Criza economica: ce riscam sa pierdem definitiv

Eu, tot La Coltu' Strazii:


In urma cu vreun an, pe la inceputul crizei economice, in discutiile cu actualii colegi de blog imi exprimam temerile in legatura cu posibilele efecte ale acesteia. Nu eram nici eu absolut convins de ceea ce spuneam, pentru ca in general am o mare neincredere fata de capacitatea speciei umane de a isi anticipa viitorul.

Una dintre acestea era ca o guvernare PDL va stabili noi recorduri de incompetenta. Ma bazam pe evolutia acestei organizatii in ultimii ani, cu o pondere parlamentara determinata in proportie de 70% de prestatia unei singure persoane, Traian Basescu. O astfel de conjunctura favorizeaza lingaii si supusii si rapeste celor capabili sansa de a accede la autoritatea decizionala. Din pacate am avut dreptate.

O alta, mai fatalista, era ca 2008 s-ar putea sa fi fost varful unui ciclu istoric pentru Romania, ciclu pe care il calculam eu atunci la 70 de ani, cu precentul varf in 1938 si urmatorul undeva in 2078, dincolo de orizontul nostru de viata. Acum vad ca mai sunt si altii care se tem de acelasi lucru.

O alta care incepe sa se adevereasca, si care ma sperie mult mai mult decat precedentele, este ca aceasta criza economica va avea ca rezultat distrugerea partii active a societatii romanesti, atat cat a mai ramas din ea.

Inca din primele luni din 2009 am inceput sa aflu de prieteni din mediul privat ajunsi in situatii dramatice: fara venit si cu rata lunara de 60 de milioane, cu credit de 350000 euro si serviciu foarte nesigur, cu teren cumparat pe credit garantat cu casa, teren ce acum nu mai poate fi vandut la nici un pret, etc, etc. Mai nou am inceput sa aflu de drame aproape similare din sectorul bugetar. Ieri o prietena imi povestea ca este pe cale sa isi piarda serviciul in favoarea activistilor portocalii ce au invadat respectiva companie nationala. Provine dintr-o familie modesta, in timpul facultatii a avut doua servicii iar dupa, pentru o perioada chiar trei. A mers la concurs cu neincredere si a descoperit cu surprindere ca se poate lucra civilizat si la stat. Desigur, nu in 2009 ci in 2006. Si-a luat o garsoniera si o masina pe credit. Acum este aruncata afara in numele intereselor de partid.

Acesti oameni sunt si vor fi marile victime ale crizei in Romania. Nu pensionarii invatati cu saracia si protejati pentru voturile lor, nu bancile ce isi rezolva problemele pe seama guvernelor vulnerabile la lobby, nu cei aflati deja in strainatate si care acum repeta “Nu v-am spus eu ca Romania e de c***t?”, nu taranii ce traiesc la fel ca acum 50 de ani si la fel ca peste 50 de ani, nu pesimistii carcotasi ca mine care n-au riscat si acum se mandresc cu pesimismul lor.

Acestia erau oamenii care, uneori cu naivitate si cu usurinta, poate chiar cu aroganta, au crezut ca isi pot construi o viata decenta aici, in Romania. Ca merita efortul de a sta saptamani intregi 12 ore la serviciu, ca merita sa te adaptezi de doua ori pe an la un nou job, ca merita sa investesti pe 25 de ani intr-o casa in Romania. Ei au crezut in viitorul tarii acesteia, nu doar declamativ precum politicienii, ci al naibii de concret, mizand pe asta banii, sanatatea si tineretea lor. Si sunt pe cale sa le piarda pe toate.

Multi dintre ei vor pleca spre vest. Aud in jurul meu vorbindu-se de asta cu o frecventa si o convingere pe care n-am intalnit-o de 20 de ani incoace. Probabil la fel se vorbea si pe la sfarsitul anilor 70, inainte de lunga iarna grea a anilor 80. Unii vor ramane, iar dintre acestia unii, probabil destui, vor reusi candva sa iasa din drama financiara actuala. Dar nu vor mai putea recupera anii de munca pierduti pe nimic si mai ales nu vor mai putea recupera vreodata INCREDEREA ce i-a adus in aceasta situatie.

Acum un an cand aveam discutiile acelea, ziceam ca prima si cea mai importanta masura anticriza pe care ar trebui sa o ia un Guvern in Romania ar fi tocmai sa protejeze aceasta categorie de oameni. Nu mi-era nici mie clar exact cum ar fi trebuit procedat, poate prin garantii, poate prin finantari sau refinantari, dar de la aceasta idee generala ar fi trebuit pornit.

Pentru ca din criza economica vom iesi la un moment dat, mai la coada ca intotdeauna, dar vom iesi. Poate ca si democratia isi va reveni, sau macar vom avea o autarhie blanda, care sa permita macar un trai fara teama de agresiuni violente din partea statului. Insa riscam teribil de tare sa pierdem inca o generatie. A nu-stiu-cata la rand.

Iar dupa ce odata cu deschiderea granitelor cei mai buni dintre noi, fie ca erau cei mai buni tarani sau cei mai buni fizicieni, au plecat spre vest, distrugerea brutala a acestei firave categorii sociale ce incepea sa aduca a clasa de mijloc cred ca va pune cruce definitiv oricarei sperante de evolutie a societatii romanesti pentru zeci de ani de acum inainte. Vorbim de reforma Constitutiei, a invatamantului, a sistemului de pensii si asigurari sociale, etc, etc, etc. Intr-o societate rupta intre cativa boieri agresivi si o mare masa de slugoi lingai si suti, toti cu lipsuri mari de educatie si capacitate intelectuala, toate acestea vor ramane niste simple vorbe goale.

Revenind la politica noastra cea de toate zilele, singurul discurs cat de cat apropiat de aceste ganduri ale mele l-am gasit ieri pe blogul lui Tariceanu:

“Trebuie să avem din nou încredere în noi. Şi când spun asta mă refer la toţi românii. ‎
Să avem încredere în forţa tânărului care are o mică firmă de IT.‎
În priceperea inginerilor care lucrează la Piteşti sau Craiova şi care prin munca lor au ‎arătat că şi pe timp de criză se poate avea succes economic.‎
În inteligenţa profesorului care pregăteşte olimpici internaţionali şi în determinarea ‎tinerilor care ne fac cinste.‎”

Nu stiu cat de moral, competent, sincer sau populist este acest om. Ratiunea ma indeamna sa fiu prudent inainte de a enunta certitudini despre un politician a carui proiectie publica este foarte mult prelucrata, pozitiv sau negativ, prin insasi natura profesiei.

Dar sunt din ce in ce mai convins ca detine o calitate elementara dar din pacate foarte rara printre actualii politiceni romani, in covarsitoarea lor majoritate doar niste securisti/activisti PCR sau birocrati comunisti reprofilati: un anume bun simt ce tine mai putin de ratiune si analize lucide, ci vine probabil din educatie, din firescul dat de asimilarea unor valori ale lumii civilizate. Probabil acelasi bun simt care a facut ca guvernul pe care l-a condus, in ciuda a multe decizii foarte aproximative, ca fiu bland, sa fie singurul ce nu a fost perceput drept un agresor la adresa cetatenilor obisnuiti, probabil acelasi bun simt care l-a facut sa adauge in pachetul de ajutoare pentru sinistratii de la inundatii si o periuta de dinti.

Acum putem sa ne intoarcem la discutiile despre ultimele traznai ale militienilor cu pretentii de capitalisti. Si sa ne bucuram ca inca ne mai permitem sa avem astfel de preocupari frivole.