Si cea mai geniala piesa de pe cel mai genial album despre ratare, nu ca as avea ceva in comun cu subiectul, dar sunt suficient de nemernic incat sa ma rasfat cu asa ceva acum, in cea mai buna perioada a vietii mele:
Dupa o saptamana foarte intensa si o zi de odihna, de ieri am zis ca ar fi cazul sa mai ma ocup un pic de lucrurile "mari", cele pe care le consider eu importante, pentru care mi-am asumat riscul demisiei in primavara.
Am reusit sa rezolv destul de multe si astazi pe la 4 eram o persoana foarte satisfacuta. Asa sa am zis sa ma ocup un pic si de maruntisurile lasate de-o parte. Rezultatul: de la 4 la 6.30 am vorbit non-stop la telefon, uneori scriind in paralel pe YM pe PC si in email pe laptop... Intr-un final glorios am reusit sa ma cert cu taica-miu, si chiar imi pare rau, desi el era cel nervos.
Am mancat niste chiftele de la supermarket pentru ca asta aveam prin casa si nu mai rezistam sa astept pana as fi comandat altceva, apoi am inchis soneria la telefoane si am dormit o ora.
De la 9 pana pe la 11.30 am mai vorbit de inca 7 (SAPTE) ori la telefon.
Ma seaca vecinii scandalagii, ma seaca faptul ca nu a venit menajera si e mizerie, imi pare rau ca l-am enervat pe taica-miu. Dar cel mai rau ma seaca faptul ca in continuare ma ingroapa maruntisurile enervante de care n-am chef, si care “trebuie”. Nu reusesc sub nici o forma sa ma eliberez de ele. Singura idee ce imi vine, si care e destul de indepartata, e pur si simplu sa plec din tara, ca sa scap de nenumaratii escroci, chiulai, atarnatori, tzepari, oameni care fac treaba pe jumatate, prost, tarziu, lent, trebuie tras de ei, etc.
Cred ca mai bine de jumatate din timp mi-l petrec facand ceea ce ar fi trebuit sa faca altii, nu moka ci pe bani, reparand, carpind, rezistand la vaicareli telenovelistice interesate (vezi clipul din final), rabdand trancaneli semiarticulate, rabdand mitocanii si isterii, sau ducand munca de convingere ca am dreptate sa pretind sa nu fiu furat. (desigur, cu calm si politicos, ca nu cumva sa nu se simta jignit escrocul/cersetorul/impostorul in cauza, deoarece in Romanica a fi escroc/cersetor/impostor e absolut normal, iar eu sunt snobul cu pretentii absurde de la sarmanul om ce "traieste si el cum poate")
Aveam o oarecare speranta ca odata iesit din stressul de la birou nu o sa mai vad Romanica atat de negru. Deocamdata insa nu prea mi-am schimbat opinia. In fine, mai am niste chestii de ajustat in viata mea, poate dupa aceea. Sau poate pur si simplu am dreptate si pentru o persoana cu niste minime repere (ca prea riguros nu sunt nici eu), viermuiala asta meschina nu poate fi asimilata fara consum nervos.
Deocamdata singura idee pe care o vad in continuare drept cert “buna” este sa investesc in mine in continuare. Sper ca “investitiile” acestea sa se lege in ceva frumos.
Si pentru ca tot a fost ziua nationala a Frantei: Da bai, asa e, aveti dreptate! In plus la voi e tare misto. :P
Stiu piesa aceasta din 1990. Pe atunci o alaturam unui clip creat in propria mea minte, ceva cu mine mergand pe holul intunecat al unui tren de noapte spre o domnisoara cocotata pe geamul deschis, cu pletele fluturand si cu o anume privire. Desigur, nu era intamplator, ci era stilizarea unei amintiri reale.
Cand am vazut prima data clipul nu am fost surprins, ci mai curand mahnit. Gasisem o autoconfirmare a ceea ce poate toti adolescentii "roackeri" cred: "I'm a freak".
Acum ma simt foarte bine ca mi-am adus aminte povestea, astazi, in seara aceasta.
P.S. : Atunci si acum, este cel mai bun solo de chitara pe care l-am auzit vreodata.
Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.
De trei saptamani stau non-stop in casa in fata calculatorului. Desi cica sunt "consultant economic" cu program flexibil. Asta in timp ce in minunatul birou de care m-am chinuit atat sa scap, dintre cei 9 angajati full time pe posturi administrative de regula pot fi gasite in acelasi timp intre doua si sase persoane. Cunoscand bine situatia, sunt cel mult doi care stau acolo macar 7 ore pe zi. De muncit efectiv, sunt maxim 3-4 persoane care in aceeasi zi muncesc mai mult de 4 ore, uneori una sau niciuna. Trei zile si patru solicitari pentru un forward la un email. Patru ore si 7 telefoane cu patru persoane diferite pentru o semnatura si un plic depus la posta. Patru emailuri si patru ore pentru alte doua fwd. Lucrezi o ora la un fisier si uita sa ii dea save. Mi se cere sa traduc emailuri, desi engleza e cerinta obligatorie la angajare. Asta cand emailurile sunt citite, de multe ori e nevoie sa semnalez eu, eventual de mai multe ori, "vezi ca ai primit email". Unii lucreaza cu randul la un calculator in timp ce altii au doua si nici macar nu dau pe la birou, sau le folosesc exclusiv pentru citit emailuri. Pe care, asa cum am spus, nu si le citesc, sau daca le citesc nu le inteleg.
As putea continua asa mult si bine, dar din motive lesne de inteles probabil ca e mai bine sa ma opresc. Ideea e ca am nervi si mi-e teribil de sila. Incerc sa ma abtin sa nu renunt chiar acum, pe moment, la contractul pe 6 luni care altfel este o afacere buna.
Si parca nu era de ajuns ca am nervi, se mai trezeste si Ovidiu sa scrie La Coltul Strazii un articol intitulat "Sustin Guvernul"! :D Am reactionat imediat, rezultatul eliberarii de adrenalina il puteti citi aici:
P.S. de ceva vreme blogul "La Coltul Strazii" este consolidat intr-un metablog intitulat "Leacul Durerii" Explicatia numelui o gasiti la "despre noi". E misto, aparem alaturi de nume consacrate, dar mai important este ca ne-am vazut la bere si o sa ne mai vedem. :D Dupa cum se vede globalizarea functioneaza si aici, asteptam o oferta de preluare din partea unui blog multinational. :D
Am schimbat titlul blogului. Ma batea mai de multicel gandul sa fac lucrul acesta, atunci cand mi-am creat cont pe blogspot am facut-o din curiozitate, de unde si titlul, ce era unul de test, "Blog, adica jurnal".
Mi-am adus aminte ca pe Yahoo360, unde m-am jucat prima data de-a bloggerul, foloseam acest motto, "a delusion of silence". Este finalul acestei piese:
Made in Bucuresti, la sectia Maternitatea Giulesti. Crescut un pic mai incolo, pe langa Gara de Nord. Liceu de mate-fizica, ASE-ul, un an in industria alimentara, si din 2000 pana in prezent in industria petroliera.
Guvernul ne îndeamnă să ne spionăm vecinii
-
(articol preluat de pe www.inovarepublica.ro) Mai țineți minte bancul cu
virusul albanez? „Vă rugăm să vă ștergeți singuri toate fișierele de pe
calculator...
