai Ghyka: Cred ca exista o etica in afaceri. Ori de cate ori s-ar fi putut lua decizii pe care sa le regretam din punct de vedere moral, principiile multinationalei din care am facut parte erau foarte clare. Nu am niciun fel de emotie pentru niciun document pe care l-am semnat sau pe care l-a semnat cineva din echipa mea in acesti 12 ani de corporatie. Au fost ocazii, au fost privatizari in care daca s-ar fi dat curs, probabil, unor jocuri de influente s-ar fi ajuns la un cost mult sub cel real.

Totusi, niciunul dintre berari nu a mers in aceasta directie si cred ca multinationalele au niste principii foarte sanatoase in privinta asta: de a nu se implica in politica, de a nu intra intr-un joc de influente cu statul.

V.M.: Dar in Romania exista un lobby activ pe langa autoritatile statului.
Mihai Ghyka: Exista un lobby al diverselor industrii. Nu exista un lobby permanent si interesat de alternanta politica. Aici este o mare diferenta fata de Statele Unite, unde sunt societati mari care se aliniaza in spatele unui candidat. Astfel de lucruri nu se intampla cu societatile multinationale din Romania. Sau nu a ajuns la stiinta mea. Fara indoiala exista un lobby pe chestiunile punctuale care intereseaza o intreaga industrie, dar este un lobby la vedere.

Stim foarte bine ca producatorii de tigarete au avut intotdeauna niste oameni extraordinar de buni pe partea de Public Affairs, care au intretinut niste relatii extrem de bune cu Ministerul de Finante, oricine ar fi fost ministrul, si ca orice lege s-a dat asupra taxelor pe tigari a fost verificata si de multe ori chiar propusa de catre producatorii de tigari. Dar lucrul acesta s-a facut intotdeauna in deplina transparenta.

V.M.: E morala o astfel de implicare in legislatie a companiilor?
Mihai Ghyka: Depinde foarte mult si de industrie...

V.M.: Sa luam cazul la care te-ai referit.
Mihai Ghyka: N-am lucrat niciodata intr-o companie de tigari si nu pot...

V.M.: Esti un diplomat.
Mihai Ghyka: Sunt un diplomat. Dar n-am lucrat, nu fumez, n-am fumat niciodata, as avea o strangere de inima sa lucrez intr-o companie de tigari. Pe de alta parte sunt milioane de fumatori carora, daca nu le furnizezi tigarile la un pret corect, cumpara tigarile de contrabanda. Asta e pana la urma sistemul liberal. Putem pune taxe din punct de vedere moral, putem taxa si desfiinta producatori dar intr-un sistem liber va exista totdeauna un altul care sa profite de deschiderea sau distorsiunea pe care o creezi intre cerere si oferta.

Capitolul 3: in care bizantinul isi aminteste ca poate pleca oricand.

V.M.: Multi tineri care lucreaza in Romania pentru o multinationala au un program de lucru de la 9 dimineata la 7 seara. Uneori si mai tarziu. Multe ore suplimentare, de multe ori neplatite. Timp pentru familie nu ramane, apar nenumarate divorturi. Timpul pentru prieteni e dramuit, apar depresii. Se naste o intreaga patologie sociala generata de programul de multinationala.
Mihai Ghyka: Sincer, e un lucru care ma preocupa. Cred ca un dezechilibru in viata familiala se rasfrange foarte repede asupra vietii profesionale. Si am avut cazuri in care, in mod evident, un manager sau un angajat din echipa mea dintr-o data nu mai avea aceeasi concentrare si asta se rasfrangea asupra rezultatelor si proiectelor la care lucram. Stand de vorba intre patru ochi descoperi ca e o problema pe partea cealalta, pe care omul nu indrazneste sa ti-o spuna. E adevarat ceea ce spui tu, dar fara a generaliza. Sunt cazuri...

V.M.: Cunosc chiar mai multe cazuri...
Mihai Ghyka: Pentru ca tu cunosti oameni destoinici. Sa-ti prezint niste chiulangii daca vrei, ca sunt mult mai multi decat cei destoinici. Practic, daca la ora 9 vii la noi in birouri multa lume inca nu a ajuns deoarece conditiile de trafic sunt cum sunt. Daca vii la ora 8 seara, te asigur ca nu mai e aproape nimeni. Pe de alta parte am cunoscut cazuri. Dar sistemul iti da posibilitatea sa faci acest lucru si tanarul se prinde intr-un astfel de joc fara a tine cont de celelalte dimensiuni. In primii mei ani de multinationala eram absolut absorbit de munca pe care o faceam.

Si in timpul liber vorbeam numai despre asta. Eram extraordinar de plicticos. Odata ce trec anii, capeti o anumita maturitate pentru a lua distanta si a stii sa inchizi problemele in birou atunci cand termini programul. Sau cel putin sa incerci asta. Cred ca e foarte sanatos pentru top-management sa aiba o perioada de “downshitfting”. Cred ca e foarte sanatos sa-ti iei vacante. Sunt oameni care nu si-au luat vacante de 5-6 ani de zile. Un manager de la un mare producator, tot in domeniul bauturilor, imi spunea ca in ultimii 16 ani si-a luat o saptamana vacanta.

De ce face asta? Pentru ca ii place extraordinar. Pentru ca ii place mult mai mult la birou decat in vacanta. Eu cred ca e nesanatos. Vacanta e un moment in care iti poti schimba ideile, poti reinnoda momente fericite cu familia.

V.M.: Ai fost “Eisenhower fellow” si in calitatea asta ai avut acces la mediul de afaceri american. Rup americanii usa mai repede decat romanii?
Mihai Ghyka: Nu. In niciun caz. E posibil sa am o vedere subiectiva pentru ca eu am vazut doar firme mari. In State e un cu totul alt regim de munca decat in Romania. Cum spunea conu’ Alecu Paleologu: nu suntem nici orientali, nici balcanici. Suntem bizantini.

V.M.: Aveti aici ora de siesta?
Mihai Ghyka: Nu avem ora de siesta dar eu am un principiu pe care-l propovaduiesc in companie. Fiecare sa-si ia toate vacantele si sa manance bine la pranz. Cred ca este necesar pentru o viata sanatoasa sa ai o rigoare. In America, ceea ce am intalnit este un entuziasm mult mai mare fata de munca. O convingere absoluta ca esti cel mai bun, ca poti fi cel mai bun.

Discutam cu directorul unei mari agentii americane si l-am intrebat care e rotatia in agentie, cum ii plateste? Si mi-a spus: “Noi ii platim mai jos decat piata. Pentru ca sa lucreze la noi e o onoare. Ei lucreaza la aia care au conturile marilor marci ale lumii”. Am participat la un brainstorming pentru un client si a fost o atmosfera absolut fabuloasa. Ma simteam ca intr-un bar. Ei veneau acolo de placere, se simteau ca intre prieteni. Participau si oameni de media, si oameni de account si de PR si discutau cu totii.

V.M.: Asta e viata lor, nu?
Mihai Ghyka: Asta este viata lor si asta e fericirea lor. De ce sa-i acuz? Vine Moore si spune ca oamenii astia sunt exploatati, ca patronul e un hapsan care vrea tot timpul mai multi bani. E adevarat, dar pana la urma e alegerea lor. Ei se bat ca sa intre acolo. Unul dintre prietenii mei, director de creatie in Romania, spunea un lucru: “Daca n-as fi reusit cu compania pe care am pus-o aici pe picioare m-as fi angajat la o mare agentie americana din New York, spalator cu mopul. Si mai trageam cu ochiul la un creativ si, intr-o zi, poate mi s-ar fi dat voie macar sa dau o idee. Si acela ar fi fost inceputul carierei mele.”

V.M.: Crezi ca aversiunea unora fata de cultura de multinationala e indreptatita?
Mihai Ghyka: Cred ca e o alegere si oricine poate pleca oricand. Nu te tine nimeni si, intr-adevar, sunt unii care pleaca si duc o viata mult mai tihnita. N-am intalnit inca pe cineva care sa se retraga precum Tolstoi la casa lui de la tara si sa dea cu sapa, dar probabil ca vor exista cazuri in viitorul apropiat. De regula, cei care ies din multinationale se apuca si fac altceva in alt domeniu. Fie consultanta, fie isi fac propria companie mai mica, mai asezata intr-un domeniu care-i pasioneaza.

Pana la urma asta cred ca este cheia reusitei: pasiunea individului in domeniul respectiv. Asta conteaza mult mai mult decat dorinta de profit. De multe ori, cei care au facut un business doar din dorinta de a face bani n-au reusit. Trebuie sa pui pasiune in ceea ce faci, trebuie sa fii 100% conectat din dorinta de a invata, nu doar din finalitatea financiara.

Capitolul 4: in care se amesteca niste sfetnici si cativa politicieni.

V.M.: In perioada ta de pauza stiu ca ai urmarit cu mare atentie politica. Ai fost chiar tentat de actul guvernarii.
Mihai Ghyka: Nu stiu daca de actul guvernarii, dar am fost tentat sa intru in politica.

V.M.: Acum a trecut ispita.
Mihai Ghyka: Da...(rade in hohote) Cu siguranta.

V.M.: Te intreb ceva legat de ultima controversa dintre intelectualul politician versus smecherul politician. Tot intr-un articol, de aceasta data in Ziarul Financiar, scriai: “Nu stiu daca performanta unui guvern poate fi corelata cu numarul de ministri fosti profesori sau absolventi ai marilor universitati americane, dar mi-ar placea sa stiu ca acestia graviteaza, cu sau fara contract de consultanta, pe langa cei care iau decizii”. Ca manager, crezi ca o persoana de tipul lui Vasile Blaga ar putea lucra cot la cot si colabora bine cu un om in stilul lui H.R.Patapievici?
Mihai Ghyka: Cred ca o colaborare intre un intelectual care e ancorat in practica, nu un filozof care e doar profesor la catedra, si un politician e absolut binevenita. E un lucru intalnit in SUA, in Germania, in Franta. Si e nevoie de asa ceva mai cu seama in Romania, unde nu exista astazi scoli de administratie. Practic, politicienii nostri sunt politicieni din intamplare. Nu au fost scoliti pentru asta. Si atunci cu atat mai mult, cred ca ar avea de castigat in a se conecta la niste oameni care au competente recunoscute, care cunosc filozofie politica si pot oferi macar orientativ cateva exemple din istorie ca directii doctrinare.

Cred ca astazi Romania are nevoie de o clarificare doctrinara. In toate domeniile, dar si in cel politic, este nevoie de scoala. De o scoala de administratie care sa genereze tineri cu idei bine fundamentate si care nu canta partitura politica dupa ureche. Asa cum noi in companie avem programe de formare pentru fiecare individ, cred ca si clasa politica are nevoie de astfel de stagii.

V.M.: Chiar crezi ca politicianul din tipologia lui Vasile Blaga ar asculta ideile si directiile doctrinare primite din partea unor profesori?
Mihai Ghyka: In perioada in care nu am fost implicat in multinationala am fost implicat intr-un proiect de branding de turism si am avut cateva intalniri cu Elena Udrea. Am fost foarte pozitiv surprins de dorinta ei de a reusi si de a dovedi ca poate duce la capat niste proiecte de amploare si ca vrea sa schimbe fata turismului romanesc. Am avut placerea sa constat ca ce am spus intr-una dintre intalniri a avut un ecou.

Deci cred ca da, functioneaza. Depinde de fiecare om politic ce sfetnici si ce consilieri isi ia. Marturisesc ca, in momentele de cumpana, am doi-trei prieteni cu care ma sfatuiesc asa cum, sunt convins, e si cazul politicienilor. Se sfatuiesc politicienii si cu intelectuali de marca sau cu jurnalisti foarte buni? Sper ca va fi din ce in ce mai mult cazul sa se intample asta. Insa esential este nu doar sa ai sfetnicii potriviti ci sa si stii sa-i asculti.

Capitolul final: despre un Principe si a sa lumanare

V.M.: Aproape in fiecare interviu pe care l-ai dat ti s-a pus o intrebare despre sangele tau albastru.
Mihai Ghyka: Ei... Uite poate ca de data asta scap.

V.M.: Da, ai scapat, dar despre un Principe tot vom vorbi. Crezi asadar ca un Principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?
Mihai Ghyka: Eu cred ca trebuie sa fie iubit.

V.M.: Deci nu esti de acord cu Machiavelli?
Mihai Ghyka: Nu sunt de acord, desi multa vreme am umblat cu cartea lui dupa mine pentru ca in “Principele” sunt multe lucruri care tin de strategie. Cred insa ca puterea intr-o organizatie privata tine foarte mult, pe termen lung, de leadership. Si leadership-ul este puterea de a coagula oamenii, de a coagula echipe si, impreuna, de a crea o atmosfera, o motivatie, acea magie care duce catre rezultate bune printr-un efort placut si explicit acceptat. Si cu entuziasm. Pare ca sunt multe cuvinte goale aici, dar pana la urma sunt foarte greu de pus in practica.

V.M.: Principele ar trebui sa fie iubit si in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Acolo trebuie sa fie si iubit si temut. Din contactele pe care le-am avut cu ministerele am aflat ca exista un corp administrativ care nu cauta carisma, care nu cauta sa fie inspirat, care are doar o slujba, trebuie sa vina, sa-si ia salariul si sa-si faca treaba. Si daca nu li se masoara munca, ei ce vor face? Vor face mult mai putin. Undeva trebuie sa se stie ca exista o masurare a muncii pe care o presteaza. Trebuie sa existe un instrument care sa-i evalueze.

V.M.: Magia din companiile private nu ar putea fi functionala in institutiile de stat?
Mihai Ghyka: Totdeauna functioneaza, dar nu integral. Nu poate functiona decat pana la un anumit grad. Ineficienta ministerelor vine din inertia aparatului de stat care este mult sub secretarii de stat. Sa o spunem foarte sincer: de fiecare data cand vine un nou ministru despre care stim lucruri bune si de la care avem asteptari mari, uitam un lucru. Ca el este un om nou, are trei-patru secretari de stat care sunt si ei noi si care ii sunt de cele mai multe ori impusi, iar tot aparatul ministerial e acelasi. De 12 ani sunt aceiasi oameni. E foarte greu sa schimbi functionarii publici. Nu e un lucru lesne.

V.M.: Ar fi mai lesne pentru noi toti sa-i putem schimba usor?
Mihai Ghyka: Cred ca ar fi mult mai profitabil pentru noi toti. Sa nu uitam ca, din experienta mea, aproape toti angajatii de la stat ar dori sa lucreze in privat si aproape toti angajatii din privat nu ar dori sa lucreze la stat. Exista o migratie a valorilor dinspre stat spre privat. Foarte putini se duc invers, impotriva curentului.

V.M.: Crezi ca ar putea avea succes un experiment in care peste 50% din echipa unui minister ar fi formata din oameni veniti dintr-o multinationala?
Mihai Ghyka: Asta ar fi si costisitor. Ar fi un lucru bun si cred ca se face asa ceva prin parteneriatul public-privat. Din pacate, astazi nu avem bazele legislative pentru astfel de parteneriate in Romania.

V.M.: Revenirea ta dupa doi ani de pauza in functia de CEO a produs multe valuri in presa financiara de la Bucuresti. Oare de ce s-a intamplat asta?
Mihai Ghyka: Cred ca rar se intampla sa fii succesorul propriului tau succesor. Cred ca brandurile de care m-am ocupat au mare vizibilitate in media si au starnit si simpatii si controverse. Eu ma bucur ca aceasta schimbare in management a fost creditata cu incredere. Sper ca rezultatele sa fie la inaltime.

V.M.: Pentru asta traiesti acum? Pentru ca rezultatele sa fie la inaltime?
Mihai Ghyka: Hmmm. (Ghyka zambeste camufland inconfortul creat de o intrebare indiscreta). Personal, indiferent de pozitia pe care o detin acum, traiesc cu credinta ca, oricand ar fi sfarsitul vietii, sa am un bilant cu care sa fiu impacat. Pana la urma, parintele Arsenie Papacioc spunea ca ardem precum o lumanare. Sunt lumanari care scot o flacara mare si urat mirositoare si sunt altele care ard frumos si raspandesc o aura frumoasa. Eu, indiferent de ceea ce fac, vreau sa raspandesc o lumina frumoasa.

Citeşte mai multe despre hotview • starbev • mihai ghyka • downshifting

Fitter Happier

Nothing more to say...

Paris, Mon Amour

O Apocalipsa in care cred

Nu ma sperie incalzirea globala. Nici gripa porcina, nici sfarsitul lumii din 2012, nici criza economica. Ma ingrijoreaza un pic lipsa de miscare, fumatul si viteza cu care Romania se indreapta spre un nou Ev Mediu.

Dar interviul acesta o sa ma faca sa visez urat la noapte, desi nu citesc prima data lucrurile acestea:

Ceea ce este insa cert este faptul ca pina si unii care s-au intors acasa, cu gindul de a ramine, s-au intors rapid in tarile in care se aflau din ratiuni care ar trebui sa ne puna pe ginduri. Este vorba nu numai de veniturile scazute din Romania, ci si de coruptie, functionarea administratiei si atmosfera generala din tara.

Am spus asta de prima data de cand am auzit enuntarea teoriei basesciene ca emigrantii vor reveni acasa din cauza crizei. Dimpotriva, pe termen mediu criza va accelera fuga din tara.

Dupa unii specialisti insa, revenirea fertilitatii la nivelul de inlocuire a generatiilor - 2,1 copii la o femeie - nu mai poate fi atinsa. Sa nu uitam ca tarile europene dezvoltate au avut si mai au inca o demografie relativ sanatoasa si datorita imigratiei. Numai ca studii recente, foarte pertinente, arata limitele pe care le poate avea imigratia si pericolele pe care aceasta le implica pentru tarile europene, inclusiv din perspectia conservarii identitatii culturale nationale. Viitorul demografic al Europei este sumbru, oricum am privi lucrurile.
[...]
Intr-adevar, dupa anii 2020-2030 vor aparea efectele economice negative ale scaderii natalitatii in prima parte a anilor 90 si mentinerea acesteia la valori scazute in anii urmatori. Generatiile nascute dupa 1989, considerabil mai reduse ca dimensiune, se vor afla atunci pe piata muncii si vor avea de intretinut economic o populatie virstnica, inactiva economic, imensa. Iata doua cifre: astazi la 100 de persoane adulte revin 24 de persoane in virsta de 65 ani si peste; in anul 2050 vor reveni 54 de persoane virstnice. Cu alte cuvinte, sarcina economica a populatiei adulte, compusa din generatiile mici nascute dupa 1989, va cunoaste mai mult decit o dublare.

Cam prin 2041 cica ar trebui sa ies eu la pensie, presupunand ca o sa traiesc atata. Naspa.

Redresarea situatiei demografice nu poate proveni decit din cresterea natalitatii. Iar aceasta crestere nu poate fi imaginata in afara unor programe si strategii care sa vina in sprijinul mamei, copilului, familiei tinere cu copii. Este de admis ca astfel de programe si strategii nu pot fi decit de natura stimulativa. Costurile ar fi enorme. In plus, nu avem nici o certitudine ca astfel de programe vor avea efectele scontate.
[...]
Evident, mijloacele economice reclamate de o astfel de politica sint foarte ridicate, iar situatia economica actuala nu constituie un context de adoptare a unor astfel de politici. Pe de alta partem este vorba de vointa politica, responsabilitate fata de viitorul tarii, deziderate care au fost si ramin departe de interesele actualei clase politice.

Din pasajul acesta am retinut doua tari cu ceva sperante: Franta si Suedia. Aveam o banuiala. :D

Toate prognozele demografice, atit cele nationale cit si cele care provin de la Eurostat si de la Divizia de Populatie a ONU, sint pesimiste legat de viitorul demografic al Europei. Nu este exclus ca sa ne aflam intr-o faza istorica care sa duca la un derapaj demografic inexorabil al Europei. Evolutiile de pina acum si cele actuale pledeaza pentru o astfel de perspectiva.

O apocalipsa in care sunt dispus sa cred mult mai mult decat in altele promovate galagios.

Problema imigratiei este extrem de complexa, in general, si pentru Romania in particular. Imigrantii ar putea compensa, intr-o anumita masura, efectele scaderii naturale a populatiei si migratiei externe negative. Problema care se pune este citi imigranti si de unde? Daca or veni din spatiul european, natalitatea lor va fi similara cu cea a romanilor. Daca vor veni dintr-un alt spatiu geografic si, mai ales cultural, s-ar putea sa aiba o natalitate mai ridicata, dar nu putem intui implicatiile de alta natura ale acestei imigratii. Ar fi o decizie de natura politica, in care, in mod normal, populatia a trebui consultata daca aceste fluxuri migratorii ar fi de mare dimensiune. Sa nu omitem anumite evolutii si realitati din unele tari dezvoltate din Europa de Vest.

Mda. Pentru mai multe detalii despre acele "anumite evolutii si realitati" cititi blogul Patrupedului conservator ce, desi mai exagereaza el pe alocuri, are fundamental dreptate.

Aici am ajuns dupa 20 de ani de natalitate scazuta si dupa ce 2-3 milioane de romani si-au luat lumea-n cap, satui de mizerie. Pensia dvs. ar urma sa fie platita de cei care vor fi activi economic in jurul anului 2045. Numai ca acestia vor proveni din generatiile mici, nascute dupa 1989, si vor avea o sarcina economica imensa pentru asigurarea pensiilor.
[...]
Intorcindu-ne in timp, putem gasi modelele culturale care explicau nivelul ridicat al natalitatii. Aceste modele s-au erodat insa in timp, sau au disparut pe masura modernizarii societatii. Normele culturale de natura religioasa erau extrem de importante in trecut in ceea ce prieste casatoria si copiii. Aceste norme si-au slabit dramatic influenta in perioada regimului trecut si nici in contextul actual nu mai au forta de altadata.
Functia economica a copilului era extrem de importanta in Romania antebelica si este neglijabila astazi, in timp ce costul copilului a crescut rapid. Reintoarcerea la valorile trecutului pare imposibila. Doar programe foarte bine concepute, generoase si implementate cu responsabilitate, urmarite in timp ca eficienta, ar mai putea revigora valori culturale si de alta natura ale trecutului, favorabile familiei cu copii.

Amin!